ICCJ. Decizia nr. 1535/2006. Penal

Decizii penale ICCJ 2006

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.1535/2006

Dosar nr. 1971/1/2006

Şedinţa publică din 9 martie 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 188 din 6 octombrie 2005 a Tribunalului Caraş-Severin, în baza art. 174 C. pen., au fost condamnaţi inculpatul B.I. şi S.I. la câte 16 ani închisoare fiecare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., art. 174 alin. (1) C. pen., art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen., a aplicat inculpaţilor pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 8 ani, după executarea pedepsei închisorii conform art. 66 C. pen.

S-au interzis inculpaţilor pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen., drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat, durata reţinerii arestului preventiv, începând cu 17 septembrie 2004 şi până la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor B.I., S.I., pe o durată de 60 zile, începând cu 6 octombrie 2005.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unei bâte din lemn cu lungimea de 1,5 cm şi grosimea de 5 cm.

În baza art. 14 şi 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 C. civ., art. 1003 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii, în solidar faţă de părţile civile B.G. şi B.Z. la 44.000 lei (RON) despăgubiri civile, din care 4.000 lei RON, daune materiale şi 40.000 lei (RON) daune morale.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Tribunalul Caraş-Severin, prin sentinţa penală nr. 44 din 10 martie 2005 pronunţată în dosarul nr. 370/P/2005, în baza art. 174 C. pen., i-a condamnat pe inculpaţii B.I. şi S.I. fiecare la câte 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În baza art. 53 şi 65 C. pen., le-au fost interzise inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaţilor, perioada reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 17 septembrie 2004, până la zi.

În baza dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut şi s-a prelungit starea de arest a inculpaţilor pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 10 martie 2005.

În baza dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unei bâte din lemn, cu lungimea de 1,5 m şi grosimea de 5 cm.

În baza dispoziţiilor art. 14 şi 346 C. proc. pen., i-a obligat pe inculpaţi, în solidar, faţă de părţile civile B.G. şi B.Z. la plata sumei de 440.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri (40.000.000 lei, despăgubiri materiale şi 400.000.000 lei despăgubiri morale).

A fost respinsă acţiunea civilă formulată de B.M.

S-a stabilit pe seama avocatului din oficiu, desemnat de instanţă pentru inculpaţi, conform art. 171, 189, 294 C. proc. pen., onorariul avocaţial în sumă de 800.000 lei, ce s-au suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza dispoziţiilor art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 7.500.000 lei, cheltuieli judiciare faţă de stat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii pentru reindividualizarea pedepsei, urmând a se ţine cont de aportul efectiv la comiterea faptei.

Prin Decizia penală nr. 177/ A din 12 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 3978/P/2005, au fost admise apelurile declarate de inculpaţii B.I. şi S.I. împotriva sentinţei penale nr. 44 din 10 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, în dosarul nr. 370/P/2005, sentinţă ce a fost desfiinţată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi s-a computat în continuare din pedeapsă, durata arestului preventiv scurs după pronunţarea hotărârii din 10 martie 2005 şi până la zi.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că încă de la prima declaraţie dată la urmărirea penală, inculpatul B.I. a arătat că el a lovit victima cu bâta peste mâini, iar după ce aceasta a căzut, urmare loviturilor aplicate de inculpatul S.I. cu bâta peste torace şi în zona capului, l-au lovit amândoi cu picioarele, la rândul lui inculpatul S.I., tot în faza de urmărire penală a declarat că inculpatul B.I. a lovit mai întâi victima cu bâta în cap şi peste tot corpul, după care l-a lovit şi el, peste tot corpul.

În faza de cercetare judecătorească, inculpatul S.I. a declarat că după ce inculpatul B.I. a lovit victima cu bâta, aceasta a căzut la pământ, după care i-a aplicat şi el 2 lovituri cu bâta.

Inculpatul B.I., tot în această fază de cercetare judecătorească, a declarat că el a lovit victima peste mână, cu bâta, iar apoi a lovit cu piciorul, în piciorul victimei, după care inculpatul S.I. a lovit victima cu bâta în zona capului. De asemenea, a mai arătat că i-a cerut inculpatului S.I. să nu mai lovească victima, când aceasta era căzută la pământ şi pentru că inculpatul nu l-a ascultat, el a plecat.

