ICCJ. Decizia nr. 3092/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3092/007

Dosar nr. 1526/32/2006

Şedinţa publică din 19 ianuarie 2007

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 395/ D din data de 22 august 2006, pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 2202/2006, a fost condamnat alături de alţi inculpaţi, P.G., pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. c) C. pen., faptă săvârşită la 8 mai 2005, la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1229/2005 a Judecătoriei Bacău, definitivă la 30 aprilie 2005, pedeapsă care a fost adăugată la pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 64 şi 71 C. pen.

În cadrul procesului penal a fost soluţionată şi acţiunea civilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele considerente:

În după amiaza zilei de 8 mai 2005, inculpaţii se plimbau pe str. 9 Mai din municipiul Bacău şi au observat în dreptul "Policlinicii cu Plată" două tinere care aveau poşete.

La propunerea inculpatului G.D., inculpaţii D.C.G., P.G. şi făptuitorul Ş.A.I. au fost de acord să smulgă poşeta de la cele două persoane pentru a face rost de bani.

În realizarea hotărârii infracţionale cei patru, în zona Medical Service, s-au apropiat de cele două tinere, inculpatul G.D. încercând că smulgă poşeta părţii vătămate B.A.G.

Întrucât aceasta a opus rezistenţă, inculpatul G.D. a lovit-o cu piciorul şi smucind geanta, prin ruperea bretelelor, a intrat în posesia ei, după care toţi patru au fugit.

Inculpaţii şi-au însuşit un telefon mobil şi suma de 60.000 lei ROL, bunuri aflate în poşetă. Telefonul mobil a fost vândut unei persoane necunoscute cu suma de 400.000 lei ROL.

Cu privire la inculpatul P.G., instanţa de fond a reţinut că fapta dedusă judecăţii a fost comisă înăuntrul termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1229/2005 a Judecătoriei Bacău, definitivă la 30 aprilie 2005 şi în consecinţă, în baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării acestei pedepse pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată în cauză (un an şi 6 luni închisoare), dispunându-se executarea unei pedepse de 2 ani închisoare.

Împotriva sentinţei a declarat apel, alături de alt inculpat şi recurentul P.G. susţinând că nu a participat la exercitarea violenţelor asupra părţilor vătămate şi nici la sustragerea bunurilor acestora, astfel încât se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de tâlhărie în complicitate la cele două infracţiuni de tâlhărie. Al doilea motiv de apel a vizat individualizarea judiciară, solicitând să se dea eficienţă dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. c), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. c) C. pen., pedeapsa aplicată să fie coborâtă până la minimul de 3 luni închisoare.

Prin Decizia penală nr. 347/2006 pronunţată de Curtea de Apel Bacău a fost admis apelul inculpatului P.G. numai cu privire la încadrarea juridică. Instanţa făcând aplicarea art. 334 C. proc. pen., în ce-l priveşte pe acest inculpat a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c), alin. (12) lit. a) C. pen.,cu aplicarea art. 99, art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. c) C. pen., în complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 74 lit. c), art. 76 lit. c) C. pen., faptă comisă la 8 mai 2005.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că nu rezultă din nici o probă administrată în cauză că inculpatul P.G. a exercitat acte de violenţă asupra părţilor vătămate sau că le-ar fi deposedat de bunuri, aşa încât s-a reţinut art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), privind participaţia sub forma complicităţii morale a acestuia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, criticând-o sub aspectul individualizării pedepsei.

Recursul nu este fondat.

La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepsei instanţa având în vedere în afară de dispoziţiile părţii generale ale codului penal şi de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a acestuia şi de gradul de pericol social concret al infracţiunii comise, de persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Constatând că pedeapsa aplicată inculpatului este de natură a atinge scopul preventiv şi educativ prevăzut de legiuitor, hotărârile pronunţate în cauză fiind temeinice, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr. 347 din 14 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 220 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3092/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs