ICCJ. Decizia nr. 1751/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1751/2006
Dosar nr. 15078/3/2006
Şedinţa publică din 29 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1500 din 5 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a hotărât următoarele:
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.C.M. la pedeapsa de 6 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 9 luni şi 9 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 99 din 23 ianuarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-A penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2883 din 28 mai 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rest care a fost contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, astfel încât inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv de la 1 aprilie 2006 la zi.
S-a luat act că partea vătămată D.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind recuperat în natură.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, în seara zilei de 31 martie 2006, în jurul orelor 19, 10, partea vătămată D.M. se poate deplasa pe Bd. Ion Ionescu de la Brad şi la un moment dat, în timp ce purta o convorbire telefonică cu martorul S.R., cu care trebuia să se întâlnească în seara respectivă, din spatele său a venit în fugă inculpatul N.C.M. care i-a smuls din mână telefonul mobil marca Samsung V 200 şi apoi s-a îndreptat în fugă direcţia Bulevardul Aerogării.
În aceste împrejurări, partea vătămată care-l cunoştea din vedere pe inculpat, ştiind că în cartierul Băneasa este cunoscut sub porecla de M. a pornit în urmărirea acestuia strigându-l după poreclă, cerându-i insistent restituirea telefonului mobil, însă nu a reuşit să-l prindă.
Întrucât la momentul smulgerii telefonului mobil de către inculpat, partea vătămată avea o convorbire telefonică, cu martorul S.R., acesta a avut posibilitatea să audă cum partea vătămată striga după inculpat să-i restituie telefonul.
De asemenea, în cursul convorbirii telefonice partea vătămată D.M. i-a precizat martorului S.R. zona în care se afla, aşa încât martorul a plecat în căutarea părţii vătămate, cu care s-a şi întâlnit, şi au plecat împreună în căutarea inculpatului.
Cei doi s-au deplasat la locuinţa inculpatului unde s-au întâlnit cu fratele acestuia, care le-a spus că l-a văzut pe inculpat având un telefon mobil şi au plecat împreună în căutarea inculpatului.
După săvârşirea infracţiunii inculpatul s-a deplasat în cartierul Băneasa unde locuieşte, fiind transportat cu maşina de serviciu de către martorul S.R.C. cu care s-a întâlnit întâmplător şi căruia i-a oferit spre vânzare telefonul mobil însă acesta nu a fost interesat de ofertă.
În cursul aceleiaşi seri, inculpatul s-a deplasat la o terasă din cartierul Băneasa unde a oferit celor prezenţi spre vânzare un telefon mobil despre care a spus că îi aparţine.
Necunoscând că telefonul mobil provine dintr-o infracţiune, martorul cumpărător de bună credinţă A.C. a acceptat să-l cumpere cu suma de 500.000 lei.
A doua zi, la data de 1 aprilie 2006, organele de poliţie au procedat la ridicarea telefonului de la martorul cumpărător de bună credinţă A.C. şi restituirea, pe bază de dovadă, părţii vătămate.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond a fost dovedită cu declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor S.R., D.I., S.R.C., A.C. şi D.N.F., procesul verbal de cercetare la faţa locului, toate coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivând că în mod greşit instanţa de fond a dispus condamnarea, cât timp din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăţia sa, solicitând achitarea, iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de abuz de încredere, întrucât partea vătămată i-a înmânat de bună voie telefonul, fără a exercita violenţe asupra lui.
Prin Decizia penală nr. 17 din 19 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat inculpatul N.C.M. împotriva sentinţei penale nr. 1500 din 5 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus prevenţia până la zi.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a constatat că hotărârea atacată este legală şi temeinică, starea de fapt fiind corect reţinută de instanţa de fond în baza materialului probator administrat.
Cât priveşte pedeapsa aplicată, s-a apreciat că aceasta a fost judicios individualizată, prima instanţă pronunţând o hotărâre în care s-a evidenţiat în mod corect pericolul social corect al faptei şi persoana inculpatului.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul, reluând criticile formulate şi în faţa instanţei de apel, invocând cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, achitarea, întrucât din probele administrate nu rezultă vinovăţia sa, iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de abuz în serviciu şi reducerea pedepsei.
Înalta Curte, examinând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare:
Analizând actele şi lucrările dosarului, se constată că cererile inculpatului N.C.M. de a fi achitat şi de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa, sunt neîntemeiate, întrucât instanţele au reţinut corect, în baza probatoriului administrat în cauză, vinovăţia acestuia în săvârşirea la data de 31 martie 2006 a infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de dispoziţiile art. 211 alin 2 lit. c) C. pen., asupra părţii vătămate D.M.
În acest sens sunt declaraţiile martorului S.R. care a declarat că, în timp ce vorbea cu partea vătămată la telefon, la un moment dat l-a auzit pe acesta cerându-i inculpatului telefonul, iar ulterior a aflat de la partea vătămată că în timp ce vorbea la telefon, inculpatul i-a smuls telefonul din mână.
Declaraţiile acestui martor se coroborează cu declaraţiile martorilor D.I., mama părţii vătămate şi D.F.N., fratele părţii vătămate care au arătat că, în momentul în care partea vătămată a venit acasă, le-a spus că un băiat pe nume M. i-a smuls telefonul din mână în timp ce vorbea cu martorul S.R.
Deşi în faţa primei instanţei partea vătămată a revenit asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală, susţinând că de bună voie i-ar fi împrumutat inculpatului telefonul, această împrejurare nu poate determina schimbarea încadrării juridice a faptei, instanţa de fond înlăturând în mod corect că această declaraţie, apreciind că atitudinea părţii vătămate poate fi pusă pe seama faptului că partea vătămată a manifestat o temere faţă de inculpat, întrucât se cunoşteau anterior săvârşirii infracţiunii.
Cu privire la cererea de reindividualizare a pedepsei, Înalta Curte constată că nu sunt elemente de reapreciere, în sensul solicitat, întrucât instanţa de fond a dat eficienţă deplină criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului este corect individualizată, şi nu se impune a fi redusă, având în vedere starea de recidivă în care a fost săvârşită fapta, ceea ce denotă un grad sporit de periculozitate a infractorului şi faptul că pedeapsa aplicată anterior nu şi-a atins scopul.
Întrucât motivele de recurs sunt nefondate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri dintre cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b C. proc. pen., urmează a se respinge recursul inculpatului, ca nefondat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 1 aprilie 2006, la 29 martie 2007.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul declarat de inculpatul N.C.M. împotriva deciziei penale nr. 17 din 19 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 1 aprilie 2006, la 29 martie 2007.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 545/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1765/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