Prin motivele de apel formulate împotriva hotărârii de condamnare a celor doi inculpaţi, la pedepsele egale de câte 12 ani închisoare, pentru infracţiunea de omor, inculpatul B.I. a cerut să se aibă în vedere în mod echitabil, aportul lui la această faptă, apreciind că pedeapsa aplicată este prea severă. La ultimul cuvânt acordat, în apel, inculpatul apelant B.I. a arătat că loviturile aplicate de el nu puteau provoca singure moartea victimei şi că leziunile în zona vitală au fost provocate de inculpatul S.I.

În aceste împrejurări de fapt şi procesuale, instanţa de apel a constatat că inculpaţii au avut interese contrare de la începutul fazei de cercetare şi urmărire penală, ceea ce obliga instanţa de fond să le asigure la fiecare din cei doi inculpaţi câte un avocat din oficiu şi să efectueze cercetarea judecătorească în aceste condiţii, pentru ca apărarea inculpaţilor să fie eficientă şi să le respecte drepturile la un proces echitabil, astfel cum sunt ele garantate sub toate aspectele.

Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Caraş-Severin sub nr. 3986 din 02 iunie 2005 şi procedându-se la rejudecarea sa, conform considerentelor deciziei de desfiinţare, cercetarea judecătorească s-a efectuat cu asigurarea fiecărui inculpat câte un apărător din oficiu.

Din analiza probelor administrate în faza de urmărire penală coroborate cu probele administrate în faza de cercetare judecătorească, instanţa după desfiinţare, a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpaţii B.I. şi S.I. erau angajaţi ca oieri zilieri, îngrijind turma de oi a numitului C.A. din comuna Găvojdia, judeţul Timiş, iar în data de 16 septembrie 2004 împreună cu martorul B.T.N. se întorceau cu turma de oi de la munte.

Pe traseu, cei trei au consumat băuturi alcoolice, iar la un moment dat, în jurul orelor 21,00, au ajuns în zona numită L.P., la sălaşul aparţinând victimei B.T. din satul Peştere, judeţul Caraş-Severin; de precizat că, cei trei ciobani doreau să ajungă cu turma de oi din această zonă pe drumul judeţean 680 B, urmând ca apoi să ajungă cu animalele în comuna Găvojdia, judeţul Timiş, la proprietarul turmei.

Din declaraţiile inculpaţilor B.I. şi S.I., precum şi a martorului B.T.N. a rezultat că, în jurul orelor 21,00, în data de 16 septembrie 2004, când întunericul se instalase parţial, o parte din turma de oi a intrat în păşunea victimei B.T., care se afla la sălaşul din zona numită L.P. Întrucât oile pătrunseseră în păşune, victima B.T. le-a reproşat acestora şi i-ar fi înjurat, inculpaţii susţinând că şi-au pierdut controlul şi l-au agresat pe proprietarul sălaşului, lovindu-l.

Cu privire la modul în care au agresat-o pe partea vătămată, inculpaţii au recunoscut faptul că au lovit-o pe aceasta cu bâtele şi picioarele, neputându-se stabili care dintre ei a executat mai multe lovituri şi care dintre lovituri au avut intensitate mai mare, dată fiind rapiditatea desfăşurării incidentului şi starea în care se aflau inculpaţii.

Din coroborarea depoziţiilor a rezultat că victima B.T. le-a reproşat inculpaţilor faptul că oile au intrat în păşunile sale şi s-a apropiat de ei, având în mână o bâtă; în acel moment inculpatul B.I. l-a lovit cu bâta peste mâini pe bătrân, acesta căzând la pământ şi continuând să fie lovit cu bâtele şi picioarele de cei doi inculpaţi.

Inculpatul S.I. a precizat că inculpatul B.I. l-a lovit cu bâta pe B.T. în zona capului, după care acesta a căzut la pământ şi a fost lovit în continuare, aşa cum s-a arătat mai sus. Inculpatul S.I. a susţinut că atât el, cât şi inculpatul B.I. au lovit victima cu o bâtă, însă, loviturile aplicate nu puteau cauza decesul, întrucât ulterior victima a fost găsită la o distanţă de circa 100 metri de locul unde au lovit-o; acelaşi inculpat a declarat în faza de cercetare judecătorească, la rejudecarea cauzei, că nu-şi mai aminteşte loviturile aplicate de inculpatul S.I., întrucât a trecut mai mult timp de la săvârşirea faptei.

