ICCJ. Decizia nr. 4819/2006. Penal

Decizii penale ICCJ 2006

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4819/2006

Dosar nr. 2256/44/2006

Şedinţa publică din 16 august 2006

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 152 din 31 martie 2006 a Tribunalului Galaţi, conform art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i)) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi în baza acestei noi încadrări juridice a fost condamnat inculpatul I.I. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 9 decembrie 2005 la zi.

Conform art. 14 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1.200 lei RON daune materiale şi 1.800 lei RON daune morale către partea civilă C.G. şi la plata sumei de 488,5404 lei RON către C.A.S. Galaţi.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin actul de sesizare a instanţei că inculpatul I.I., în ziua de 15 mai 2005, în jurul orei 13,00, în apropierea blocului din cartierul Micro, municipiul Galaţi, pe fondul unui conflict spontan, a lovit cu cuţitul pe care îl avea asupra sa, pe partea vătămată C.G., în zona umărului stâng, provocându-i leziuni care i-au pus în primejdie viaţa.

Instanţa a apreciat că în raport cu împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, de modul derulării acţiunii, de faptul că nu a fost lovită şi nici vizată o zonă vitală a corpului (lovitura fiind aplicată în umăr, în regiunea deltoidiană), de conduita inculpatului imediat după săvârşirea faptei, se desprinde concluzia certă că inculpatul I.I. nu a acţionat cu intenţia de a o ucide pe partea vătămată C.G., ci doar cu intenţia de a o lovi, activitatea sa infracţională înfăţişându-se ca o vătămare corporală gravă a părţii vătămate cu un rezultat praeterintenţionat.

Astfel, în primul rând chiar martorii din grupul advers (R.H.P. şi A.D.) au arătat că inculpatul a lovit în mod deliberat umărul părţii, lezarea umărului nefiind o consecinţă a devierii unei lovituri îndreptate spre un organ vital. Totodată, din declaraţiile aceloraşi martori a rezultat că la momentul aplicării loviturii, inculpatul s-a aflat în faţa părţii vătămate şi puţin lateral.

În al doilea rând, din raportul de constatare medico-legală a rezultat că plaga înţepat-tăiată cu interesare musculară şi vasculară (situată în regiunea deltoidiană) i-a pus în primejdie viaţa victimei prin starea de şoc hemoragic consecutiv hemoragiei externe şi că după topografia şi traiectul părţii plăgii înţepat tăiate se poate aprecia că în momentul lovirii victima şi agresorul se aflau faţă în faţă, direcţia de lovire fiind de la stânga la dreapta, de jos în sus şi de dinainte înapoi.

În al treilea rând, în mod evident regiunea deltoidiană nu reprezintă o zonă vitală a corpului.

În al patrulea rând, aşa cum au arătat martorii V.M. şi V.A.E., imediat după terminarea conflictului, inculpatul era alb la faţă, foarte speriat şi spunea tot timpul „Ce-am făcut ?".

În al cincilea rând, în momentul în care a fost prins, inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând că a lovit-o pe partea vătămată în umăr cu un cuţit şi regretând această faptă.

Instanţa de fond a considerat că pentru delimitarea infracţiunii de vătămate corporală gravă de tentativă de omor calificat, la stabilirea subiective trebuie să se ţină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de numărul şi intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, de regiunea corpului spre care au fost îndreptate acestea şi de urmările ce se puteau produce.

În cauză, inculpatul intervenind într-un conflict fizic ce începuse între partea vătămată şi un apropiat al său (martorul V.M.), pe care partea vătămată îl doborâse la pământ, a aplicat acesteia o singură lovitură cu cuţitul în zona umărului (regiunea deltoidiană), care prin starea de şoc hemoragic consecutiv hemoragiei externe, i-a pus în primejdie viaţa.

Deoarece din probele administrate a rezultat că inculpatul, lovind partea vătămată cu cuţitul nu a vizat o regiune vitală a corpului, deşi o putea face, că lezarea umărului nu este o consecinţă a devierii unei lovituri îndreptate spre un organ vital, ci în mod deliberat el a lovit pe partea vătămată în umăr, pentru a o îndepărta pe aceasta de martorul V.M., doborât la pământ, se impunea concluzia că inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a ucide, fapta săvârşită constituind infracţiunea de vătămare corporală gravă şi nu o tentativă de omor calificat.

De altfel, în acelaşi sens s-a pronunţat, în cazuri evident similare, jurisprudenţa şi doctrina.

Nu trebuie omis nici aspectul că partea vătămată îl însoţea pe martorul R.H.P. ale cărui modalităţi de acordare a împrumuturilor şi de recuperare a sumelor împrumutate prezintă cel puţin un caracter îndoielnic.

În urma analizei materialului probator administrat în cauză prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Martorul V.A.E. are o relaţie de prietenie cu numita I.I. Alexandra, aceasta din urmă fiind sora inculpatului I.I.

De altfel, între inculpatul I.I. şi martorul V.A.E. exista o relaţie de prietenie, cei doi fiind vecini în blocul B din municipiul Galaţi.

La sfârşitul lunii ianuarie 2005, martorul M.B.C. a împrumutat suma de 2000 euro de la numitul R.H.P., pentru care urma să plătească o dobândă de 2.400.000 lei. Ulterior, martorul M.B.C. a mai împrumutat şi suma de 50 euro de la aceeaşi persoană, pentru care trebuia să plătească o dobândă de 400.000 lei.

După ce a restituit suma de 2.400.000 lei numitului R.H.P. a fost sunat pe telefonul mobil de către numitul M.B.C., care i-a comunicat că îl aştepta în zona Liceului Mihail Kogălniceanu Galaţi şi că ar dori să-şi achite datoria.

În consecinţă, martorul R.H.P., împreună cu unchiul său, C.G. şi cu numitul A.D. s-au deplasat cu un autoturism marca Volkswagen Passat, în cartierul Ţiglina I pentru a se întâlni cu persoana care îi datora bani.

Deoarece martorul M.B. nu avea posibilitatea să-şi achite datoria, numitul R.H.P. l-a contactat pe unchiul acestuia, V.M., cu care a discutat despre posibilitatea restituirii banilor.

În aceste împrejurări, martorul V.M. l-a invitat pe numitul R.H.P. la domiciliul acestuia din municipiul Galaţi, pentru a restitui datoria nepotului său.

