ICCJ. Decizia nr. 390/2006. Penal
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 390 din 23 ianuarie 2006
Prin sentinţa penală nr. 45 din 14 martie 2002, pronunţată de Tribunalul Caraş – Severin, inculpatul D.T.N., la 5 ani închisoare, în baza art. 215 alin. (2) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. b) C. pen. şi la 2 ani închisoare în temeiul art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. e) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
În baza art. 53 pct. 2 lit. a), raportat la art. 65 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
Sub aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.069.159.200 lei despăgubiri civile faţă de partea civilă Ministerul Agriculturii Alimentaţiei şi Pădurilor.
Totodată, au fost anulate înscrisurile false, a fost menţinută măsura asiguratorie, respectiv sechestrul asigurator instituit prin procesul verbal din 21 iulie 1999 al I.P.J. Caraş Severin asupra bunurilor menţionate în procesul verbal pentru suma de 43.000.000 lei şi asupra apartamentului situat în str. Trandafirilor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Prin Ordonanţa nr. 9/1998, emisă de Guvernul României, s-a instituit sistemul de cupoane pentru agricultori, în vederea procurorii de materiale şi servicii necesare lucrărilor agricole care se materializaseră prin plata cupoanelor valorice cu finanţare de la bugetul statului.
Pe fondul apariţiei acestor cupoane unele societăţi comerciale au speculat şi deturnat scopul iniţial al subvenţiilor de la bugetul statului, efectuând operaţiuni financiar contabile care nu aveau la bază aprovizionarea efectivă şi desfacerea produselor şi seminţelor către agricultori şi au decontat la societăţile bancare contravaloarea nominală a acestor cupoane pe baza unor documente false.
Cupoanele agricole se achiziţionau de pe piaţa liberă contra unor sume de bani, nefiind folosite în scopul prevăzut şi decontate conform Ordonanţei nr. 9 /1998.
O astfel de practică a folosit şi inculpatul, asociat unic şi administrator la SC D.I. SRL Băile Herculane, care avea ca obiect principal de activitate alimentaţia publică.
În urma controlului efectuat de D.G.F.P.S. Caraş - Severin a rezultat că firma inculpatului a realizat importante creşteri a cifrei de afaceri, tocmai datorită practicării ilicite a acestui sistem, însuşindu-şi fără justă cauză importante sume de bani de la bugetul statului, prejudiciind în acest fel avuţia publică.
Din verificarea evidenţelor contabile a rezultat că aparent societatea a fost aprovizionată cu îngrăşăminte chimice de la diverşi furnizori având la baza facturi fiscale şi chitanţe din care rezultă achitarea contravalorii produselor menţionate în facturi.
Descărcarea gestiunii se făcea de asemenea pe baza facturilor fiscale de vânzare emise de către diverşi cumpărători, persoane fizice fictive înscrise în documente, iar după centralizarea acestora s-a efectuat decontarea cupoanelor la societăţile bancare care au agenţii în Băile Herculane, cu echivalentul valoric al numărului de cupoane agricole predate.
S-a stabilit că în realitatea nu a avut loc nici aprovizionările nici vânzările de îngrăşăminte, aceste operaţiuni fiind fictive, societăţii atribuindu-se în fals calitatea de furnizor de produse ce se decontează pe bază de cupoane, tocmai pentru a putea încasa contravaloarea acestora de la băncile cu drept de decontare.
Astfel, în contul societăţii, în cursul anului 1998 au fost emise 291 facturi fiscale privind vânzarea de îngrăşăminte către diverse persoane fizice, prezentând spre decontare nu număr de 19.088 cupoane pentru agricultură cuprinse în centralizatoare întocmite de inculpat, pentru a deconta prin operaţii ale B.A. şi B.R.D., suma de 2.069.159.200 lei, din care 244.100.000 lei prin agenţia B.R.D.
Verificându-se firmele conform facturilor de livrare s-a stabilit că una nu figura în evidenţele organelor fiscale fiind firmă fantomă (SC A.) alta (SC F. SRL) deşi este înmatriculată în registrul comerţului, este o firmă fără activitate, iar din datele înscrise în facturile de vânzare emise s-a reţinut că numele persoanelor fizice respective sunt fictive.
Instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine concluzia expertizei întocmite de expertul O.F. (expertiză care a concluzionat că SC D.I. SRL a respectat prevederile în ceea ce priveşte decontarea pe bază de cupoane a îngrăşămintelor în valoare totală de 2.069.126.800 lei, a plătit dobânzile şi comisioanele bancare datorate, precum şi obligaţiile datorate bugetului de stat) întrucât inculpatul, prin activitatea sa a cauzat părţii civile prejudiciul de 2.069.159.200 lei.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 175/ A din 24 aprilie 2003, a admis apelurile declarate de inculpatul D.T.N. şi partea civilă D.G.F.P.S. Caraş – Severin, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Caraş – Severin, cu motivarea că prima instanţă nu a soluţionat în întregime fondul cauzei.
Instanţa de fond urmând să se pronunţe cu privire la inexistenţa infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată a inculpatului faţă de contabilul B.A., întrucât din actele dosarului rezultă că primirea şi înregistrarea în contabilitate a actelor primare era îndeplinită de contabilul colaborator B.A.
Pe de altă parte, instanţa de fond nu a individualizat înscrisurile care urmează a fi anulate şi nici nu s-a pronunţat cu privire la o cerere de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul D.T.N., decedat, şi continuată de succesoarea D.E.
Tribunalul Caraş – Severin, în fond după casare, prin sentinţa penală nr. 196 din 4 decembrie 2003, l-a achitat pe inculpat în temeiul aret.11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., iar în baza art. 290 din acelaşi cod, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), l-a condamnat pe inculpat la 6 luni închisoare, pedeapsă suspendată condiţionat în temeiul art. 81 C. pen.
Sub aspectul laturii civile, a fost respinsă acţiunea civilă formulată de Ministerul Agriculturii Alimentaţiei şi Pădurilor, a fost scoasă din cauză partea civilă D.G.F.P.C.F.S. Caraş - Severin şi a constatat că cererea de intervenţiei formulată de D.T.N. a rămas fără obiect, iar în baza art. 343 şi art. 345 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisurilor false.
Instanţa de fond a motivat această soluţie pe ideea că beneficiarii acestor cupoane (producători agricoli) le-au înstrăinat pentru a intra în posesia unor sume de bani mai repede şi nu intenţia de a schimba destinaţia sumelor acordate de stat. În aceste condiţii cei care puteau schimba destinaţia fondurilor acordate de stat prin sistemul cupoanelor nu puteau fi decât beneficiarii acestora, astfel că inculpatul nu a săvârşit infracţiunea de înşelăciune.
Referitor la infracţiunea de fals, prevăzută de art. 290 C. pen., instanţa a reţinut că a fost săvârşită de inculpat cu intenţie, acesta a falsificat în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale acte, chitanţele fiscale, note de recepţie pentru îngrăşămintele chimice care în realitate nu au fost aprovizionate şi nu au avut loc vânzări cu aceste produse.
Această sentinţă a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş - Severin şi partea civilă Ministerul Agriculturii, iar Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 208 din 11 iunie 2004, l-a condamnat pe inculpat în baza art. 215 alin. (2) – (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 – art. 76 C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi, precum şi la pedeapsa de 2 ani închisoare în baza art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 74 – art. 76 C. pen., în final inculpatul având de executat 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Totodată, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.079.504.956 lei, cu dobânzile legale aferente către partea civilă M.A.P.A.M. şi s-a menţinut sechestrul asigurator asupra bunurilor pentru suma de 43 milioane lei şi asupra apartamentului din str. Trandafirilor, Băile Herculane.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 516 din 24 ianuarie 2005, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul D.T.N. şi a casat Decizia penală nr. 208 din 11 iunie 2004 a Curţii de Apel Timişoara cu trimitere spre rejudecare la această instanţă.
În motivarea deciziei, instanţa supremă a constatat că instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel Timişoara a făcut referire la dispoziţiile art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., iar în minuta aceleiaşi decizii s-a dispus condamnarea inculpatului potrivit art. 215 alin. (2) – (5) C. pen., încadrarea care include şi alin. (3) şi (4). Or, potrivit art. 215 alin. (3) şi (4) C. pen., instanţa a inclus în încadrarea faptei şi înşelăciunea în convenţii.
