ICCJ. Decizia nr. 4909/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4909/2006
Dosar nr. 7427/44/2005
Şedinţa publică din 30 august 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 347 din 23 august 2005 a Tribunalului Brăila, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului R.G., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175 lit. g) şi art. 176 lit. f) C. pen., parte vătămată fiind C.C.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (1), (3) şi (4) C. pen., în infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen.
În baza art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnat inculpatul R.G., la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj parte vătămată fiind C.C., poliţist.
În baza art. 85 C. pen., s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3555 din 24 octombrie 2003 a Judecătoriei Bacău, definitivă la 14 noiembrie 2003 prin neapelare (fapta 5 octombrie 2002).
În baza art. 865 C. pen., în referire la art. 85 C. pen., s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 451 din 16 februarie 2004 a Judecătoriei Brăila, definitivă la data de 9 martie 2004 prin neapelare (fapte: 17 mai 2003, ½ iunie 2003) şi s-au repus în individualitatea lor pedepsele componente de 3 ani închisoare şi 1 lună închisoare.
S-a constatat că infracţiunile pentru săvârşirea cărora inculpatul a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 3555 din 24 octombrie 2003 a Judecătoriei Bacău, 451 din 16 februarie 2004 a Judecătoriei Brăila, 673 din 8 martie 2004 a judecătoriei Brăila, precum şi cea dedusă judecăţii sunt concurente.
În baza art. 36 alin. (2) C. pen., art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, cu pedepsele de 2 ani închisoare (sentinţa penală nr. 3555 din 24 octombrie 2003 a Judecătoriei Bacău), 3 ani închisoare şi o lună închisoare (sentinţa penală nr. 451 din 16 februarie 2004 a Judecătoriei Brăila), 3 ani şi 6 luni închisoare 8 sentinţa penală nr. 673 din 8 martie 2004 a judecătoriei Brăila) şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare sporită la 4 ani şi 6 luni închisoare.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. şi anume:
a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;
e) dreptul de a fi tutore sau curator.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa rezultantă durata prevenţiei din 6 octombrie 2002, 206.2003 şi 16 iulie 2003 (date când inculpatul a fost reţinut 24 de ore), precum şi de la data de 11 ianuarie 2004 la zi.
S-a anulat mandatul de executare nr. 812/2004 emis în baza sentinţei penale nr. 673/2004 a Judecătoriei Brăila.
S-a constatat că partea vătămată C.C. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 C. civ. şi art. 106 din OUG nr. 150/2002 a dispus obligarea inculpatului la plata către partea civilă C.A.S.J. Brăila a sumei de 24,76 lei RON cu titlu de despăgubiri civile.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt că, în ziua de 28 august 2003, în jurul orelor 14,45, partea vătămată C.C., însoţit de martorii D.T. şi C.I., toţi trei lucrători de poliţie, se aflau în misiune, având ca obiectiv supravegherea unui magazin de telefonie mobilă situat la intersecţia străzilor Mihai Eminescu cu Dorobanţi din municipiul Brăila, unde ar fi trebuit să revină o persoană despre care se presupunea că ar fi sustras un telefon mobil dintr-un autoturism.
Partea vătămată şi martorul D.T. s-au postat vis-a-vis de magazinul Z., în faţa liceului P.C., iar martorul C.I. supraveghea zona dintr-un gang a blocului de lângă magazin.
La un moment dat, partea vătămată l-a observat pe inculpatul R.G., pe care îl cunoştea din activitatea profesională ca fiind hoţ din autoturisme, traversând strada Dorobanţi, împrejurare în care i-a spus martorului D.T. că acest tânăr trebui reţinut, întrucât este căutat într-o cauză penală.
Între timp, inculpatul a traversat strada deplasându-se în faţa celor doi poliţişti, la o distanţă de aproximativ 20-30 m.
Cei doi poliţişti au pornit în urmărirea inculpatului, făcând semne şi martorului C.I. să-i urmeze, cel mai apropiat fiind partea vătămată care, observat fiind de inculpat, l-a somat să stea, fără ca acesta să se supună somaţiei, ci a luat-o la fugă traversând din nou strada Dorobanţi.
Partea vătămată l-a urmărit, de asemenea, în fugă şi, ca să fie mai rapid şi-a descălţat pantofii, abandonându-i. În apropierea blocului, partea vătămată a scos pistolul din toc, a ridicat braţul în plan vertical, adresându-i inculpatului somaţie „Poliţia! Stai că trag!, fără a arma pistolul.
În fugă, inculpatul a intrat în scara blocului nr. B 25 şi urmărit îndeaproape de partea vătămată, a încercat să-i zădărnicească pătrunderea în casa scării prin închiderea uşii de la intrare, fără să reuşească.
Cei doi s-au lovit reciproc şi în încăierare s-au izbit de uşa apartamentului martorei T.M., uşă închisă, dar neasigurată, care s-a deschis, amândoi rostogolindu-se în holul apartamentului unde, la acel moment se afla martora T.M., după care inculpatul s-a refugiat în bucătărie, urmat îndeaproape de partea vătămată.
Aici au continuat să se lovească reciproc căzând pe o canapea, de spătarul căreia partea vătămată s-a lovit în zona capului.
Speriată, crezând că cei doi sunt hoţi, martora T.M. şi-a trezit fiica (martora T.M., care se odihnea în dormitor), alertând-o asupra celor întâmplate, solicitând totodată şi sprijinul vecinilor prin strigăte de ajutor.
La rândul său, martora T.M. a ieşit din apartament să ceară ajutor vecinilor, i-a văzut pe cei doi bărbaţi bătându-se pe canapeaua din bucătărie, fără să observe dacă vreunul dintre ei avea în mână un pistol.
Inculpatul a reuşit să se retragă din apartament, fugind pe cealaltă intrare a scării blocului (care dă într-o curte interioară cu multă vegetaţie şi alei) urmat îndeaproape de partea vătămată, care a reuşit să spună martorei T.M. că este poliţist.
În zarva produsă, martora T.M., femeie în vârstă de 74 (72 ani la data faptei) nu a sesizat dacă vreunul dintre cei doi bărbaţi avea în mână un pistol, iar martora T.M., fiind afară după ajutor, nici măcar nu i-a văzut când au părăsit pe rând apartamentul.
Ajunşi în spatele blocului, partea vătămată a reuşit să-l trântească la pământ pe inculpat, continuând să se lovească reciproc, inculpatul, reuşind să scape de imobilizare, muşcându-l pe partea vătămată de braţul drept, precum şi de degetul mare de la mâna stângă.
S-a mai reţinut că, în momentul în care cei doi s-au ridicat de la sol, partea vătămată l-a somat pe inculpat cu pistolul îndreptat către el să stea că altfel trage, împrejurare în care inculpatul a sărit asupra părţii vătămate, trântind-o la pământ, i-a smuls pistolul din mână şi l-a aruncat în spaţiul verde. Deasupra fiind, inculpatul l-a imobilizat pe partea vătămată, prinzându-i un braţ cu mâna dreaptă, iar cu mâna stângă i-a apăsat pe ochiul drept, spunându-i că îl va lăsa fără vedere şi astfel nu-l va mai vedea.
După ce şi-au mai aplicat reciproc lovituri, inculpatul a fugit pe scara blocului, iar partea vătămată, ridicându-se cu greu de la sol, le-a cerut sprijin locatarilor ieşiţi la balcoane, spunându-le că este poliţist, iar celălalt hoţ.
După ce şi-a recuperat pistolul, partea vătămată a ieşit în strada Dorobanţi unde s-a întâlnit cu colegii săi cărora le-a adus la cunoştinţă că s-a luptat cu R.G. în interiorul unui apartament de la parter, apoi în grădina din spatele blocului, după care i-a pierdut urma.
Cei trei poliţişti au periat din nou zona cu autoturismul pentru prinderea inculpatului şi, cum nu l-au găsit, s-au deplasat la Spitalul Sf. Spiridon Brăila în vederea acordării de îngrijiri medicale părţii vătămate şi unde s-a constatat că acesta prezenta „Hematom occipital; plăgi muşcate şi police stg. Contuzie ochi drept."
Raportul de constatare medico-legală nr. 689/ P din 23 septembrie 2003 întocmit de S.M.L.J. Brăila a concluzionat că partea vătămată a prezentat leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure şi comprimare, posibil între arcade dentare la data de 28 august 2003, leziuni ce au necesitate 8-10 zile îngrijiri medicale şi care nu au pus în primejdie viaţa victimei.
S-a mai reţinut că situaţia de fapt a fost constatată pe baza mijloacelor de probă, respectiv: rapoartele întocmite, la data de 29 august 2003, de cei trei poliţişti către comandantul Poliţiei municipiului Brăila, în care doar partea vătămată face referire la împrejurarea că inculpatul l-ar fi ameninţat cu moartea, având în mână pistolul din dotare, pe trăgaciul căruia a apăsat fără ca focul să se declanşeze, declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor D.T. şi C.I.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, întrucât în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, apreciindu-se că fapta nu există.
S-a arătat în motivele de apel ale parchetului că simpla susţinere în motivarea hotărârii că martorii prin raportul lor către comandant nu au specificat că inculpatul a îndreptat arma către partea vătămată şi a ameninţat-o că o omoară, după care a apăsat pe trăgaci, cu toate că au scris că cei doi erau încăieraţi la momentul în care au surprins scena finală şi au văzut cum inculpatul a fugit, nu înseamnă că procurorul, în mod tendenţios, i-ar fi întrebat pe cei doi martori cu privire la susţinerile părţii vătămate, respectiv dacă au văzut sau nu ameninţarea cu arma, dacă inculpatul a spus sau nu ceva, ce a spus şi ce a mai făcut, respectiv dacă au auzit sau văzut când inculpatul a apăsat pe trăgaci.
