ICCJ. Decizia nr. 2248/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2248/2006
Dosar nr. 1241/1/2006
Şedinţa publică din 6 aprilie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 17/ MF din 4 octombrie 2005 a Tribunalului Argeş, inculpatul D.C.I. a fost condamnat, la 8 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 175 lit. i), cu aplicaţia art. 99 alin. (3) şi art. 109 C. pen., dispunându-se ca executarea să se facă în condiţii de penitenciar.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus arestul preventiv începând cu data de 18 februarie 2005.
S-a confiscat de la inculpat, în temeiul dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen., un briceag cu lamă rabatabilă.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu părinţii, părţile responsabile civilmente D.I. şi D.M., să plătească despăgubiri civile: părţii civile O.V. suma de 20.000 lei RON, despăgubiri materiale; câte 30.000 lei RON daune morale pentru fiecare dintre părţile civile O.V., O.A. şi O.E.; câte 145 lei RON prestaţie lunară pentru minorii O.A. şi O.E., începând cu data săvârşirii faptei, 18 februarie 2005 şi până la majoratul acestora.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la 300 lei RON cheltuieli judiciare către partea civilă O.V. şi la 600 lei RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că victima O.D. locuia împreună cu soţia sa, O.V. şi cu cei doi minori, O.A. şi O.E. la parterul blocului U 6 din cartierul Tudor Vladimirescu din municipiul Piteşti.
De mai multă vreme, în faţa blocului se adunau mai mulţi tineri din cartier care consumau băuturi alcoolice iar prin comportament deranjau locatari.
În seara de 18 februarie 2005, în faţa blocului respectiv s-au întâlnit mai mulţi tineri, printre care şi martorii R.I., D.G., B.D., T.Şt., D.O., precum şi inculpatul, toţi consumând bere şi coniac, la un moment dat, tinerii respectivi au început să glumească şi să vorbească pe un ton ridicat, deranjând locatari din blocul U 6, precum şi pe victima O.D.
Astfel, victima, fiind deranjată de comportamentul tinerilor, a ieşit în faţa blocului, le-a cerut să plece având discuţii contradictorii cu unii dintre aceştia, mai ales cu inculpatul D.C.I. Astfel, pe fondul discuţiilor respective, victima a mers la inculpat, i-a dat o palmă precum şi un picior în dos, trântindu-l la pământ. După ridicarea de la pământ, inculpatul în loc să părăsească zona, aşa cum au procedat ceilalţi tineri, a scos din buzunar un briceag cu care a lovit victima în inimă, după care a fugit.
În urma loviturilor primite în zona hemitoracelui stâng, victima a mai făcut câţiva paşi, după care a căzut la pământ şi în timp ce era transportat la spital, a decedat.
Din raportul de constatare medico-legală a rezultat că moartea s-a datorat unei hemoragii interne care a survenit în urma unui traumatism toracic forte cu secţiune de organe viscerale prin lovirea cu corp tăietor/înţepător.
În drept, fapta inculpatului a fost încadrată în infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., text în baza căruia s-a făcut condamnarea.
Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport cu criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciindu-se că scopul acesteia nu poate fi atins decât prin executarea în condiţii de penitenciar şi aplicarea unei pedepse în limitele reduse, determinate de starea de minoritate.
S-a dispus confiscarea corpului delict cu care s-a săvârşit infracţiunea.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a constatat că inculpatul a cauzat părţii civile O.V., soţia victimei, un prejudiciu material de 20.000 lei RON, constând în cheltuielile de înmormântare efectuate cu victima. Tot astfel, s-a constatat că au fost aduse şi prejudicii morale, atât soţiei supravieţuitoare, părţii civile O.V., cât şi celor doi minori ai victimei, O.A. şi O.E., cuantificate la câte 30.000 lei RON, pentru fiecare. În fine, s-a constatat că prin uciderea victimei, minorii O.A. şi O.E. sunt lipsiţi de contribuţia acesteia la întreţinerea lor şi, în raport cu câştigul pe care victima îl realiza, s-a stabilit că diferenţa de la pensia de urmaşi la suma cu care contribuia victima la întreţinerea lor este de câte 145 lei RON, inculpatul fiind obligat, cu titlu de prestaţie periodică, la plata acestor sume.
Temeiul obligării inculpatului, precum şi a părinţilor săi, părţi responsabile civilmente, l-a constituit dispoziţiile art. 998 şi urm. C. civ.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apeluri inculpatul D.C.I. şi partea civilă O.V.
În apelul său, inculpatul a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că instanţa trebuie să facă în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., privind starea de provocare, în raport cu faptul că victima a fost cea care, prin conduita sa, l-a determinat să săvârşească infracţiunea. Prin urmare a solicitat atât reducerea pedepsei, cât şi a despăgubirilor civile la care a fost obligat.
Partea civilă a solicitat majorarea prestaţiei periodice acordate celor doi minori la suma de 600 lei RON, având în vedere salariul pe care l-ar fi realizat în prezent victima.
Prin Decizia penală nr. 33/ A/MF din 22 decembrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia mixtă pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 460/MF/2005 a fost admis apelul formulat de inculpatul D.C.I., deţinut în Penitenciarul Colibaşi, împotriva sentinţei penale nr. 17/ MF din 4 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Argeş.
A fost desfiinţată în parte sentinţa.
S-a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., stabilind şi culpa victimei în procent de 25 %.
S-a redus de la 8 ani şi 6 luni la 6 ani şi 6 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului minor D.C.I.
S-a redus la 15.000 lei RON despăgubirile materiale acordate părţii civile O.V., la câte 22.500 lei RON daunele morale acordate părţilor civile O.V., O.A. şi O.E.
S-a redus la câte 110 lei RON, prestaţia periodică lunară acordată minorilor O.A. şi O.E.
S-a redus la 225 lei RON cheltuielile judiciare acordate la instanţa de fond, părţii civile O.V.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus la zi arestul preventiv.
A fost respins, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă O.V. pe care a obligat-o la 50 lei RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că este fondat doar apelul formulat de inculpat, instanţa de fond făcând o aplicare greşită a legii, respectiv a nereţinerii circumstanţei atenuante legale prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., privind săvârşirea faptei sub o puternică tulburare determinată de conduita victimei, iar apelul formulat de partea civilă a fost apreciat, ca nefondat.
