ICCJ. Decizia nr. 1734/2006. Penal

I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 1734 din 17 martie 2006

Prin cererea din 20 iunie 2005 (data poştei), petiţionarul S.E.C. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 3190/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Petentul a motivat, că la data de 20 mai 2005, când s-a luat în dezbatere recursul său împotriva sentinţei penale nr. 81/2004 a Curţii de Apel Craiova a fost în imposibilitate de a se prezenta şi a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare, caz de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 392 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constatând că cererea de contestaţie făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.

Examinând actele dosarului, Curtea constată că petentul a formulat contestaţia în termenul de 30 de zile de la pronunţarea deciziei a cărei anulare se cere şi a depus o adeverinţă medicală din care rezultă că la data dezbaterii recursului s-a îmbolnăvit şi a fost în imposibilitate de prezentare şi de încunoştiinţare a instanţei.

Prin urmare, au fost îndeplinite condiţiile art. 391 alin. (2) şi art. 392 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a admis contestaţia, a desfiinţat Decizia atacată şi a fixat termen pentru rejudecarea recursului, cu citarea părţilor.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1734/2006. Penal