ICCJ. Decizia nr. 2258/2006. Penal. Arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă (art.266 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2258/2006
Dosar nr. 30287/1/2005
(nr. vechi 7835/2005)
Şedinţa publică din 6 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 373/ PI din 4 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. 10714/P/2003, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., au fost achitaţi inculpaţii B.E., C.N., C.M. şi art. 181 C. pen., vătămare corporală.
S-a constatat că în cauză nu există constituire de parte civilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul din 23 august 2002 al Parchetului Militar Teritorial Timişoara, dosar nr. 510/P/2002, s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor plt. Major B.E., plt. C.N. şi plt. C.M., toţi trei pentru comiterea infracţiunilor de cercetare abuzivă prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen., şi vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
În urma declaraţiilor inculpaţilor şi a martorilor B.G., B.C., B.D., B.G., G.L., D.I., F.V., S.G., P.D.S., P.P., Z.Z., L.S., R.C., V.M., V.E., a părţii vătămate B.M. care a depus plângere penală, la data de 27 martie 2000, s-a constatat comiterea infracţiunii de către cei trei inculpaţi.
Prin sentinţa penală nr. 166 din 28 octombrie 2002 din dosarul nr. 433/2002 a Tribunalului Militar Bucureşti s-a dispus în temeiul art. 300 C. proc. pen., restituirea dosarului cauzei privind pe cei trei inculpaţi Parchetului Militar Teritorial pentru refacerea actului de sesizare a instanţei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar teritorial, invocând motivul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., solicitând în scris şi oral admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece hotărârea este nelegală în ceea ce priveşte competenţa materială a instanţelor.
Prin Decizia nr. 169 din 11 septembrie 2003, Curtea Militară de Apel, în dosarul nr. 147/2003, a admis recursul Parchetului Militar Teritorial de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti împotriva sentinţei nr. 166/2002 a acelei instanţe, s-a casat hotărârea atacată şi a fost trimisă cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş.
S-a reţinut că hotărârea atacată este nelegală şi s-a constatat că Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a fost sesizat în judecarea cauzei privitoare la sus-numiţii inculpaţi, la data de 23 august 2002, zi în care a intrat în vigoare Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului şi că inculpaţii aparţin C.P.A.P., iar în acest caz competenţa de soluţionare a cauzei, potrivit cu calitatea persoanei revine Tribunalului Timiş, astfel că această cauză s-a înregistrat sub nr. 10714 din 07 octombrie 2003.
La data de 04 iunie 2003, partea vătămată B.M. a decedat, conform certificatului de deces. S-a dispus introducerea în cauză a fiicei decedatului M.D., care, la data de 19 ianuarie 2004, a arătat că este fiica părţii vătămate şi că nu are nici un fel de pretenţii de la inculpat.
S-a luat interogator inculpaţilor, nici unul dintre inculpaţi nu a recunoscut că a comis faptele de cercetare abuzivă şi de lovire, prevăzută de art. 181 C. pen., arătând că victima a fost alcoolică, lângă sediul de poliţie există un local, într-adevăr a fost audiat la poliţie, fiind suspectat de un furt, iar după ce a părăsit poliţia, s-a împiedicat pe trepte şi a căzut, după care, a intrat în local, consumând alcool şi fiind văzut de cetăţenii din localitate.
A fost audiat şi fratele părţii vătămate B.C. care a declarat că în ziua respectivă a fost la poliţie, partea vătămată era în biroul poliţiştilor aşteptându-l pe şeful de post, nu era cu urme de lovituri, i s-a părut că era supărat şi că are o problemă, i-a spus că dacă a făcut o faptă rea să o recunoască, nu avea lovituri când a stat de vorbă cu el, dar a aflat după 2-3 zile că a fost bătut de către poliţişti.
Au fost audiaţi în continuare martorii B.G., B.G., B.D., G.L., F.V., S.G., P.D.S., V.E., care au declarat că partea vătămată avea un comportament negativ în comună, era cunoscut ca alcoolic, lucra ocazional şi lumea din comună în considera răspunzător de furturile de la cetăţenii din comună.