În faza judecării apelului au fost reaudiaţi doi martori oculari şi anume D.O. şi D.G., din depoziţiile cărora a rezultat că inculpatul a săvârşit infracţiunea de omor sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de o provocare din partea victimei, în sensul dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. proc. pen.
Astfel, cei doi martori au relatat că victima, după ce a ieşit din blocul în care locuia s-a dus la inculpat, pe care l-a lovit cu palma peste faţă, precum şi cu piciorul, doborându-l la pământ, iar după ce acesta s-a ridicat l-a lovit cu cuţitul şi i-a cauzat moartea.
Prin urmare a rezultat că şi conduita victimei a stat la baza săvârşirii infracţiunii de omor, chiar dacă victima a fost determinată să ia atitudine datorită zgomotului pe care-l produceau tinerii adunaţi în faţa blocului în care aceasta locuia. Fără această conduită ilicită a victimei, fapta nu s-ar fi produs, motiv pentru care instanţa de apel a apreciat că inculpatul a săvârşit infracţiune de omor sub o puternică tulburare, determinată de conduita ilicită a victimei.
Prima instanţă trebuia să facă în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., privind circumstanţa atenuantă legală a scuzei provocării, cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator, precum şi a despăgubirilor civile.
În raport cu stare de fapt, ce are corespondent în probele administrate în cauză, s-a reţinut, aşadar, culpă în procent de 25 % în sarcina victimei, iar 75 % în sarcina inculpatului, urmând ca şi despăgubirile să fie diminuate, potrivit culpei fiecărei părţi la cauzarea prejudiciului.
Sub aspect penal s-a constatat că infracţiune de omor pentru care inculpatul minor a fost condamnat, art. 175 lit. i) C. pen., este pedepsită, în raport cu persoana minorului, cu pedeapsă cuprinsă între 7 ani şi 6 luni şi 12 ani şi 6 luni închisoare.
Ca atare, reţinându-se circumstanţa atenuantă legală a scuzei provocării a fost coborâtă pedeapsa sub minimul special de 7 ani şi 6 luni închisoare, curtea de apel, apreciind, faţă de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), că o pedeapsă în cuantum de 6 ani şi 6 luni închisoare asigură finalitatea acesteia înscrisă în art. 52 C. pen.
Privitor la latura civilă a cauzei, a rezultat din probele administrate în cauză, că partea civilă O.V. a efectuat cu înmormântarea victimei cheltuieli de 20.000 RON care, însă au fost reduse, faţă de culpa victimei la 15.000 lei RON. Tot astfel, au fost reduse faţă de culpă şi daunele morale de la 30.000 lei RON la 22.500 lei RON, pentru fiecare din părţile civile O.V., O.A. şi O.E.
În legătură cu prestaţia periodică a rezultat din probele administrate că victima a realizat anterior decesului un venit de 11.000.000 lei, pe care l-a afectat întreţinerii sale, precum şi a celor trei părţi civile, fiecăruia revenindu-i câte 2.750.000 lei.
Minorilor li s-a stabilit câte 1.322.800 lei, pentru fiecare pensie de urmaş, prima instanţă obligând pe inculpat la diferenţa până la suma de 2.750.000 lei, respectiv câte 145 lei RON prestaţie lunară.
Această prestaţie lunară, însă a fost şi ea diminuată în procent de 25 %, cât s-a stabilit că reprezintă culpa victimei în producerea prejudiciului, iar, prin urmare, inculpatul a fost obligat să plătească celor doi minori câte 110 lei RON lunar, prestaţie periodică.
A fost redusă faţă de culpă şi suma acordată părţii civile O.V. drept cheltuieli judiciare efectuate în proces, de la 300 lei RON la 223 lei RON.
Admiterea apelului inculpatului, în sensul precizat s-a făcut în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
Cu referire la apelul formulat de partea civilă O.V. s-a constatat, din considerentele expuse, că este nefondat, fiind respins, ca atare, din moment ce instanţa de apel a stabilit că infracţiunea s-a săvârşit şi datorită conduitei culpabile a victimei reţinută într-un procent de 25 %.
Pe cale de consecinţă, nu numai că nu s-a impus majorarea prestaţiei periodice acordată celor doi minori, dar, aşa cum s-a precizat, reducerea acesteia faţă de culpa fiecărei părţi la producerea prejudiciului.
Însă, partea civilă O.V., legal, nu putea formula apel şi în numele minorului O.A. care are vârsta de 16 ani şi care, potrivit legii civile, are capacitate de exerciţiu restrânsă, în sensul că-şi exercită singur drepturile, chiar dacă legea impune asistarea reprezentantului legal. Dar, din moment ce minorul O.A. nu a avut iniţiativa formulării apelului, mama acestuia, partea civilă O.V. nu putea formula în numele lui apel împotriva sentinţei.
În discuţie a rămas, prin urmare, numai cererea de majorare a prestaţiei periodice acordate minorului O.E. în vârstă de 12 ani, care, aşa cum s-a precizat, nu s-a impus a fi admisă, ci, dimpotrivă, prestaţia a fost diminuată faţă de culpa părintelui său la săvârşire faptei de către inculpat.
Respingerea apelului formulat de partea civilă O.V. s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., şi pe cale de consecinţă a fost obligată apelanta O.V. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, partea civilă O.V. şi inculpatul D.C.I.
În recursul declarat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a criticat Decizia instanţei de apel pentru greşita încadrare juridică dată faptei şi a individualizării pedepsei aplicate, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, 14 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs, parchetul a considerat că în mod incorect au fost reţinute dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la circumstanţa atenuantă a provocării, deoarece din analizarea concretă a momentelor desfăşurării conflictului nu se justifica aplicarea circumstanţei arătate.
Astfel, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, componenţi ai grupului de tineri, respectiv R.G.I., D.G., B.N., T.Şt. a rezultat că toţi băuseră coniac, făceau gălăgie, motiv pentru care victima a ieşit nervoasă din apartamentul său situat la parter şi i-a luat la ceartă, cerându-le să plece din locul respectiv. Deşi grupul începuse să se îndepărteze, inculpatul s-a detaşat de aceştia şi dovedind un comportament mai obraznic a început să vocifereze şi să se certe cu victima.
