ICCJ. Decizia nr. 2333/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 29 din 28 ianuarie 2004 a Tribunalului Mureș s-a dispus, în baza art. 211 alin (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 75 lit. c) C. pen., condamnarea inculpatului M.P.D. la o pedeapsă de 8 ani închisoare.
Au fost interzise drepturile prevăzute de art. 71 - art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a computat prevenția de la 29 octombrie 2002 la zi.
în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a prelungit arestarea preventivă pentru 30 zile.
în baza art. 211 alin (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ș.P.V. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
Au fost interzise drepturile prevăzute de art. 71 - art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a computat prevenția de la 12 septembrie 2002 la 17 septembrie 2002.
S-a constatat încetată de drept măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
în baza art. 211 alin (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul minor Ș.S.I. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
S-a computat reținerea pentru ziua de 12 septembrie 2002.
în baza art. 110 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
în baza art. 1101alin. (1) și art. 103 alin. (3) C. pen., au fost stabilite obligații pe durata termenului de încercare.
S-a constatat că partea vătămată V.T. nu s-a constituit parte civilă.
în baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 2 septembrie 2002, partea vătămată V.T. a consumat băuturi alcoolice la diverse baruri din localitatea Cuci din județul Mureș, iar în jurul orelor 22,00, a părăsit barul C.C. împreună cu inculpatul Ș.S.I. și martorul S.C. La scurt timp, partea vătămată a revenit în bar, întrebând-o pe martora D.I., barman la acest local, dacă nu cunoaște pe cineva care să-l transporte cu mașina până la Luduș.
în acest timp, inculpatul Ș.S.I. a revenit și el în bar, spunându-i părții vătămate că a găsit o mașină care-l poate duce până la Luduș, prin ușa deschisă a barului martora D.I. observând autovehiculul tip dubă ce aparținea inculpatului M.P.D.
Partea vătămată s-a urcat în mașina în care se mai aflau inculpații Ș.P.V. și Ș.S.I. precum și martorul H.A. și făptuitorul B.I., deplasându-se în direcția orașului Luduș.
în apropierea intrării în oraș, inculpatul M.P.D. a oprit mașina, motivând că nu mai are combustibil și a cerut pasagerilor să o împingă, ocazie cu care, la un moment dat, inculpatul a lovit partea vătămată cu pumnul și cu o bâtă, după care și ceilalți inculpați au exercitat acte de violență asupra părții vătămate, deposedând-o de suma de 3.000.000 lei.
După abandonarea părții vătămate, inculpații și ceilalți ocupanți ai mașinii s-au deplasat la domiciliul inculpatului M.P.D. și au împărțit banii.
Declarațiile inițiale prin care inculpații Ș.P.V. și Ș.S.I. au recunoscut fapta, descriind în concret în ce a constat participația fiecărui făptuitor, au fost modificate, la fel și declarațiile părții vătămate care au suferit numeroase modificări, în sensul de a-i incrimina sau, dimpotrivă, absolvi de răspundere pe făptuitori. Instanța de fond a reținut vinovăția inculpaților, apreciind ca nesincere declarațiilor inculpaților care, totodată, au încercat să determine și mărturia mincinoasă a martorilor sau a părții vătămate.
împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații, prin decizia penală nr. 84 din 14 mai 2004 a Curții de Apel Târgu Mureș respingându-se, ca nefondate, apelurile, cu motivarea că instanța de fond a stabilit o situație de fapt corectă și o încadrare juridică corespunzătoare iar pedepsele sunt bine individualizate.
Recursurile declarate împotriva acestei decizii au fost admise, prin decizia nr. 4010 din 27 iulie 2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție casându-se decizia recurată iar cauza a fost trimisă pentru rejudecarea apelurilor Curții de Apel Bacău, menținându-se starea de arest a inculpatului M.P.D.
S-a reținut că instanța de apel a încălcat prevederile art. 292 și art. 309 C. proc. pen., deoarece din partea introductivă a hotărârii rezultă că completul de judecată a fost format din doi judecători iar dispozitivul a fost semnat de alți judecători. Totodată, s-a stabilit că interesele justiției cer ca rejudecarea apelurilor să se facă de către o altă instanță.
Rejudecând apelurile inculpaților, Curtea de Apel Bacău a apreciat că acestea sunt nefondate în ceea ce privește susținerea că nu au săvârșit infracțiunea pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați, întrucât, din coroborarea declarațiilor inițiale ale inculpaților și părții vătămate, declarațiile de martor, procesele verbale de confruntare, scrisorile trimise de inculpatul M.P.D. din penitenciar către familia sa și încercările acestuia de a determina partea vătămată să-și schimbe declarația, rezultă cu certitudine vinovăția inculpaților.
S-a constatat însă că apelurile sunt întemeiate sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepselor aplicate inculpaților de instanța de fond, acestea fiind apreciate ca fiind prea mari în raport de împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, partea vătămată aflându-se în stare de ebrietate și adoptând un comportament inadecvat pe timp de noapte, de prejudiciul relativ redus, în sumă de 3.000.000 lei, precum și de faptul că inculpații Ș.P.V. și Ș.S.I. nu sunt cunoscuți cu antecedente penale.
Prin decizia penală nr. 399 din 14 decembrie 2004 a Curții de Apel Bacău s-au admis apelurile inculpaților, s-a desființat în parte sentința și, rejudecând, în fond, s-a redus de la 8 ani la 3 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului M.P.D., făcându-se aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. și constatându-se executată perioada 29 octombrie 2002 - 25 septembrie 2004; de asemenea, a fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului Ș.P.V. de la 4 ani la un an închisoare iar cea a inculpatului Ș.S.I. de la 3 ani la 7 luni închisoare.
