ICCJ. Decizia nr. 2264/2006. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2264/2006
Dosar nr. 42022/3/2005
Şedinţa publică din 6 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1569 din 22 noiembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 6467/2005, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul M.C.
În considerentele sentinţei, s-a reţinut că pe calea contestaţiei la executare se pot rezolva plângerile îndreptate împotriva actelor de executare şi nu micşorarea pedepsei printr-o reapreciere a probatoriului administrat de instanţa fondului.
În termen legal, contestatorul a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. 42022/3/2005 la 9 ianuarie 2006.
În şedinţa publică din 23 ianuarie 2006 apelantul a motivat oral calea de atac.
Prin Decizia penală nr. 45/ A din 23 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 42022/3/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de contestator M.C. împotriva sentinţei penale nr. 1569 din 22 noiembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 6467/2005, pe care l-a obligat la 80 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei onorariu avocat oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat sentinţa primei instanţe ca fiind legală şi temeinică sub toate aspectele, deoarece solicitarea petentului de redozare a sancţiunii aplicate prin reţinerea circumstanţei provocării nu se circumscrie nici unuia dintre cazurile de contestaţie la executarea hotărârii penale, reaprecierea probelor fiind o chestiune ce putea fi valorificată cu ocazia cercetării pe fond a pricinii, nemaiputând fi pusă în discuţie în acest stadiu procesual.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs contestatorul condamnat M.C., criticând-o, arătând în scris, că are 78 de ani, iar condamnarea sa este foarte mare, în raport cu vârsta, apreciind că nu avea atâta forţă fizică în două palme şi doi pumni aplicate soţiei sale pentru ca aceasta să decedeze, anterior soţia sa a fost plecată o săptămână, fiind bătută foarte rău de către o altă persoană.
Apărătorul recurentului, în concluziile orale, în dezbateri, în raport cu motivul de recurs invocat personal, în scris, de contestatorul condamnat, respectiv condamnarea sa prea mare, având vârsta de 78 de ani şi de cazurile de contestaţie la executare prevăzute expres de lege, a lăsat la aprecierea instanţei soluţionarea recursului.
Concluziile procurorului, precum şi poziţia recurentului contestator condamnat, din ultimul cuvânt, au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de contestatorul condamnat M.C. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul contestatorului condamnat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Legiuitorul român a prevăzut în mod expres şi limitativ în conţinutul dispoziţiilor art. 461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen., cazurile în care se poate face contestaţie contra executării hotărârii penale astfel:
- când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
- când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
- când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
- când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios, instanţa de apel şi-a însuşit, la rândul ei argumentele primei instanţe cu privire la respingerea contestaţiei la executare formulată de contestatorul condamnat.
Înalta Curte consideră că instanţa de apel a făcut un riguros examen asupra motivelor concret evidenţiate de contestatorul condamnat, respectiv, redozarea pedepsei aplicate, ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuante a provocării, în raport cu prevederile art. 461 C. proc. pen., de care acesta s-a prevalat şi a constatat judicios că aspectul invocat nu se încadrează în dispoziţiile legale menţionate.
Pe de altă parte, apărările formulate în recurs, de către recurentul contestator condamnat, în sensul că vârsta înaintată de 78 de ani ar fi diminuat forţa agresiunilor asupra victimei, ceea ce nu putea conduce la decesul acesteia, impunând reducerea pedepsei aplicate, nu pot fi avute în vedere, deoarece aspectele referitoare la reaprecierea probelor, în scopul stabilirii contribuţiei sale la comiterea infracţiunii, vizează o nouă judecare a cauzei, în condiţiile în care hotărârea pronunţată de instanţa de fond a rămas definitivă, dobândind autoritate de lucru judecat, astfel încât nu reprezintă incidente ce ţin de executarea pedepsei, în accepţiunea nici unui caz prevăzut la art. 461 C. proc. pen.
În raport cu cele arătate, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materia contestaţiei la executare, în raport cu motivele invocate de contestatorul condamnat, pronunţând o hotărâre legală sub toate aspectele, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
De asemenea, verificând Decizia instanţei de apel nu s-a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) din acelaşi cod.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat M.C. împotriva deciziei penale nr. 45/ A din 23 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen, se va obliga recurentul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON (400.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat M.C. împotriva deciziei penale nr. 45/ A din 23 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON (400.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 226/2006. Penal. Prelungirea duratei... | ICCJ. Decizia nr. 2266/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