Aceasta fiind deja într-o stare nervoasă, cauzată de conduita totală necorespunzătoare a tinerilor, care tulburaseră liniştea până la momentul ieşirii din bloc, l-a bruscat pe inculpat, iar acesta la rândul său a ripostat extrem de violent, aplicând, cu cuţitul pe care îl purta în buzunar, o lovitură de mare intensitate, în zona inimii, ceea ce a determinat decesul imediat al victimei O.D.
Starea conflictuală a fost cauzată de prezenţa tinerilor aflaţi sub influenţa alcoolului, lângă apartamentele locatarilor şi prin gălăgia produsă au creat nemulţumire şi în acelaşi timp o stare nervoasă victimei, care a fost nevoită să iasă din apartament pentru a încerca să calmeze atmosfera. Starea de tulburare a victimei a fost amplificată şi de discuţiile necuviincioase iniţiate de inculpat la adresa acesteia, situaţie în care s-a continuat conflictul dintre părţi.
Or, faţă de aceste împrejurări de fapt conturate cu probele administrate, parchetul a apreciat că nu se justifica reţinerea circumstanţei atenuante legale a provocării şi în consecinţă, coborârea pedepsei sub minimul special, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei pronunţată de instanţa de apel, iar pe fond înlăturarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., şi aplicarea faţă de inculpatul minor D.C.I. a unei pedepse în limitele prevăzute de textul incriminator, astfel încât cuantumul acesteia să fie proporţional cu gradul ridicat de pericol social al infracţiunii săvârşită, determinat de modalitatea concretă a comiterii faptei şi consecinţele produse.
În recursul declarat, partea civilă O.V. criticat hotărârea pronunţată în apel pentru nelegalitate şi netemeinicie, deoarece s-a aplicat o pedeapsă greşit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), hotărârea este contrară legii şi prin aceasta s-a comis o eroare gravă de fapt, invocând cazurile de casare revăzute de art. 3859 pct. 14, 17 şi 171 C. proc. pen.
Se consideră de către apărarea recurentei părţi civile că în mod greşit curtea de apel a reţinut în favoarea inculpatului minor D.C.I. circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., fără să aibă în vedere declaraţiile martorilor, prieteni de-ai inculpatului, din care a rezultat, pe de-o parte, că prin comportamentul lor zgomotos, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, au provocat scandal şi au determinat victima să iasă afară, în faţa scării blocului unde locuia, pentru a le atrage atenţia să înceteze cu acest zgomot, iar pe de altă parte faptul că inculpatul i-a adresat cuvinte insultătoare şi indecente.
Nu se poate reţine scuza provocării chiar dacă victima l-a lovit cu piciorul pe inculpat şi acesta a căzut, în condiţiile în care din declaraţiile martorilor, toate favorabile inculpatului, aceştia fiind tineri din anturajul acestuia, a rezultat că între acest moment şi cel al lovirii cu cuţitul a victimei, direct în inimă a existat o perioadă mare de timp, între inculpat şi victimă intervenind pentru aplanarea conflictului mai multe persoane.
Recurenta parte civilă a solicitat înlăturarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., şi condamnarea inculpatului minor la pedeapsa maximă prevăzută de lege, cu aplicarea unui spor, extinderea procesului penal faţă de inculpatul minor şi cu privire la săvârşirea infracţiunii de deţinere ilegală de cuţit, prevăzută de Legea nr. 61/1991 (modificată) şi pe latură civilă, admiterea recursului şi obligarea inculpatului minor, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la despăgubiri materiale şi morale, în favoarea sa şi a copiilor, în cuantumul cu care s-a constituit parte civilă la instanţa de fond, apreciind că acestea sunt dovedite cu declaraţiile martorilor propuşi şi audiaţi, înscrisurile şi declaraţiile lor.
În recursul declarat, inculpatul D.C.I. a criticat Decizia instanţei de apel sub mai multe motive, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 3, 14 C. proc. pen., în latură penală şi art. 3859 pct. 171 şi alin. (2) C. proc. pen., în latură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, apărarea recurentului inculpat a considerat că procedura prevăzută de dispoziţiile art. 493 C. proc. pen., coroborate cu cele de la art. 483 din acelaşi cod, la judecarea inculpatului minor este condiţionată de un criteriu peremptoriu, respectiv vârsta inculpatului din momentul sesizării instanţei, iar în contextul cauzei în momentul formulării apelului, respectiv 17 octombrie 2005, inculpatul era major, începând cu data de 23 iulie 2005.
Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. pen., judecarea apelului ar fi trebuit să se facă potrivit procedurii obişnuite, iar nu potrivit dispoziţiilor speciale prevăzute de art. 480 – art. 493 C. proc. pen.
Dispoziţiile derogatorii referitoare la compunerea instanţei prevăzută de art. 483 alin. (1) C. proc. pen., coroborate cu dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 304/2004 republicată („dispoziţiile Codului de procedură penală se aplică în mod corespunzător") în sensul în care infracţiunile săvârşite de minori trebuie să fie judecate de complete sau, după caz, de secţii specializate pentru minori şi familie îşi găsesc aplicarea în raport cu minoritatea inculpatului în momentul sesizării instanţei.
Faptul că judecarea apelului inculpatului şi al părţii civile a fost făcută de către o instanţă aflată în compunere specială (secţia mixtă pentru cauze cu minori şi de familie), compunere greşită, deoarece inculpatul era major la data sesizării instanţei de apel, impunându-se judecarea sa în procedura obişnuită, ceea ce atrage după sine, în mod evident incidenţa dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen. şi implicit casarea deciziei recurate.
Faţă de acest motiv a solicitat, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea dosarului spre rejudecare la instanţa de apel.
Tot pe latura penală a cauzei, apărarea recurentului inculpat critică individualizarea pedepsei aplicată inculpatului de către prima instanţă de control judiciar, deoarece nu s-a ţinut cont de dispoziţiile art. 109 C. pen., ignorându-se limitarea minimul special de 5 ani ce este consacră de alin. (1) teza a III-a C. pen., ceea ce atrage nelegalitatea şi netemeinicia hotărârilor pronunţate, atât de instanţa de fond, cât şi cea de apel.