După ce a ajuns în dreptul blocului B, martorul M.B. a coborât din maşină şi a urcat la domiciliul unchiului său, V.M. pentru a-l chema să discute cu numitul R.H.P. În continuare, martorul V.M. a coborât scările fiind însoţit de fiul său, V.A.E. şi de numitul M.B.

Din maşină a coborât partea vătămată C.G., care a avut o altercaţie cu numitul V.M.

În acest context, partea vătămată C.G. l-a lovit cu pumnul în zona feţei pe martorul V.M., care a căzut pe alee.

Întrucât a fost lovit tatăl prietenului său V.A.E., inculpatul I.I. a hotărât să intervină.

Astfel, profitând de neatenţia părţii vătămate C.G., inculpatul I.I. s-a apropiat şi a lovit-o cu un cuţit în zona umărului stâng.

Deoarece la locul conflictului venea şi martorul V.A.E., care avea o rangă de fier în mână, partea vătămată C.G. şi martorul A.D. au fugit printre blocuri, iar martorul R.H.P. a fugit în direcţia opusă, pentru a nu fi lovit de martorul V.A.E.

Ulterior, martorii V.M. şi V.A.E. au lovit cu un spray în partea dreaptă a autoturismului şi au avariat capacul portbagajului.

Întrucât starea sănătăţii părţii vătămate s-a agravat, martori.

A.D. şi R.H.P. au oprit o maşină care trecea prin zonă şi cu ajutorul căreia au transportat-o la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Galaţi, unde i s-au acordat îngrijirile medicale necesare.

De la spital, martorul R.H.P. a transmis concubinei sale O.R.D. să meargă în zona blocului B pentru a lua maşina şi să vină la spital.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 551/ E din 16 mai 2005 a rezultat că partea vătămată C.G. a prezentat o plagă înţepat-tăiată umăr stâng cu interesare musculară şi vasculară modificată chirurgical, ce a putut fi produsă prin lovire cu obiect înţepător-tăietor, cuţit.

Leziunea poate data din data de 15 mai 2005.

Plaga înţepat-tăiată cu interesare musculară şi vasculară i-a pus în primejdie viaţa victimei prin starea de şoc hemoragic consecutiv hemoragiei externe.

După topografia şi traiectul plăgii înţepat-tăiate se poate aprecia că, în momentul lovirii, victima şi agresorul se aflau faţă în faţă, direcţia de lovire fiind de la stânga la dreapta, de jos în sus şi dinainte înapoi.

A necesitat pentru vindecare 14-16 zile de îngrijiri medicale.

A mai prezentat o echimoză delto-pectorală stângă, posibil produsă prin comprimare cu corp dur semidur alungit, în cadrul hemostazei provizorii, fă a se putea exclude nici producerea sa prin fuzare de la nivelul plăgii înţepat-tăiate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpatul I.I.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate şi netemeinicie, în primul rând legat de încadrarea juridică a faptei, iar dacă se va trece peste acest motiv, s-a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului este netemeinică.

S-a considerat că încadrarea juridică corectă a faptei comisă de inculpat este cea de tentativă de omor prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i)) C. pen.

În măsura în care se va trece peste primul motiv de apel s-a apreciat că pedeapsa aplicată este extrem de redusă faţă de împrejurările concrete, de pericolul social concret al faptei şi situaţia personală a inculpatului.

Prin apelul declarat, inculpatul a solicitat să se reţină în favoarea sa circumstanţa atenuantă a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei.

A susţinut că a intervenit în conflictul în care era implicat prietenul său şi când l-a văzut pe acesta căzut la pământ a reacţionat.

Prin Decizia penală nr. 170/ A din 21 iunie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 2256/44/2006, a fost admis apelul declarat de inculpatul I.I., desfiinţată în parte sentinţa penală 152 din 31 martie 2006 a Tribunalului Galaţi pronunţată în dosarul nr. 1420/P/2005 şi în rejudecare:

S-a înlăturat din sentinţa penală apelată dispoziţia prin care în baza dispoziţiilor art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului I.I. dreptul prevăzut de dispoziţiile art. 64 lit. c) C. pen., menţinând interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale cu închisoarea.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului I.I.

Conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului prin sentinţa penală apelată durata arestării preventive de la 9 decembrie 2005 la zi.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea prezentelor apeluri au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt, încadrarea juridică a faptei şi vinovăţia inculpatului pe baza unei analize complete a materialului probator.

Instanţa de apel şi-a însuşit punctul de vedere al instanţei de fond, în sensul că încadrarea juridică a faptei comise de inculpat este cea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În esenţă, ca situaţie de fapt a reţinut că în ziua de 15 mai 2005, în jurul orelor 13,00, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a lovit cu un cuţit pe partea vătămată C.G., în zona umărului stâng, producându-i leziuni care i-au pus în primejdie viaţa.

Iniţial, pe fondul unui conflict ce avea la bază nerestituirea unei sume de bani, partea vătămată C.G. a aplicat o lovitură cu pumnul martorului V.M. în zona feţei, acesta căzând la pământ.

Întrucât martorul V.M. este tatăl prietenului inculpatului, acesta din urmă a hotărât să intervină, sens în care a aplicat părţii vătămate o lovitură cu cuţitul.

Inculpatul fusese rugat de martorul V.M. să-l însoţească la întâlnirea cu partea vătămată şi alte persoane şi întrucât a bănuit că acele persoane erau periculoase s-a înarmat cu un cuţit de bucătărie.

La stabilirea în concret a încadrării juridice a faptei, prin delimitarea infracţiunii de vătămare corporală gravă de cea de tentativă la omor calificat, trebuie să se analizeze toate împrejurările în care infracţiunea a fost comisă, obiectul vulnerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, zona corpului vizată, urmarea produsă, atitudinea inculpatului în momentul comiterii faptei şi după acest moment.