S-a solicitat analizare probelor în totalitatea lor şi condamnarea inculpatului şi pentru infracţiunea pentru care a fost achitat.
În temeiul prevederilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a hotărârii instanţei de fond şi în rejudecare condamnarea inculpatului R.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. g) – art. 176 lit. f) C. pen. şi, pe cale de consecinţă, condamnarea aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 239 alin. (1), (3) şi (4) C. pen. şi nu cum a reţinut prin schimbarea de încadrare juridică instanţa de fond, în faţa gradului de pericol social al faptei şi făptuitorului.
Împotriva aceleiaşi hotărâri a declarat apel inculpatul învederând că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, că avându-se în vedere împrejurările în care a avut loc fapta a rezultat că această infracţiune nu a fost săvârşită de inculpat, ci în fapt, a avut loc o încăierare şi în momentul în care partea vătămată a alergat după inculpat, acestuia i-a sărit pistolul din mână.
Prin Decizia penală nr. 178/ A din 26 iunie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 7427/44/2005 (număr în format vechi 1271/P/2005), în opinie majoritară a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila împotriva sentinţei penale nr. 347 din 23 august 2005 pronunţată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr. 1793/2005.
S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 347 din 23 august 2005 a Tribunalului Brăila numai în ceea ce priveşte latura penală a cauzei şi în rejudecare:
A fost condamnat inculpatul R.G., la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută şi pedepsită de art. 239 alin. (2), (3) şi (4) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), parte vătămată C.C., poliţist.
A fost condamnat acelaşi inculpat, la o pedeapsă de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. g) şi art. 176 lit. f) C. pen., parte vătămată C.C.
A fost menţinută dispoziţia instanţei de fond privind anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3555 din 24 octombrie 2003 a Judecătoriei Bacău, definitivă la 14 noiembrie 2003 prin neapelare (fapta din 5 octombrie 2002).
A fost menţinută dispoziţia instanţei de fond privind anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 451 din 10 februarie 2004 a Judecătoriei Brăila, definitivă la 9 martie 2004 prin neapelare cu repunerea în individualitatea lor a pedepselor componente de 3 ani închisoare şi 1 lună închisoare.
Au fost contopite pedepsele de 4 ani închisoare şi 8 ani închisoare aplicate prin prezenta hotărâre şi pedepsele de 3 ani, respectiv o lună închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 451 din 16 februarie 2004 a Judecătoriei Brăila, 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 673 din 8 martie 2004 a Judecătoriei Brăila şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, sporită la 9 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen, s-a menţinut starea de arest a inculpatului R.G.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii pentru 6 octombrie 2002; 2 iunie 2003; 16 iulie 2003 şi a arestului preventiv începând cu 11 ianuarie 2004 la zi, respectiv 26-06.2006.
A fost anulat vechiul mandat de executare şi s-a dispus emiterea unui nou mandat în baza prezentei hotărâri.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul R.G. împotriva sentinţei penale nr. 347 din 23 august 2005 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 1793/2005.
A fost obligat apelantul la plata sumei de 300 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei RON, reprezentând onorariu pentru avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Galaţi.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, în opinie majoritară a constatat că în cauză instanţa de fond a dat o interpretare greşită probatoriului administrat şi nu a făcut o coroborare judicioasă a acestora în vederea stabilirii unei situaţii de fapt corecte şi complete, care apoi să fie încadrată în drept.
În virtutea efectului devolutiv, în respectarea principiului rolului activ şi al aflării adevărului, instanţa de apel, apreciind nelămurite anumite aspecte care să contribuie la o corectă stabilire a situaţiei de fapt şi a încadrării juridice a dispus administrarea şi a altor probatorii, respectiv: reaudierea inculpatului, reaudierea părţii vătămate, confruntarea inculpatului cu partea vătămată.
Astfel, din întregul material probator administrat, prin analiza şi coroborarea acestuia, instanţa de apel, în opinia majoritară a reţinut, în fapt, că la data de 28 septembrie 2003, în jurul orelor 15,00, partea vătămată C.C., agent la Poliţia municipiului Brăila, însoţit de martorii D.T. şi C.I., lucrători de poliţie, se aflau în misiune, având ca obiect supravegherea unui magazin de telefonie mobilă Z. situat în intersecţia străzii Mihai Eminescu şi Dorobanţilor din municipiul Brăila în scopul prinderii unei persoane ce sustrăsese în noaptea precedentă un telefon mobil Z. dintr-un autoturism.
Urmare acestui fapt, partea vătămată C.C. şi martorul D.T. s-au aşezat vis-a-vis de magazinul Z., în faţa Liceului P.I., iar martorul C.I. supraveghea zona dintr-un gang al blocului de lângă magazin.
Partea vătămată l-a observat pe inculpatul R.G., pe care-l cunoştea din activitatea profesională, traversând bulevardul dinspre Şoseaua Rm. Sărat şi îndreptându-se spre magazin. I-a spus martorului D.T. că inculpatul este cercetat penal pentru furturi din autoturisme, că este cercetat de poliţie şi că trebuie reţinut.
În acest timp, inculpatul a traversat din nou bulevardul, ajungând astfel pe acelaşi trotuar cu partea vătămată, la mică distanţă de aceasta.
Cei doi poliţişti au pornit în urmărirea inculpatului, făcându-i semn şi martorului C.I. să-i urmeze.
Aceştia l-au ajuns pe inculpat şi de la distanţă de aproximativ 8 m, partea vătămată l-a strigat pe nume pe inculpat, i-a cerut să se oprească, declinându-şi calitatea.
Inculpatul nu s-a supus somaţiei, ci a traversat bulevardul în fugă spre strada Albina.
Partea vătămată şi martorul D.T. au continuat urmărirea şi pentru a fi mai rapid partea vătămată şi-a descălţat pantofii, pe care i-a abandonat pe trotuar de unde au fost recuperaţi de martorul C.I.
Ajungând în dreptul blocului nr. 25, partea vătămată a scos pistolul din toc şi ţinându-l în plan vertical l-a somat pe inculpat „Poliţia! Stai că trag!", fără, însă a trage vreun foc.
Inculpatul nu a dat curs nici acestei somaţii, a continuat alergarea şi a intrat în scara blocului 25 încercând să zădărnicească pătrunderea părţii vătămate.
Partea vătămată a reuşit să forţeze uşa şi astfel cei doi au ajuns la parterul blocului, pe palier unde s-au lovit reciproc, iar în încăierare s-au izbit de uşa unui apartament ce s-a deschis şi amândoi s-au rostogolit în interior.
Inculpatul s-a refugiat în bucătărie unde se afla martora T.M., care a ieşit din încăpere pentru a o chema pe fiica sa, T.M., aflată în dormitorul apartamentului.
Cele două martore au revenit în uşa bucătăriei strigând „Hoţii!"
Partea vătămată, pentru a-şi justifica prezenţa în apartament le-a spus martorelor că este poliţist şi că urmăreşte pe inculpat, trecând pistolul în mâna stângă.
Inculpatul, profitând de această situaţie, s-a năpustit asupra părţii vătămate, Aceasta s-a dezechilibrat, a căzut pe spate pe o canapea aflată în bucătărie şi în cădere s-a lovit la cap de spătarul canapelei. Inculpatul, profitând şi de acest moment i-a introdus un deget în ochiul drept, smulgându-i pistolul din mână, apoi a fugit din apartament spre curtea interioară a blocului. Partea vătămată l-a urmat şi în apropierea unui gard viu, inculpatul s-a întors spre partea vătămată şi îndreptând spre acesta pistolul, i-a adresat ameninţarea „te omor", apoi a tras coşul armei şi a apăsat pe trăgaci, dar pentru că pistolul avea piedica pusă, nu s-a declanşat glonţul.
Partea vătămată a acţionat pentru a-l dezarma, lovindu-l cu piciorul peste mâna în care ţinea pistolul.
În urma loviturii primite, inculpatul a scăpat pistolul din mână, iar partea vătămată a încercat să-l imobilizeze pe inculpat.
Cei doi s-au luptat, rostogolindu-se pe aleea blocului, parte din incident, fiind observată şi de martorii oculari F.Şt. şi V.F., care atraşi de zgomote au privit din balcoanele locuinţelor lor situate în blocul B.
Inculpatul, dorind să-şi asigure scăparea, a muşcat-o de un deget al mâinii stângi pe partea vătămată şi a lovit-o în ochi cu degetele, reuşind astfel să se elibereze din strânsoarea acestuia şi să părăsească locul faptei, intrând din nou în scara blocului şi ieşind pe uşa opusă dinspre strada Dorobanţilor.
Partea vătămată s-a ridicat şi ea de pe alee şi a fost văzută de martora V.F., căutând şi ridicând un obiect, apoi plecând în urmărirea inculpatului. La scurt timp au sosit şi martorii D.T. şi C.I., dar cei trei nu au mai putut continua urmărirea, inculpatul reuşind să dispară.
Situaţia de fapt, astfel reţinută a rezultat din declaraţiile martorilor D.T. şi C.I., T.M., T.M., locatarele apartamentului în care inculpatul şi partea vătămată au ajuns, declaraţiile martorilor F.Şt. şi V.M. privind ultima fază a conflictului, raportul de constatare medico-legală nr. 689/2003 a L.M.L. Brăila prin care s-a constatat că partea vătămată prezintă plăgi muşcate de braţ şi police stâng, contuzie ochi drept produse la data de 28 august 2003 pentru vindecarea cărora necesită 8-10 zile îngrijiri medicale.
Toate aceste probe se coroborează cu declaraţia părţii vătămate C.C., al cărei conţinut este constant pe întregul proces penal.
Declaraţiile inculpatului pe parcursul procesului penal au fost diferite, acesta încercând să prezinte o altă situaţie de fapt ce nu a fost susţinută de probe.
La urmărirea penală inculpatul a declarat în mod constant că deposedarea părţii vătămate de pistol a avut loc înainte de momentul pătrunderii în apartamentul martorei T.M., că a reuşit să ia pistolul atunci când partea vătămată l-a somat să stea şi că după aceea a mai fugit câţiva paşi, după care l-a aruncat într-un spaţiu verde.
În faţa instanţei, inculpatul a declarat că menţine declaraţia dată în faţa judecătorului care a dispus arestarea preventivă, unde a susţinut că a luat pistolul părţii vătămate după ieşirea din apartamentul martorei T.M., în condiţiile în care partea vătămată se dezechilibrase şi se lovise de gardul viu la ochi.
Susţinerile inculpatului sunt contradictorii şi prin răspunsurile pe care le-a dat cu prilejul confruntării, când inculpatul nu a recunoscut că a deposedat-o pe partea vătămată, ci a susţinut că pistolul i-a sărit din mână părţii vătămate în spatele blocului.
Partea vătămată a relatat amănunţit momentul deposedării de armă fapt ce se coroborează cu toate declaraţiile părţii vătămate date pe parcursul procesului penal.
Instanţa de fond a înlăturat neîntemeiat declaraţiile martorilor D.T. şi C.I. date în faza de urmărire penală, ca fiind pro causa. Aceste declaraţii conţin relatări ale unor persoane care au perceput proprii sensibus evenimentele relatate, aspecte ce se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate C.C. şi cu cele ale inculpatului, în care parţial a recunoscut cursul evenimentelor petrecute.
Declaraţia martorului M.V.M. nu s-a coroborat cu celelalte probe. Astfel, niciunul din martorii oculari (F.Şt. şi V.F.) şi nici partea vătămată sau inculpatul nu au susţinut că după ieşirea din apartamentul martorei T.M., partea vătămată ar fi scos pistolul din toc şi l-ar fi somat pe inculpat să stea că este poliţist. Martorul F.Şt. a dedus că partea vătămată este poliţist pentru că avea asupra sa cătuşe, dar calitatea părţii vătămate a fost cunoscută martorilor abia când au fost audiaţi.
În consecinţă, aceste declaraţii ale inculpatului şi martorului M.V. au fost înlăturate ca nesincere.
În drept, faptele inculpatului R.G. din data de 28 septembrie 2003, constând în agresarea fizică a părţii vătămate C.C., subofiţer de poliţie, aflat în exerciţiul funcţiei, deposedarea acestuia de pistolul din dotare pe care l-a îndreptat spre partea vătămată, apăsând pe trăgaci fără a declanşa focul, întrucât era pusă piedica, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (3) şi (4) C. pen. şi tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. g) şi art. 176 lit. f) C. pen.
Cât priveşte schimbarea de încadrare juridică din infracţiunea prevăzută de art. 239 alin. (1), (3) şi (4) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), dispusă de instanţa de fond s-a constatat că încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat prin actul de sesizare este cea corectă, având în vedere OUG nr. 58 din 23 mai 2002 privind modificarea şi completarea unor dispoziţii C. pen., referitoare la infracţiuni contra demnităţii şi infracţiuni contra autorităţii când vechea numerotare din art. 239 alin. (2) şi (3) a devenit art. 239 alin. (3) şi (4) C. pen. (a se vedea pct. 4 pct. 5 şi Legea nr. 160/30 mai 2005 pentru aprobarea OUG nr. 58/2002 privind modificare şi completarea unor dispoziţii C. pen. ( pct. 2 şi pct. 3 ).
În raport de situaţia de fapt reţinută şi de încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat, de împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapte. De periculozitatea inculpatului şi de persoane acestuia, i-a aplicat o pedeapsă suficientă şi proporţională, în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), întru-un cuantum de natură a-şi atinge scopul preventiv-educativ, reeducarea acestuia.
Instanţa a apreciat că cele două fapte săvârşite de inculpat denotă conduită antisocială cu un grad de pericol mare pentru ordinea publică şi un dispreţ faţă de lege din partea inculpatului.
Ca circumstanţe reale instanţa de apel, în opinia majoritară a reţinut că faptele au fost comise în condiţiile în care inculpatul era urmărit de lucrătorii de poliţie, a refuzat să se supună somaţiilor de a sta, îndreptându-se împotriva celui ce executa atribuţii de serviciu ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
Pentru inculpat s-au reţinut ca circumstanţe personale următoarele situaţii: este tânăr, fără ocupaţie, s-a sustras de la urmărirea penală părăsind localitatea a doua zi după comiterea faptei şi fiind prins abia la data de 11 ianuarie 2004, a fost nesincer în declaraţii, iar din cazierul judiciar a rezultat că este urmărit şi pentru săvârşirea altor infracţiuni.
Având în vedere toate aceste criterii, precum şi regimul sancţionator prevăzut pentru faptele reţinute în sarcina inculpatului s-au aplicat pedepse cu închisoarea, iar pentru tentativa la infracţiunea de omor deosebit de grav s-a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Din reactualizarea cazierului judiciar al inculpatului a rezultat că acesta a mai fost judecat şi condamnat separat pentru fapte concurente cu cele ce formează obiectul dosarului de faţă.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 3555 din 24 octombrie 2003 pronunţată de Judecătoria Bacău, inculpatul R.G. a fost condamnat, la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen. şi, totodată, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei în temeiul art. 81 C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 451 din 16 februarie 2004 a Judecătoriei Brăila, acelaşi inculpat a fost condamnat, la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen. şi, o pedeapsă de o lună închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pedepse ce au fost contopite în baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., şi s-a dispus executarea pedepsei de 3 ani închisoare.
S-a dispus, totodată, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în temeiul dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 673 din 8 martie 2004 a judecătoriei Brăila acelaşi inculpat a fost condamnat, la 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Cum toate aceste fapte sunt concurente cu cele ce formează obiectul dosarului de faţă s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 85 C. pen., privind anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 3555 din 24 octombrie 2003 a judecătoriei Brăila şi dispoziţiil.
art. 865 C. pen., în referire la art. 86 alin. (1) C. pen., privind anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 451 din 16 februarie 2004.
S-a descontopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 451 din 16 februarie 2004 a Judecătoriei Brăila în pedepsele componente de 3 ani şi de o lună închisoare, iar în baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cu pedepsele aplicate prin prezenta decizie, precum şi cu cele aplicate prin sentinţa penală nr. 673 din 8 martie 2004 a Judecătoriei Brăila şi sentinţa penală nr. 3555 din 24 octombrie 2003 a Judecătoriei Brăila.
În final, s-a dispus c inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea la care s-a adăugat un spor care să asigure realizarea scopului pedepsei.
Cum inculpatul a executat efectiv pedeapsa închisorii i s-au interzis acestuia drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă perioada prevenţiei din zilele de 2 iunie 2003, 6 octombrie 2002 şi 16 iulie 2003 şi de la 11 ianuarie 2004 la zi.
În proces s-a constituit parte civilă C.A.S. Brăila cu suma de 247.609 lei reprezentând contravaloare servicii medicale acordate părţii vătămate C.C.
Cum inculpatul a fost condamnat a fost obligat potrivit dispoziţiilor art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 106 din OUG nr. 150/2002 la plata despăgubirilor solicitate, partea civilă făcând dovada că a efectuat tratamente medicale pentru partea vătămată.
În baza dispoziţiilor art. 189 – art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare efectuate de stat în al căror cuantum a fost inclus şi onorariul avocatului din oficiu ce a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
În opinia minoritară a preşedintelui de complet s-ar fi impus admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila împotriva sentinţei penale nr. 347 din 23 august 2005 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 1793/2005, desfiinţarea în partea a sentinţei penale arătate şi în rejudecare, completarea încadrării juridice a infracţiunii de ultraj săvârşită de inculpatul R.G., cu alin. (4) C. pen., menţinând pedeapsa de 3 ani închisoare, menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, menţinerea stării de arest a inculpatului şi deducerea din pedeapsă a perioadei arestării preventive cu începere de la 11 ianuarie 2004 la zi, respingerea, ca nefondat a apelului declarat de inculpatul R.G. împotriva sentinţei penale nr. 347 din 23 august 2005 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 1793/2005, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligarea apelantului inculpat la plata sumei de 200 lei RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei RON către Baroul Galaţi a fost suportat din fondurile ministerului Justiţiei.
În considerentele opiniei minoritare, preşedintele de complet a arătat soluţia pronunţată de instanţa de fond, situaţia de fapt stabilită, încadrarea în drept, respectiv că fapta inculpatului R.G. de a o lovi şi muşca la data de 28 august 2003 pe partea vătămată C.C., poliţist aflat în exerciţiul funcţiunii, cauzându-i leziuni ce au necesitat 8-10 zile îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj în modalitatea prevăzută de art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen., astfel cum acest articol C. pen., a fost modificat şi completat prin Legea nr. 160/2005, texte de lege enunţate în şedinţă publică şi în baza cărora s-a dispus condamnarea.
S-a arătat că instanţa de fond a constatat că încadrarea juridică dată acestei fapte este greşită. Astfel, prin actul de sesizare inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, în modalitatea prevăzută de art. 239 alin. (1), (3) şi (4) C. pen.
Or, ediţia oficială a codului penal care cuprindea toate modificările aduse codului până la data de 14 noiembrie 1996 prevedea la articolul 239 trei alineate.
Prin OUG nr. 58/2002 alin. (1) a fost modificat şi după acest alineat s-a introdus un nou alineat, care deşi nu a fost numerotat, în viziunea legiuitorului apare ca fiind alin. (11), întrucât prin Legea nr. 160/2005 s-a modificat alin. (2) (prin înlăturarea sintagmei „persoanei prevăzute la alin. (1)" alineat care, potrivit noii reglementări nu diferă în conţinut şi în sancţiuni cu cel prevăzut în C. pen., ediţia oficială din anul 1997.
Aşadar, cum la momentul trimiterii în judecată, art. 239 C. pen., cuprindea alin. (1), (11), (2) şi (3), încadrarea juridică dată faptei apare ca fiind greşită, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 334 C. proc. pen.
Cum prin Legea nr. 160/2005 a fost abrogat alin. (1) din art. 239 C. pen., împrejurare favorabilă inculpatului, întrucât a fost înlăturată o formă de calificare a infracţiunii, în cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), aplicându-se astfel legea mai favorabilă.
În ce priveşte infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - art. 175 lit. g) - art. 176 lit. f) C. pen., raportat la situaţia de fapt reţinută, instanţa de fond a apreciat că această faptă nu există, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., şi pe cale de consecinţă a dispus achitarea inculpatului, având în vedere următoarele considerente:
Prin actul de acuzare s-a susţinut că la data de 28 septembrie 2003 (corect 28 august 2003) inculpatul R.G. a deposedat-o pe partea vătămată C.C., poliţist, aflat în exerciţiul funcţiei sale, de pistol, l-a îndreptat către partea vătămată, a apăsat pe trăgaci şi cum pistolul avea piedica pusă, nu s-a declanşat focul.
Singura probă pe care s-a întemeiat această acuzaţie o constituie declaraţia părţii vătămate, declaraţie care este contrazisă de inculpat, acesta susţinând că a aruncat pistolul în iarbă după ce l-a smuls din mâna părţii vătămate, tocmai în a o determina să-l caute şi astfel să-şi asigure scăparea prin fugă, împrejurare confirmată de martorul ocular M.V.
Susţinerile părţii vătămate că ar fi fost deposedat de pistol în locuinţa martorei T.M., nu este confirmată de aceasta şi nici de martora T.M., în faţa cărora şi-ar fi declinat funcţia de poliţist prin arătarea legitimaţiei, împrejurare în care inculpatul ar fi profitat luându-i pistolul din mâna stângă şi părăsind în fugă apartamentul.
De altfel, există o inadvertenţă în susţinerile părţii vătămate în ce priveşte utilizarea pistolului din dotare, în sensul că dacă pistolul era armat, ar fi trebuit să aibă glonţ pe ţeavă, or partea vătămată a susţinut că la momentul incidentului pistolul era armat şi fără glonţ pe ţeavă.
Instanţa a apreciat ca o chestiune deosebit de importantă ca aceea a deposedării unui poliţist de pistolul din dotare şi ameninţarea lui cu moartea prin utilizarea pistolului, nu putea să nu apară în rapoartele către comandantul Poliţiei municipiului Brăila, întocmite de colegii părţii vătămate, martorii C.I. şi D.T., dacă aceştia ar fi aflat la data de 28 august 2003 sau a doua zi amănuntele respective.
Din analiza celor două rapoarte s-a constatat că acestea nu conţin informaţii care să confirme susţinerile părţii vătămate, chiar şi cu inadvertenţele cuprinse în sintagma folosită cu privire la pistol „armat, asigurat şi fără glonţ pe ţeavă".
Mai mult, după începerea urmăririi penale împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor la data de 21 octombrie 2003, martorii audiaţi de procuror, la data de 21 ianuarie 2004, relatând acelaşi împrejurări raportate comandantului Poliţiei Municipiului Brăila la data de 29 august 2003 şi anume că toţi trei se aflau în misiune, că depistându-l pe inculpat au pornit în urmărirea acestuia, că partea vătămată a reuşit să se apropie în alergare mai mult de inculpat, fiind mai agil, că martorii i-au pierdut din vedere la un moment dat pe cei doi (momentul în care părţile au pătruns în scara blocului) şi că ulterior l-au reperat pe partea vătămată care prezenta urme de violenţă (lovit la ochiul drept, cracul drept al pantalonului rupt, iar din degetul mare al mâinii stângi îi curgea sânge).
Au mai arătat martorii că partea vătămată le-a relatat verbal că leziunile i le-a produs inculpatul în timpul încăierărilor succesive produse într-un apartament din scara blocului B şi ulterior în grădina din spatele aceluiaşi bloc şi că, datorită rănilor nu a reuşit să-l imobilizeze, inculpatul fugind într-o direcţie necunoscută.
S-a constatat deci, că nici la data de 21 ianuarie 2004 martorii nu au relatat că au cunoştinţă despre vreo împrejurare în care inculpatul ar fi îndreptat pistolul spre partea vătămată şi în timp ce ar fi tras cocoşul armei şi ar fi apăsat pe trăgaci i-ar fi spus „te omor", dar cum pistolul avea piedica pusă nu s-a declanşat glonţul astfel cum se reţine în actul de sesizare.
De altfel, neavând glonţ pe ţeavă, conform declaraţiei părţii vătămate, nu avea ce să se declanşeze.
Dacă în faţa instanţei de rejudecare martorul C.I. a învederat că a aflat despre incidentul cu pistolul abia la data de 29 august 2003, după ce întocmise raportul către comandant, martorul D.T. a declarat în faţa procurorului la data de 12 ianuarie 2004 că după ce l-au reperat pe partea vătămată acesta le-a explicat în detaliu ce s-a întâmplat, în sensul că le-a spus că s-a luptat cu R.G. într-un apartament unde inculpatul l-a lovit, i-a luat pistolul, a fugit în grădina din spatele blocului unde, ajuns din urmă de partea vătămată, a îndreptat pistolul către aceasta şi în timp ce i-a spus „te omor" a apăsat pe trăgaci, dar pistolul nu a percutat, întrucât era asigurat şi nu avea glonţ pe ţeavă.
Cu toate că, atât în rapoartele către comandant, cât şi în declaraţiile date în faţa procurorului la data de 21 ianuarie 2004 cei doi martori au arătat că după ce partea vătămată le-a relatat verbal incidentul petrecut, s-au urcat în maşină, au mai periat zona, după care s-au deplasat urgent la spital, în faţa instanţei de rejudecare martorul D.T. a arătat că partea vătămată i-ar fi povestit lui 2în special" în autoturism, şi nu pe stradă, prin ce a trecut, fiind posibil ca C.I. care şofa, să nu fi auzit ce discutau ei în spate.
Este de subliniat împrejurarea că ambii martori au declarat în faţa instanţei de rejudecare că în faţa procurorului la data de 21 ianuarie 2004 au răspuns la ceea ce au fost întrebaţi (deşi urmărirea penală pentru tentativă de omor se declanşase, astfel cum s-a reţinut mai sus, încă de la data de 21 octombrie 2003), ambii „uitând" să raporteze comandantului situaţia în care a fost pusă partea vătămată, lăsând astfel impresia că ar fi ştiut toate amănuntele încă din data de 28 august 2003 şi că nefiind importante nu le-au adus la cunoştinţa superiorilor şi nici procurorului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, care a apreciat hotărârea primei instanţe ca fiind nelegală pentru greşita schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (1), (3) şi (4) C. pen., în infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen., precum şi pentru greşita achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175 lit. g) şi 176 lit. f) C. pen.
În opinia minoritară a fost analizată cauza prin prisma motivelor de apel invocate, preşedintele de complet, constatând că în mod greşit instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (1), (3) şi (4) C. pen., în infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen.
Prin Legea 160/2005 a fost abrogat alin. (1) al acestei infracţiuni, iar prin OUG nr. 58/2002 s-a introdus un nou alineat – alin. (2).
După modificările menţionate mai sus, C. pen., nu a fost republicat pentru a se da o nouă numerotare a alineatelor şi pe cale de consecinţă, art. 239 C. pen., are următoarele alin. (2), (3) şi (4).
Alin. (4) se referă în mod expres la infracţiunea de ultraj săvârşită împotriva unui poliţist şi deci încadrarea juridică corectă a acestei fapte săvârşite de inculpat este infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (2), (3) şi (4) C. pen.
În consecinţă este de admis acest motiv de apel al parchetului şi în rejudecare s-a dat încadrarea juridică corectă faptei de ultraj reţinută în sarcina inculpatului.
Referitor la greşita achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, în opinia minoritară, preşedintele de complet a reţinut că în mod judicios instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului.
Din probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, singura probă pe care parchetul şi-a întemeiat această acuzaţie este declaraţia părţii vătămate.
Aceasta în mod constant (inclusiv cu ocazia procedurii confruntării în apel) a declarat că a fost deposedată de pistol de către inculpat în bucătăria apartamentului numitelor T.M. şi T.M.