Deşi în cauză a fost reţinută incidenţa circumstanţei atenuante a provocării, totuşi instanţa nu s-a pronunţat şi în legătură cu celelalte împrejurări care pot atenua răspunderea penală, precum şi asupra circumstanţelor personale ale inculpatului, respectiv comportamentul acestuia relevat de referatul de evaluare întocmit şi depus la dosar, ceea ce ar fi atras aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., şi ar fi condus la coborârea pedepsei sub minimul special de 5 ani, mult mai just, potrivit art. 76 alin. (2) C. pen.
Potrivit deciziei nr. 6/1998 a C.S.J., secţiile unite, care conferă posibilitatea aplicării dispoziţiilor art. 81 C. pen., şi în condiţiile Legii nr. 18/1990 prin care s-a ratificat Convenţia cu privire la drepturile copilului se impune un tratament care să ţină seama de vârsta şi de necesitatea de a facilita reintegrarea sa în societate, fără a se recurge la privarea de libertate, solicitând a se dispune aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., art. 76 alin. (2) din acelaşi cod, fie cu incidenţa art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei, fie art. 861 C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, ori executarea pedepsei la locul de muncă, potrivit art. 867 C. pen., având drept consecinţă deducerea perioadei de reţinere şi arestare preventivă din pedeapsa ce se va aplica, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei se critica Decizia sub aspectul încălcării dispoziţiilor legale referitoare la stabilirea cuantumului daunelor materiale şi morale la care inculpatul a fost obligat, chiar în condiţiile reţinerii reducerii cu 25 % conform culpei victimei.
Astfel, se menţionează faptul că suma de 20.000 lei RON, reprezentând daune materiale nu-şi găseşte corespondent în materialul probatoriu administrat în cauză, deoarece multe din cheltuielile efectuate nu se circumscriu cheltuielilor limitativ stabilite de instanţă ca fiind imputabile inculpatului, declaraţiile martorilor propuşi de partea civilă necoroborându-se.
În ceea ce priveşte prestaţia periodică la care inculpatul a fost obligat în favoarea celor doi copii minori, cuantumul acestora a fost determinat cu încălcarea dispoziţiilor legale, deoarece la venitul net de 1100 lei RON pe care l-ar fi realizat victima, potrivit adeverinţei depusă la dosar, iar pensia de urmaş pentru fiecare dinte cei doi minori a fost stabilită la 132 lei RON, rezultă că inculpatul nu putea fi obligat la plata, cu titlu de prestaţie periodică decât a sumei de 52 lei RON pentru fiecare minor. Astfel, nu s-a ţinut cont de soluţiile adoptate în doctrină şi jurisprudenţă, în sensul că la stabilirea despăgubirilor periodice la care sunt îndreptăţiţi moştenitorii minori ai victimei se are în vedere diferenţa dintre suma ce era alocată de victimă pentru întreţinerea minorilor şi pensia de urmaş stabilită în favoarea acestora în sistemul asigurărilor sociale.
În cauză, însă nu s-au făcut dovezi care să stabilească sumele afectate lunar de către victimă pentru întreţinerea minorilor, astfel că în lipsa unei astfel de sume instanţa a luat ca punct de reper cuantumul minimal stabilit prin Codul familiei ca obligaţie legală de întreţinere, respectiv 1/3 din venitul întreţinătorului. Nu se poate raporta stabilirea despăgubirilor periodice la tot venitul lunar al victimei din moment ce, în mod firesc, salariul unei persoane nu este afectat în totalitate întreţinerii copiilor.
De asemenea, cu privire la modul de stabilire a cuantumului daunelor morale acordate de către instanţe celor trei părţi civile şi acesta este netemeinic şi nelegal, deoarece, în primul rând, nu s-a administrat absolut nici o probă din care să reiasă natura relaţiilor dintre victimă şi membrii familiei sale, caracterul armonios ori dizarmonios al acestora şi alte elemente de natură a servi la comensurarea suferinţei psihice produse părţilor civile prin fapta inculpatului, iar, în al doilea rând, atât hotărârea instanţei de apel, cât şi hotărârea instanţei de fond nu cuprind motivarea corespunzătoare sub aspectul stabilirii cuantumului daunelor morale la care inculpatul a fost obligat, aprecierile celor două instanţe pe acest aspect fiind vădit arbitrare şi nejustificate.
Faţă de aceste motive, apărarea recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., obligarea inculpatului la plata daunelor materiale şi morale către părţile civile în măsura în care acestea au fost dovedite, reducerea cuantumului prestaţiei periodice, faţă de cei doi copii minori la 52 lei RON, pentru fiecare minor, începând cu data săvârşirii faptei (18 februarie 2005) şi până la majoratul acestora.
La termenul de astăzi, procurorul, în concluziile orale, în dezbateri a dezvoltat motivele de recurs formulate în scris şi, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., a solicitat înlăturarea circumstanţei atenuante legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., şi aplicarea faţă de inculpatul minor a unei pedepse în limitele prevăzute de textul de lege incriminator.
Apărătorul recurentei părţi civile, în aceeaşi fază a dezbaterilor, arătând că este de acord cu recursul parchetului şi invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14, 17 şi 171 C. proc. pen., a solicitat, în latura penală, înlăturarea art. 73 lit. b) C. pen., şi majorarea pedepsei până la limita maximă, cu aplicarea unui spor şi extinderea procesului penal faţă de inculpat şi cu privire la săvârşirea infracţiunii de deţinere ilegală de cuţit, prevăzută de Legea nr. 61/1991; în latura civilă a solicitat obligarea inculpatului minor, în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata unor despăgubiri globale, de 700.000.000 lei, pentru prejudiciile patrimoniale, respectiv câte 300.000.000 lei, pentru prejudiciul moral cauzat fiecăruia din cei doi copii minori ai victimei, faţă de care urmează să fie obligat şi la plata unor despăgubiri periodice, de câte 4.000.000 lei lunar.
Apărătorul recurentului inculpat, domnul avocat B.D., în concluziile orale, rezumând motivele scrise şi invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 171 şi 14 C. proc. pen., a solicitat, în latura penală, reducerea mai accentuată a pedepsei stabilite inculpatului, prin acordarea unei mai mari eficienţe circumstanţei atenuante a provocării, corect reţinută de instanţa de apel şi prin recunoaşterea circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.; în latura civilă a solicitat reducerea despăgubirilor în raport cu o culpă a victimei de 50 %, iar asupra recursurile declarate de parchet şi de partea civilă a pus concluzii de respingere, ca nefondate, depunând la dosar şi note scrise la care s-au anexat mai multe înscrisuri, inclusiv acordul firmei tatălui inculpatului în situaţia în care s-ar dispune executarea pedepsei la locul de muncă.