În speţă s-au desprins din probatoriul administrat următoarele circumstanţe ale comiterii infracţiunii: fapta a avut la bază un conflict spontan între inculpat şi partea vătămată; inculpatul a aplicat părţii vătămate o singură lovitură cu cuţitul; lovitura a vizat zona umărului care, în esenţă, nu reprezintă o regiune vitală a corpului; martorii R.H.P. şi A.D. au declarat că inculpatul a lovit în mod deliberat umărul părţii vătămate, neexistând în cauză nicio altă probă care să conducă la concluzia că inculpatul avea intenţia să aplice o lovitură părţii vătămate într-o zonă vitală a corpului; după comiterea faptei, inculpatul s-a speriat foarte tare, iar conform susţinerilor martorilor „era alb la faţă" şi întreba „Ce-am făcut ?".

Din analiza celor mai sus arătate nu s-a putut trage concluzia că inculpatul a avut intenţia, nici măcar indirectă, de a o ucide pe partea vătămată, considerând, astfel că fapta a fost comisă cu praeterintenţie.

Inculpatul a urmărit, deci, vătămarea părţii vătămate, iar urmarea produsă, în sensul punerii în primejdie a vieţii nu a avut la bază intenţia inculpatului.

Pentru aceste considerente nu a putut fi primit primul motiv de apel al parchetului, iar fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., aşa cum a reţinut şi prima instanţă.

Nu a putut fi primit nici motivul de apel al inculpatului, în sensul reţinerii în favoarea acestuia a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen, privind scuza provocării.

Conform art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

În speţă, în momentul în care inculpatul a fost solicitat de martorul V.M. să-l însoţească, a luat asupra sa un cuţit de bucătărie. Intenţia inculpatului a fost aceea de a folosi cuţitul în eventualul conflict care s-ar ivi între martor şi persoanele care o însoţeau pe partea vătămată. Mai mult, există şi disproporţie între activitatea părţii vătămate şi cea a inculpatului.

În timp ce partea vătămată a aplicat o lovitură cu pumnul martorului V.M., inculpatul a intervenit lovind-o pe partea vătămată cu cuţitul.

Chiar dacă nu există o diferenţă mare de timp între activitatea aşa-zis provocatoare a părţii vătămate şi intervenţia inculpatului, tot nu a putut fi primită cererea acestuia privind reţinerea scuzei provocării.

S-a apreciat ca fiind neîntemeiat şi cel de-al doilea motiv de apel al parchetului privind majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului.

Instanţa de fond a realizat o corectă individualizare a răspunderii penale a inculpatului, respectând dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

La stabilirea cuantumului pedepsei de 3 ani închisoare (în condiţiile în care minimul special este de 2 ani) instanţa a analizat toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi, de asemenea, a avut în vedere şi dispoziţiile art. 39 alin. (4) C. pen., întrucât inculpatul, prin comiterea faptei din prezenta cauză se află în stare de recidivă postexecutorie.

Faţă de gradul concret de pericol social al faptei comisă, faţă de modalităţile de comitere a acesteia, aşa cum s-a arătat mai sus, faţă de atitudinea sinceră şi comportamentul inculpatului după comiterea infracţiunii s-a considerat că se impune majorarea pedepsei aplicate acestuia de prima instanţă.

S-a considerat că scopul preventiv-educativ al pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen., poate fi atins faţă de inculpat prin executarea pedepsei de 3 ani închisoare.

Apelul inculpatului este fondat sub aspectul greşitei aplicări a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen.

Instanţa de fond a dispus conform art. 71 C. pen., interzicerea faţă de inculpat a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

Or, dispoziţiile art. 64 lit. c) C. pen., interzic dreptul inculpatului de a ocupa o funcţie sau de a executa o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Inculpatul nu are nici un loc de muncă şi a comis infracţiunea de vătămare corporală gravă, faptă care nu are nicio legătură cu ocuparea unei funcţii sau exercitarea unei profesii.

Faţă de cele de mai sus a fost admis apelul declarat de inculpatul I.I., s-a desfiinţat în parte sentinţa penală 152 din 31 martie 2006 a Tribunalului Galaţi, iar în rejudecare a fost înlăturată dispoziţia prin care în baza dispoziţiilor art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., menţinând interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei cu închisoare, s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet.

Întrucât inculpatul a fost judecat în stare de arest, faţă de cele de mai sus şi întrucât până în prezent nu au dispărut şi nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, conform art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut în starea de arest.

Conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 9 decembrie 2005 la zi, iar conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpatul I.I., recursul acestuia din urmă nefiind motivat.

În recursul declarat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a criticat hotărârile pronunţate pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, s-a considerat că în mod greşit instanţa de fond şi instanţa de apel au stabilit că încadrarea juridică a faptei este cea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. şi nu de art. 20 raportat la art. 174 în referire la art. 175 alin. (1) lit. i)) C. pen., practica judiciară în materie dezvoltând de-a lungul timpului mai multe criterii a căror valorificare, în cazul infracţiunilor de omor să conducă la delimitarea tentativei la infracţiunile respective de alte categorii de infracţiuni (vătămare corporală sau vătămare corporală gravă).

S-a urmărit a se stabili poziţia subiectivă a inculpatului, ţinându-se seama de obiectul vulnerant folosit; zona unde s-a aplicat lovitura; intensitatea loviturii; atitudinea autorului faptei după lovirea părţii vătămate.

În cauza de faţă s-a constatat că pentru lovirea părţii vătămate, inculpatul a folosit un cuţit, obiect care este apt să producă leziuni grave, prin care se pune în pericol viaţa celui împotriva căruia este utilizat şi chiar să conducă la decesul unei asemenea persoane.

Periculozitatea obiectului vulnerant folosit de către I.I. este evidenţiată de abilitatea acestuia de a afecta în mod direct şi în profunzimea ţesutul uman, cu consecinţa afectării vaselor de sânge din zona vizată şi cauzarea unui şoc hemoragic.

Este situaţia din prezenta cauză în care cuţitul folosit de inculpatul I.I. împotriva lui C.G. a afectat în profunzimea ţesuturile din zona umărului stâng, cu interesare musculară şi vasculară, leziune care a cauzat o stare de şoc hemoragic şi a pus în pericol viaţa părţii vătămate.

