ICCJ. Decizia nr. 2365/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIEÂ
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2365/2006
Dosar nr. 2853/1/2006
Şedinţa publică din 11 aprilie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Condamnatul Ţ.C. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 241 din 16 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, fără a preciza temeiul juridic al demersului său.
Prin sentinţa penală nr. 921 din 28 iunie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 5858/2004, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) şi art. 33 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ţ.C., la 12 ani închisoare.
I s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) şi art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 4 ani închisoare.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 469 din 20 martie 2004 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti şi s-au repus în individualitatea lor cele 5 pedepse de 8 ani închisoare.
În baza art. 39 C. pen., s-au contopit toate pedepsele de mai sus, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată a restului de pedeapsă de 433 de zile dispusă prin sentinţa penală nr. 1279/2004 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, pe care l-a contopit cu pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, care s-a sporit cu un an închisoare, dispunându-se ca, în final, inculpatul să execute 13 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
I s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat durata arestării preventive a inculpatului de la 30 august 2004 până la 28 iunie 2005.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
S-a constatat că în cursul analizelor de laborator a fost consumată cantitatea de 0,15 gr. heroină.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 4.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar suma de 400.000 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 30 august 2004, organele de poliţie din cadrul serviciului de furturi auto au identificat autoturismul în care se aflau patru persoane. În urma percheziţiei corporale efectuate asupra acestora, s-a descoperit asupra inculpatului Ţ.C. un plic cu heroină ascuns în ciorap, iar în buzunarul martorului S.R.C. patru plicuri conţinând acelaşi drog.
În urma cercetării efectuate s-a constatat că inculpatul a vândut heroină martorului S.R.C., numitului B., care nu a putut fi identificat şi urma să mai înstrăineze un plic martorului S.D., împrejurări ce au configurat situaţia de fapt, stabilită pe baza proceselor-verbale încheiate de organele de urmărire penală, a depoziţiilor martorilor şi a declaraţiilor inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul Ţ.C., care a solicitat achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, susţinând că drogurile erau deţinute în scop de consum propriu şi nu a valorificat nici o cantitate. De asemenea, a solicitat reducerea pedepsei în limitele infracţiunii pe care a comis-o.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 645/ A din 23 august 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Ţ.C. şi a dispus obligarea acestuia la 160 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, au fost avansaţi din fondul Ministerului Justiţiei.
Prin aceeaşi decizie, instanţa de control judiciar a menţinut starea de arest a inculpatului şi i-a computat prevenţia de la 30 august 2004 la zi.
Fiind nemulţumit de Decizia pronunţată, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, reiterând criticile formulate în faţa instanţei de apel şi a solicitat achitarea sa pentru infracţiunea de trafic de droguri şi reducerea pedepsei aplicate pentru infracţiunea de consum de droguri.
Constatând că atât instanţa de fond cât şi cea de apel au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului şi au dat o justă încadrare juridică, Înalta curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia penală nr. 241 din 16 ianuarie 2006, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, deducând din pedeapsa aplicată prevenţia de la 30 august 2004 la zi, obligându-l la cheltuieli judiciare.
Condamnatul a formulat contestaţie în anulare. El reiterează motivele din apel şi din recurs, susţinând că trebuia condamnat numai pentru consum de droguri, nu şi pentru infracţiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Contestaţia în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.
Conform art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în 4 cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâridefinitive pentru aceeaşi faptă. Din cuprinsul cererii intitulată contestaţie în anulare, condamnatul contestator solicită schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 4 din aceeaşi lege.
Motivul invocat nu face parte din niciunul din cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., astfel că se va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată, iar contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul Ţ.C. împotriva deciziei penale nr. 241 din 16 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2354/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2366/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