Partea vătămată a precizat că a fost lovită de inculpat şi acesta a reuşit să-i ia pistolul din mână şi să părăsească în fugă apartamentul martorelor. Partea vătămată a plecat în urmărirea inculpatului şi în curtea interioară a blocului, inculpatul s-a întors, a îndreptat pistolul spre partea vătămată, l-a armat şi a apăsat de două ori pe trăgaci. Pistolul nu s-a descărcat, deoarece avea piedica pusă.
Inculpatul în mod constant a precizat că nu a deposedat partea vătămată de pistol în bucătăria martorelor T. A recunoscut că acolo a lovit pe partea vătămată şi a reuşit să fugă, dar fiind ajuns în curtea interioară a blocului de către partea vătămată, s-a luptat cu aceasta pentru a-şi asigura scăparea, moment în care partea vătămată a scăpat pistolul din mână.
Deşi martorele T.M. şi T.M., martore oculare la conflictul care a avut loc între inculpat şi partea vătămată în bucătărie, în toate declaraţiile date au precizat că nu l-au văzut pe inculpat ieşind din bucătărie având în mână pistolul părţii vătămate.
Martorele au fost prezentate la conflictul din bucătărie şi au precizat, de asemenea, că nu au văzut nici pe partea vătămată având în mână pistolul când se lupta cu inculpatul.
Deci, declaraţiile acestor martore oculare se coroborează cu declaraţiile inculpatului, în sensul că nu a deposedat de pistol pe partea vătămată în bucătăria martorelor.
Inculpatul a declarat în mod constant că în curtea interioară a blocului, fiind ajuns din urmă de partea vătămată, s-a luptat cu aceasta, i-a smuls pistolul din mână şi l-a aruncat în scopul determinării acestuia să-l caute şi astfel inculpatul să poată fugi.
Martorul ocular M.V. a perceput de la balcon acest moment, martorul, precizând că a văzut pe partea vătămată căutându-şi pistolul prin iarbă. Martorul a precizat că nu a văzut pe inculpat nici cu pistolul în mână şi nici să-l îndrepte spre partea vătămată.
Martorul F.Şt. a precizat că a văzut pe inculpat şi pe partea vătămată lovindu-se reciproc, fiind căzuţi la pământ. Nu a văzut ca vreunul din cei doi implicaţi în luptă să fi avut un pistol în mână.
În aceste condiţii, în opinia minoritară s-a apreciat că susţinerile părţii vătămate nu s-au coroborat cu nicio probă administrată în cauză, respectiv cu declaraţiile martorilor oculari la conflict.
Deci, există un dubiu cu privire la vinovăţia inculpatului pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat reţinută în sarcina sa, situaţie în care se impunea achitarea inculpatului pentru această infracţiune.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul R.G., criticând-o, arătând în scris că iniţial a fost condamnat, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, iar apoi în apelul declarat de parchet i s-au aplicat 9 ani de închisoare, pentru tentativă la omor deosebit de grav, deşi nu a comis această faptă, fiind acuzat de martori care nu se aflau la locul infracţiunii, aceştia făcând afirmaţii doare din cele povestite de partea vătămată, solicitând aducerea martorilor T.M., T.M., F.Şt., recunoaşte fapta de ultraj, dar este acuzat pe nedrept de tentativă la omor, are 23 de ani, s-a îmbolnăvit psihic din cauza stresului, face parte dintr-o familie săracă, tatăl a decedat, mama sa este bătrână şi bolnavă, solicitând admiterea recursului.
La dosarul cauzei, în recurs a fost depus un memoriu din partea recurentului inculpat, în care a reiterat aceleaşi aspecte, pe care le-a menţionat în declaraţia de recurs.
De asemenea, au fost primite prin Registratura Generală a acestei instanţe şi înregistrate sub nr. 28062 din 11 august 2006 note scrise din partea intimatei părţi civile Casa de Asigurări de Sănătate Brăila, în care a menţionat că aceasta s-a constituit parte civilă în dosarul primei instanţe cu suma de 24,76 lei RON ce reprezintă contravaloarea serviciilor medicale spitaliceşti acordate de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila părţii vătămate C.C., menţinând pretenţiile iniţiale, notele fiind depuse la dosarul cauzei, la fila 15 dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de astăzi, în recurs apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea dispoziţiilor hotărârii instanţei de fond prin care inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului inculpatului, precum şi poziţia recurentului inculpat din ultimul cuvânt, au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de inculpatul R.G. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanţa de apel, în opinie majoritară şi-a însuşit în mod corect numai parţial argumentele primei instanţe referitoare la vinovăţia inculpatului R.G. cu privire la infracţiunea de ultraj, iar la rândul ei, în baza propriului examen, a stabilit în mod judicios numai vinovăţia inculpatului în săvârşirea aceleiaşi infracţiuni de ultraj, precum şi a încadrării juridice a acestei fapte, respectiv art. 239 alin. (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 13 din acelaşi cod, aşa cum acesta a fost trimis în judecată, aşa cum, de altfel s-a arătat şi în opinia minoritară, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Astfel, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost judicios coroborate mijloacele de probă administrate, în cursul urmăririi penale, cercetării judecătoreşti, în primă instanţă, după desfiinţare, în rejudecare, tot în primă instanţă, respectiv declaraţiile părţii vătămate C.C., cu declaraţiile martorilor C.I., D.T., T.M., T.M., F.Şt., în care au descris împrejurările pe care le-au perceput şi cunoscut cu privire la agresarea părţii vătămate de către inculpat şi urmările produse acestuia, raportul de constatare medico-legală întocmit de S.M.L. Brăila care a concluzionat că partea vătămată a prezentat leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure şi comprimare, posibil între arcade dentare la data de 28 august 2003, leziuni ce au necesitat 8-10 zile îngrijiri medicale şi care nu au pus în primejdie viaţa victimei, cu rapoartele întocmite de cei trei poliţişti către comandantul Poliţiei municipiului Brăila, cu declaraţiile constante ale inculpatului R.G. de recunoaştere a agresiunii acestuia asupra părţii vătămate, rezultând în mod concret contribuţia acestuia la săvârşirea infracţiunii, acesta având reprezentarea urmărilor faptei şi urmărind producerea acestora, aşadar, acţionând cu intenţie directă.
În raport cu cele mai sus menţionate, în mod corect a fost stabilită vinovăţia inculpatului R.G. în săvârşirea infracţiunii de ultraj, în sensul că fapta acestuia de a o lovi şi muşca la data de 28 august 2003 pe partea vătămată C.C., poliţist aflat în exerciţiul funcţiunii, cauzându-i leziuni ce au necesitat 8-10 zile îngrijiri medicale, întruneşte, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii prevăzută de art. 239 alin. (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 13 din acelaşi cod, respectiv de ultraj, în condiţiile legii penale mai favorabile, încadrare juridică judicios şi motivat reţinută, atât de instanţa de apel, în opinie majoritară, dar şi minoritară.
Totodată, instanţa de apel, în opinie majoritară a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), printr-o apreciere plurală, în stabilirea cuantumului şi modalităţii de executare a pedepsei la care l-a condamnat pe inculpatul R.G. pentru infracţiunea de ultraj, ţinând cont de gradul de pericol social concret al faptei comise, de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, de valoarea socială atinsă, de circumstanţele personale ale inculpatului, de faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penale, dovedind perseverenţă infracţională, de poziţia adoptată, este fără ocupaţie.
Prin cuantumul pedepsei aplicate, orientat către minimul legal cu executare în regim de detenţie pentru infracţiunea de ultraj s-a avut în vedere că aceasta este singura în măsură să asigure resocializarea pozitivă a inculpatului.
Înalta Curte consideră, însă, că instanţa de apel, în opinie majoritară a înlăturat nemotivat argumentele primei instanţe cu privire la nevinovăţia inculpatului R.G. în săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, iar la rândul ei, nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor în ceea ce priveşte stabilirea vinovăţiei inculpatului R.G. în săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, făcând o evaluare eronată a mijloacelor de probă administrate, în cursul procesului, cu privire la această faptă, având drept consecinţă o greşită reţinere a împrejurărilor faptice.
În consecinţă, opinia minoritară a apreciat just că instanţa de fond în rejudecare a stabilit nevinovăţia inculpatului R.G. în săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. g) şi art. 176 lit. f) C. pen., ca urmare a unui temeinic proces de evaluare a materialului probator administrat, evidenţiind mijloacele de probă care au relevat faptul că inculpatul R.G. nu a deposedat partea vătămată de pistol, acest obiect, nefiind văzut de către martorele T.M. şi T.M. la cele două părţi, iar martorii M.V. şi F.Şt. nu l-au văzut, la rândul lor, niciun moment pe inculpat ca să posede vreun pistol în mână şi să-l îndrepte împotriva părţii vătămate, ceea ce a confirmat poziţia constantă a inculpatului R.G. că în curtea interioară i-a smuls pistolul din mână părţii vătămate, aruncându-l, în scopul asigurării posibilităţii de a fugi, şi în consecinţă declaraţiile părţii vătămate în care a descris aspectele cu privire la deposedarea de pistol şi folosirea lui de către inculpat împotriva sa nu se susţin probator.