Apărătorul recurentului inculpat, domnul avocat M.C.V., în dezbateri, rezumând motivele scrise şi invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 3, 14 şi 171 şi alin. (2) C. proc. pen., a solicitat, în latura penală, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, care a judecat apelul în compunere nelegală, deşi, faţă de vârsta inculpatului la data sesizării instanţei de apel, compunerea instanţei trebuia să fie aceea obişnuită, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. pen., sau reducerea mai accentuată a pedepsei, sens în care a reiterat susţinerile celuilalt apărător, cu aplicarea art. 81 C. pen., sau a art. 861 C. pen., art. 867 C. pen., făcând referire la stipulaţiile Convenţiei privind drepturile copilului; în latura civilă a apreciat că despăgubirile acordate sunt nejustificate în raport cu probele administrate, cuantumul lor fiind stabilit de către cele două instanţe în mod vădit arbitrar, iar asupra recursurile declarate de parchet şi de partea civilă a pus concluzii de respingere, ca nefondate.
Poziţiile intimaţilor părţi responsabile civilmente, concluziile procurorului asupra recursurilor declarate de partea civilă şi de inculpat, ale apărătorului părţii civile asupra recursului inculpatului, precum şi poziţia recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, de partea civilă O.V. şi de inculpatul D.C.I., împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., pentru parchet, art. 3859 pct. 14, 17, 171 C. proc. pen., pentru partea civilă O.V. şi art. 38 9 pct. 3, 14, 17 şi 171 şi alin. (2) C. proc. pen., pentru inculpatul D.C.I., Înalta Curte apreciază recursurile parchetului, părţii civile şi inculpatului, ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti:
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit parţial argumentele primei instanţe, iar la rândul ei, în baza propriului examen în mod judicios şi motivat a stabilit vinovăţia inculpatului D.C.I. în săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., şi art. 99 alin. (3) C. pen., de omor calificat, săvârşită în condiţiile circumstanţei atenuante a provocării şi în minoritate, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză prima instanţă de control judiciar a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilind că fapta inculpatului minor D.C.I., care în seara de 18 februarie 2005, pe fondul consumului de alcool cu prilejul unei zile de naştere şi al unui conflict spontan, datorită tonului ridicat al grupului de tineri, din faţa unui bloc şi discuţiilor purtate între victimă şi acest grup, în urma loviturilor aplicate de victima O.D., inculpatul s-a dezechilibrat, căzând, iar după ce s-a ridicat a lovit-o pe aceasta cu un briceag ce îl avea asupra sa, în zona inimii, respectiv a hemitoracelui stâng, provocându-i hemoragie internă şi decesul, întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de omor calificat în condiţiile circumstanţei atenuante a provocării.
Din mijloacele de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, în faza cercetării judecătoreşti, cât şi în apel, respectiv declaraţiile martorilor oculari R.G.I., D.G., T.Şt., D.O. în care au relatat în amănunt împrejurările în care victima a lovit inculpatul, precum şi cele ale aplicării loviturii de briceag de către inculpat, confirmând poziţia adoptată în mod constant a inculpatului, evidenţiată în declaraţiile date, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, raportul de expertiză medico-legală din care a rezultat că moartea victimei a fost violentă, datorându-se hemoragiei interne în urma loviturii primite în inimă, iar între leziune şi deces a existat legătură directă de cauzalitate, procesul-verbal din care a rezultat că inculpatul a fost identificat şi depistat în zona Tudor Vladimirescu, ocazie cu care a şi predat briceagul cu care a înjunghiat victima a rezultat în concret, atât contribuţia victimei O.D., cât şi aceea a inculpatului D.C.I., acesta acţionând cu intenţie directă la săvârşirea infracţiunii, dar în condiţiile circumstanţei atenuante a provocării.
Astfel, în declaraţiile sale martorul D.G. a arătat că „…Pentru că a fost ziua O., ei au băut coniac şi stătea acolo, râdeau şi glumeau. La un moment dat a venit la noi un om cu mustaţă şi a zis să plecăm de acolo şi ne-a înjurat pentru că am făcut gălăgie. Apoi D.C.I. i-a răspuns acelui om, după aceea acel om l-a îmbrâncit pe D.C.I. Apoi, acel om l-a lovit, iar (M.), D.C.I. a căzut. După ce M. a căzut, acel bărbat a vrut să plece, dar D.C.I. s-a ridicat şi l-a lovit cu cuţitul în piept;"…victima a venit şi a cerut inculpatului şi celorlalţi martori să nu mai facă gălăgie. Victima i-a dat inculpatului o palmă şi l-a dat jos. Când inculpatul s-a sculat a înfipt cuţitul în victimă şi apoi a fugit. De când inculpatul a fost lovit de victimă şi până când inculpatul a lovit victima a durat câteva minute, 2-3 minute…"; „…La scurt timp a venit victima ne-a cerut să plecăm din faţa blocului, iar inculpatul s-a simţit ofensat şi a început să se certe cu aceasta. Au început să se certe, victima i-a dat o palmă, acesta a căzut la pământ, iar apoi i-a dat un picior în spate. Am văzut când l-a înjunghiat.".
În declaraţiile sale, martorul R.G.I. a menţionat că „…Prietenii mei băuseră nişte coniac pentru că a fost ziua O. şi stătea în faţa blocului şi râdeau. La un moment dat a venit la noi, vecinul cu mustaţă şi ne-a zis să plecăm dea acolo şi să nu mai facem gălăgie. L-a împins pe D.C.I., iar acesta i-a zis să nu-l mai tragă de haine. Acel domn l-a lovit pe M., iar acesta a căzut, iar domnul cu mustaţă, după ce l-a lovit pe D.C.I. a vrut s plece. D.C.I. s-a ridicat de jos, s-a enervat şi am văzut că l-a lovit în piept, dar nu am văzut cu ce…"; „…După ce inculpatul a fost lovit de partea vătămată, primul a căzut jos. Inculpatul s-a sculat imediat şi a lovit pe victimă cu cuţitul…".
