ICCJ. Decizia nr. 2372/2006. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2372/2006
Dosar nr. 4042/1/2006
Şedinţa publică din 11 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 146 din 16 noiembrie 2005, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a respins, ca nefondată, contestaţia la executarea sentinţei penale nr. 90 din 20 mai 1998 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial, formulată de condamnatul O.I.
S-a reţinut că motivul invocat de condamnat, respectiv faptul că a intervenit graţierea pedepselor prin efectul Legii nr. 543/2002 este neîntemeiat.
Curtea Militară de Apel, prin Decizia nr. 5 din 7 februarie 2006 a respins, ca nefondat, apelul contestatorului condamnat.
Împotriva acestei decizii, contestatorul a declarat recurs, arătând că beneficia de dispoziţiile Legii nr. 543/2002 privind graţierea, întrucât nu s-a sustras de la executarea pedepsei, ci era legal plecat la muncă în străinătate.
Recursul este nefondat.
Verificând actele şi lucrările dosarului, se reţine că petentul O.I. a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, prin sentinţa nr. 90/1998 a Tribunalului Militar Teritorial, definitivă prin Decizia nr. 246/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
După rămânerea definitivă a hotărârii, a fost emis mandatul de executare a pedepsei, iar organele de poliţie au dispus darea în urmărire generală şi internaţională a acestuia.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, într-adevăr, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 461 lit. d) C. proc. pen., întrucât deşi contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face atunci când se invocă graţierea, se constată că Legea nr. 543/2002 nu este aplicabilă în prezenta cauză, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 6 din această lege, graţierea nu se aplică celor care nu au început executarea pedepsei deoarece s-au sustras de la executare, precum şi celor care au început executarea şi ulterior s-au sustras.
Or, potrivit propriilor declaraţii, contestatorul a arătat că a avut cunoştinţa de existenţa procesului şi de sentinţa pronunţată de prima instanţă, însă după casarea cu trimitere spre rejudecare n-a mai primit nici o citaţie, plecând în străinătate în primăvara anului 1998.
Faţă de cele arătate, se constată că petentul a avut cunoştinţă de existenţa procesului său penal, cu atât mai mult cu cât în perioada 15 februarie 1996 – 05 mai 1996 a şi fost arestat preventiv pentru faptele pentru care era judecat, fiind ulterior şi condamnat.
Drept urmare, recursul condamnatului contestator O.I. va fi respins, ca nefondat, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul O.I. împotriva deciziei penale nr. 5 din 7 februarie 2006 a Curţii Militare de Apel.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2366/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2401/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