Referitor la zona unde a fost aplicată lovitura, cât şi intensitatea acesteia, din cuprinsul raportului de constatare medico-legală s-a constatat că plaga tăiată produsă părţii vătămate, era de aproximativ 2 cm., abundent sângerândă şi care la explorare prezintă un traiect oblic ascendent de jos în sus şi dinspre medial spre lateral. De asemenea, în profunzime, plaga depăşea diafiza humerală către planul scapular. Mai, exact, urmărindu-se traiectul traumatic s-a constatat că acesta era profund, oprindu-se la nivelul marginii axilare a scapulei, element al sistemului osos aflat în partea dorsală a toracelui. În aceste împrejurări s-a produs şocul hemoragic care s-a caracterizat în pierderea într-un timp foarte scurt a unei cantităţi foarte mare de sânge, plaga afectând în profunzimea sa, pe lângă musculatura din zonă şi sistemul vascular. Aceasta a făcut ca viaţa părţii vătămate să fie pusă în pericol. Este evident că lovitura a fost de intensitate mare, de vreme ce a putut afecta într-o asemenea măsură organismul părţii vătămate încât să-i pună viaţa în pericol. O asemenea intensitate este aptă să probeze că inculpatul a comis fapta cel puţin cu intenţie indirectă.

În această ordine de idei, se circumscriu şi datele legate de zona vizată.

Inculpatul a lovit-o pe partea vătămată în umărul stâng, zonă aflată în imediata apropiere a unor organe a căror lezare prin tăiere duce, de regulă la deces. Mai mult, regiunea vizată este puternic vascularizată şi deci orice afectare a sistemului vascular din zonă este în măsură să conducă la eliberarea într-un timp foarte scurt a unei cantităţi mari de sânge şi astfel să pună în pericol viaţa părţii vătămate.

Aşa s-a întâmplat, viaţa părţii vătămate fiind salvată doar datorită faptului că a fost condusă în timp util la spital, unde s-a intervenit chirurgical.

În situaţii similare, practica judiciară a statuat că lovirea cu briceagul în pliul inghinal, în apropierea abdomenului, zonă conţinând organe a căror lezare prin tăiere duce, de regulă, la moartea victimei, pune în evidenţă, pe plan subiectiv, intenţia de a ucide a inculpatului.

Parchetul apreciază că pentru identitate de raţiune (zona vizată de către inculpat este similară cu cea din speţă din perspectiva legăturii membrelor inferioare cu abdomenul, este situată în imediata apropiere a unor organe a căror lezare prin tăiere duce, de regulă, la deces) şi în cauza de faţă se poate reţine că I.I. a comis fapta cu intenţie indirectă, în sensul că, deşi nu a urmărit producerea rezultatului (punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate), a acceptat ca acesta să se producă (art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.).

Referitor la zona vizată şi intensitatea loviturii, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a lovit intenţionat umărul părţii vătămate, zonă care nu este vitală.

Parchetul consideră că aspectele prezentate anterior sunt în măsură să conducă la concluzia că zona afectată este o zonă de interes vital, în cazul afectării, prin lovituri cu un obiect tăietor-înţepător, aplicate cu intensitate, aşa cum este cazul în speţa de faţă. Dina cest punct de vedere, faptul că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu intenţie cu cuţitul în zona respectivă se transformă într-un argument ce pledează în mod evident pentru reţinerea tentativei la infracţiunea de omor calificat şi nu vătămare corporală gravă.

Declaraţiile făcute de către martorii R.H.P. şi A.D. sunt în mod evident subiective şi au fost realizate în deplină concordanţă cu linia de apărare construită în favoarea inculpatului.

Faptul că martorii făceau parte din grupul advers este o împrejurare irelevantă în cazul de faţă. Pentru martorul R.H.P. urmările conflictului la care a participat şi la care inculpatul I.I. a fost implicat în mod activ, „s-a soldat" şi cu recuperarea datoriei pe care martorul M.B. i-o datora.

Subiectivismul celor doi martori este relevat şi de faptul că menţiunea referitoare la „lovirea deliberată a umărului stâng" al părţii vătămate a apărut abia în timpul cercetării judecătoreşti, o asemenea susţinere neregăsindu-se în declaraţiile date în faza de urmărire penală.

Referitor la atitudinea inculpatului după comiterea faptei, argumentele instanţelor apar ca fiind în contradicţie cu celelalte prezentate anterior.

Astfel, s-a motivat că, potrivit declaraţiilor martorilor R.H.P. şi A.D., inculpatul „a lovit în mod deliberat umărul stâng al părţii vătămate", sugerându-se astfel o remarcabilă stăpânire de sine, dozarea intensităţii loviturii şi o excelentă direcţionare a acesteia, toate acestea realizate în scopuri străine celui de a suprima viaţa lui C.G. Or, apare ca fiind inexplicabilă „căderea" fizică şi chiar cu anumite conotaţii psihice a inculpatului după săvârşirea faptei, când „ devenit alb la faţă" şi afirma continuu: „Ce-am făcut ?".

În mod evident, atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei reprezintă o reflectare injustă a liniei de apărare pe care acesta şi-a construit-o.

În acest sens, s-a reţinut că martorii care „atestă" o asemenea atitudine a inculpatului sunt V.M. şi V.A.E. Mai exact, V.M. este tatăl lui V.A.E., aceste din urmă fiind prietenul lui I.A., sora inculpatului I.I. Mai mult, cei doi martori au făcut parte împreună cu I.I. din „grupul de sprijin" al martorului M.B. la întâlnirea pe care acesta a avut-o cu martorul R.H.P. (acesta la rândul său fiind „sprijinit" de martorul A.D. şi de partea vătămată C.G.).

De altfel, starea fizică şi psihică în care se pretinde că se afla inculpatul este incompatibilă cu şi rapiditatea cu care a părăsit locul faptei după ce a observat urmarea loviturii aplicate părţii vătămate.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât, după începerea cercetărilor, inculpatul s-a sustras atât de la urmărirea penală, cât şi de la cercetarea judecătorească. Participarea la această fază a procesului penal nu este o consecinţă a manifestării sale de voinţă la procesul penal, ci este urmarea faptului că fiind victima unei fapte cu violenţă (faptă ce a determinat internarea sa în Spitalul de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Galaţi a fost posibilă punerea în executare a măsurii arestării preventive, dispusă de instanţă, în lipsă.

Coroborând datele legate de obiectul vulnerant folosit, zona unde s-a aplicat lovitura, intensitatea şi urmările acesteia, precum şi atitudinea inculpatului după lovirea părţii vătămate, s-a apreciat că I.I. a prevăzut rezultatul demersului său infracţional şi deşi nu l-a urmărit a acceptat posibilitatea producerii lui.