Martorii audiaţi au declarat că nu l-au văzut pe partea vătămată ieşind de la postul de poliţie cu lovituri, dar l-au văzut căzând pe trepte, împiedicându-se după care a fost văzut în localul din faţa poliţiei consumând alcool.
În urma certificatului medico-legal nr. 350 din 13 martie 2003, la cererea instanţei I.M.L. Timişoara a dispus efectuarea raportului de expertiză medico-legală, obiectivul expertizei medico-legale: dacă este posibil că în urma unei căderi, rostogoliri de la o înălţime de circa 30 cm partea vătămată să sufere fracturi bilaterale ale capurilor metatarsienelor 5 fără alte semne clinice.
Comisia a studiat certificatul medico-legal nr. 350/2000 şi raportul medico-legal cu acelaşi număr din 26 mai 2000 din care a rezultat că la data de 09 martie 2000 a fost lovit.
A prezentat pe braţul stâng 1/3 infero-posterioară prelungindu-se pe cotul stâng echimoză brun-gălbuie de 17 din 7 cm pe fond tumefiat. Acuză dureri la nivelul coloanei vertebrale toracele, fără semne vizibile. Maleolar extern dr. prelungindu-se şi pe faţa dorsală planta dreaptă tumefacţie brună de 12/7 cm. Pe faţa ventrală planta dreaptă şi pe faţa dorsală plantă stângă tumefacţie brun-gălbuie de 15/8 cm.
Din radiografia nr. 1689 din 14 martie 2000 antepicior biateral fractură epifază proximală metatarus v. bilateral intraoculară. A fost imobilizat în aparat gipsat 28 de zile. Au fost acordate 30 de zile îngrijiri medicale dacă nu survin complicaţii, perioadă cu care Comisia a fost de acord.
Cu privire la mecanismul de producere a leziunilor de violenţă, raportul de expertiză medico-legală a apreciat că leziunile s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, aşa cum s-a arătat în certificatul medico-legal iniţial. Comisia nu a exclus posibilitatea ca aceste leziuni să se fi produs şi prin cădere de la o diferenţă de nivel, luând în consideraţie localizarea acestora.
Cum din declaraţiile martorilor nu a rezultat faptul că partea vătămată la ieşirea din postul de poliţie înainte de a cădea pe trepte a fost văzut cu lovituri de către martori, prima instanţă a constatat că aceste lovituri s-au produs prin căderea părţii vătămate pe treptele pe care aceasta a coborât.
Faţă de această situaţie, prima instanţă, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaţilor pentru infracţiunile prevăzute de art. 266 alin. (2) C. pen., cercetare abuzivă şi art. 181 C. pen., vătămare corporală.
Împotriva sentinţei penale nr. 373/ P din 04 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Timiş a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, solicitând desfiinţarea hotărârii şi în rejudecare să se dispună condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în actul de sesizare.
Prin Decizia penală nr. 364/ A din 31 octombrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 7453/P/2005, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş împotriva sentinţei penale nr. 373/ PI din 04 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 10714/P/2003, ca nefondat.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, analizând sentinţa penală apelată, atât în raport cu cele solicitate de parchet, cât şi din oficiu, în limitele dispoziţiilor legale, s-a constatat că Tribunalul Timiş, în urma administrării probatoriului a dispus în mod corect achitarea inculpaţilor B.E., C.N. şi C.M. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 266 alin. (2) şi art. 181 C. pen.
Astfel, din declaraţiile martorilor audiaţi a rezultat că partea vătămată nu a fost văzută ieşind din postul de poliţie cu urme de lovituri, dar a fost văzut căzând pe trepte. Din declaraţiile date de fratele părţii vătămate şi martorilor F.V. şi B.G. a rezultat că nici în postul de poliţie acesta nu a fost bătut. Din declaraţia martorului F.V. a rezultat că partea vătămată nu avea urme de lovituri şi a încercat să-l determine pe acesta să-i susţină declaraţiile sale pentru „a-i aranja" pe poliţişti.
