ICCJ. Decizia nr. 169/2006. Penal
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 169 din 12 ianuarie 2006
Prin Decizia penală nr. 4807 din 31 august 2005, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.F. împotriva deciziei penale nr. 249 din 30 iunie 2005 a Curţii de Apel Iaşi.
Timpul arestării preventive a fost dedus din pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 aprilie 2004 la 31 august 2005.
Recurentul inculpat a fost obligat să plătească statului suma de 160 lei (1.600.000 lei) cheltuieli judiciare, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat către fondul Ministerului Justiţiei.
S-a reţinut că, la data de 3 aprilie 2004, inculpatul L.F., însoţit de mătuşa sa C.M., a mers la vecinii săi, respectiv V.D. şi L.V., unde au consumat băuturi alcoolice.
Pe fondul consumului de alcool, între inculpat şi mătuşa sa a izbucnit un conflict, în aplanarea acestuia intervenind V.D.
Inculpatul, furios, a început să-l lovească pe V.D. cu diverse obiecte (tigaie, vătrai, faţă de plită, masă metalică).
După ce inculpatul a plecat, victima s-a culcat, iar a doua zi a decedat.
Din raportul de necropsie întocmit în cauză a rezultat că moartea numitului V.D. a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatico-hemoragic, consecinţa multiplelor plăgi cranio-faciale şi fracturi costale bilaterale.
S-a reţinut că aspectul şi localizarea leziunilor pledează pentru posibilitatea producerii lor prin loviri active repetate cu corpuri şi mijloace contondente, loviri cu corp înţepător şi prin comprimare toracică.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa penală nr. 292 din 14 aprilie 2005, a dispus condamnarea inculpatului L.F., pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., la o pedeapsă de 15 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 aprilie 2004 la 14 aprilie 2005 şi a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul L.F., pentru infracţiunea de „lovire" prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., parte vătămată L.V.
În baza art. 998 – art. 999 C. civ., cu referire la dispoziţiile art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 30.000.000 lei către partea civilă V.E., cu titlu de despăgubiri.
De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Apelul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Iaşi prin Decizia penală nr. 249 din 30 iunie 2005.
Perioada arestării preventive a fost dedusă de la 14 aprilie 2005 la 30 iunie 2005, inculpatul fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul L.F., solicitând prin apărătorul desemnat din oficiu reindividualizarea pedepsei aplicate, pe care a considerat-o prea aspră, şi schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de lovire întrucât nu este vinovat pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că recursul este nefondat întrucât pedeapsa a fost just individualizată, iar încadrarea juridică a faptei este corectă în raport de modul de săvârşire a infracţiunii.
Împotriva deciziei penale definitive nr. 4807 din 31 august 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, condamnatul L.F. a formulat contestaţie în anulare la data de 4 octombrie 2005, susţinând că nu este vinovat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, iar pedeapsa care i-a fost aplicată este prea mare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 391 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare, cercetând asupra termenului prevăzut de lege de introducere a acestei căi extraordinare de atac asupra motivului pe care se sprijină contestaţia şi a dovezilor depuse ori invocate.
Contestaţia în anulare se poate face, potrivit art. 386 C. proc. pen., în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) – i), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
În funcţie de motivul invocat, termenul de introducere a contestaţiei este de 10 zile de la începerea executării în cazurile prevăzute de art. 386 lit. a) – c) C. proc. pen., şi nelimitat în cazul prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen.
Analizând motivele invocate de contestator care se referă la faptul că pedeapsa aplicată este prea mare, iar încadrarea juridică a faptei nu este corectă în raport de dispoziţiile legale sus-menţionate, Curtea constată că acestea nu se regăsesc între cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de contestaţie în anulare este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.
Contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
În baza dispoziţiilor art. 386 – art. 391 C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1594/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1734/2006. Penal → |
|---|