În cursul urmăririi penale, în declaraţia dată în faţa procurorului şi aflată la dosar de urmărire penală, partea vătămată C.C. a arătat că „…Profitând de faptul că eu aveam şi cealaltă mână ocupată cu legitimaţia, R.G. m-a apucat cu mâinile de braţul în care aveam pistolul (cel stâng) şi m-a împins către canapea care se afla în bucătărie. Am căzut pe canapea şi m-am lovit cu ceafa de o margine tare (probabil al canapelei). Datorită loviturii mi-am pierdut din forţă iar R.G. a profitat de acest lucru, mi-a băgat un deget în ochiul drept şi a reuşit să-mi smulgă pistolul din mână. Din câte îmi amintesc cel puţin una dintre cele 2 femei era în dreptul uşii de la bucătărie. După ce mi-a luat pistolul R.G. a ieşit din apartament şi apoi a ieşit din bloc pe scara care dă în curtea interioară a blocului. Am ieşit şi eu din locuinţă şi l-am urmărit în continuare pe R.G. Imediat lângă scara blocului pe alee se afla un gard viu, lângă acel gard viu R.G. s-a întors spre mine, a îndreptat pistolul spre mine şi mi-a spus „Te omor, te omor". R.G. a tras de 2 ori de cocoşul armei şi a apăsat apoi trăgaciul pe care însă nu a reuşit să-l deblocheze. Văzând acest lucru m-am apropiat de R.G. şi l-am lovit cu piciorul peste mâna în care ţinea pistolul astfel că R.G. a scăpat pistolul din mână. Apoi m-am aruncat asupra lui R.G. încercând să-l imobilizeze, iar acesta a ripostat, băgându-mi din nou degetul în ochi şi muşcându-mă puternic de degetul mare de la mâna stângă…".
În curul cercetării judecătoreşti, în declaraţia dată şi aflată la dosarul tribunalului, partea vătămată C.C. a menţionat că „…Au apărut şi două femei din interiorul apartamentului care speriate au început să strige crezând că suntem hoţi, astfel că mi-am trecut pistolul în mâna stângă şi cu mâna dreaptă mi-am scos legitimaţia din pantalon pentru a mă legitima, moment în care inculpatul mi-a tras de mâna stângă spre o canapea din bucătărie, am avut un moment de leşin, el mi-a luat pistolul şi a fugit şi m-am ridicat în urmărirea lui pe o altă ieşire din curtea interioară. Inculpatul se afla la 7-8 metri înaintea mea, l-am somat din nou, cerându-i să stea şi să îmi restituie pistolul. Inculpatul s-a întors spre mine cu pistolul îndreptat, armat şi mi-s spus că mă omoară. A mânuit manşonul pistolului şi a apăsat pe trăgaci, dar pentru că nu era nici un glonţ, s-a mirat, a procedat din nou la fel şi eu m-am aruncat asupra lui şi am reuşit să mă arunc asupra lui, arma a sărit la 4-5 metri. Eu am sărit asupra inculpatului ne-am prăvălit amândoi în iarbă, dar inculpatul mi-a băgat degetele în ochi, m-a muşcat de mână şi în aceste condiţii inculpatul a reuşit să fugă…".
În declaraţia dată în cursul urmăririi penale, în faţa procurorului, aflată la filele 88-89 dosar urmărire penală, martorul D.T. a arătat că „…Întrebându-l ce s-a întâmplat, acesta ne-a relatat verbal că loviturile şi rănile le are din încăierarea cu R.G., în momentul în care acesta a intrat în scara blocului B 25 şi apoi, forţat în primul apartament unde s-au încăierat, după care au continuat încăierarea în grădina din spatele blocului B 25 ce era înconjurată de un gard înalt de circa 1,70 m. loc în care a fost rănit şi, datorită rănilor nu a reuşit să-l imobilizeze pe R.G. care a fugit într-o direcţie necunoscută…".
Tot în cursul urmăririi penale, în declaraţia dată, în faţa procurorului la dosar urmărire penală, acelaşi martor D.T. a arătat că „…I-am cerut să ne explice mai detaliat ce s-a întâmplat şi acesta ne-a spus că s-a luptat cu R.G. în interiorul acelui apartament unde intraseră, acesta l-a lovit şi i-a luat pistolul din mână. Cu pistolul în mână, a fugit în grădina din spate a blocului, şi aici, a fost ajuns din urmă de către C.C. În continuare, R.G. a îndreptat pistolul către el, exprimându-se: „te omor" şi a şi apăsat pe trăgaci, dar pistolul nu a percutat, întrucât era asigurat şi nu avea glonţ pe ţeavă. Potrivit spuselor lui C.C. a reuşit că-l deposedeze de pistol pe G.R. cu care s-a mai luptat şi în acel loc, fiind lovit şi având leziunile constatate."
În declaraţia dată după desfiinţare, în rejudecare, în primă instanţă, aflată la dosar tribunal, martorul D.T. a arătat că „…Altercaţia a continuat în bucătăria apartamentului, unde partea vătămată a fost îmbrâncită pe o canapea lovindu-se la cap la spate, partea vătămată spunând că probabil că în acea împrejurare inculpatul l-a deposedat de pistol. Partea vătămată a mai povestit că după ce i-a luat pistolul, inculpatul a ieşit în spatele blocului, partea vătămată l-a urmărit şi pe trotuarul din faţa scării, scară care dădea în spatele blocului a avut o altă altercaţie cu inculpatul, din îmbrânceală au ajuns într-o grădiniţă înconjurată de un gard viu, unde inculpatul a încercat să îl împuşte, spunându-i „De data asta de omor!", în sensul că a îndreptat pistolul către partea vătămată şi i-a spus cele arătate anterior. Partea vătămată nu mi-a spus dacă inculpatul a folosit efectiv pistolul, dacă a apăsat sau pe trăgaci. Partea vătămată mi-a mai povestit că altercaţia a continuat, că a reuşit să-l deposedeze pe inculpat de pistol şi încercând să-l imobilizeze, inculpatul l-a muşcat de un deget şi i-a băgat un deget în ochi, tumefiindu-l, după care inculpatul a reuşit să fugă … Împrejurările în care partea vătămată a fost deposedată de pistol, deşi le cunoşteam din 28 august 2003 nu le-am trecut în raportul către comandant pentru că am uitat. Este posibil ca C.I. care conducea autoturismul să nu fi auzit cele povestite de partea vătămată, acesta fiind atent la şofatul autoturismului. În faţa procurorului, audiat fiind pe data de 21 ianuarie 2004 am răspuns la ceea ce am fost întrebat, pus şi simplu nu mi-am dat seama că trebuie să arăt şi acest amănunt."
În declaraţia dată în cursul urmăririi penale, în faţa procurorului, aflată la dosar de urmărire penală, martorul F.Şt. a precizat că „În ziua de 28 august 2003, în jurul orei 14,30 mă aflam în bucătărie laapartamentul meu situat la etajul 2, cu geamul deschis când am auzit pe unii vecini ţipând „lasă-l măi, măi băieţi … „Am privit imediat pe fereastră şi în curtea interioară a blocului, pe spaţiul verde, am văzut doi tineri, încăieraţi, unul peste altul, cel de deasupra purtând cătuşe prinse la pantalon, iar cel de dedesubt, având culoarea roşie la îmbrăcăminte. Cred că, cel care avea cătuşe, şi despre care am bănuit că este poliţist, se chinuia să-l imobilizeze pe cel de sub el, care îl lovea cu pumnii. La un moment dat, cel de dedesubt, l-a dovedit pe bănuitul poliţist, ieşind deasupra şi continuând să-l lovească. La un moment dat, cu mâna stângă apăsa puternic pe ochiul drept al poliţistului bănuit, şi s-a exprimat „te fac eu să nu mai vezi!" Am intenţionat să dau telefon la poliţie, dar nu eram sigur că cel cu cătuşe este poliţist şi am revenit din nou la fereastră. Am observat acum că, cel îmbrăcat în ţinută sportivă, având şi roşu pe el, s-a îndepărtat în fugă, iar celălalt s-a ridicat buimăcit şi acuza dureri ale ochiului şi alte zone ale corpului. A strigat la mulţimea care privea de la ferestrele blocurilor, să-l ajute că est poliţist, iar cealaltă persoană este un hoţ…".
În declaraţia dată, după desfiinţare, în rejudecare, în primă instanţă, aflată la dosar tribunal, martorul F.Şt. a menţionat că „…La un moment dat cel de dedesubt a reuşit să ajungă deasupra, au continuat să se mai lovească, după care cel fără cătuşe a fugit pe scara blocului. Bărbatul care am bănuit că este poliţist s-a ridicat cu greu de la pământ, s-a împiedicat şi a căzut cu capul în boscheţi, după care nu ştiu ce s-a mai întâmplat pentru că a sunat cineva la uşă, cred că nevasta mea care venea de la serviciu. Nu am văzut ca bărbatul care s-a ridicat ultimul de le pământ să fi căutat ceva prin iarbă. Nu am văzut ca civilul să îl fi deposedat de vreo armă pe cel care l-am considerat poliţist. Nu am discutat cu vecinii despre acest incident. După aproximativ o oră au venit la uşa mea mai mulţi poliţişti şi între aceştia fiind şi cel pe care eu l-am apreciat ca fiind poliţist şi am dat declaraţii despre ce am văzut. Menţionez că persoana pe care eu am apreciat-o că este poliţist în timp ce se ridica de jos a cerut sprijinul locatarilor care se uitau pe balcoane să-l ajute că este poliţist, iar celălalt este un hoţ. Eu nu i-am văzut pe cei doi stând faţă în faţă în poziţie verticală sau ameninţându-se unul pe celălalt, dar l-am auzit pe civil spunându-i celuilalt în timp ce erau la pământ amândoi, că „Te fac eu să nu mă mai vezi!".