Declaraţiile date de martori s-au coroborat cu declaraţiile date de inculpaţi, dar şi cu certificatul medico-legal care nu exclude posibilitatea ca leziunile să se fi produs prin cădere de la o diferenţă de nivel.
Aşa fiind, s-a apreciat că instanţa în mod corect a dispus achitarea inculpaţilor pentru faptele reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare a instanţei, astfel că, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apelul declarat de parchet a fost respins, ca nefondat, iar potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, criticând-o sub aspectul greşitei achitări a celor trei inculpaţi pentru infracţiunile deduse judecăţii, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea celor două hotărâri, iar pe fond condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile deduse judecaţii, cu aplicarea dispoziţiilor referitoare la graţierea pedepselor în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea pedepselor aplicate.
În dezvoltarea motivelor scrise, parchetul a apreciat că instanţele nu au evaluat şi interpretat corespunzător probatoriul administrat în cauză, potrivit art. 63 C. proc. pen.
Astfel, s-a arătat că declaraţiile martorilor audiaţi de către procuror se coroborează cu concluziile raportului medico-legal, aceştia arătând că partea vătămată B.M. avea urme de lovituri la picioare şi unora dintre ei B.M. le-ar fi spus că inculpaţii l-au bătut la tălpi pentru a recunoaşte nişte furturi comise pe raza localităţii Grăniceri.
Martorul B.G. a declarat că în ziua respectivă (09 martie 2000), partea vătămată B.M. nu era bătut, se dusese de dimineaţă la postul de poliţie unde fusese chemat pentru a da o declaraţie şi nu a ieşit decât după ora 16,00, până l acel moment fiind aşteptat de martor. În jurul orei 18,00, fiind adus acasă de martorul B.G., partea vătămată i-a spus lui B., că a fost bătut de poliţişti la tălpi.
Alt martori, B.C. a declarat că din spusele părţii vătămate, fratele său, ştie că inculpaţii l-au bătut după ce el plecase de la post, unde venise, în jurul orei 11,30-12,00, pentru a se interesa de partea vătămată.
Declaraţiile celor doi martori de mai sus se coroborează şi cu cele ale martorilor B.D., B.G., G.L., D.I. şi cu aceea a martorei B.M.
Martorul F.V. a declarat, de asemenea, că în ziua respectivă, nu a văzut-o pe partea vătămată să fi căzut la ieşirea ei din barul aflat peste drum de postul de poliţie, unde aceasta intrase după interogatoriul luat de poliţişti.
Această relatare apare şi în declaraţia martorului S.G., care nu a văzut ca partea vătămată să cadă la ieşirea din bar.
Aceste declaraţii vin să infirme ipoteza susţinută de martorii propuşi în apărarea inculpaţilor, conform căreia partea vătămată ar fi căzut pe treptele barului în care a intrat la scurt timp după ce plecase din postul de poliţie, fiind în stare avansată de ebrietate şi aşa s-ar explica prezenţa leziunilor care au fost constatate de medicul legist în raportul întocmit.
Parchetul a considerat că instanţa nu a ţinut cont de toate aceste declaraţii pe care martorii audiaţi le-au menţinut şi în faţa judecătorului (declaraţii care susţin vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor prin rechizitoriu), dând o apreciere greşită probelor din dosar şi pronunţând în cauză greşit hotărârea de achitare.
La termenul de astăzi, procurorul, dezvoltând oral, în faza dezbaterilor, conţinutul motivelor de recurs formulate în scris a solicitat casarea deciziei atacate, precum şi a hotărârii instanţei de fond şi condamnarea celor trei inculpaţi pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 171 şi 18 C. proc. pen., precum şi constatarea graţierii pedepselor ce le vor fi aplicate, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Concluziile apărătorului intimaţilor inculpaţi, precum şi poziţia adoptată, pe rând de aceştia, în ultimul cuvânt au fost consemnate în amănunt în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare invocate, respectiv art. 3859 pct. 18 şi 171 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul parchetului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul ei, în baza propriului examen probator a stabilit judicios şi motivat nevinovăţia inculpaţilor B.E., C.N. şi C.M. în săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 266 alin. (2) C. pen., cercetare abuzivă şi art. 181 C. pen., vătămare corporală, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
În conformitate cu dispoziţiile art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, identificării făptuitorilor şi stabilirii răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. Pentru a servi ca temei de condamnare, aceste probe trebuie în mod obligatoriu să fie verificate de către instanţă.