Martorul B.T.N. a afirmat că inculpaţii B.I. şi S.I. loveau un bărbat care se afla la pământ, cu piciorul şi cu bâta, iar când s-a apropiat de ei, spunându-i lui B.I. să nu mai dea în el, acesta a ridicat bâta către el şi i-a zis că nu-i mai spună Ion, pentru a nu fi recunoscut.

După cele întâmplate, cei trei ciobani au părăsit locul comiterii infracţiunii, deplasându-se cu turma de oi la proprietarul animalelor, C.A., lăsând victima căzută la pământ, lângă sălaşul său.

Potrivit raportului medico-legal nr. 163/D/2004 al S.J.M.L. Timişoara s-a concluzionat că moartea numitului B.T. a fost violentă, aceasta datorându-se politraumatismului prin traumatism cranio-cerebral (fractură craniană cu iradiere la baza craniului, dilacerare cerebrală, contuzie cerebrală şi de trunchi cerebral) şi traumatism toracic acut (fracturi costale multiple bilateral pe două linii de fractură, hemotorax bilateral).

Aceste concluzii s-au coroborat cu afirmaţiile inculpaţilor, din care a rezultat că au lovit victima în zona capului şi în zona toracelui; de asemenea, raportul medico-legal a mai evidenţiat că leziunile de violenţă s-au putut produce prin lovire directă cu un corp dur, prin lovire repetată cu un corp de formă alungită pi prin lovire repetată cu, şi /sau de corpuri dure, Fracturile costale s-au putut produce prin lovirea cu un corp dur de formă alungită asociate, cu mare probabilitate, cu compresiunea toracelui.

Aceste concluzii s-au coroborat şi cu afirmaţiile inculpaţilor, care au susţinut că au lovit victima cu bâtele („corpuri de formă alungită") şi cu picioarele, iar multitudinea leziunilor lui B.T. (exemplu: fracturi costale multiple dilateral pe două linii de fractură induce ideea că victima a fost agresată de mai multe persoane (aşa cum susţin cei doi inculpaţi).

De altfel, inculpaţii B.I. şi S.I. au indicat, cu ocazia reconstituirii efectuate în cauză, principalele momente ale comiterii infracţiunii de omor faţă de victima B.T., aşa cum şi le-au amintit la o zi după comiterea faptei.

În urma efectuării raportului de examinare al Serviciului Criminalistic al I.P.J. Caraş-Severin a reieşit că o haină purtată de numitul B.I. la momentul comiterii faptei a prezentat urme de sânge.

S-a constatat că sunt nefondate apărările fiecărui inculpat, în sensul că loviturile aplicate de fiecare dintre inculpaţi nu puteau cauza decesul victimei; întrucât din declaraţiile inculpaţilor date în faza de urmărire penală (inclusiv recunoaşterea modului de comitere a faptei cu ocazia reconstituirii) coroborate cu cele din faza de cercetare judecătorească şi depoziţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat că cei doi inculpaţi au aplicat victimei cu bâta şi cu picioarele.

Aşa fiind, s-a reţinut că lovirea repetată a victimei cu pumnii şi picioarele în zone vitale, provocându-i leziuni grave ce i-au cauzat moartea, a evidenţiat că inculpaţii au avut reprezentarea rezultatului acţiunii lor pe care l-au acceptat, chiar dacă nu l-au urmărit, ceea ce caracterizează intenţia de a ucide, specifică infracţiunii de omor.

În ceea ce priveşte apărarea inculpatului B.I., de achitare în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat că aceste dispoziţii legale nu erau incidente în cauză, întrucât probele dosarului sunt concludente în sensul săvârşirii faptei de către inculpat.

