ICCJ. Decizia nr. 3038/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3038/2006
Dosar nr. 7585/1/2006
Şedinţa publică din 11 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 3 mai 2006, pronunţată în dosarul nr. 3199/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus, printre altele, menţinerea stării de arest a inculpatului P.F.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a acestuia.
Împotriva încheierii sus-arătate a declarat recurs inculpatul P.F., solicitând, prin apărătorul desemnat din oficiu, casarea acesteia şi punerea sa în libertate întrucât nu mai există nici un temei care să justifice menţinerea stării de arest.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Aşa cum rezultă din actele aflate la dosar, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată şi de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen.
În esenţă, s-a reţinut că inculpatul, inspector principal de poliţie în cadrul I.P.J. Ilfov – Serviciul de Investigare a Fraudelor şi inculpaţii B.R. şi P.V., urmărind obţinerea de foloase prin comiterea unor fapte de corupţie au iniţiat constituirea unei asocieri pentru comiterea a 4 acte materiale de luare de mită.
Temeiurile arestării preventive a inculpatului P.F. le-au constituit dispoziţiile art. 148 lit. h) C. proc. pen.
Cât priveşte menţinerea stării de arest a inculpatului, Înalta Curte apreciază că în mod temeinic şi legal s-a dispus privarea de libertate a acestuia.
Este adevărat că potrivit art. 5 din C.A.D.O.L.F. şi art. 23 alin. (1) din Constituţia României, nimeni nu poate fi privat de libertate.
În aceleaşi texte, însă, sunt înscrise totodată şi excepţiile de la regula generală mai sus menţionată.
Astfel, conform art. 5 paragraful 1 lit. e) din Convenţie, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a lămuri că a săvârşit o infracţiune, ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
Pe de altă parte, art. 20 din Constituţia României prevede că „dispoziţiile constituţionale vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu D.U.D.O., cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte" iar, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte şi legile interne au prioritate reglementările internaţionale.
Rezultă aşadar, că reglementările cuprinse în art. 5 paragraful 3 din Convenţie sunt obligatorii, făcând parte din ordinea de drept internă.
În raport cu reglementările internaţionale menţionate, cu referire expresă la excepţia prezentată de arestare preventivă, s-au stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută în legislaţia fiecărui stat, conform Convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Reiese aşadar, că dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior, pe care îl deservesc.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată menţinerea arestării preventive.
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept [(art. 148 lit. h) C. proc. pen.)] care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului P.F.
Înalta Curte constată că, în raport de modul de concepere a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptei şi de urmările acesteia, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a actului de justiţie.
Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societăţii ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Aşa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.F.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.F. împotriva încheierii din 3 mai 2006 Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 3199/2/2006.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 120 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3036/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3046/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