Aşadar, potrivit art. 289 C. proc. pen., judecata cauzei se face în faţa instanţei constituite potrivit legii şi se desfăşoară în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi în contradictoriu.
În baza acestor principii, instanţa de fond este obligată să readministreze toate probele din cursul urmăririi penale pentru a fi percepute prin filtrul punctelor de vedere exprimate oral de către toate părţile în şedinţă publică.
În contextul cauzei, prima instanţă a ascultat partea vătămată M.D., fiica defunctului B.M., potrivit art. 320 C. proc. pen., inculpaţii C.N., C.M., B.E., conform art. 323 C. proc. pen.
Au fost admise cererile de probaţiune formulate, respectiv ascultarea martorilor indicaţi în acuzare, în rechizitoriul parchetului, dar şi martorului în apărare N.L., aşa cum s-a consemnat în încheierea din 19 ianuarie 2004.
Astfel, au fost ascultaţi martorii B.C., B.G., B.G., B.D., G.L., F.V., S.G., P.D., P.P., L.T., R.C.F., V.M., Z.Z., V.E.
Prima instanţă a făcut aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen., privind declaraţia martorului D.I., deoarece a acesta s-a stabilit în S.U.A., situaţie faţă de care procurorul şi părţile şi-au însuşit declaraţia din faza de urmărire penală a acestuia, declaraţie ce a fost citită în şedinţa de la 9 februarie 2005, potrivit consemnărilor din încheierea de la acea dată.
La dosarul instanţei de fond au mai fost depuse înscrisuri, precum şi raportul de expertiză medico-legală întocmit de I.M.L. Timişoara, proba fiind solicitată, ca urmare a cererii formulate de către parchet, discutată în contradictoriu, faţă de care nu a existat nici o opoziţie la administrarea ei.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, amplul proces de evaluare a realităţii obiective, prin prisma elementelor de ordin obiectiv, concretizate în probele administrate, conducând la formarea convingerii instanţelor de judecată asupra inexistenţei vinovăţiei inculpaţilor B.E., C.N. şi C.M. în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.
Astfel, din analiza tuturor mijloacelor de probă administrate, s-a constatat că, în ziua de 9 martie 2000, inculpaţii B.E., C.N. şi C.M. lucrători de poliţie l-au chemat pe B.M. la Postul de poliţie Giera, fiind bănuit de comiterea unor furturi din satul Grăniceri. Acesta a fost anchetat, recunoscând comiterea furturilor, fără să se exercite asupra acestuia violenţe, fiind văzut în sediul poliţiei de rudele lui, martorii B.G. şi B.C., stând pe scaun şi ulterior de martorul F.V., care nu a auzit nimic suspect în sediul Poliţiei.
Partea vătămată B.M. după ce a părăsit sediul poliţiei a fost văzut intrând în barul de peste drum de mai multe persoane, respectiv S.G., V.E., Z.Z., F.V.
La ieşirea din bar partea vătămată B.M. a fost văzută căzând de către martorii P.D.S., P.P., L.S., V.M., unii dintre aceştia, menţionând că a căzut pe burtă.