În declaraţiile date martorul T.Şt. a declarat că „…În ziua de 18 februarie 2005, fiind ziua de naştere a prietenei mele D.O. am băut coniac eu, ea, D.C.I., B.L. şi N. Am stat de vorbă în faţa blocului U 6 şi probabil eram veseli şi glumeam. La un moment dat a venit la noi un om cam la 40 de ani şi s-a luat de noi, să plecăm de acolo că-l deranjează prezenţa noastră. După un timp scurt l-a lovit pe D.C.I. cu pumnul şi a căzut. Eu eram cu prietena mea, mai în faţă şi l-am văzut pe D.C.I. alergând pe lângă noi, iar bărbatul respectiv avea sânge în zona pieptului…"; „…Victima a venit la noi să ne întrebe de ce facem gălăgie şi s-a certat cu inculpatul, pe care a început să-l şi împingă. Ulterior victima a lovit pe inculpat cu pumnul şi acesta a căzut…".
În declaraţiile date, martora D.O. a menţionat că „…Eram în faţa blocului U 6, eu, T.Şt. (prietenul meu), D.C.I., N. şi V. În timp ce glumeam, a trecut victima pe lângă noi şi ne-a spus să plecăm, vorbindu-ne urât, chiar ne-a împins şi înjurat. Noi am plecat la scurt timp, acel om a venit iar la noi şi s-a luat de D.C.I. care i-a spus să vorbească frumos. Acel om s-a enervat, i-a dat un pumn în spate şi un şut în fund, iar D.C.I. a căzut. Apoi D.C.I. s-a ridicat de jos şi s-a dus către acel om şi prietenul meu şi a fugit…."; „…Victima a venit la noi şi a spus că este gălăgie şi ne-a spus să plecăm. Atunci victima a îmbrâncit pe inculpat, dar nu cunosc motivul. Victima a lovit pe inculpat, iar acesta a căzut. Nu am văzut când inculpatul a lovit-o pe victimă, dar am constatat acest lucru când victima a spus că l-a înţepat cu cuţitul. Am văzut când inculpatul a lovit pe victimă, dar am crezut că a lovit cu pumnul, nu cu cuţitul…"; „….În jurul orei 19,00, a venit la noi de la scara în faţa blocului unde eram şi ne-a spus că cine nu este de la scara aceea să plece. Noi ne-am îndepărtat puţin, iar inculpatul a avut o discuţie contradictorie cu victima, aceasta iniţial l-a tras de geacă pe inculpat. Acesta s-a simţit jignit şi a început să se certe cu victima, iar aceasta i-a dat o palmă inculpatului şi un picior în dos, urmare inculpatul a căzut la pământ…".
Înalta Curte constată că în cauză în mod corect instanţa de apel a reţinut circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece ansamblul mijloacelor de probă administrate au relevat starea de tulburare în care inculpatul minor D.C.I. se afla la momentul săvârşirii infracţiunii, concretizat în aplicarea loviturii de cuţit victimei, urmare atât injuriilor adresate grupului, tragerii sale de haină, cât şi loviturii cu palma şi a şutului, acesta căzând, astfel încât conduita victimei a fost factorul care a determinat riposta inculpatului, rezultatul produs, însumând şi contribuţia cauzală a acesteia.
Astfel, critica formulată de parchet cu privire la greşita aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., nu poate fi avută în vedere, deoarece din modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii a rezultat că inculpatul a acţionat sub o puternică tulburare determinată de atitudinea verbală şi agresiunile fizice exercitate asupra sa de către victimă, pe fondul unei personalităţi caracterizată printr-o insuficientă maturizare psiho-fizică specifică vârstei, acesta fiind minor, manifestată printr-o ripostă spontană, impulsivă, imediată influenţată şi de starea afectivă în care acesta se afla, respectiv emoţie, mânie, jignire în prezenţa altor tineri, la actul provocator, în condiţiile în care intervalul de timp între provocare şi ripostă a fost foarte scurt, respectiv 2-3 minute, potrivit declaraţiei martorului D.G.
Mai mult, prin rechizitoriul parchetului s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului minor D.C.I. pentru săvârşire infracţiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., şi art. 99 alin. (3) C. pen.
Înalta Curte consideră că în mod corect instanţa de apel a stabilit procentual culpa celor două părţi, respectiv 25 % culpa victimei şi 75 % culpa inculpatului, faţă de contribuţia avută, pe baza materialului probator administrat.
Examinarea criticii formulate de parchet cu privire la greşita reţinere a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare menţionat, respectiv art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., respectiv când faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică, deoarece circumstanţa atenuantă arătată nu face parte din încadrarea juridică, reflectându-se numai în planul stabilirii sancţiunii.
Înalta Curte apreciază că, în contextul cauzei a făcut o corectă individualizare a sancţiunii dispuse faţă de minor, ţinându-se cont de criteriile impuse de legiuitor în art. 100 C. pen., respectiv gradul de pericol social foarte ridicat al faptei comise, de starea sa fizică, dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit, în sensul că acesta face parte dintr-o familie organizată, părinţii lucrând în prezent în domeniul privat, în familia sa au fost certuri şi tensiuni la care a asistat, părinţii se află acum în divorţ, s-a simţit neglijat şi a început să consume băuturi alcoolice, însă este apropiat afectiv de ambii părinţi, cu care, de altfel, comunică foarte bine, din punct de vedere şcolar nu i-a plăcut să înveţe, urmând un liceu sportiv nefiind impulsiv, având absenţe motiv pentru care a avut nota scăzută la purtare, are un grup de prieteni, aşa cum rezultă atât din referatul de evaluare întocmit de S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul Argeş, dar şi în ancheta socială efectuată.
Astfel, s-a apreciat că numai o pedeapsă privativă de libertate îşi poate atinge finalitatea, în îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni, ceea ce a condus la o corectă adecvare a criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în raport cu art. 109 C. pen., stabilindu-se o pedeapsă al cărei cuantum să asigure reflectarea, atât a gravităţii concrete a acesteia, prin fapta comisă, aducându-se atingere unei valori fundamentale, cum este viaţa omului, dar şi circumstanţelor reale ale săvârşirii ei, inclusiv a provocării reglementată în conţinutul art. 73 lit. b) C. pen., cu efectele sale în plan sancţionator, precum şi a circumstanţelor personale ce au conturat profilul socio-moral al inculpatului minor.