Fapta mai sus descrisă săvârşită de inculpaţii B.I., S.I. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., şi instanţa având în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei comise, împrejurările concrete mai sus descrise, în care inculpaţii au săvârşit fapta, precum şi persoana inculpaţilor, care sunt fără antecedente penale, însă au avut o poziţie oscilantă pe parcursul procesului penal, i-a condamnat pe inculpaţii B.I. şi S.I. la o pedeapsă de câte 16 ani închisoare fiecare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., art. 174 alin. (1) C. pen., art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen., a aplicat inculpaţilor pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 8 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 66 C. pen., fiind făcută aplicarea şi a celorlalte dispoziţii legale prevăzute de art. 71, 64 şi 88 C. pen., art. 350 alin. (1), art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. şi art. 118 lit. b) C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa a apreciat ca dovedite şi justificate pretenţiile părţilor civile B.G. (fiul victimei) şi B.Z. (soţia victimei) în cuantum de 440.000.000 lei (ROL), respectiv 44.000 lei (RON), aceste despăgubiri fiind o compensare echitabilă a prejudiciului moral suferit şi a cheltuielilor efective realizate ca urmare a săvârşirii faptei de către inculpaţi, astfel că în baza art. 14 şi 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 C. civ., art. 1003 C. civ., a obligat inculpaţii în solidar faţă de părţile civile B.G. şi B.Z. la 44.000 lei (RON) despăgubiri civile, din care 4.000 lei RON, daune materiale şi 40.000 lei (RON) daune morale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi inculpaţii S.I. şi B.I., criticând-o pentru netemeinicie.

Parchetul a menţionat că soluţia tribunalului este netemeinică şi nelegală, în sensul că s-au încălcat prevederile art. 372 alin. (1) C. pen., tocmai prin aceea că inculpaţilor B.I. şi S.I. li s-a aplicat o pedeapsă mult mai mare (în urma rejudecării cauzei), încălcându-se regula „non reformatio in pejus".

Inculpatul S.I. a invocat aceleaşi împrejurări în sensul că i s-a agravat situaţia în propria cale de atac, majorându-se pedeapsa cu 4 ani, în rejudecare, ca urmare a promovării propriului apel.

Inculpatul B.I., la rândul său a menţionat că pedeapsa aplicată este exagerat de mare, ţinându-se cont şi de circumstanţele atenuante potrivit art. 74 şi 76 C. pen. şi nici faptul că a acţionat împotriva unei provocări.

Prin Decizia penală nr. 16/ A din 12 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 45/1993 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi inculpaţii S.I. şi B.I. împotriva sentinţei penale nr. 188 din 6 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 3986/2005 pe care a desfiinţat-o în latură penală cu privire la cuantumul pedepselor principale, cât şi a pedepselor complimentare şi rejudecând a redus pentru ambii inculpaţi pedepsele aplicate de la câte 16 ani închisoare la câte 12 ani închisoare, respectiv pedepsele complimentare de câte 8 ani la câte 5 ani închisoare conform art. 66 C. pen., pentru fiecare inculpat.

S-au menţinut în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

S-a dedus durata arestării preventive pentru ambii inculpaţi de la 6 octombrie 2005 până la zi şi s-a menţinut în continuare măsura arestării preventive pentru fiecare din cei doi inculpaţi.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prin sentinţa penală nr. 44 din 10 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, în dosarul nr. 370/P/2005, în baza art. 174 C. pen., au fost condamnaţi inculpaţii B.I. şi S.I. fiecare, la câte o pedeapsă de 12 ani închisoare, iar în baza art. 53 şi 65 C. pen., inculpaţilor le-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii.

Această sentinţă a fost apelată de inculpaţi sub aspectul reindividualizării pedepsei, faţă de aportul efectiv la comiterea faptei.

Prin Decizia penală nr. 177/ A din 12 mai 2005 au fost admise apelurile inculpaţilor, sentinţă ce a fost desfiinţată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, constatându-se că inculpaţii au avut interese contrare de la începutul fazei de cercetare şi urmărire penală, ceea ce obliga instanţa de fond să le asigure la fiecare din cei doi inculpaţi câte un avocat din oficiu.

Procedând la rejudecarea cauzei, Tribunalul Caraş-Severin prin sentinţa penală nr. 188 din 06 octombrie 2005 a dispus conform art. 174 C. pen., condamnarea celor doi inculpaţi la câte 16 ani închisoare, iar în baza art. 65 alin. (2) C. pen., art. 53 alin. (2) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpaţilor pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen., pe o durată de 8 ani, după executarea pedepsei închisorii conform art. 66 C. pen.