Un al doilea motiv de recurs se referă la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului.

Astfel, parchetul a arătat că în măsura în care s-ar aprecia că fapta imputată inculpatului constituie infracţiunea de vătămare corporală gravă, consideră că instanţele au pronunţat hotărâri netemeinice sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate.

Instanţa de fond s-a orientat la o pedeapsă reprezentând minimul special pentru infracţiunea pe care a reţinut-o în sarcina inculpatului.

Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la individualizarea pedepsei se au în vedere: gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În ceea ce priveşte fapta s-a constatat că inculpatul s-a implicat într-un conflict care nu-l viza personal, s-a înarmat cu un cuţit încă declanşării acestuia în eventualitatea participării a lovit pe partea vătămată cu intensitate, provocându-i leziuni care i-au pus în primejdie viaţa, toate aceste aspecte conferind faptei un grad de pericol social foarte ridicat.

Cu privire la persoana inculpatului s-a constatat că fapta din prezenta cauză nu constituie o abatere izolată de la încălcarea legii penale. Anterior comiterii prezentei infracţiuni inculpatul a mai fost condamnat de 6 ori, ultima dată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, care include în conţinutul său şi violenţe.

Mai mult, după comiterea faptei s-a ascuns în vederea sustragerii de la urmărirea penală şi de la judecată. Datorită acestui fapt s-a dispus arestarea sa în lipsă. Punerea în executare a mandatului de arestare preventivă nu s-a datorat prezentării sale în faţa instanţei de judecată, ci faptului că a fost lovit într-un conflict la care a participat.

Perseverenţa infracţională a inculpatului, atitudinea sa de sustragere de la urmărirea penală şi de la judecată coroborate cu gradul de pericol social foarte ridicat al faptei comise sunt elemente care impuneau aplicarea unei pedepse mai mari decât minimul prevăzut de lege.

Faţă de cele arătat, parchetul, în temeiul art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. şi art. 38515 pct. 2 lit. d) din acelaşi cod, a solicitat admiterea recursului declarat, casarea în parte a deciziei penale nr. 170/ A din 21 iunie 2006 în ceea ce priveşte respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi desfiinţarea în parte a sentinţei penale nr. 152 din 31 martie 2006 a Tribunalului Galaţi în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, dispoziţii ce urmează a fi înlăturate, urmând ca în rejudecare să se dispună condamnarea inculpatului I.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în referire la art. 175 lit. i)) C. pen., la pedeapsa principală a închisorii şi aplicarea pedepsei complementare corespunzătoare.

La termenul de astăzi, Înalta Curte, din oficiu a pus în discuţie excepţia de tardivitate a recursului declarat de inculpat, în raport cu data declarării recursului de către acesta, respectiv la 5 iulie 2006, iar termenul de recurs de 10 zile se împlinea la 4 iulie 2006.

Procurorul cu privire la excepţia invocată, procurorul a pus concluzii de admitere, solicitând respingerea recursului inculpatului ca tardiv.

Apărătorul a pus concluzii de respingere, ca nefondată a excepţiei invocate, apreciind că recursul inculpatului a fost declarat în termen.

Procurorul, având cuvântul asupra recursului declarat de parchet a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., criticând sentinţa instanţei de fond şi Decizia instanţei de apel pentru că, în mod greşit s-a considerat că încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpat este cea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. şi nu de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., solicitând, condamnarea inculpatului pentru săvârşirea acestei infracţiuni.

În situaţia în care s-ar aprecia că fapta inculpatului constituie infracţiunea de vătămare corporală gravă, procurorul a solicitat majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, faţă de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), solicitând admiterea recursului declarat de parchet, casarea în parte a sentinţei şi deciziei instanţei de apel, iar în rejudecare condamnarea inculpatului I.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., în referire la art. 175 lit. i)) C. pen., la pedeapsa principală a închisorii şi aplicarea pedepsei complementare corespunzătoare.

Apărătorul recurentului inculpat a pus concluzii de respingere a recursului parchetului, ca nefondat, apreciind că leziunile provocate nu au pus în primejdie viaţa victimei şi că nu se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului, hotărârile pronunţate de instanţe în cauză sunt legale şi temeinice.

În ceea ce priveşte recursul declarat de inculpat, apărătorul acestuia a invocat cazul de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii pronunţate în cauză şi reducerea pedepsei aplicată inculpatului, prin reţinerea circumstanţei atenuate legale prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi schimbarea modalităţii de executare a acesteia, în sensul dispunerii suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzută de art. 81 C. pen.

Concluziile procurorului asupra recursului declarat de inculpat, respectiv a fondului acestuia, precum şi poziţia recurentului intimat inculpat din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi de inculpatul I.I. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., referitor la recursul parchetului, iar în ceea ce priveşte recursul inculpatului I.I. numai faţă de excepţia invocată din oficiu de instanţă, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiat recursul declarat de parchet, iar recursul inculpatului, ca tardiv declarat pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi:

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul ei, în baza propriului examen în mod judicios şi temeinic motivat a stabilit vinovăţia inculpatului I.I. în săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 334 C. pen., referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din acelaşi cod, de tentativă la omor calificat în stare de recidivă postexecutorie pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, în raport cu situaţia de fapt reţinută.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului I.I., care în ziua de 15 mai 2005, în jurul orelor 13,00, în apropierea blocului B din cartierul Micro, municipiul Galaţi, pe fondul unui conflict spontan a lovit cu cuţitul pe care îl avea asupra sa pe partea vătămată C.G., în zona umărului stâng, provocându-i o plagă cu interesare musculară şi vasculară care i-a pus în primejdie viaţa victimei, prin starea de şoc hemoragic consecutiv hemoragiei externe şi care a necesitat 14-16 zile de îngrijiri medicale de la data producerii, dacă nu survin complicaţii, întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. şi nu a celei de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i)) C. pen.