În sensul celor arătate, instanţa de apel s-a orientat la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie pe care a dispus-o faţă de inculpat, referatul de evaluare efectuat în cauză concluzionând, de altfel, că inculpatul are perspective de reintegrare mai ales în situaţia în care, chiar în mediul penitenciar ar putea fi sprijinit să-şi continue studiile liceale şi să beneficieze de programele ce vor for organizate de serviciile de reintegrare.
Înalta Curte consideră că în cauză nu se impune o reindividualizare a pedepsei stabilită de instanţa de apel, deoarece aceasta sub aspectul cuantumului reflectă în mod plural nu numai gradul de pericol social foarte ridicat al faptei comise de inculpat, circumstanţele reale, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, dându-i posibilitatea unei reintegrării viitoare pozitive în societate, astfel încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În raport de cele menţionate, recursul declarat de parchet este nefondat.
Referitor la recursul declarat de partea civilă O.V.:
Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate de partea civilă sub aspectul laturii penale a cauzei, referitoare la înlăturarea circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., ce i-a fost aplicată inculpatului D.C.I., având drept consecinţă majorarea pedepsei aplicate inculpatului, prin dispunerea şi a unui spor, faţă de considerentele deja arătate în recursul parchetului, constatând corectă reţinere a circumstanţei legale arătate şi a pedepsei aplicate inculpatului, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
De asemenea, se menţin aspectele deja arătate cu privire la imposibilitatea examinării circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., prin prisma cazului de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte nu poate reţine critica formulată în recurs cu privire la extinderea procesului penal cu privire la alte fapte, respectiv la infracţiunea de deţinere ilegală de cuţit prevăzută de Legea nr. 61/1991 modificată, având în vedere faptul că fapta nu se regăseşte descrisă în partea expozitivă a rechizitoriului, faţă de limitele impuse de art. 317 C. proc. pen., nefiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 336 C. proc. pen., astfel că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază că nici sub aspectul laturii civile a cauzei nu pot fi avute în vedere criticile formulate de către recurenta parte civilă, deoarece instanţa de apel, pe baza examenului propriu al mijloacelor de probă administrate şi în raport cu procentul culpei stabilit în sarcina victimei a diminuat despăgubirile acordate, respectiv a daunelor materiale, morale, iar cu privire la cuantumul prestaţiei periodice a făcut aplicarea dispoziţiilor legale în materie.
Astfel, în cauză au fost evaluate înscrisurile doveditoare depuse la dosar, reprezentând facturi fiscale cu privire la cheltuielile efectuate de partea civilă cu privire la mai multe produse alimentare, ale serviciilor funerare, cruce marmură, adeverinţa de venituri a victimei O.D., reprezentând veniturile pe ultimele 6 luni şi veniturile pe care le-ar fi realizat în prezent, la data emiterii adeverinţei nr. 3883 din 20 septembrie 2005, precum şi adeverinţa privind drepturile de pensie de urmaş în cuantum total de 2.645.700 lei pentru copii minori ai victimei, declaraţiile martorilor propuşi de partea civilă sub aspectul laturii civile a cauzei, respectiv D.M.V., D.F.E. în care au evidenţiat sumele estimative, reprezentând serviciul funerar, parastasul de înmormântare, celelalte parastase efectuate.
Instanţa de apel a diminuat corect cuantumurile tuturor despăgubirilor acordate părţii civile O.V., în raport cu procentul culpei victimei de 25 %, respectiv de la 20.000 lei RON la 15.000 lei RON despăgubirile materiale, de la câte 30.000 lei RON la câte 22.500 lei RON pentru fiecare din părţile civile O.V., O.A. şi O.E. şi prestaţia periodică de la câte 145 lei RON la câte 110 lei RON lunar minorilor, precum şi cu mijloacele de probă administrate ce au dovedit cheltuielile efectuate în limitele sumelor arătate faţă de cele pretinse iniţial de partea civilă.
Înalta Curte consideră că prima instanţă de control judiciar în mod just şi-a însuşit argumentele primei instanţe cu privire la acordarea fiecărei categorii de despăgubiri, acestea fiind justificate, aşa încât în diminuarea sumelor s-a ţinut cont numai de procentul culpei victimei.
Astfel, solicitarea recurentei părţi civile O.V. de a fi majorate despăgubirile civile la sumele pretinse iniţial nu este fondată, în cauză, fiind făcută o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materie şi în consecinţă nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte recursul declarat de inculpatul D.C.I.:
Înalta Curte nu poate reţine critica formulată de apărarea recurentului inculpat privind judecarea cauzei cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la compunerea instanţei prevăzute de art. 483 alin. (3) C. proc. pen., cu referire la art. 493 din acelaşi cod, respectiv dispoziţii privind judecarea apelului şi recursului în procedura specială a infractorilor minori, precum şi a dispoziţiilor art. 40 din Legea nr. 304/2004 republicată a organizării judiciare a instanţelor, în sensul că la data sesizării instanţei de apel, inculpatul D.C.I. era major, procedura judecării sale fiind aceea de drept comun şi nu procedura specială, având drept consecinţă nulitatea absolută a hotărârii.
În conţinutul art. 483 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut în mod expres „ Cauzele în care inculpatul este minor se judecă, potrivit regulilor de competenţă obişnuite, de către judecători anume desemnaţi potrivit legii. Instanţa compusă potrivit dispoziţiilor alineatului precedent rămâne competentă să judece şi face aplicarea dispoziţiilor procedurale speciale privitoare la minori, chiar dacă între timp inculpatul a împlinit vârsta de 18 ani. Inculpatul, care a săvârşit infracţiunea în timpul când era minor, este judecat potrivit procedurii obişnuite, dacă la data sesizării instanţei împlinise vârsta de 18 ani".
Astfel, prevederile din alin. (2) al art. 483 C. proc. pen., reflectă principiul continuităţii completului de judecată, care guvernează procesul penal, deoarece compunerea instanţei în condiţiile speciale arătate, rămâne aceeaşi, chiar dacă între timp inculpatul a împlinit vârsta de 18 ani.
În accepţiunea legiuitorului condiţia vârstei inculpatului la sesizarea instanţei, ce atrage felul procedurii aplicabile presupune îndeplinirea ei la instanţa de fond, chiar dacă nu se face nici o distincţie, deoarece în caz contrar ar fi anulat efectul principiului continuităţii completului de judecată consacrat în alineatul 2 al aceluiaşi articol.
