ICCJ. Decizia nr. 234/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 234/2006
Dosar nr. 408/1/2006
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 5 ianuarie 2006, pronunţată în dosarul nr. 2114/2004, Curtea de Apel Iaşi a dispus, în baza art. 139 alin. (1) şi (35) raportat la art. 136 alin. (1) C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor A.M. şi S.I. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara prevăzută de art. 1451 1 C. proc. pen., fără încuviinţarea instanţei.
Prin aceiaşi încheiere s-a dispus punerea în libertate a inculpaţilor, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză, la data rămânerii definitive a încheierii.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, apreciind că înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor cu aceea a obligării inculpaţilor de a nu părăsi ţara este neîntemeiată avându-se în vedere perioada de timp în care inculpaţii s-au organizat într-o grupare infracţională în scopul racolării minorelor şi a altor tinere cu situaţie materială precară pentru a le obliga să se prostitueze sau pentru a le trafica unor proxeneţi din România, Serbia şi Albania, lipsindu-le de libertate. Perioada de prevenţie de 3 ani nu înlătură pericolul social pe care îl prezintă inculpaţii.
Parchetul a considerat că, în raport cu perseverenţa infracţională a inculpaţilor, temeiurile care au stat la baza condamnării lor şi a menţinerii arestării preventive nu au încetat. S-a solicitat menţinerea arestării preventive a inculpaţilor.
Înalta Curte constată, că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi este fondat, pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Conform art. 139 alin. (35) din acelaşi cod, măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu una dintre măsurile prevăzute de art. 136 alin. (1) lit. b) şi c).
Instanţa de apel a motivat necesitatea înlocuirii măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei, argumentând că tulburarea socială derivând din gravitatea presupuselor fapte s-a diminuat treptat prin trecerea perioadei semnificative de timp în care inculpaţii au fost arestaţi preventiv (3ani şi 8 luni şi 3 ani şi 4 luni).
S-a mai apreciat că lăsarea în libertate a inculpaţilor nu ar împiedica buna desfăşurare a procesului penal, în sensul sustragerii de la judecată sau al influenţării martorilor care deja au fost audiaţi în primă instanţă, înlocuindu-se arestarea preventivă cu măsura preventivă prevăzută de art. 1451 C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând motivele invocate de parchet în raport cu textele menţionate şi cu actele şi lucrările dosarului, constată că recursul este fondat, iar încheierea atacată este netemeinică.
Astfel, durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, ea având relevanţă doar sub aspectul prevăzut de art. 140 C. proc. pen., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidenţă în cauză.
Dispoziţiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., prevăd posibilitatea înlocuirii unei măsuri preventive cu altă măsură când s-au schimbat temeiurile ce au determinat luarea măsurii.
Or, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor nu numai că nu s-au schimbat, ci au fost confirmate, cei doi inculpaţi fiind condamnaţi în primă instanţă la pedepse rezultante de 10 ani închisoare (A.M.) şi 8 ani închisoare (S.I.) pentru infracţiuni grave (mai multe infracţiuni de trafic de persoane şi proxenetism), săvârşite în colaborare cu traficanţi de persoane din alte ţări, implicaţi în acelaşi gen de infracţiuni.
Or, aceste fapte care prezintă un pericol social deosebit, au impact social nefast atât asupra victimelor, apropiaţilor lor, cât şi asupra opiniei publice, existând pericolul săvârşirii, în continuare, a unor fapte similare de către inculpaţii puşi în libertate.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 281/2003, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 109/2003 (M. Of. nr. 748/26.10.2003), „În cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b".
Conform art. 160 alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Ignorând aceste dispoziţii procedurale penale aplicabile în cauză, Curtea de Apel Iaşi a dispus, nejustificat, înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, deşi nu există motive de înlocuire cu altă măsură preventivă, în sensul cerut de prevederile art. 139 C. proc. pen. şi art. 1451 din acelaşi cod.
Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F., referitor la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpaţii au fost iniţial arestaţi în vederea aducerii lor în faţa autorităţilor judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că au săvârşit o infracţiune [(lit. c)].
Ulterior, măsura arestării a fost menţinută pe baza condamnării pronunţate de un tribunal competent [(art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţie)].
Chiar dacă sentinţa nu a rămas, încă, definitivă, menţinerea arestării preventive a inculpaţilor este justificată, aceştia fiind trimişi în judecată pentru infracţiuni pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare şi existând probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică.
Înalta Curte consideră că administrarea probelor nu constituie un argument în dovedirea lipsei de pericol social concret pe care îl prezintă intimaţii inculpaţi.
Constatând că sunt întrunite atât cerinţele art. 3002 şi ale art. 160b alin. (3) C. proc. pen., cât şi prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) şi c) din C.A.D.O.L.F., Înalta Curte va admite recursul declarat de parchet, va casa încheierea atacată, şi rejudecând, va respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpaţilor A.M. şi S.I., menţinând arestarea preventivă a acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Încheierii din 5 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. 2115/2004, privind pe inculpaţii A.M. şi S.I.
Casează încheierea atacată şi rejudecând, respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive.
Menţine arestarea preventivă a inculpaţilor.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 230/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2340/2006. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