În aceste condiţii s-a apreciat că situaţia inculpaţilor s-a agravat în urma rejudecării, mai exact, ca urmare a admiterii apelului în propria cale de atac, încălcându-se dispoziţiile art. 372 alin. (1) C. proc. pen.

Reţinând aceste împrejurări, curtea de apel, în baza art. 372 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de parchet şi de cei doi inculpaţi, în sensul celor mai sus arătate.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal recurs inculpatul S.I., criticând-o, arătând în scris aspecte privind derularea împrejurărilor, respectiv că incidentul a izbucnit spontan, că victima a fost aceea care provocat scandal, atacându-l pe coinculpatul B.I. cu un ciomag, iar el a încercat să aplaneze conflictul, adresându-i-se injurii de către victimă, considerând că loviturile aplicate de el cu un băţ foarte subţire, în zona spatelui acesteia nu-i puteau cauza decesul. Totodată a arătat, că victima a fost aceea care l-a lovit cu ciomagul, declaraţiile coinculpatului B.I. în care îl acuză pe el, nu sunt relevante, solicitând schimbarea încadrării juridice în vătămare corporală şi diminuarea pedepsei aplicate.

Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a criticat ambele hotărâri pronunţate în cauză, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi în principal, schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., deoarece lovitura care a cauzat moartea victimei a fost aplicată de coinculpatul B.I., în timp ce inculpatul S.I. „doar a lovit victima cu un băţ".

În subsidiar, apărătorul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat reducerea mai accentuată a pedepsei, în considerarea împrejurărilor în care a fost comisă fapta şi a datelor personale ale inculpatului.

Examinând recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cauză rezultă că în mod judicios instanţa de apel şi-a însuşit argumentele instanţei de fond, după rejudecare, cu privire la vinovăţia inculpatului S.I. în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, respectiv de omor prevăzută de art. 174 C. pen., în raport cu situaţia de fapt reţinută.

Înalta Curte consideră că s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului S.I., care împreună cu coinculpatul B.I., în ziua de 16 septembrie 2004, aflându-se în stare de ebrietate, urmare a reproşurilor verbale ale victimei că oile aflate în grija inculpaţilor au intrat în păşunea sa, au lovit iniţial victima B.T., aflată la rândul ei în stare de ebrietate, de mai multe ori cu bâta, în zona capului, iar după căderea acesteia la pământ, au continuat să o lovească cu picioarele şi corpul contondent, cu intensitate, lovituri ce au produs decesul acesteia, datorat unui politraumatism prin traumatism cranio-cerebral acut (fractură craniană cu iradiere la baza craniului, dilacerare cerebrală, contuzie cerebrală şi de trunchi cerebral) şi traumatism toracic acut (fracturi costale multiple bilateral pe două linii de fractură, hemotorax bilateral), întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.

În declaraţiile date atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, în rejudecare, martorul B.N.T. a descris în amănunt împrejurările percepute direct, respectiv „…Arăt că eu mergeam cu turma de oi împreună cu cei doi inculpaţi, însă ei erau în faţa turmei, iar eu mergeam în spatele turmei …. în momentul în care am ajuns în acel loc, am văzut că dădeau cu bâtele în om. Eu doar atâta am văzut cum dădeau cu bâtele în cel căzut jos, după care am plecat şi nu am putut să văd mai mult. Revin şi precizez că în momentul în care am ajuns la locul în care cei doi îl loveau pe omul căzut jos, eu l-am prins pe B.I. de haină şi i-am spus să nu mai dea însă acesta a ridicat bâta să plec eu de acolo şi eu am plecat.

În momentul în care eu l-am tras pe B.I. de haină să nu mai dea, îmi amintesc că S.I. dădea în om, cu bâta, cu ce avea…".

