ICCJ. Decizia nr. 280/2006. Penal
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 280 din 17 ianuarie 2006
Prin sentinţa penală nr. 177 din 18 august 2005, Tribunalul Buzău a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de condamnatul M.N.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 80 lei RON, din care 40 lei RON onorariul apărătorului din oficiu.
S-a reţinut că petentul condamnat se află în executarea pedepsei de 17 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 100 din 18 mai 2004 a Tribunalului Buzău pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 174 şi art. 189 alin. (2) C. pen.
Hotărârea judecătorească a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 289 din 7 iulie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
În motivarea contestaţiei la executare, condamnatul a arătat că este nevinovat, solicitând punerea sa în libertate.
Instanţa de fond a constatat că motivul invocat de condamnat nu se circumscrie celor prevăzute de art. 461 C. proc. pen., contestaţia la executare formulată fiind inadmisibilă.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 390 din 3 octombrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul contestatorului, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 lei RON, din care 40 lei RON reprezintă onorariul apărătorului din oficiu avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs în termen legal contestatorul condamnat M.N., fără a arăta în scris sau oral motivele de casare, lăsând soluţionarea cauzei la aprecierea instanţei de judecată.
Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 461 C. proc. pen., contestaţia la executare se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Motivul invocat de condamnat privind greşita sa condamnare nu poate constitui caz de contestaţie la executare întrucât legea a limitat sfera de aplicare a acestei instituţii doar la situaţiile expres şi limitativ prevăzute de legea penală.
Aşa fiind, Curtea constată că în mod corect a fost soluţionată contestaţia la executare formulată de condamnatul M.N. prin respingerea ei ca inadmisibilă şi urmează să respingă recursul acestuia ca nefondat.
Recurentul contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Au fost văzute dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1498/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 366/2006. Penal → |
|---|
