ICCJ. Decizia nr. 3120/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3120/2006
Dosar nr. 2983/1/2006
Şedinţa publică din 16 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1275/P/2005 la Curtea de Apel Constanţa, petenta P.E. a formulat plângere împotriva rezoluţiei din 6 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. 431/II/2/2005.
În motivarea plângerii petenta a arătat că în mod nelegal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa i-a respins plângerea, în legătură cu revendicarea unui imobil situat în Constanţa, care ulterior prin manopere frauduloase a fost înstrăinat de numiţii C.M. şi I.C., cu complicitatea unui notar public şi a unor funcţionari din cadrul Primăriei Constanţa. În cauză, a susţinut petenta, se impune infirmarea rezoluţiei atacată şi trimiterea în judecată a persoanelor vinovate, respectiv C.M. şi I.C., existând dovezi suficiente de vinovăţie a acestora.
Curtea de Apel Constanţa, prin sentinţa penală nr. 5/ P din 20 ianuarie 2006, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta P.E. împotriva rezoluţiei din 6 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, pronunţată în dosarul penal nr. 431/II/2/2005, pe care a obligat-o la plata sumei de 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către intimaţi şi la 100.000 lei cu acelaşi titlu către stat.
În motivarea acestei hotărâri, prima instanţă a arătat că:
În baza sentinţei civile nr. 1238 din 20 octombrie 2004, Tribunalul Constanţa a admis cererea de notificare, formulată de petentă, pentru a intra în posesia imobilului situat în Constanţa, B-dul. Mamaia nr. 7/ A, asupra căreia i s-a recunoscut dreptul de proprietate, prin aceeaşi hotărâre judecătorească.
Cu această ocazie, petentei i s-a comunicat că imobilul revendicat a fost obţinut prin hotărâri judecătoreşti, irevocabil de numiţii C.M. şi I.C., făptuitorii din cauză.
S-a reţinut de prima instanţă „că la dosarul cauzei se află certificatul de moştenitor nr. 1073/1976 din care rezultă că de pe urma defunctului P.N. decedat, la data de 28 noiembrie 1950, cu ultimul domiciliu în Constanţa, a rămas dreptul de concesiune asupra locului de veci numitei P.A. soţie şi legatară universală a testamentului autentificat sub nr. 2729/1948 al Tribunalului Constanţa, căreia îi revine întreaga masă succesorală", cum şi faptul că „de pe urma defunctei P.A., decedată la 27 ianuarie 1991, aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 2521 din 5 septembrie 1966, au rămas ca moştenitori C.M. în calitate de soră şi I.C. în calitate de nepot de soră".
Diferit de aceasta însă, a arătat, prima instanţă, se constată că prin sentinţa civilă nr. 244 din 4 aprilie 2001, Tribunalul Constanţa a admis cererea reclamanţilor C.M. şi I.C. împotriva C.L.C., municipiul Constanţa, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Bucureşti, D.G.F.P. Constanţa, R.A.E.D.P. şi P.C.L.P. şi L.L. şi a dispus lăsarea reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie a imobilului situat în Constanţa, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 396 m.p.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel R.A.E.D.P.P. Constanţa, C.L.M.C., L.P. şi L.L., care au fost soluţionate prin Decizia civilă nr. C din 11 ianuarie 2002, în sensul că a fost respins capătul de cerere formulat de reclamanţii C.M. şi I.C. privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, încheiat între părţi. Prin aceeaşi hotărâre a fost respinsă şi capătul de cerere al reclamanţilor privind revendicarea imobilului în litigiu.
Această decizie a fost atacată cu recurs de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ce a fost soluţionat, prin Decizia civilă din 15 martie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că au fost admise recursurile declarate de reclamanţii C.M. şi I.C. şi respingerea apelurilor declarate de pârâţii L.P. şi L.L. împotriva sentinţei civile nr. 244 din 4 aprilie 2001 a Tribunalului Constanţa, pe care a menţinut-o.
Pe baza acestei din urmă decizii, Primăria Constanţa, la data de 23 noiembrie 2004, în baza unui proces verbal de predare-primire întocmit de D.P.S.C., a procedat la predarea-primirea imobilului situat în Constanţa către făptuitorii C.M. şi I.C.
Faţă de cele arătate mai sus, prima instanţă a concluzionat că în cauză în mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi făptuitori, întrucât aceştia nu au comis nici o faptă cu caracter penal, în cauză fiind puse în executare doar hotărâri judecătoreşti definitive, situaţie în care plângerea petentei P.E. este nefondată.
Împotriva hotărârii pronunţată de curtea de apel a declarat recurs, în termen legal, petenta P.E., prin care susţine că în cauză, urmare a interpretării eronate a probelor de la dosar, dar şi al complicităţii unor persoane interesate, în mod greşit i s-a respins plângerea, motiv pentru care a solicitat casarea acesteia, admiterea plângerii, infirmarea rezoluţiei pronunţată în cauză şi trimiterea în judecată a făptuitorilor C.M. şi I.C.
Recursul declarat de petenta P.E. este nefondat.
Aşa cum rezultă din situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi redată pe larg în prezenta decizie în cauză, între petentă şi făptuitorii C.M. şi I.C. au existat mai multe litigii cu privire la un imobil şi o suprafaţă de teren aflate în Constanţa.
Acest litigiu a fost soluţionat, prin hotărâre judecătorească irevocabilă în favoarea făptuitorilor, care au trecut la punerea în executare a acesteia.
Întrucât în cauză ne aflăm în faţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care au consfinţit un drept în favoarea făptuitorilor fără ca în sarcina acestora să se reţină vreo culpă sau faptă cu caracter penal, se constată că în mod justificat, prima instanţă a respins plângerea petentei ca nefondată, menţinând ca legală şi temeinică rezoluţia atacată.
Pentru considerentele arătate, urmează a se constata că recursul declarat de petenta P.E. este nefondat şi a fi respins ca atare.
Aflându-se în culpă procesuală, petenta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de judecata prezentului recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta P.E. împotriva sentinţei penale nr. 5 din 20 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală.
Obligă pe recurenta petentă la plata sumei de 80 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3058/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3151/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