Având în vedere această neconcordanţă dintre considerente şi minuta deciziei, Decizia nr. 208 din 11 iunie 2004 a Curţii de Apel Timişoara a fost casată în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen.
În fond, după casare, Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 211/ A din 8 iunie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş – Severin şi partea civilă M.A.P.A.M. împotriva sentinţei penale nr. 196 din 4 decembrie 2003 a Tribunalului Caraş – Severin.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Timişoara a reţinut, în esenţă, pe baza expertizei contabile efectuată în cauză că inculpatul nu este răspunzător de prejudiciul eronat stabilit de către comisarii Gărzii Financiare a judeţului Caraş – Severin, expertul concluzionând că operaţiunile de decontare bancară a cupoanelor a fost făcută în concordanţă nu normele bancare la data respectivă, cu normele speciale şi generale prevăzute de lege iar comisioanele şi procentajele de decontare erau corect reţinute de toţi participanţii la sistemul de decontare.
Această expertiză nu a fost contestată de parchet şi nici de partea civilă.
S-a mai reţinut că aceste cupoane, la data la care inculpatul a desfăşurat activitatea, reprezentau bonuri de valoare în sumă fixă care au fost acordate cu titlu gratuit beneficiarilor producători agricoli care îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, cupoanele nu au fost nominalizate şi nu aveau un regim special de evidenţă.
Beneficiarii de cupoane, producătorii agricoli sunt proprietarii acestora şi au avut posibilitatea să le folosească potrivit dispoziţiilor legale sau să le înstrăineze, acceptând contravaloarea la care s-a transacţionat preţul acestora.
Beneficiarii acestor cupoane le-au înstrăinat pentru a intra în posesia unor sume de bani mai repede, sau datorită metodologiei mai greoaie de decontare şi nu neapărat cu intenţia de a schimba destinaţia sumelor acordate de stat, sumele astfel obţinute au fost folosite tot pentru agricultori. Intrând în posesia acestor cupoane pe baza transacţionării ce au făcut-o cu beneficiarii acestora, achitând contravaloarea în bani stabilită, inculpatul a procedat la valorificarea prin bancă a acestor cupoane şi deci, s-a reţinut, că inculpatul nu a săvârşit infracţiunea de înşelăciune întrucât prin fapta sa nu i-a creat o pagubă.
Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., instanţa de apel a reţinut că faptele au fost corect stabilite.
Împotriva acestei din urmă decizii mau declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul.
Prin recursul declarat de parchet se critică Decizia penală nr. 211 din 8 iunie 2005 a Curţii de Apel Timişoara pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul comiterii unei erori grave de fapt, prin activitatea inculpatului D.T.N., pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Inculpatul a solicitat achitarea şi pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., învederând că acest „aşa zis fals" nu poate produce consecinţele juridice deoarece nu facturile au fost decontate ci cupoanele, iar sumele obţinute au fost transmise furnizorilor de servicii.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara este întemeiat, iar recursul inculpatului nu este fondat.
Cu privire la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara:
În conformitate cu dispoziţiile OG nr. 9/1998 şi nr. 32/1999, sistemul de plată pe bază de cupoane valorice cu finanţare de la bugetul de stat a fost instituit în vederea procurării de materiale şi servicii necesare lucrărilor agricole, cupoanele valorice acordându-se gratuit agricultorilor, cu condiţia să fi folosite exclusiv pentru achitarea bunurilor şi serviciilor prevăzute în aceste acte normative.
Din economia dispoziţiilor OG nr. 32/1999 rezultă că pentru încasarea efectivă din fondurile Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei a contravalorii cupoanelor agricole în a căror posesie intrau la un moment dat furnizorii de bunuri şi prestatorii de servicii erau ţinuţi să facă atât dovada efectuării respectivelor operaţiuni în favoarea acelor beneficiari, cât şi pe aceea, că bunurile vândute şi serviciile prestate se regăsesc în categoria celor limitativ prevăzute în cuprinsul art. 1 din OG nr. 103/1999.
