ICCJ. Decizia nr. 2332/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 68 din 23 februarie 2001, Tribunalul Bihor a dispus condamnarea inculpatului K.L.A., la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b), c) și e) C. pen., și la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.
în temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 din același cod.
A fost dedusă perioada arestării preventive de la 5 mai la 22 iunie 2000.
în baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unor cagule și mănuși, corpuri delicte.
Instanța de fond a reținut că, pe data de 4 mai 2000, pe timp de zi, mai multe persoane necunoscute, având fețele acoperite cu cagule și înarmate cu pistoale au pătruns în incinta Agenției C.E.C. situată pe str. Transilvaniei din Oradea, unde au încercat, prin amenințare, să sustragă bani, dar întrucât s-a declanșat sistemul de alarmă, cele patru persoane au fugit. Din declarațiile celor ce se aflau în agenție a rezultat că o altă persoană aștepta în imediata apropiere, la volanul unui autoturism WV înmatriculat în Ungaria.
Pe parcursul urmăririi penale s-a stabilit că au participat la tentativa de jaf toți inculpații (K.L.A., B.A., F.E., M.A., D.E. și K.E., ultimii 5 condamnați în cauză), patru dintre ei intrând în agenție, iar ceilalți așteptând afară, în imediata apropiere a mașinii pregătite să transporte banii ce urmau să fie sustrași.
Instanța de fond a motivat că faptele tuturor inculpaților, inclusiv a celor care au așteptat afară, constituie tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b), c) și e) C. pen., întrucât au acționat pe baza unui plan prestabilit, cu intenția de a sustrage banii din agenția C.E.C.
S-a mai reținut că inculpatul K.L.A. a falsificat un permis de conducere eliberat de autoritățile maghiare pe numele S.G., care ulterior a fost găsit la inculpatul B.A., faptă ce constituie infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 139/ A din 12 iunie 2003, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul K.L.A. a solicitat să fie achitat.
împotriva acestei din urmă decizii, inculpatul a declarat recurs, solicitând schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., și aplicarea unei pedepse a cărei executare să fie suspendată condiționat, sau reținerea unor circumstanțe atenuante, cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Prin decizia penală nr. 581 din 26 ianuarie 2005, pronunțată în dosarul nr. 3020/2003, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de inculpatul K.L.A., a casat hotărârea atacată și în parte decizia penală nr. 68 din 23 februarie 2001 a Tribunalului Bihor, numai cu privire la încadrarea juridică a infracțiunii de tâlhărie, pedeapsa rezultantă de 4 ani fiind descontopită în pedepsele componente.
Conform art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b), c) și e) C. pen., în complicitate la tentativa de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 20 și art. 211 alin. (2) lit. a), b), c) și e) C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul K.L.A. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa de 3 ani închisoare a fost contopită cu pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 C. pen., inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
Pe data de 30 iunie 2005, condamnatul K.L.A., a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 581 din 26 ianuarie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 3020/2003, invocând dispozițiile art. 386 alin. (1) pct. b C. proc. pen.
Pentru susținerea contestației în anulare, contestatorul a învederat instanței că la termenul din data de 13 ianuarie 2005 când s-a judecat recursul a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare, întrucât în ziua de 11 ianuarie 2005 a fost victima unui accident de circulație, fiind internat în perioada 11 ianuarie - 26 ianuarie 2005, într-un spital din Ungaria.
înalta Curte, examinând admisibilitatea în principiu a cererii de contestație și constatând că aceasta a fost făcută în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., că motivul pe care se întemeiază este dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., și că în sprijinul contestației au fost depuse de către contestator dovezi la dosar, la termenul din data de 30 ianuarie 2006, a admis în principiu contestația în anulare formulată de contestatorul K.L.A., fixând termen pentru judecarea contestației.
Verificând dacă în cauză sunt incidente dispozițiile art. 386 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., înalta Curte găsește contestația în anulare întemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit textului de lege arătat mai sus împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare.
Așa cum rezultă din raportul întocmit de Spitalul Căilor Ferate Maghiare, secția cardiologie, contestatorul K.L.A., a fost internat în această unitate în perioada 11 ianuarie - 26 ianuarie 2005, fapt ce dovedește că s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta la termenul din 13 ianuarie 2005, de la înalta Curte de Casație și Justiție și că nici nu a avut posibilitatea să anunțe că va lipsi de la judecarea recursului.
Pe cale de consecință, se va admite contestația în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 581 din 26 ianuarie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție și va fi desființată decizia atacată.
în rejudecarea recursului declarat de inculpatul K.L.A. apărătorul ales al acestuia a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de tâlhărie în complicitate la tentativa de tâlhărie, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), combinat cu art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b), c) și e) C. pen., reducerea pedepsei și aplicarea dispozițiilor privind suspendarea condiționată a executării acesteia, prevăzute de art. 81 C. pen.
Recursul este fondat pentru primul motiv invocat, potrivit celor ce urmează.
Așa cum rezultă din art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), complicele este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, precum și persoana care promite înainte sau în timpul săvârșirii faptei că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu a fost îndeplinită.
în speța de față, inculpatul K.L.A. s-a înțeles cu ceilalți coinculpați să participe la jefuirea agenției C.E.C., el angajându-se să procure cagulele pentru mascarea celor care urmau să pătrundă în agenție, să pună la dispoziție una din mașinile sale pentru a transporta banii și a facilita părăsirea rapidă a locului faptei și apoi să-i aștepte pe făptuitori, cu o altă mașină, într-un loc dinainte stabilit pentru a proceda la schimbarea mașinilor.
în aceste condiții, activitatea inculpatului de a ajuta pe ceilalți inculpați la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie constituie complicitate la această faptă, motiv pentru care se va dispune, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de tâlhărie în complicitate la tentativa de tâlhărie.
Pentru această faptă se va aplica inculpatului o pedeapsă de 3 ani închisoare, orientată spre minimul special prevăzut de lege, la individualizarea căreia se are în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Având în vedere gradul de pericol social concret al faptei, care decurge din modul în care a fost concepută și realizată activitatea infracțională, nu poate fi primită cererea inculpatului de reducere a pedepselor sub minimul special prevăzut de lege și de suspendare condiționată a executării pedepsei rezultante astfel că pedeapsa rezultantă, ca urmare a aplicării art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., de 3 ani închisoare, va fi executată prin privare de libertate.
De asemenea, se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., raportat la art. 8 din C.E.D.O.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2327/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2288/2006. Penal → |
|---|
