ICCJ. Decizia nr. 3014/2006. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.3014/2006

Dosar nr. 5462/1/2006

Şedinţa publică din 11 mai 2006

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Condamnatul T.D., prin contestaţia în anulare de faţă, solicită a fi reformată Decizia penală nr. 980 din 15 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece, instanţa de recurs, a omis a se pronunţa asupra cererii sale exprese, formulată prin recursul său ordinar, şi anume de schimbare a încadrării juridice dată faptei pentru care astăzi e definitiv condamnat şi execută o pedeapsă de 11 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat şi prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., ca urmare să i se reducă şi pedeapsa.

Astfel, prin sentinţa penală nr. 159 din 5 iulie 2005 a Tribunalului Olt, a fost condamnat la 11 ani închisoare în baza art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., şi această hotărâre a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 980 din 15 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar care hotărâre nu se pronunţă cu privire la cererea sa expresă, de schimbare a încadrării juridice sus-menţionată.

Contestaţia în anulare, este inadmisibilă şi ca atare va fi respinsă în baza art. 386 C. proc. pen.

Astfel, potrivit art. 386 C. proc. pen., orice hotărâre penală definitivă se poate contesta numai pentru 4 cazuri expres şi limitativ prevăzute în textul menţionat de la lit. a) – d) inclusiv.

Examinând motivul invocat de condamnat şi văzând că nu se regăseşte în cele 4 cazuri expres şi limitativ prevăzut la lit. a) – d) inclusiv, ale articolului 386 C. proc. pen., prezenta contestaţie în anulare, ce vizează schimbarea încadrării juridice cu imediata sa consecinţă, a reducerii pedepsei, Curtea îl apreciază ca o repetare a recursului ordinar, ceea ce, de asemenea nu este admisibil potrivit legii procesuale penale române, în vigoare.

În consecinţă, în raport de cele analizate, contestaţia în anulare de faţă va fi respinsă, ca inadmisibilă.

Se vor aplica şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.D. împotriva deciziei penale nr. 980 din 15 februarie 2006 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 23698/1/2005 (nr. vechi 7474/2005).

Obligă pe contestator să plătească statului suma de 120 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3014/2006. Penal