Conform art. 5 din OG nr. 32/1999 cupoanele pentru agricultori nu puteau fi utilizate pentru plata bunurilor şi serviciilor enumerate în art. 1 din HG nr. 103/1999 decât de către beneficiarii legali ai acestora.
Din coroborarea acestor texte de lege se reţine că regimul juridic al cupoanelor pentru agricultori este unul special în sensul că deşi distribuite cu titlu gratuit producătorilor agricoli acestea nu puteau fi efectiv utilizate de către furnizorii de bunuri şi servicii decât în măsura în care să respecte destinaţia pentru care M.A.A.P a înţeles să soluţioneze activitatea din agricultură pentru anul 1999.
Prin instituirea sistemului cupoanelor agricole s-a urmărit ca pentru sumele alocate cu titlu gratuit producătorilor agricoli şi decontate efectiv prin băncile comerciale, la finele anului să se regăsească efectiv în teren bunurile şi serviciile pentru care au înţeles să acorde subvenţia respectivă.
Rezultă că orice activitate de natură a conduce la deturnarea scopului iniţial se integrează şi sancţionează în conformitate cu prevederile normelor dreptului în comun.
Inculpatul era administrator al SC D.I. SRL şi a decontat contravaloarea a 19.088 cupoane agricole, susţinând că societatea a desfăşurat activităţi comerciale de vânzare cumpărare a unor importante cantităţi de îngrăşăminte chimice, operaţiuni nerealizate în fapt, acoperite prin falsurile întocmite de inculpat. Astfel, facturile întocmite de inculpat pentru atestarea vânzării îngrăşămintelor erau lipsite de datele de identificare a cumpărătorilor, ale delegatului ori data privind mijloacele de transport.
Din actele aflate în dosar rezultă că societăţile înscrise în conţinutul facturilor fiscale ca fiind furnizori de îngrăşăminte agricole, fie nu existau, fie existau dau nu au desfăşurat niciodată astfel de activităţi.
De asemenea, în cazul facturilor în care a fost consemnat numele cumpărătorului, acesta nu exista în realitate, ori nu a cumpărat îngrăşământ chimic de la societatea inculpatului.
Ca atare, solicitările de decontare a contravalorii bonurilor valorice de către inculpat, susţinute de afirmaţia neadevărată că a desfăşurat activităţi comerciale de cumpărare, iar apoi de vânzare a îngrăşământului chimic, modalitate prin care au fost obţinute cupoanele agricole a căror decontare s-a cerut, constituie activităţi de inducere în eroare şi care se regăsesc în dispoziţiile art. 215 alin. (2) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), casându-se un prejudiciu în cuantum de 2.069.159.200 lei părţii civile M.A.A.P.
În consecinţă, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara va fi admis, va fi casată hotărârea atacată şi sentinţa penală nr. 196 din 4 decembrie 2003 a Tribunalului Caraş – Severin şi va fi condamnat inculpatul şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen. (circumstanţele atenuante reţinute în favoarea inculpatului prin hotărârile iniţiale).
Se va dispune înlăturarea art. 81 C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., se vor contopi pedepsele aplicate, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea.
Sub aspectul laturii civile, din actele depuse rezultă că prejudiciul efectiv adus bugetului de stat, constând în suma de bani menţionată de inculpat în schimbul decontării cupoanelor agricole este de 2.069.159.200 lei, sumă la care va fi obligat cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă.
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate vor fi menţinute.
Cu privire la recursul inculpatului D.T.N.:
Inculpatul, prin susţinerile orale şi prin concluziile scrise, a analizat în principal recursul parchetului, cu privire la care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat şi tangenţial s-a referit la infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., învederând că nu au fost produse consecinţe juridice.
Or, fapta inculpatului de a completa şi semna notele de recepţie pentru îngrăşămintele chimice, îngrăşăminte care în realitate nu au fost aprovizionate, de a completa şi semna facturile fiscale menţionând fictiv vânzări care nu au avut loc, de a întocmi contravalorile cu facturile de livrare, de a le semna şi de a le prezenta la societăţile bancare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., aşa cum bine au reţinut instanţele de fond şi apel, motiv pentru care recursul declarat de inculpat nu este fondat şi va fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. pen.
Conform art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 366/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 475/2006. Penal → |
|---|
