ICCJ. Decizia nr. 192/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
La data de 2 decembrie 2005 s-a înregistrat cererea petiționarului I.D.
Cererea a fost repartizată secției penale unde a fost înregistrată sub nr. 29980/1/2005 (nr. vechi 7717/2005) la data de 19 decembrie 2005.
La primul termen de judecată s-a solicitat petiționarului să precizeze care este obiectul cererii formulate și i s-a acordat termen în acest scop, luându-se și măsura desemnării unui apărător din oficiu, întrucât s-a apreciat că partea nu își poate formula singură apărările.
Petiționarul nu s-a mai prezentat și nici nu s-a depus la dosar o precizare a cererii inițiale.
Din actele aflate la dosar nu rezultă că în cauză Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție ar fi emis vreo rezoluție sau ordonanță care să poată fi atacată în condițiile art. 2781C. proc. pen.
în cererea formulată petiționarul face referire la infracțiunile prevăzute de art. 264 și 2801 C. pen., fără a preciza în ce constau și de cine ar fi fost comise.
Oricum, sesizarea înaltei Curți de Casație și Justiție cu judecarea în primă instanță a cauzelor date în competența sa de art. 29 pct. 1 C. proc. pen., lit. a) - f) C. proc. pen., se poate face numai prin rechizitoriu.
Așa fiind, constatând că în cauză nu există o soluție care să poată fi atacată conform art. 2781C. proc. pen., și nici o sesizare legală în conformitate cu art. 29 pct. 1 C. proc. pen., Curtea va respinge plângerea ca inadmisibilă.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
← ICCJ. Decizia nr. 175/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 185/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
---|