Totodată, interpretarea sintagmei cuprinsă, în prevederile art. 493 C. proc. pen., că aplicarea dispoziţiilor art. 483 – art. 489 se face „în mod corespunzător" presupune aplicabilitatea tuturor garanţiilor procesuale prevăzute în procedura specială în cauzele cu minori fără a fi însă afectate efectele principiilor reglementate în mod expres, cum este şi acela privind continuitatea completului de judecată sub aspectul specializării magistraţilor care judecă asemenea cauze, aşa cum s-a menţionat.
De asemenea, în acelaşi sens trebuie interpretate şi prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 referitoare la aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor Codului de procedură penală.
Or, în contextul cauzei, la momentul sesizării Tribunalului Argeş, ca instanţă de fond, respectiv 24 februarie 2005, inculpatul D.C.I. era încă minor, astfel că împlinirea ulterioară a vârstei de 18 ani, în apel, nu mai poate atrage schimbarea compunerii completului de judecată, sub aspectul specializării magistraţilor, deoarece s-ar încălca principiul continuităţii.
În consecinţă, judecarea cauzei în apel de către magistraţi ai Secţiei Mixte pentru Cauze cu Minori şi de Familie a Curţii de Apel Piteşti a avut loc în condiţiile art. 493 cu referire la art. 483 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen.
De altfel nici împrejurarea că la data judecării, în apel a inculpatului D.C.I., şedinţa a fost publică, nu trage nulitatea absolută a hotărârii, deoarece, pe de-o parte dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., sancţionează cu nulitatea absolută încălcarea publicităţii şedinţei, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, şedinţa de judecată fiind publică, iar pe de altă parte, inculpatul trebuia să dovedească dacă prin felul unei asemenea şedinţe i s-a produs vreo vătămare.
Or, cum în cauză nu s-a menţionat o astfel de vătămare, ar fi operabilă nulitatea relativă, care la rândul ei, are condiţii exprese de invocare, potrivit art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., de care nu s-au uzat.
Înalta Curte apreciază că nici apărarea referitoare la greşita individualizare a pedepsei nu poate fi avută în vedere, deoarece în cauză instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi art. 109 C. proc. pen., în condiţiile reţinerii circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., şi a efectelor acesteia în plan sancţionator, ţinându-se cont nu numai de circumstanţele personale ale inculpatului, dar şi de gravitatea foarte ridicată a faptei comise.
De asemenea, Înalta Curte nu poate da curs solicitării apărării în sensul aplicării dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen., în mod distinct, având drept consecinţă coborârea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural criteriile impuse de art. 100 şi 72 din acelaşi cod, avându-se în vedere nu numai personalitatea inculpatului minor la data săvârşirii infracţiunii în funcţie manifestarea sa concretă în raport cu fapta comisă, dar şi de gradul de pericol social foarte ridicat al faptei săvârşite, deja arătate şi în considerentele la recursul declarat de parchet, apreciindu-se că pedeapsa aplicată este singura în măsură să asigure îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni, prin pronunţatul caracter educativ concretizat în posibilitatea continuării studiilor liceale şi includerea acestuia în diverse programe, asigurând reintegrarea sa viitoare pozitivă în societate.
Totodată, Înalta Curte consideră că nu pot fi avute în vedere nici modalităţile neprivative de libertate solicitate, respectiv suspendarea condiţionată, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ori executare pedepsei prin muncă, în condiţiile existenţei acordului firmei părinţilor săi în cadrul căreia acesta ar fi putut executa pedeapsa, deoarece acestea nu sunt în măsură să asigure conştientizarea gravităţii faptei comise, omor calificat, chiar în condiţiile provocării, iar profilul de personalitate al minorului marcat de anumite carenţe şcolare, poate fi modelat numai prin executarea unei pedepse privative de libertate, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază că nu pot fi reţinute nici criticile sub aspectul laturii civile a cauzei, respectiv a despăgubirilor la care a fost obligat inculpatul în solidar cu părţile responsabile civilmente de către instanţa de apel.
Astfel, aşa cum s-a mai arătat în considerentele la recursul părţii civile, cuantumul despăgubirilor materiale are suport probator, în limitele arătate şi nu a celor pretinse, reprezentând cheltuielile efectuate cu înmormântarea victimei, parastasele efectuate conform tradiţiei, astfel încât o reducere a acestora nu ar fi justificată.
În ceea ce priveşte diminuarea prestaţiilor periodice solicitată la câte 52 lei RON pentru fiecare minor nu se susţine, având în vedere adeverinţele de venituri şi aceea privind pensiile de urmaş, precum şi cota de 1/3 în funcţie de numărul copiilor, respectându-se modalitatea de calcul în stabilirea prestaţiei periodice adoptată de către instanţa de fond, ca diferenţă între suma ce ar fi revenit din salariul victimei pentru fiecare minor şi suma reprezentând pensia de urmaş, însuşită de către instanţa de apel, prestaţia periodică fiind redusă numai în raport cu procentul de culpă al victimei.
De asemenea, nu se impune nici reducerea cuantumului daunelor morale stabilite de instanţa de apel, într-o mai mare măsură, deoarece în cauză s-a ţinut cont de procentul culpei victimei de 25 %, pe de-o parte, iar pe de altă parte, s-ar atenua considerabil finalitatea acestora, respectiv o reparaţie a pierderii suferite prin suprimarea vieţii unui membru de familie, inestimabilă în sine, fără alte cuantificări morale şi sociale, ce a afectat iremediabil sentimentele şi relaţiile familiale, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
În raport cu cele arătate, recursul declarat de inculpat este nefondat.
Înalta Curte, verificând Decizia instanţei de apel, nu a constatat existenţa vreunui alt caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, partea civilă O.V. şi inculpatul D.C.I. împotriva deciziei penale nr. 33/ A/MF din 22 decembrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia mixtă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 18 februarie 2005 la 6 aprilie 2006.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurenta parte civilă şi recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, partea civilă O.V. şi inculpatul D.C.I. împotriva deciziei penale nr. 33/ A/MF din 22 decembrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia mixtă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 18 februarie 2005 la 6 aprilie 2006.
Obligă recurenta parte civilă şi recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 120 RON (1.200.000 lei).
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2216/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2254/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