Martorul C.I. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, în faţa procurorului, aflată la filele 96-97 a arătat că „…În dreptul blocului B, pe partea carosabilului am identificat pantofii ag. C. şi am oprit. În acel moment, l-am observat pe ag. C. ieşind dintre blocurile B şi B1, moment în care, imediat ne-am deplasat spre acesta şi l-au văzut cu pantalonul rupt, lovit la ochiul drept şi degetul mare al mâinii stângi. Acesta ne-a relatat verbal că semnul de la ochi i l-a provocat R.G., iar la deget a fost muşcat tot de acesta, în timpul când încerca să-l imobilizeze. Tot ag. C. a mai relatat că pe timpul urmăririi lui R.G. a intrat după acesta într-un apartament situat la parterul blocului B 25 unde a avut loc o încăierare, după care au ieşit în spatele blocului B 25, unde a avut loc o altă încăierare şi, neputând să-l imobilizeze l-a scăpat pe R.G.…".
În declaraţia dată, după desfiinţare, în rejudecare, în primă instanţă, aflată la dosar tribunal, martorul C.I. a precizat că „…La data de 28 august 2003 povestindu-ne cum a avut loc altercaţia dintre ea şi inculpat, partea vătămată nu ne-a spus că inculpatul ar ameninţat-o cu moartea cu pistolul. A doua zi, respectiv pe 29 august 2003 partea vătămată mi-a povestit în amănunt ce s-a întâmplat şi atunci mi-a spus că inculpatul a ameninţat-o cu pistolul, în sensul că ar fi îndreptat pistolul către ea şi i-ar fi spus că îl omoară. Consider că am omis acest aspect să-l raportez comandantului în raportul meu făcut către acesta la data de 29 august 2003, atunci când l-am găsit pe partea vătămată, după altercaţia cu inculpatul era şi colegul meu D.T., care, de asemenea, a auzit ceea ce a povestit partea vătămată. Din câte îmi aduc aminte, a doua zi pe 29 august 2005, partea vătămată mi-a povestit mie personal că a fost deposedat de pistol de către inculpat, într-un apartament sau afară, nu-mi mai aduc aminte, dar oricum am înţeles că a fost ameninţat afară, în spatele unui bloc, cu pistolul, de către inculpat, iar partea vătămată l-a lovit pe inculpat cu piciorul în mâna în care era pistolul, reuşind la rândul său să-l deposedeze pe inculpat de pistol, după care s-au încăierat, inculpatul muşcându-l de un deget şi băgându-i un deget în ochi. Nu-mi aud aminte dacă partea vătămată mi-a povestit sau nu, dacă inculpatul a încercat să folosească pistolul sau nu. De obicei noi purtăm pistoalele cu piedica pusă pentru a nu se descărca singur. Menţionez că cele arătate mai sus mi-au fost relatate de partea vătămată la data de 29 august 2003, după orele de program."
Martora T.M. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, în faţa procurorului, aflată la dosar de urmărire penală a menţionat că"… Am ieşit imediat din dormitor şi mama m-a direcţionat către bucătărie. Pe canapeaua din bucătărie, se aflau doi tineri care se băteau, erau unul peste altul. Buimacă cum eram pentru că fusesem trezită brusc din somn, am strigat la ei să iasă afară din casa mea, dar nu m-au ascultat. În această situaţie, am ieşit pe holul scării, să cer ajutorul de la vecini. Am sunat pe la vecini, dar niciunul nu a deschis uşa. Am ieşit în faţa blocului să caut pe cineva cunoscut în acest timp, din scara mea a ieşit un tânăr care era bătut, avea pantalonii rupţi, dar nu am schimbat vreo vorbă cu el. Era unul dintre cei doi care se băteau la mine în bucătărie. Pe cel de-al doilea, nu l-am văzut când a ieşit şi nici în bucătărie nu mai era când am mers în casă să verific. Discutând cu mama după cele întâmplate, aceasta mi-a spus că unul dintre cei doi tineri care se băteau, este poliţist."
În declaraţia dată, după desfiinţare, în rejudecare, în primă instanţă, aflată la fila 55 dosar tribunal, martora T.M. a arătat că „Menţin declaraţiile date în cursul urmăririi penale, precum şi declaraţia dată în dosar nr. 554/2004. La data de 28 august 2003 în jurul prânzului eram în dormitor când am fost trezită de mama mea T.M., care mi-a spus că în casă au intrat 2 hoţi, am ieşit din dormitor, iar în bucătărie am văzut doi tineri care se băteau pe canapea. Am ieşti pe casa scării, am strigat după ajutor, am sunat la vecini, dar nu a ieşit nimeni. Eu n-am văzut în mâinile bărbaţilor respectiv vreun pistol niciunul nu s-a prezentat ca fiind poliţist. Revenind în apartament după aproximativ 10 minute, nu i-am mai găsit în casă pe cei doi bărbaţi şi nici nu i-am văzut când au ieşit din casa mea."
Martora T.M. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, în faţa procurorului, aflată la fila 100 dosar de urmărire penală a precizat că „În ziua de 28 august 2003, în jurul prânzului, dezgheţam frigiderul din apartament. Fiica mea, M., dormea în dormitor. De regulă, noi nu închidem uşa apartamentului, adică nu o asigurăm cu cheia sau yala, ziua. La un moment dat, la noi în apartament, au dat buzna doi tineri care se băteau. Au intrat în bucătărie, unde aveam şi o canapea. Am bătut la uşa dormitorului şi am trezit-o imediat pe fiica mea, pentru că îmi era frică de cele ce se întâmplau. Am strigat în continuu. „Ajutor, ajutor!" dar nu a venit nimeni. Fiica mea, a ieşit pe scara blocului, de asemenea pentru a cere ajutor. Tot strigând după ajutor, am văzut că, cei doi au părăsit apartamentul nostru. Reţin că, în acele împrejurări, unul dintre cei doi tineri a strigat la mine că este poliţist. Alte aspecte nu mai cunosc în legătură cu cele întrebate."
În declaraţia dată, după desfiinţare, în rejudecare, în primă instanţă, aflată la fila 56 dosar tribunal, martora T.M. a arătat că „Menţin declaraţiile date în cursul urmăririi penale, precum şi declaraţia dată în dosarul nr. 554/2004 al Tribunalului Brăila. La data de 28 august 2003 eram în holul locuinţei fiicei mele T.M. şi la un moment dat pe uşa închisă, în clanţă, dar neasigurată au pătruns doi bărbaţi care se îmbrânceau ajungând până în bucătăria apartamentului. Eu am început să strig după ajutor „Hoţii! Hoţii!" m-am dus în dormitor la fiica mea, care la rândul ei a ieşit afară din apartament. Eu i-am văzut pe cei doi ieşind din casă unul câte unul, nu-mi mai amintesc dacă vreunul din ei mi-a spus dacă este poliţist. Eu nu am văzut pe niciunul din cei doi bărbaţi cu un pistol în mână."
Martora V.F. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, în faţa procurorului, aflată la dosar de urmărire penală a menţionat că „În ziua de 28 august 2003, în jurul prânzului, mă aflam în apartamentul situat la etajul 4 al blocului şi mă pregăteam să plec la piaţă împreună cu nepoţelul meu. Am auzit zgomot în grădina din spatele blocului. Geamul de la balcon era deschis, iar afară era linişte, tocmai de aceea am auzit acel zgomot. Am privit pe balcon în curtea din spatele blocului şi am observat doi tineri, unul peste altul, jos. Amândoi erau în ţinută civilă, dar nu mai reţin cum erau îmbrăcaţi. Am strigat la ei: „Măi sunteţi băieţi mari! Ce faceţi acolo? Nu vă este ruşine?". Am mai privit un minut sau două la ei şi la un moment dat cel care era dedesupt, a reuşit să se ridice şi a fugit în scara blocului. Cel de deasupra, s-a dat în lături vreo 2-3 paşi şi a luat de jos un obiect, dar nu am observat ce anume, şi a intrat şi el în scara blocului după celălalt. Ceva mai târziu, în acea zi, au venit la mine la uşă mai mulţi poliţişti, ocazie cu care am aflat că unul dintre cei doi tineri, care se băteau, şi care venise şi el acum la uşă, este poliţist. Acesta prezenta lovituri la ochi şi avea pantalonul rupt. Poliţistul care se luptase cu celălalt, m-a întrebat dacă-l cunosc pe acela şi i-am spus că nu."
În declaraţia dată, după desfiinţare, în rejudecare, în primă instanţă, aflată la dosar tribunal, martora V.F. a precizat că „Menţin declaraţiile date în cursul urmăririi penale, precum şi declaraţia dată în dosarul nr. 554/2004 al Tribunalului Brăila. În după-amiaza zilei de 28 august 2003, mă pregăteam să plec la piaţă, când în curtea interioară a blocului am auzit un zgomot. Am ieşit pe balcon şi de acolo am văzut în grădină, bătându-se doi tineri, aceştia fiind unul peste altul pe iarbă. Eu am strigat la ei că ce fac se omoară şi că nu e frumos ceea ce fac. Am văzut cum unul a fugit spre scara blocului, iar celălalt s-a ridicat cu greu, s-a întors 3-4 metri s-a uitat prin iarbă, a luat ceva de jos şi s-a îndreptat la fel către scara blocului. Eu nu i-am văzut pe cei doi stând în picioare şi ameninţându-se ci doar la pământ, unul peste altul, bătându-se. Eu nu am văzut ce a luat bărbatul acela din iarbă."
