ICCJ. Decizia nr. 2328/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 285 din 8 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. 1239/2004, s-a dispus condamnarea inculpatului B.A., la o pedeapsă de 8 ani și 6 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., art. 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen.
în baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut stare de arest a inculpatului, iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 5 mai 2004 la zi.
De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea părților vătămate M.M. și B.V., precum și la plata despăgubirilor civile către acestea.
Totodată, inculpatul B.A. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt.
în noaptea de 10 ianuarie 2004, în jurul orei 1,30, părțile vătămate M.M. și B.V., în drumul lor spre casă, au trecut pe lângă locuința inculpatului B.A. din satul Bucești, jud. Galați și întrucât acesta se afla la poartă l-au salutat, continuându-și deplasarea.
La un moment dat, după aproximativ 150 m, cei doi au fost ajunși din urmă de către inculpat și fără nici un motiv, acesta a început să-l lovească pe M.M., cu un topor pe care-l avea în mână.
Văzând ce se întâmplă, partea vătămată B.V. a fugit pentru a-și asigura scăparea, dar după un timp, a revenit cu intenția de a-l ajuta pe M.M. să se ridice de la pământ și să-l ducă acasă.
Cu același topor, inculpatul B.A., care nu plecase, i-a aplicat și lui B.V. mai multe lovituri, în cap, în spate și la brațul stâng.
în cele din urmă, partea vătămată B.V. a reușit să scape și a mers la părinții lui M.M., pe care i-a anunțat că fiul lor a fost agresat de inculpat și se afla căzut pe stradă în dreptul locuinței lui D.T.
în acest timp, inculpatul B.A., ajutat de fratele său B.C. l-a luat din drum pe M.M. și l-a dus în curtea sa, după care a anunțat organele de poliție pentru a acredita ideea că, fiind găsită în curte, partea vătămată a fost agresată de inculpat în legitimă apărare.
Conform raportului medico - legal, leziunile traumatice corporale suferite de partea vătămată M.M. (traumatism cranio -cerebral cu hematom subdural subacut fronto - temporal drept) au necesitat pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața, iar pierderea de substanță cranio frontală dreapta post - cranioctomie de necesitate reprezintă infirmitate fizică permanentă.
De asemenea, leziunile traumatice corporale suferite de partea vătămată B.V. (traumatism cranio și facial, comoție cerebrală, fractură cubitus, plagă penetrantă toracică cu pneumotorax minor) au necesitat pentru vindecare 45-50 zile de îngrijiri medicale fiind produse prin lovire activă cu un corp înțepător - tăietor.
împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul B.A., solicitând în principal achitarea deoarece a săvârșit fapta în legitimă apărare, iar în subsidiar a solicitat reindividualizarea pedepsei sau restituirea cauzei la procuror, întrucât totul este o înscenare a organelor de urmărire penală.
De asemenea, hotărârea primei instanțe a fost atacată cu apel de partea vătămată M.M. care a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului, obligarea acestuia la plata sumei de 400.000.000 lei cu titlul de despăgubiri civile și obligarea la plata unei prestații periodice, având în vedere infirmitatea fizică permanentă pe care i-a produs-o.
Prin decizia penală nr. 9/A/2006, din 13 ianuarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel, în dosarul nr. 928/P/2005, au fost respinse, ca nefondate, cele două apeluri.
A fost menținută starea de arest a inculpatului B.A. și s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 5 mai 2004 la zi.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelantul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Nemulțumit de soluția instanței de apel, în termen legal, inculpatul B.A. a atacat-o cu recurs, criticând-o pentru netemeincie și nelegalitate, invocând prin mandatarul L.D.D.R., cazurile prevăzute de art. 3859pct. 1, 10, 12, 14, 17 și 18 C. proc. pen.
Verificând hotărârile atacate în raport de criticile invocate, cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.
Excepția de necompetență materială a Tribunalului Galați invocată în speță de inculpat, prin mandatar, nu poate fi primită, argumentarea ei fiind lipsită de substanță.
