ICCJ. Decizia nr. 2961/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2961/2006
Dosar nr. 35613/2/2005
Şedinţa publică din 10 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1192 din 28 septembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, inculpata M.M. a fost condamnată, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 76 lit. b) şi art. 74 lit. a) C. pen., la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 65 C. pen., inculpatei i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 lit. a), b) şi e) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 22 februarie 2005 la 15 aprilie 2005, inclusiv.
În temeiul dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpată a 6 comprimate de methadonă depuse la camera de corpuri delicte cu dovada seria AI nr. 0018520.
În temeiul dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen., raportat la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 200.000 lei obţinută din săvârşirea infracţiunii.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpata a fost obligată la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
La data de 22 februarie 2005, inculpata M.M. i-a vândut martorului denunţător I.M.D. 11 comprimate de methadonă cu suma de 200.000 lei.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, proces-verbal de consemnare a seriilor bancnotelor folosite la organizarea flagrantului, denunţul şi declaraţiile martorului I.M.D., proces-verbal de percheziţie corporală, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile martorului P.I., declaraţiile inculpatei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 1014 din 19 decembrie 2005, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi a înlăturat pedeapsa complementară prevăzută de art. 65 C. pen.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate au fost menţinute.
Apelul inculpatei a fost respins, ca nefondat, iar aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 50 lei.
Instanţa de control judiciar a constatat că, în condiţiile în care cuantumul pedepsei aplicate inculpatei este sub limita de 2 ani, dispunerea pedepsei complementare nu este posibilă, nefiind permisă de lege.
Cu privire la criticile formulate de inculpată prin motivele sale de recurs, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 81 C. pen., limita maximă a pedepsei prevăzută de lege pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 este de 15 ani, iar reţinerea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 neinfluenţând asupra condiţiilor de aplicare a instituţiei suspendării condiţionate a pedepsei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata M.M., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 sau 861 C. pen.
Hotărârea instanţei de apel a fost criticată şi pentru că nu s-a pronunţat asupra apelului inculpatei.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 9 şi 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat.
Instanţa de apel şi-a motivat soluţia dispusă, iar criticile formulate de inculpată au fost în mod judicios analizate, prin prisma textelor de lege referitoare la instituţia suspendării condiţionate a cărei aplicare s-a solicitat în cauză.
Motivarea instanţei de control judiciar permite verificarea hotărârii judecătoreşti sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, astfel că, critica formulată se dovedeşte a fi nefondată şi urmează să fie respinsă ca atare.
Şi motivul de recurs prin care solicită aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., sau art. 861 C. pen., este neîntemeiat.
În materia instituţiei suspendării executării pedepsei, ca mijloc de individualizare legală, legiuitorul a stabilit ca o condiţie pentru acordarea acesteia, pedeapsa prevăzută de lege, în cazul infracţiunilor intenţionate, mai mare de 15 ani.
Prin sintagma „pedeapsă prevăzută de lege" se înţelege limitele speciale ale pedepsei pentru fiecare infracţiune în parte, stabilită prin textul de incriminare, fără a fi avute în vedere modificările ce pot interveni prin aplicarea de către instanţă a cauzelor de atenuare (stări şi circumstanţe).
Or, art. 16 din Legea nr. 143/2000 are natura juridică a unei circumstanţe legale atenuante cu caracter special, iar aplicarea ei nu are consecinţe asupra accepţiunii sintagmei în discuţie.
A proceda altfel ar însemna să se admită că instanţa de judecată are competenţa de a interveni în individualizarea legală a pedepselor, ceea ce nu este permis, acesteia fiindu-i îngăduită numai individualizarea judiciară şi numai în limitele pedepselor stabilite de lege pentru fiecare infracţiune.
În consecinţă, pedeapsa prevăzută de legiuitor în cazul infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 săvârşită de inculpată fiind de 15 ani închisoare, aplicarea dispoziţiilor art. 81 sau 861 C. pen., nu este posibilă nici în cazul reţinerii articolului 16 din Legea nr. 143/2000 şi a reducerii la jumătate a cuantumului pedepsei.
Nefiind alte motive de casare, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
Recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.M. împotriva deciziei penale nr. 1014 din 19 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 lei RON.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 10 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2955/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3004/2006. Penal → |
|---|