În declaraţia dată în cursul urmăririi penale, în faţa procurorului, aflată la dosarul de urmărire penală, inculpatul R.G. a arătat că „…În continuare acesta a scos pistolul şi îndreptându-l către mine, s-a exprimat „Stai că trag!". L-am făcut „bulangiu" şi apoi am sărit asupra lui şi i-am luat pistolul din mână. În continuare am aruncat pistolul în spaţiul verde din faţa blocului din apropiere, mai înainte însă am fost lovit cu pumnul şi cu piciorul cred de către poliţist. În scara blocului a avut loc o încleştare violentă între noi doi li lovindu-mă de uşa unui apartament de la parter, aceasta nefiind asigurată am intrat în interior amândoi. Am pătruns în bucătăria acelui apartament fiind urmărit de către poliţist. Am reuşit să ies din acel apartament şi m-am îndepărtat. Vreau să precizez că poliţistul nu m-a atenţionat în vreun fel că aş fi căutat de poliţie, pentru a fi cercetat în vreo cauză penală…".
Inculpatul R.G. în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, în dosarul nr. 554/2004 al Tribunalului Brăila, aflată la dosar a menţionat că „…Partea vătămată s-a dezechilibrat şi s-a lovit la ochi de la crengile de la gardul viu. Eu i-am luat pistolul şi l-am aruncat departe pentru că îmi era frică să nu tragă în mine…".
În declaraţia dată, în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă şi aflată la dosarul nr. 554/2004 al Tribunalului Brăila, martorul M.V., propus de inculpat şi încuviinţat de instanţă, a menţionat că „…Când cei doi s-au ridicat de la pământ, partea vătămată a scos un pistol pe care l-a îndreptat către inculpat şi l-a somat spunându-i să stea că este poliţist şi că va trage, atunci inculpatul a sărit asupra părţii vătămate, i-a smuls pistolul din mână şi l-a aruncat în spaţiul verde. Poliţistul s-a dus să-şi recupereze pistolul şi a strigat din nou la inculpat să stea, dar acesta a fugit în scara blocului. Eu am observat că toată scena a fost privită şi de o femeie care se afla la etajul trei sau patru. Aceasta chiar i-a spus părţii vătămate să urce la ea în apartament, lucru care l-a şi făcut victima, care se ţinea de un ochi şi avea pantalonul sfâşiat … Eu nu l-am văzut pe inculpat în această perioadă când am fost martor îndreptând pistolul către partea vătămată."
De altfel, în mijloacele de probă administrate în cursul cercetării judecătoreşti, anterior desfiinţării de către instanţa de apel, în primul ciclu procesual, poziţiile părţilor şi martorilor au fost constante şi concordante cu cele readministrate, după desfiinţare, în rejudecare, în primă instanţă.
În procesul-verbal de confruntare între partea vătămată C.C. şi inculpatul R.G., întocmit în şedinţa de judecată de la 22 iunie 2006 de către curtea de apel, aflat la dosarul instanţei de apel, părţile au avut aceleaşi poziţii constant adoptate în declaraţiile date cu privire la pistol.
Înalta Curte, reevaluând la rândul ei ansamblul materialului probator administrat în cauză, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen. şi evidenţiind mai sus conţinutul unui număr semnificativ din mijloacele de probă la care s-a mai făcut referire, faţă de critica formulată în recurs, de către inculpatul R.G., constată că aceasta este fondată, în sensul că în cauză nu există fapta de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. lit. g) şi art. 176 lit. f) C. pen., nefiind făcută dovada niciunei ameninţări cu pistolul asupra părţii vătămate, de către inculpat, aşa încât susţinerile părţii vătămate nu se coroborează cu mijloacele de probă administrate, respectiv declaraţiile martorilor T.M., T.M., M.V., F.Şt., V.F., martori oculari, care au precizat expres că nu l-a văzut pe inculpat având pistolul părţii vătămate asupra sa şi nici că ar fi ameninţat pe acesta, ale martorilor C.I. şi D.T., care au arătat că nu au auzit-o pe partea vătămată că inculpatul ar fi folosit pistolul împotriva sa, iar celelalte aspecte cu privire la deposedarea de pistol a părţii vătămate, de către inculpat le-au fost doar relatate de către aceasta, cu rapoartele întocmite de cei trei poliţişti către comandantul poliţiei, în care nu au evidenţiat aspectele aşa zisei deposedări şi folosiri a pistolului de către inculpat, cu declaraţiile inculpatului R.G., care nu a recunoscut constant fapta de tentativă la omor deosebit de grav.
Aşadar, vinovăţia inculpatului R.G. pentru fapta arătată a fost greşit stabilită de instanţa de apel, în opinia majoritară şi în consecinţă şi condamnarea acestuia, având efecte şi asupra pedepsei rezultante.
Astfel, Înalta Curte consideră că între percepţia materialului probator administrat şi soluţia dispusă de către instanţa de apel, în opinie majoritară, există vădite neconcordanţe, numai cu privire la condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav şi la pedeapsa rezultantă, aşa încât este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul R.G. împotriva deciziei penale nr. 178/ A din 26 iunie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Se va casa Decizia atacată numai cu privire la condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav şi la pedeapsa rezultantă.
Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare, se va înlătura sporul de un an închisoare şi va repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:
- 4 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută şi pedepsită de art. 239 alin. (2), (3) şi (4) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
- 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii la tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - art. 175 lit. g) şi art. 176 lit. f) C. pen.
- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 451 din 16 februarie 2004 a Judecătoriei Brăila.
- o lună închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 217 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), aplicată prin sentinţa penală nr. 451 din 16 februarie 2004 a Judecătoriei Brăila.
- 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e), g) şi i) C. pen., aplicată prin sentinţa nr. 673 din 8 martie 2005 a Judecătoriei Brăila.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se va achita inculpatul R.G. pentru săvârşirea infracţiunii la tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - art. 175 lit. g) şi art. 176 lit. f) C. pen.
Se va menţine condamnarea inculpatului, la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută şi pedepsită de art. 239 alin. (2), (3) şi (4) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Se va menţine dispoziţia privind anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3555/24 octombrie 2003 a Judecătoriei Bacău, definitivă la 14 noiembrie 2003, prin neapelare (fapta din 5 octombrie 2002).
Se va menţine dispoziţia privind anularea suspendării condiţionate sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa nr. 451 din 10 februarie 2004 a Judecătoriei Brăila, definitivă la 9 martie 2004 prin neapelare cu repunerea în individualitatea lor a pedepselor componente de 3 ani închisoare şi o lună închisoare.
Se vor contopi pedepsele de 4 ani închisoare, 3 ani, respectiv o lună închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 451 din 16 februarie 2004 a Judecătoriei Brăila, 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 673 din 8 martie 2004 a Judecătoriei Brăila şi se va dispune ca inculpatul R.G. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de 4 ani închisoare.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale, fiind date cu respectarea legii.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerilor din 6 octombrie 2002, 2 iunie 2003, 16 iulie 2003 şi a arestării preventive de la 11 ianuarie 2004 la 30 august 2006.
Se va anula vechiul mandat de executare şi se va dispune emiterea unui nou mandat, pentru pedeapsa de 4 ani închisoare, în baza prezentei hotărâri.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va plăti din fondul ministrului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul R.G. împotriva deciziei penale nr. 178/ A din 26 iunie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Casează Decizia atacată numai cu privire la condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat şi la pedeapsa rezultantă.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare, înlătură sporul de un an închisoare şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:
- 4 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută şi pedepsită de art. 239 alin. (2), (3) şi (4) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
- 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii la tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. g) şi art. 176 lit. f) C. pen.
- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 451 din 16 februarie 2004 a Judecătoriei Brăila.
- o lună închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 217 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), aplicată prin sentinţa penală nr. 451 din 16 februarie 2004 a Judecătoriei Brăila.
- 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e), g) şi i) C. pen., aplicată prin sentinţa nr. 673 din 8 martie 2005 a Judecătoriei Brăila.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită pe inculpatul R.G. pentru săvârşirea infracţiunii la tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - art. 175 lit. g) şi art. 176 lit. f) C. pen.
Menţine condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută şi pedepsită de art. 239 alin. (2), (3) şi (4) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Menţine dispoziţia privind anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3555 din 24 octombrie 2003 a Judecătoriei Bacău, definitivă la 14 noiembrie 2003, prin neapelare (fapta din 5 octombrie 2002).
Menţine dispoziţia privind anularea suspendării condiţionate sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa nr. 451 din 10 februarie 2004 a Judecătoriei Brăila, definitivă la 9 martie 2004 prin neapelare cu repunerea în individualitatea lor a pedepselor componente de 3 ani închisoare şi o lună închisoare.
Contopeşte pedepsele de 4 ani închisoare, 3 ani, respectiv o lună închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 451 din 16 februarie 2004 a Judecătoriei Brăila, 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 673 din 8 martie 2004 a Judecătoriei Brăila şi dispune ca inculpatul R.G. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de 4 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerilor din 6 octombrie 2002, 2 iunie 2003, 16 iulie 2003 şi a arestării preventive de la 11 ianuarie 2004 la 30 august 2006.
Anulează vechiul mandat de executare şi dispune emiterea unui nou mandat, pentru pedeapsa de 4 ani închisoare, în baza prezentei hotărâri.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va plăti din fondul ministrului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 august 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4819/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4984/2006. Penal → |
|---|
