ICCJ. Decizia nr. 2919/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2919/2006
Dosar nr. 7256/1/2006
Şedinţa publică din 8 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Braşov, având pe rol soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii C.C. şi H.F. împotriva sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Braşov, în primă instanţă, la termenul din 21 aprilie 2006, din oficiu, a pus în discuţia părţilor măsura arestării preventive a inculpaţilor: C.C., H.F. şi V.A.I.
Prin încheierea din aceeaşi dată, Curtea de Apel Braşov a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor, în temeiul art. 160b şi art. 3002 C. proc. pen. şi a constatat că în prezent subzistă temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la luarea acestei măsuri. A apreciat că starea de fapt cu care a fost sesizată prima instanţă nu s-a modificat în urma administrării nemijlocite a probelor, iar lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă şi în prezent pericol concret pentru ordinea publică.
A mai reţinut că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. a) şi h) C. proc. pen., pentru inculpaţii C.C. şi V.A.I., respectiv art. 148 alin. (1) lit. e) şi h) C. proc. pen., pentru inculpatul H.F. şi, constatând că faţă de pericolul concret pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpaţilor, în raport de natura infracţiunilor reţinute în sarcina acestora şi durata arestării până în prezent, a apreciat că măsura arestării preventive este in concordanţă cu dispoziţiile art. 5 paragraful 3 din C.E.A.D.O.L.F. şi cu exigenţele prevederilor legale cuprinse în Codul de procedură penală în această materie.
Împotriva încheierii din 21 aprilie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în termen legal, au declarat recurs numai inculpaţii C.C. şi H.F., care, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, au solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate şi punerea lor de îndată în libertate.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor C.C.,H.F. şi V.A.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., iar faţă de inculpatul C.C. s-a reţinut şi săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 240 C. pen. S-a reţinut în sarcina inculpatului C.C. că, pe timp de noapte şi în loc public, împreună cu ceilalţi doi inculpaţi, după ce şi-a atribuit calitatea oficială de poliţist, a sustras prin violenţă de la partea vătămată D.C.D. suma de 240 RON, iar în sarcina celorlalţi doi inculpaţi că, în aceleaşi condiţii, au sustras împreună cu inculpatul C.C., de la partea vătămată mai sus menţionată, suma de 240 RON.
Tribunalul Braşov, la termenul din 8 martie 2006, a dispus condamnarea în primă instanţă a inculpaţilor, pentru săvârşirea faptelor mai sus enunţate.
Fiind nemulţumiţi de soluţia pronunţată, toţi cei trei inculpaţi au formulat apel, cauza aflându-se pe rolul Curţii de Apel Braşov sub nr. 438/P/Ap/2006,cu termen fixat la 17 mai 2006.
La termenul din 21 aprilie 2006, instanţa de control judiciar, verificând din oficiu legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest a inculpaţilor, pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză de către inculpaţii: C.C. şi H.F.
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 5 din C.E.A.D.O.L.F. şi art. 23 alin. (1) din Constituţia României, nimeni nu poate fi privat de libertate.
În aceleaşi texte însă, sunt înscrise totodată şi excepţii de la regula generală mai sus menţionată.
Astfel, în art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că, se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia".
În raport de reglementările internaţionale menţionate, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuia să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Rezultă, aşadar, că dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de fond a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept [(art. 148 alin. (1) lit. a) şi h) şi respectiv art. 148 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.)], care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaţilor: C.C. şi H.F.
Toate aceste aspecte coroborate şi cu circumstanţele personale ale inculpaţilor, care, deşi tineri de câte 23 de ani, cu pregătire şcolară limitată (de numai 7 clase), nu au nici o ocupaţie, justifică pe deplin dispoziţia instanţei de control judiciar, în sensul menţinerii arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.C. şi H.F. împotriva încheierii din 21 aprilie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 438/P/Ap/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.C. şi H.F. împotriva încheierii din 21 aprilie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 438/P/Ap/2006.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 120 RON (câte 1.200.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care, sumele de câte 40 RON (câte 400.000 lei), reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2910/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2987/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