În declaraţia dată în faţa instanţei, în rejudecare, martorul A.M.I. participând ca martor asistent la reconstituirea efectuată în cursul urmăririi penale a arătat că „….Am participat ulterior la reconstituire şi îmi amintesc că a fost prezent unul din cei doi inculpaţi care se află astăzi în sală, pe care îl recunosc şi despre care am aflat că se numeşte B.I. Îmi amintesc că cu acea ocazie B.I. a spus că victima a fost lovită de unul dintre băieţi din faţă şi în acel moment victima a fost lovită de o altă persoană cu o bâtă în spate, îmi amintesc că nu s-au precizat numele celor care au lovit victima, însă inculpatul care a participat la reconstituire a indicat că victima a fost lovită (aşa cum am menţionat mai sus) de o persoană din faţă, de o altă persoană cu bâta în cap din spate, după care a căzut jos şi i s-au aplicat mai multe lovituri, însă cu picioarele, în sensul că inculpatul a zis că au dat de câteva ori cu piciorul după care au părăsit locul…"

În declaraţia dată în cursul urmăririi penale în faţa procurorului şi în prezenţa apărătorului, inculpatul B.I. a menţionat că „…Noi, fiind în stare de ebrietate ne-am supărat şi l-am lovit cu bâtele ce le aveam cu noi, Eu am lovit cu bâta pe bătrân peste mâini, apoi acesta a fost lovit de S.I. (tot cu bâta) în zona capului şi a toracelui. După ce victima a căzut la pământ amândoi l-am lovit în continuare cu picioarele…"

În declaraţia dată în faţa procurorului şi în prezenţa apărătorului, inculpatul S.I. a arătat „….Oile au intrat într-o fâneaţă şi am văzut că a apărut un bătrân; am văzut cum B.I. l-a lovit pe acesta cu bâta în zona capului, după care l-am lovit şi eu cu bâta ce o aveam cu mine. Nu pot detalia cu alte amănunte deoarece eram în stare de ebrietate…".

În procesul-verbal de reconstituire întocmit la 20 septembrie 2004, cu respectarea dispoziţiilor legale, în prezenţa a doi martori şi a avocatului s-a consemnat că s-a solicitat inculpatului B.I. să indice modul şi locul unde a agresat victima menţionându-se că „Inculpatul precizează că după ce l-a lovit el iniţial pe B.T. în timp ce acesta era încă în picioare a intervenit şi S.I. care a lovit victima tot cu o bâtă ciobănească determinând căderea victimei. În timp ce victima era căzută la pământ, inculpatul B.I. ne arată modul cum a lovit-o în zona toracelui cu piciorul…".

În procesul-verbal de reconstituire întocmit la data de 17 septembrie 2004, cu respectarea dispoziţiilor legale, în prezenţa avocatului, învinuitul S.I. s-a consemnat la indicarea acestuia modul în care au avut loc împrejurările, respectiv „…La un moment dat oile au intrat în păşunea numitului B.T., iar acesta a strigat să scoată animalele din zonă. Liber de orice constrângere învinuitul S.I. ne arată că numitul B.I. l-a agresat cu o bâtă pe B.T. care a picat la pământ. În continuare învinuitul s-a apropiat de partea vătămată şi a lovit-o şi el cu o bâtă în zona capului şi a toracelui; învinuitul precizează că se afla în stare de ebrietate…"

Procesului-verbal de reconstituire i-au fost ataşate şi planşele fotografice care ilustrează modalitatea de lovire de către S.I., precum şi planşele fotografice şi de la reconstituirea faptei în prezenţa inculpatului B.I.

Raportul medico-legal de necropsie a victimei B.T. întocmit de S.J.M.L. Caraş-Severin concluzionează că „moartea numitului B.T. a fost violentă, ea s-a datorat politraumatismului prin traumatism cranio-cerebral acut (fractura craniană cu iradiere la baza craniului, dilacerare cerebrală, contuzie cerebrală şi de trunchi cerebral) şi traumatism toracic acut (fracturi costale multiple bilateral pe două linii de fractură, hemotorax bilateral); leziunile de violenţă s-au putut produce prin lovire directă cu corp dur (leziunile 1, 2 la examenul extern), prin lovire repetată cu un corp dur de formă alungită (leziunile de la pct. 9 - 16, 20, 22, 24 - 26 la examenul extern) şi prin lovire repetată cu şi sau de corpuri dure (restul leziunilor consemnate la examenul extern); fracturile costale s-au putut produce prin lovirea cu un corp dur de formă alungită (leziunile de la pct. 22, 24, 25 la examenul extern) asociate cu mare probabilitate cu compresiunea toracelui, în condiţiile ce vor fi stabilite de anchetă; leziunea de la punctul 21 consemnată la examenul extern poate fi considerată leziune de autoapărare, în momentul decesului victima se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, moartea datează de o zi."