Astfel, din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul procesului, atât din faza urmăririi penale, cât şi din aceea a cercetării judecătoreşti, respectiv declaraţiile părţii civile C.G. în care a descris împrejurările lovirii sale cu cuţitul de către inculpat, cu declaraţiile martorilor R.H.P., A.D., M.B. C., V.M., V.A.E., I.D. în care au relatat împrejurările la care au asistat sau de care au auzit, cu declaraţia inculpatului I.I. dată în faţa instanţei, în care a descris împrejurările în care a lovit-o cu cuţitul pe partea civilă C.G., cu raportul de constatare medico-legală privind pe partea civilă cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică asupra petelor de substanţă brun-roşcată de pe probele puse la dispoziţie, alte înscrisuri a rezultat contribuţia concretă, modalitatea de săvârşire a faptei de către inculpatul I.I., care a acţionat cu intenţia de a vătăma pe partea civilă C.G. şi nu aceea de a-i suprima viaţa, aşa încât pericolul grav şi imediat pentru viaţa victimei s-a concretizat din punct de vedere subiectiv sub forma unui rezultat praeterintenţionat.

În declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul I.I. a arătat că „…în timp ce ne aflam în locuinţa indicată, martorul V.M. a primit un telefon aducându-ne la cunoştinţă că a vorbit cu nişte cămătari. De asemenea, ni s-a adus la cunoştinţă faptul că martorul M.B. împrumuta nişte bani de la persoanele cu care discutase şi care ar fi fost „cămătari". De asemenea, am aflat că acele persoane, cămătarii, urmau să vină la locuinţa martorului V.M. În momentul că care persoanele respective au ajuns în faţa blocului şi-au făcut cunoscută prezenţa printr-un telefon, situaţie în care, în raport de cele precizate anterior de martorul V.M., gândindu-mă că acele persoane sunt periculoase am luat un cuţit din bucătărie şi la solicitarea martorului V.M. am coborât cu acesta în faţa blocului. Menţionez că doar mie mi s-a adresat martorul V.M. să-l însoţesc, ceilalţi doi, respectiv martorii V.M. şi M.B. rămânând în apartament. Am ajuns la autoturismul cu care veniseră persoanele respective, trecând printr-un gang. Arat că o persoană din autoturism, cred că A.D. a coborât din acea maşină, împrejurare în care martorul V.M. aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice i-a aplicat două palme. În acest context martorul A.D. a mers în dreptul şoferului şi a luat o bâtă de baseball. Atunci a coborât din autoturism şi partea vătămată C.G., de asemenea, a coborât şi martorul R.H.P.

Imediat partea vătămată şi martorul V.M. au început să-şi adreseze cuvinte necorespunzătoare având o atitudine contradictorie, situaţie în care am intervenit între ei, partea vătămată C.G. i-a aplicat o lovitură martorului V.M. doborându-l la pământ. În acel moment, eu, de frică, am scos cuţitul din buzunar şi i-am aplicat o lovitură părţii vătămate cu cuţitul în zona umărului. Arăt că eu eram poziţionat în partea stângă a părţii vătămate atunci când am lovit-o. Imediat după aceea şi-au făcut apariţia martorii V.M. şi M.B., primul având asupra sa o bară metalică, iar M. nu avea nimic asupra sa. În această împrejurare partea vătămată şi cei care o însoţeau au fugit. Eu împreună cu V.A. am fugit după acele persoane o anumită distanţă, dar la un moment dat ne-am oprit. Regret săvârşirea faptei. Menţionez că nu pot preciza la acest moment de ce nu m-am prezentat în faţa organelor de cercetare penală, de asemenea de la lucrătorii de poliţie am aflat că în momentul în care am fot condus la spital fiind la rândul meu lovit cu cuţitul i-am comunicat doctorului alt nume decât cel real.

Sunt de acord să despăgubesc partea vătămată cu suma cu care s-a constituit parte civilă."

În declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti, partea civilă C.G. a declarat că „…După aproximativ 10 minute de la plecarea martorului M.B., de autoturism s-a apropiat martorul V.M. împrejurare în care eu am vrut să ies din autoturism, atunci martorul V.M. s-a apropiat de portiera lângă care mă aflam eu şi mi-a spus să rămân înăuntru. Totodată martorul V.M. mi-a adus diverse injurii, atunci eu am forţat puţin portiera autoturismului, am reuşit că ieşim afară şi imediat a început să mă împingă cu martorul V.M.

Eu am reuşit la un moment dat să îl îndepărtez pe martor, după care lângă mine a venit nepotul meu şi mi-a spus că sunt tăiat. Atunci m-am uitat la zona braţului stâng către umăr, văzând că îmi curge sânge. Am observat că era vorba de o înţepătură. Menţionez că pe toată perioada conflictului avută cu V.M. acesta s-a aflat în faţa mea şi cred că acesta nu avea cum să mă lovească, deoarece lovitura a venit din lateral către în spate, mai precis din partea stângă către în spate.

Momentul în care m-am uitat şi am văzut că sunt tăiat m-am uitat în spate şi am văzut un băiat mic de înălţime şi brunet, precum şi pe fiul lui V.M., respectiv V.M. Menţionez că am aflat la poliţie că autorul infracţiunii se numeşte I.I., de asemenea, precizeze că după aproximativ o lună de la data săvârşirii faptei, în timp ce mă aflam în faţa blocului A din Tiglina, a venit la mine un tânăr brunet şi scund care s-a prezentat ca fiind I.I. şi m-a rugat să-l iert pentru că m-a lovit cu cuţitul. Atunci eu i-am spus că instanţa hotărăşte.

Precizez că din cauza şocului cauzat de lovitura cu cuţitul nu i-am reţinut prea bine trăsăturile acelui tânăr scund şi brunet la momentul săvârşirii faptei, dar, totuşi cred că acel tânăr, de asemenea brunet şi scund care şi-a cerut scuze este una şi aceeaşi persoană cu cel pe care l-am văzut la locul faptei. La spital mi s-a comunicat că am primit o singură lovitură cu cuţitul…".

În declaraţia dată în faţa instanţei, martorul V.M. a menţionat că „…Imediat că partea vătămată a ieşit din autoturism m-a lovit cu pumnul în zona obrazului stâng, doborându-mă la pământ. Arat că eu am fost lovit destul de tare şi am rămas un timp la pământ, iar când m-am ridicat, martorul R.H.P., partea vătămată şi cealaltă persoană care era cu ei fugiseră, probabil fiind urmăriţi şi de fiul meu, care l-am văzut că s-a întors înapoi.

