ICCJ. Decizia nr. 2335/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin cererea adresată Curții de Apel București, înregistrată la această instanță sub nr. 676 din 2 din 9 ianuarie 2006, petiționarul V.G., deținut în Penitenciarul Jilava a formulat plângere penală "contra actelor de urmărire penală și cercetare penală din dosarul nr. 5273/2001".
în motivarea plângerii, petiționarul a arătat că se află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare, aplicată printr-o hotărâre rămasă definitivă (sentința penală nr. 49/2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală), în temeiul Legii nr. 143/2000 pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, faptă pe care susține că nu a comis-o.
A menționat că a fost surprins de către poliția Aeroportului Otopeni, la intrarea în aeroport deținând asupra sa o bucată de rășină de cannabis (hașiș), pe care o cumpărase de la un restaurant din apropiere, pentru consum propriu.
în cuprinsul plângerii, petiționarul arată, mai întâi că poliția Aeroportului Otopeni i-a promis că nu se întâmplă nimic dacă declară că a cumpărat hașișul, pentru ca într-o altă frază să menționeze că în urma promisiunilor făcute de organele de cercetare a declarat că a cumpărat bucata de hașiș din Spania, petiționarul fiind cetățean român, de naționalitate maghiară, cu domiciliul în Spania.
Prin sentința penală nr. 4 din 19 ianuarie 2006, pronunțată în dosarul nr. 676/2/2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de condamnatul V.G. și l-a obligat la cheltuieli judiciare către stat.
în motivarea soluției, instanța de fond a arătat că plângerea petiționarului nu este prevăzută de lege.
împotriva soluției instanței de fond a declarat recurs petiționarul.
în susținerea recursului, apărătorul petiționarului a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2002 și reducerea pedepsei petiționarului sub minimul special prevăzut de lege.
Examinând motivele de recurs ale petiționarului cât și din oficiu, înalta Curte va admite recursul și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, din considerentele care urmează:
în ceea ce privește motivele de recurs invocate de recurent, se constată că cererii de schimbare a încadrării juridice și de reducere a pedepsei nu i se poate da curs în recursul privind o plângere penală, atâta vreme cât sentința de condamnare a rămas definitivă.
Recursul petiționarului urmează însă a fi admis, având în vedere mai întâi, cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 1 C. proc. pen., în sensul că instanța de fond nu și-a verificat competența în raport cu obiectul plângerii formulate de petiționar.
Astfel, din conținutul cererii cu care a fost investită instanța de fond nu rezultă cărui organ de urmărire penală îi aparține dosarul nr. 5273/2001 în care s-au efectuat actele de urmărire penală pe care le contestă petiționarul, iar din actele aflate în dosar și din motivarea soluției nu reiese că prima instanță ar fi întreprins demersuri pentru clarificarea acestei situații.
Totodată, înalta Curte constată că prima instanță nu s-a pronunțat asupra aspectelor invocate de petiționar în cuprinsul cererii, ceea ce echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei.
în raport cu aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., înalta Curte va admite recursul, va casa sentința penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare la prima instanță, care va depune diligențele necesare pentru corectarea aspectelor semnalate.
în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile au reprezentat onorariul apărătorului desemnat din oficiu, și s-au plătit din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2336/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2333/2006. Penal → |
|---|
