ICCJ. Decizia nr. 141/2006. Penal

I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 1530 din 8 martie 2006

Prin încheierea din 24 februarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, investită cu soluţionarea recursurilor declarate de inculpaţii J.P. şi D.L.G., a dispus menţinerea stării de arest a acestora.

S-a reţinut, în esenţă, că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se menţine şi în prezent şi impun în continuare privarea lor de libertate.

Împotriva acestei încheieri inculpaţii au declarat recurs.

Potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen., încheierea dată în prima instanţă şi în apel, prin care se dispune, printre altele, menţinerea măsurii arestării preventive, poate fi atacată cu recurs de procuror sau de inculpaţi.

Din examinarea textului, rezultă că încheierea dată în recurs, prin care se dispune menţinerea unei măsuri preventive, nu poate fi atacată separat, cu recurs.

Or, în cauză încheierea atacată de inculpaţi a fost dată cu ocazia judecării recursului de Curtea de Apel Bucureşti.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de inculpatul J.P. să fie respins ca inadmisibil.

În ce priveşte recursul declarat de inculpata D.L.G. care în şedinţa din 8 martie 2006 a cerut instanţei să ia act de retragerea recursului, potrivit dispoziţiilor art. 3854 raportat la art. 369 C. proc. pen., instanţa a luat act de retragerea recursului şi obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat din care suma ce a reprezentat onorariul pentru apărarea din oficiu a fost avansată din fondul Ministerului Justiţiei.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 141/2006. Penal