Imediat ce m-am întors de la portiera autoturismului l-am văzut pe inculpatul I.I. la aproximativ un metru şi jumătate de autoturism care mi s-a adresat „Văleu ce prostie am făcut." Atunci eu l-am întrebat pe inculpatul I.I. ce s-a întâmplat, cât timp eu fost la pământ, inculpatul I.I. mi-a răspuns „Te-am văzut căzut la pământ şi atunci am dat cu cuţitul, întrucât m-am speriat".

În declaraţia dată în aceeaşi fază a cercetării judecătoreşti, martorul V.A.E. a arătat că „… În timpul deplasării mele nu am realizat la acel moment dacă şi I.I. era şi el în acel loc, atunci doi dintre ci trei care îl înconjuraseră pe tatăl meu au fugit, eu luându-mă după ei".

În timp ce alergam către cei doi în spatele meu venit al treilea cu o bâtă de baseball şi a încercat să mă lovească, dar eu m-am ferit şi am revenit la locul unde se afla tatăl meu, când am ajuns la tatăl meu l-am văzut şi pe inculpatul I.I. care era alb la faţă şi spunea „Auleu ce am făcut". L-am văzut care era situaţia lui nu l-am întrebat ce a făcut şi nu am auzit cea vorbit el cu tatăl meu. Ajungând acasă, tatăl meu mi-a spus că a vorbit cu R.H.P. şi că i-a spus că partea vătămată se află la spital datorită loviturii de cuţit pe care a primit-o. Atunci eu am realizat că inculpatul I.I. a lovit partea vătămată…"

În declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, martorul R.H.P. a relatat că „…Am văzut că din cei 4 martori, V.M. avea în mână o rangă, iar inculpatul I.I. avea în mână un cuţit. Martorul V.M. a deschis uşa din dreapta de la autoturismul meu, l-a tras afară pe C.G. împingându-se reciproc. La un moment dat C.G. a reuşit să se îndepărteze de către V.M., împrejurare în care inculpatul I.I. s-a apropiat de partea vătămată şi a lovit-o cu cuţitul în zona umărului stâng. Atunci eu împreună cu prietenul meu A.D. şi cu partea vătămată ne-am retras fiind urmăriţi de către agresori … În timp ce noi ne îndepărtam de agresori, partea vătămată probabil din cauza faptului că a pierdut sânge, a căzut la pământ, am oprit o maşină şi l-am condus la spitalul judeţean. Când am ajuns la spital partea vătămată deja era inconştientă…".

În raportul de constatare medico-legală privind pe partea civilă C.G. la descrierea intervenţiei chirurgicale se menţionează că „Incizia centrată de plaga traumatică perpendiculară pe jumătatea acesteia în lungul firelor muşchiului deltoid, urmărind îndeaproape traiectul traumatic constată un traiect profund care se opreşte la nivelul marginii axilare a scapulei. Se identifică plaga vasculară situată la nivelul pachetului circumflex. Se ligaturează. Se controlează în continuare hemostaza întregului traiect şi se închide din aproape în aproape întregul traiect fistulos."

În concluziile aceluiaşi raport de constatare medico-legală privind pe partea civilă C.G. se arată că:

„1. Numitul C.G. prezintă plagă înţepat-tăiată umăr stâng cu interesare musculară şi vasculară modificată chirurgical, ce a putut fi produsă prin lovire cu obiect înţepător-tăietor-cuţit.

2. Leziunea poate data din 15 mai 2005.

3. Plaga înţepat-tăiată cu interesare musculară şi vasculară i-a pus în primejdie viaţa victimei prin starea de şoc hemoragic consecutiv hemoragiei externe.

4. După topografia şi traiectul plăgii înţepat-tăiate se poate aprecia că în momentul lovirii victima şi agresorul se aflau faţă în faţă, direcţia de lovire fiind de la stânga la dreapta, de jos în sus şi dinainte înapoi.

5. Necesită 14-16 (paisprezece-şaisprezece) zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, de la data producerii, dacă nu survin complicaţii.

6. Mai prezintă echimoză delto-pectorală stânga posibil produsă prin comprimare cu corp semidur alungit, în cadrul hemostazei provizorii, fără a se putea exclude nici producerea sa prin fuzare de la nivelul plăgii înţepat-tăiate.

7. Conform F.O. clinice sângele victimei aparţine grupei A II, Rh pozitiv. 8. Din buletinul de analiză nr. 1358 din 16 mai 2005 al Laboratorului din Toxicologie din cadrul S.M.L. – Galaţi rezultă în sângele recoltat e la victimă la internarea în spital 15 mai 2005, ora 13,10 – nu s-a pus în evidenţă alcool.".

Înalta Curte nu poate reţine critica parchetului referitoare la greşita încadrare a faptei dată de către instanţe, ca urmare a schimbării încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen, din infracţiunea de tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., deoarece din modalitatea concretă în care inculpatul I.I. a acţionat, respectiv cu un cuţit, instrument înţepător-tăietor apt de a produce moartea, aplicând o singură lovitură, cu o intensitate relativ mare, dar într-o zonă care nu este vitală, aceea a umărului, chiar dacă este bogat vascularizată, lovitura aplicată neatingând niciunul din organele vitale, punându-i viaţa în primejdie, a fost evidenţiată intenţia acestuia, în sensul că nu a urmărit şi nici nu a acceptat posibilitatea producerii suprimării viaţii victimei, ci dimpotrivă de a aplana conflictul, ce a avut drept consecinţă vătămarea părţii civile C.G., în condiţiile arătate, astfel că sub aspect subiectiv, pericolul grav şi imediat pentru viaţa victimei constituie o consecinţă praeterintenţionată.

Circumstanţele ulterioare săvârşirii faptei, respectiv afirmaţiile făcute cu privire ceea ce a săvârşit, sustragerea de la urmărirea penală reflectă faptul că inculpatul a conştientizat că a săvârşit o infracţiune gravă, prin consecinţa produsă, dar nicidecum că ar fi avut intenţia directă sau indirectă de a suprima viaţa victimei, acţiunea sa fiind îndreptată numai în sensul stingerii conflictului, chiar cu consecinţa vătămării părţii civile, pe fondul ansamblului circumstanţelor în care a avut loc incidentul, împrejurare menţionată expres de către inculpat.