împotriva acestor hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpații, criticându-le pentru nelegalitate sub aspectul greșitei condamnări a inculpaților ca urmare a greșitei aplicări a legii și a aprecierii necorespunzătoare a probelor administrate în cauză.
Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859pct. 171 și 18 C. proc. pen., Curtea constată că recursurile declarate de inculpați sunt întemeiate, însă pentru alte motive decât cele invocate.
Urmărirea penală efectuată în cauză și-a întemeiat concluzia de trimitere în judecată a inculpaților pe unele probe contradictorii, fără să clarifice condițiile și motivele pentru care partea vătămată a revenit, în mod repetat, asupra plângerii inițiale prin care îi indica pe inculpați drept autori ai faptei și, respectiv, asupra declarațiilor prin care îi absolvea de orice vină, nestabilind dacă atitudinea procesuală a acesteia constituie o favorizare a infractorului sau dacă s-a datorat activităților desfășurate de inculpatul M.P.D. și familia acestuia, care au amenințat partea vătămată sau i-au promis foloase materiale în schimbul unor declarații favorabile; aceasta, cu atât mai mult în condițiile în care partea vătămată a făcut declarații favorabile inculpaților numai la organele judiciare din afara razei teritoriale a județului Mureș, cu motivarea că se exercită presiuni asupra sa de către organele de poliție, situație ce se impune a fi lămurită în vederea aflării adevărului în cauză.
Totodată, scoaterea de sub urmărire penală a martorei A.L., mama concubinei inculpatului M.P.D., care declarase inițial că fiica sa i-a povestit detaliat cum inculpații au tâlhărit partea vătămată iar apoi au determinat-o să-și schimbe declarațiile, declarație asupra cărora martora a revenit cu o motivare superfluă, considerându-se că aspectele relatate nu erau esențiale cauzei, reprezintă o abordare superficială a obligației organului de urmărire penală de a lămuri cauza sub toate aspectele, în vederea aflării adevărului. Aceasta, în condițiile în care la dosarul cauzei există alte probe (plângerea și declarațiile părții vătămate în care îi indică pe inculpați drept autorii faptei de tâlhărie, primele declarațiile ale inculpaților Ș.P.V. și Ș.S.I., declarațiile martorilor oculari sau cărora partea vătămată le-a relatat cele întâmplate imediat după săvârșirea faptei, coroborate cu rezultatul constatării tehnico-științifice ce atestă comportamentul simulat al inculpaților M.P.D. și Ș.P.V.) ce oferă indicii ale săvârșirii de către inculpați a faptei pentru care au fost trimiși în judecată și care nu pot fi ignorate.
Pe de altă parte, urmărirea penală nu a asigurat inculpaților asistență juridică în condițiile legii, nefiind respectate dispozițiile art. 171 alin. (2) C. proc. pen. (potrivit cărora asistența juridică era obligatorie, unul dintre inculpați fiind minor iar ceilalți doi arestați), coroborat cu prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, modificată și republicată, ce statuează că "avocatul nu poate asista sau reprezenta părți cu interese contrare în aceeași cauză sau în cauze conexe și nu poate pleda împotriva părții care l-a consultat mai înainte în legătură cu aspectele litigioase concrete ale pricinii". în concret, din declarațiile părții vătămate, declarațiile inculpaților și concluziile scrise depuse de avocatul ales în apel și recurs, reiese că plângerea penală din data de 6 septembrie 2002 a fost întocmită de avocatul R.B., același avocat care i-a asistat ulterior pe inculpați în faza de urmărire penală, începând cu data de 13 septembrie 2002. Ori, în condițiile în care s-a ocupat mai întâi de interesele părții vătămate, respectivul avocat nu mai putea, în aceeași cauză, să reprezinte interesele părții adverse, mai ales că avea cunoștință că, începând cu data de 12 septembrie 2002, partea vătămată a dat declarații ce îi acuza pe inculpați, deci era evident că aveau interese contrare.
Nu în ultimul rând, nu este lipsită de interes audierea în calitate de martor, în condițiile art. 79 C. proc. pen., a avocaților R.B. și A.S. ce au perceput nemijlocit condițiile și starea în care se afla partea vătămată care, însoțită îndeaproape de inculpați, a descris împrejurările în care a fost tâlhărită, înainte a i se redacta plângerea penală adresată parchetului.
în altă ordine de idei, soluția de scoatere de sub urmărire penală dată de același procuror față de făptuitorul I.B., în baza aceluiași material probator, cu motivarea că în cauză există dubii cu privire la participarea sa la comiterea faptei, denotă inconsecvența în aprecierea materialului probator ce a dus la adoptarea unor soluții diametral opuse.
Pentru ca procurorul să refacă, respectiv, să completeze materialul de urmărire penală în sensul celor arătate, precum și pentru administrarea oricăror alte probe necesare stabilirii stării de fapt și a vinovăției tuturor participanților, Curtea apreciază că este necesară restituirea cauzei la parchet pentru constatarea împrejurărilor arătate.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 38516 alin. (2), raportat la art. 380, combinat cu art. 333 C. proc. pen., înalta Curte va admite recursurile declarate de inculpați, va casa hotărârile atacate și va restitui cauza procurorului pentru refacerea/completarea urmăririi penale în sensul celor arătate în considerentele prezentei decizii.
Conform dispozițiilor 192 alin. (3) din același cod, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2335/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2328/2006. Penal → |
|---|