Leziunile produse au fost atestate prin certificatul medico-legal nr. 350 din 13 martie 2000, raportul medico-legal cu acelaşi număr din 26 mai 2000, precum şi raportul de expertiză medico-legală nr. 461 din 16 martie 2005 din care rezultă că, la 09 martie 2000, a fost lovit, prezentând pe braţul stg. 1/3 infero-posterioară, prelungindu-se şi pe cotul stg. echimoză brun gălbuie de 17/7 cm pe fond tumefiat. Acuză dureri la nivelul coloanei vertebrale toracale, fără semne vizibile. Maleolar extern dr. prelungindu-se şi pe faţa dorsală planta dreaptă tumefacţie brună de 12/7 cm. Pe faţa ventrală palnta stg tumefacţie brun gălbuie de 15/8 cm. Din radiografia nr. 1689 din 14 martie 2000 antepicior bilateral F + P fractură epifiză proximală metatars V bilateral intraartoculară. A fost imobilizat în aparat ghipsat 28 de zile. Au fost cordate 30 (treizeci) de zile îngrijiri medicale dacă nu survin complicaţii, perioadă cu care comisia a fost de acord, acestea fiind justificate de consemnările obiective din cuprinsul actelor.
„Cu privire la mecanismul de producere al leziunilor de violenţă apreciem că leziunile s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, aşa cum s-a arătat în certificatul medico-legal iniţial. Nu putem exclude posibilitatea ca aceste leziuni să se fi produs şi prin cădere de la o diferenţă de nivel, luând în consideraţie localizarea acestora."
Înalta Curte consideră că în raport cu împrejurările faptice prezentate nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 266 alin. (2) C. pen. şi art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., reţinute în sarcina fiecăruia dintre inculpaţii B.E., C.N. şi C.M.
Din coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză nu a fost dovedită vinovăţia nici unuia dintre cei trei inculpaţi în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.
Astfel, în mod constant martorii ce au fost ascultaţi în faza cercetării judecătoreşti, chiar dacă şi-au menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale, au descris în mod nemijlocit împrejurările faptice pe care le-au perceput direct.
De asemenea, aspectele relatate de către unii dintre martori cu privire la căderea părţii vătămate pe scări şi leziunile produse în această împrejurare se susţin şi cu atestările medico-legale, nefiind exclusă posibilitatea ca aceste leziuni să se fi produs şi prin cădere de la o diferenţă de nivel, luând în consideraţie localizarea acestora, confirmând poziţia constantă a celor trei inculpaţi, care au negat săvârşirea faptelor.
În declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti, martorul B.G. a arătat „…am stat la post, în faţa postului cam o oră, o oră şi jumătate şi nu am văzut ca poliţiştii să fi dat în el şi când a ieşit partea vătămată, eu nu am fost prezent. Stătea mai mult la mine, partea vătămată şi după cele întâmplate nu mi-a spus că a fot bătut şi înainte de moarte mi-a spus că N. este nevinovat. Cât am fost la post i-am spus cumnatului meu că dacă a făcut ceva să spună adevărul. Cât am stat eu la post nu l-am văzut lovit şi nici cu urme de lovituri."
În declaraţia dată la instanţa de fond, martorul B.D. a menţionat că „…Acum îmi aduc aminte că partea vătămată mi-a spus că a minţit că l-a bătut poliţia întrucât avea 6 furturi şi a vrut să-l ierte poliţia, întrucât dacă îi acuza, poate scapă. Acesta mi-a spus că a căzut pe treptele birtului. Aceste aspecte pe care le-am precizat acum mi le-a spus după 7 zile după ce am venit de la postul de poliţie."
Martorul F.V. în declaraţia dată la prima instanţă a arătat că „Am fot chemat şi eu şi partea vătămată la poliţie în aceeaşi zi, el a intrat primul, după care am intrat eu. El nu a vrut să recunoască fapta până când nu a venit fratele lui şi i-a spus ai făcut fapta recunoaşte-o. L-am aşteptat la barul de peste drum şi am băut cam o jumătate de rom. Nu l-am văzut cu urme de lovituri şi nu mi-a spus că ar fi fost bătut de poliţişti, a spus doar că a fost fraier că nu a recunoscut, mi-a spus că are bani de la sora lui din America şi o să-i aranjeze pe poliţişti. A doua zi a venit cu sora sa la mine acasă mi-a dat 100 dolari S.U.A., sora lui, spunându-mi să declar la fel ca el. Eu nu am luat banii, i-am refuzat pentru că nu era adevărat. A doua zi m-am întâlnit cu el pe drum între Livezile şi Gera şi m-a ameninţat că dacă nu declar ce a declarat el o să am de lucru cu el. Se ducea la târg să cumpere boabe pentru oi. Când a venit de la poliţie şi am băut amândoi rom la masă la noi mai erau G.S., V.A. sau E., M.I."