Prin coroborarea mijloacelor de probă mai sus arătate s-au infirmat poziţiile adoptate de ambii inculpaţi în cursul cercetării judecătoreşti, în rejudecare care au recunoscut lovirea victimei, dar au acreditat ideea că loviturile aplicate de fiecare dintre ei nu puteau conduce la decesul acesteia.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte nu poate reţine critica recurentului inculpat S.I., în sensul că în cauză a fost dată faptei comise o greşită încadrare juridică, impunându-se schimbarea acesteia din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., în aceea prevăzută de art. 183 C. pen., deoarece din modalitatea de comitere a faptei, „ex re", respectiv lovirea repetată cu bâta, într-o zonă vitală, dar şi cu picioarele corelată cu acelaşi fel de lovituri aplicate de coinculpat ce au condus la decesul acesteia, urmare a unui politraumatism, a rezultat că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, în sensul că deşi nu a urmărit moartea victimei, a prevăzut şi a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat.

Aşadar, nu poate fi avută în vedere apărarea inculpatului că rezultatul mai grav, respectiv moartea victimei s-a produs din culpă, deoarece probele administrate au relevat că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, prin modul cum şi-a exteriorizat hotărârea infracţională, concordantă şi cu acţiunea coinculpatului, astfel că fapta comisă se circumscrie infracţiunii prevăzută de art. 174 C. pen.

Totodată nu se susţine nici solicitarea recurentului inculpat, formulată în scris, în sensul schimbării încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală, faţă de împrejurarea că în cauză urmare a lovirii victimei în condiţiile arătate, aceasta a decedat, astfel că fapta comisă de inculpatul S.I. a fost corect încadrată juridic în aceea de omor, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.

De asemenea, nu s-ar putea reţine nici existenţa unei provocări verbale din partea victimei, aşa cum a încercat să acrediteze recurentul inculpat S.I., în motivele scrise, deoarece afirmaţiile injurioase, nu au fost dovedite probator, dar chiar şi în cazul în care ar fi existat, nu ar fi fost de natură să provoace o stare de tulburare sub imperiul în care ar fi acţionat inculpaţii, lipsind echivalenţa între intensitatea actului provocator şi tulburarea produsă, în condiţiile nediligenţei inculpaţilor în supravegherea turmei de oi, care a intrat în sălaşul victimei, precum şi starea de ebrietate a acesteia.

Înalta Curte nu poate avea în vedere nici critica apărării recurentului inculpat cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicată, acestuia, deoarece în stabilirea, atât a cuantumului pedepsei, cât şi a modalităţii de executare, a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social în concret al fapte comise, de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, prin care s-a adus atingere unei valori sociale fundamentale, respectiv viaţa omului, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, care deşi a recunoscut lovirea victimei a încercat atenuarea răspunderii penale, nu are antecedente penale, este tânăr, a fost de acord să achite despăgubirile civile solicitate de părţile civile.

Prin cuantumul pedepsei aplicate orientat către minim, cu executare în regim de detenţie, căruia instanţa de apel, i-a dat relevanţă şi prin prisma efectului dispoziţiilor art. 372 C. proc. pen., neagravării în propria cale de atac, respectiv de 12 ani închisoare, s-a considerat că numai acesta poate să-şi atingă scopurile, de exemplaritate şi educativ, în sensul îndreptării atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.

Astfel, în cauză au fost evaluate în mod plural criteriile specifice individualizării judiciare a pedepsei, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

În raport cu cele menţionate, Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică.

Înalta Curte, verificând hotărârea atacată, nu a constatat nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat S.I. împotriva deciziei penale nr. 16/ A din 12 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la 17 septembrie 2004, la 9 martie 2006.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat S.I. împotriva deciziei penale nr. 16/ A din 12 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la 17 septembrie 2004, la 9 martie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 martie 2006.

← ICCJ. Decizia nr. 1513/2006. Penal. Contestaţie în anulare....  ICCJ. Decizia nr. 1539/2006. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1535/2006. Penal