Mai mult, prin raportul de constatare medico-legală s-a precizat în mod concret felul plăgii, locul unde a fost produsă, mecanismul producerii acesteia, data la care ar fi avut loc, cauza şi împrejurarea că viaţa victimei a fost pusă în primejdie, nefiind făcută nicio menţiune expresă că locul vizat se află în apropierea unui organ vital, aşa încât acest mijloc de probă nu poate conduce la susţinerea că intenţia inculpatului ar fi fost aceea de suprima viaţa părţii civile, ci dimpotrivă evidenţiază că intenţia inculpatului a fost de aplanare a incidentului ivit între părţi, chiar în modalitatea vătămării părţii civile.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte apreciază că în mod corect ambele instanţe au stabilit încadrarea juridică a faptei comisă de inculpatul I.I., în aceea de vătămare corporală gravă şi nu de tentativă la omor calificat, printr-o evaluare temeinică a împrejurărilor în care s-a săvârşit fapta, ce au fost evidenţiate de ansamblul mijloacelor de probă administrate şi care susţin, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de vătămare corporală gravă, nefiind incident cazul de casare invocat de către parchet, respectiv art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră, însă, că este fondată cea de-a doua critică formulată de parchet cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului I.I., printr-o insuficientă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Astfel, nu s-a avut în vedere gradul de pericol social în concret ridicat al faptei comise, agravat de circumstanţele reale deja arătate, de circumstanţele personale ale inculpatului I.I., care s-a sustras urmăririi penale, dispunându-se arestarea sa în lipsă şi ulterior arestat preventiv, este recidivist postexectoriu, anterior fiind condamnat în perioada 2000 - 2003 pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat şi tâlhărie, ultima dată prin sentinţa penală nr. 307 din 07 iunie 2004 a Tribunalului Galaţi, la o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare, fiind arestat preventiv la data de 04 decembrie 2001 şi liberat condiţionat la 06 iulie 2004, având un rest neexecutat de 28 zile, fapta ce face obiectul cauzei de faţă fiind săvârşită în intervalul de timp între data liberării condiţionare şi data împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei, aşa cum rezultă din fişele de cazier, aflate la dosar parchet şi 125-126 dosar tribunal, dovedind perseverenţă infracţională, a recunoscut săvârşirea faptei în condiţiile menţionate, este fără ocupaţie.

Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată de către instanţa de fond inculpatului I.I. şi menţinută în apel de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie nu poate să conducă la realizarea scopurilor pedepsei prevăzute în art. 52 C. pen., aşa încât critica parchetului este fondată sub acest aspect, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Astfel, Înalta Curte, reevaluând în mod plural, în contextul cauzei criteriile specifice individualizării judiciare a pedepselor, respectiv gradul de pericol social efectiv al faptei comise, circumstanţele reale şi personale ale inculpatului I.I., deja precizate, consideră că pedeapsa închisorii în cuantumul mediu, în raport cu limitele legale ale infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din acelaşi cod, respectiv de 5 ani închisoare, prin privare de libertate este singura în măsură să atingă finalităţile pedepsei, respectiv scopurile educativ, dar şi de exemplaritate, în îndreptarea atitudinii acestuia faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.

Referitor la recursul de declarat de inculpatul I.I., în raport cu excepţia invocată din oficiu, de Înalta Curte, recursul inculpatului este tardiv declarat.

Astfel, potrivit art. 3853 C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) din acelaşi cod, termenul de recurs de 10 zile pentru inculpatul deţinut care a lipsit de la pronunţare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

Aşa cum rezultă în cauză a fost comunicată copia de pe dispozitivul deciziei nr. 170/ A din 21 iunie 2006 a Curţii de Apel Galaţi la Penitenciarul Galaţi, inculpatului I.I. în mod greşit de două ori, respectiv la 23 iunie 2006 şi la 30 iunie 2006 (prima dovadă de primire şi procesul-verbal de predare nefiind numerotat la dosar), având consecinţe asupra calculului termenului de recurs, respectiv posibilităţii curgerii unui nou termen de recurs, în aceste condiţii Înalta Curte luând în considerare prima comunicare din data de 23 iunie 2006.

Declaraţia olografă de declarare a recursului de către inculpatul I.I. este datată la 5 iulie 2006.

Din compararea celor două date menţionate, respectiv 23 iunie 2006 şi 5 iulie 2006, în raport cu felul termenului de recurs de 10 zile, în sensul că acesta este un termen procedural al cărui calcul se face în condiţiile art. 186 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen., pe zile libere, termenul până la care inculpatul I.I. putea declara recurs era de 4 iulie 2006, dată ce cade într-o zi lucrătoare.

Or, cum inculpatul I.I. a declarat recurs la data de 5 iulie 2006 ce a fost înaintat instanţei la aceeaşi dată şi vizat 6 iulie 2006, recursul declarat de inculpat este tardiv, fiind depăşit termenul de 10 zile până la care acesta putea exercita calea ordinară de atac a recursului.

În aceste condiţii, motivele de recurs invocate de către inculpat nu pot fi analizate, examinarea şi constatarea tardivităţii exercitării căii de atac de către inculpat, reprezentând un impediment legal ce prevalează analizei pe fond a criticilor formulate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei penale nr. 170/ A din 21 iunie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, privind pe intimatul inculpat I.I.

Se va casa Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 152 din 31 martie 2006 a Tribunalului Galaţi numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, în sensul majorării acesteia de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Se va deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 9 decembrie 2005 la 16 august. 2006.

În temeiul art. 38515 pct. pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul I.I. împotriva aceleiaşi decizii penale.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul intimat inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAŢI împotriva deciziei penale nr. 170/ A din 21 iunie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, privind pe intimatul inculpat I.I.

Casează Decizia atacată precum şi sentinţa penală nr. 152 din 31 martie 2006 a Tribunalului Galaţi numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, în sensul majorării acesteia de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 9 decembrie 2005 la 16 august. 2006.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul I.I. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 august 2006.

← ICCJ. Decizia nr. 4798/2006. Penal. Traficul de influenţă...  ICCJ. Decizia nr. 4909/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4819/2006. Penal