Astfel, având în vedere că sesizarea instanței s-a făcut pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174,art. 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen., potrivit dispozițiile cuprinse în art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., competența materială aparține tribunalului și nu judecătoriei.
Mai mult decât atât, chiar dacă prin rechizitoriul nr. 97/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați s-ar fi sesizat instanța și pentru infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., și art. 217 alin. (1) C. pen., reclamate de inculpat că ar fi fost comise de părțile vătămate, conform art. 35 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., competența materială aparține tot Tribunalului Galați.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs invocat de inculpat nu poate fi reținut, atât instanța de fond cât și cea de apel au făcut o analiză amplă a probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, inclusiv a celor două procese verbale aflate la dosarul de urmărire penală.
Nejustificată este și solicitarea inculpatului de a fi achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susținând că în cauză nu a fost stabilită vinovăția sa cu privire la infracțiunea pentru care a fost condamnat.
Astfel, din probatoriul administrat în cauză rezultă, fără echivoc, faptul că inculpatul B.A., a aplicat părților vătămate M.M. și B.V. lovituri în zone vitale, cu un corp înțepător tăietor apt de a produce moartea, producându-le leziuni care le-au pus viața în primejdie, săvârșind astfel infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav. Sub aspect subiectiv, inculpatul a acționat cu intenție indirectă, obiectul vulnerant folosit (topor), regiunea corpului vizată (cap, torace), numărul și intensitatea loviturilor scoțând în evidență faptul că inculpatul, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat rezultatul socialmente periculos, respectiv moartea victimei.
Nici solicitarea recurentului de a fi achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., întrucât a săvârșit infracțiunea în condițiile art. 44 C. pen., nu poate fi primită.
Astfel, conform art. 44 C. pen., pentru a se putea constata existența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei trebuie îndeplinite mai multe condiții și anume: existența unui atac material, direct, imediat și injust, existența unui pericol grav creat prin acest atac pentru persoana sa sau pentru drepturile celui atacat ori ale altuia sau pentru interesul public și existența necesității de a înlătura atacul.
în speța de față, așa cum reiese din declarațiile părților vătămate, care se coroborează cu celelalte probe din dosar, (declarațiile martorilor L.G., M.D., G.A. și P.B.C., locul în care a fost găsită căciula părții vătămate M.M.), inculpatul a fost cel care a inițiat atacul împotriva celor doi agresiunea având loc în stradă. Versiunea avansată de inculpat potrivit căreia partea vătămată M.M. a pătruns în curtea sa și că partea vătămată l-a agresat lovindu-l cu o secure și cu pumnii nu s-a confirmat, fiind în vădită contradicție cu probatoriul administrat în cauză.
Așa fiind, nu poate fi reținută legitima apărare în cauză, care să aibă drept efect înlăturarea caracterului penal al faptei.
Având în vedere cele arătate mai sus, apare lipsită de fundament juridic solicitarea inculpatului de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav, în infracțiunea de vătămare corporală, întrucât așa cum s-a mai arătat, inculpatul prin modul în care a acționat a acceptat ca previzibil un rezultat letal.
Nejustificată este și critica privind individualizarea pedepsei.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite de persoana infractorului, de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Instanțele de fond și de apel, au efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale arătate mai sus.
Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este unanim recunoscută ca fiind deosebit de gravă, deoarece face parte din categoria celor care vizează însăși esența persoanei și anume viața.
Inculpatul a acționat cu o violență ieșită din comun, ajutându-se de un obiect înțepător - tăietor (topor) apt de a ucide în vederea rezolvării unui conflict minor ivit între el și părțile vătămate.
în aceste condiții, nu se poate avea în vedere, neexistând corespondent în probele dosarului, reevaluarea criteriilor de individualizare cu care au operat instanțele de fond și de apel.
Așa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2333/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2303/2006. Penal → |
|---|