Martorul S.G. în declaraţia dată a menţionat că „…Stăteam la terasa la bufet cu nişte prieteni şi el a ieşit de la poliţie, a intrat întâi în birtul de lângă poliţie după care a venit la noi la masă, a comandat un set de ţuică şi a venit la masă la noi, nu l-am văzut cu urme de lovituri şi nu ne-a spus că ar fi păţit ceva la poliţie. A sus că a fost pârât de cineva, după aceea a venit un Aro, s-a suit în Aro şi a plecat."
Martorul P.D. în declaraţia dată a arătat că „…În ziua când a fost la poliţie să dea declaraţia am văzut pe partea vătămată când a coborât, s-a împiedicat de cele 5-6 trepte şi a căzut, l-am văzut trecând drumul la celălalt bar, am fost viceprimar, îl cunosc lucra cu ziua şi mai mult nu lucra, consuma alcool, a avut probleme şi era cunoscut în comună ca un om rău. L-am văzut pe partea vătămată căzând pe trepte în faţă".
Martora P.P. a menţionat în declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti că „…Locuiesc lângă poliţie şi l-am văzut în ziua când a fost la poliţie cu sticla în mână, fiind în bar cu un alt cetăţean care fusese şi el la poliţie. Când să plece la celălalt bar am auzit un zgomot, eu stând în faţa casei şi l-am văzut pe partea vătămată căzând pe scări…."
În declaraţia dată la prima instanţă, martorul L.T. a arătat că „.L-am cunoscut pe partea vătămată, mai mult era băut, lucra pe unde apuca. Dormea pe unde apuca, numai din băutură a murit căzut pe undeva. Când am venit eu cu dl. ing. R.C.F. l-am văzut căzut grămadă în faţa barului, fiind beat."
În declaraţia dată la tribunal, martorul R.C.F. a menţionat că „…L-am avut pe partea vătămată în subordine, pot spune că este un beţivan, mai mult lipse, venea beat sau se îmbăta şi nu venea la lucru, din această cauză lipse şi nu aveam nici o bază în el şi l-am dat afară. În acea zi, partea vătămată a căzut pe scări şi după aceea a intrat în barul de vis-a-vis şi după aproximativ 20 minute l-am văzut cu paharul în faţă, aceasta se întâmpla după-amiază."
Martorul Z.Z. în declaraţia dată în primă instanţă a arătat că „Nu aş vrea să jicnesc pentru că partea vătămată este decedat, dar era cunoscut ca hoţ, era beţivan. În ziua când a fost cercetat, era mort de beat, el zilnic era beat. Când a coborât treptele a căzut în faţa barului, eu ca să pot intra în bar l-am ocolit."
Astfel, Înalta Curte nu poate avea în vedere critica formulată de parchet cu privire la dovedirea vinovăţiei inculpaţilor, deoarece între percepţia materialului probator administrat, de către instanţe şi soluţiile dispuse există o deplină concordanţă, astfel încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte nu poate analiza cea de-a doua solicitare a parchetului referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea pedepselor, prin prisma cazului de casare invocat, art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., având în vedere argumentele prezentate în susţinerea nevinovăţiei inculpaţilor.
Înalta Curte constată că Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică sub toate aspectele.
De asemenea, verificând hotărârea atacată nu s-a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 364/ A din 31 octombrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe inculpaţii B.E., C.N. şi C.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 364/ A din 31 octombrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe inculpaţii B.E., C.N. şi C.M.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2254/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 226/2006. Penal. Prelungirea duratei... → |
|---|
