ICCJ. Decizia nr. 3151/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3151/2006
Dosar nr. 5802/1/2006
Şedinţa publică din 17 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 688 din 31 octombrie 2005, Tribunalul Timiş, în baza art. 1032 alin. (1) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., a dispus luarea măsurii educative a libertăţii sub supraveghere a minorului C.M.A., pe timp de un an sub supravegherea deosebită a părinţilor săi C.C. şi C.M., cu îndatorirea acestora de a veghea îndeaproape asupra minorului în scopul îndreptării lui, având obligaţia înştiinţării instanţei dacă minorul se sustrage de la supraveghere, dacă are purtări rele ori a săvârşit din nou o faptă penală.
A atras atenţia minorului asupra dispoziţiilor art. 1031 alin. (6) C. pen.
A revocat măsura arestării preventive şi a dispus de îndată punerea în libertate a minorului, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 118 lit. d) C. proc. pen., a confiscat de la inculpat suma de 300.000 lei.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus reţinerea de 24 ore din 6 iunie2005 şi arestul din 7 iunie 2005 la zi.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul minor în solidar cu părinţii acestuia să plătească statului 500 RON, cheltuieli judiciare.
A constatat că partea vătămată M.I.V. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În noaptea de 4 iunie 2005, partea vătămată M.I.V. s-a deplasat la o discotecă de pe raza localităţii Giarmata rămânând acolo până, în jurul orelor 2,00, când a decis să plece spre casă. După ce a părăsit incinta localului, în timp ce se deplasa spre locuinţa sa, la un moment dat, partea vătămată a fost ajunsă din urmă de inculpat care, după ce a imobilizat-o, a deposedat-o de un telefon celular şi un lănţişor din aur. După ce inculpatul şi-a însuşit bunurile amintite, acesta a aplicat părţii vătămate o lovitură în zona coastelor, după care a părăsit locul faptei. Ulterior comiterii infracţiunii, inculpatul a oferit cu titlu de cadou lănţişorul sustras numitului U.E.M., acesta din urmă neavând cunoştinţă de provenienţa bunului. În ceea ce priveşte telefonul, acesta a fost vândut de către inculpat numitei A.C.L., contra sumei de 300.000 lei.
Pe parcursul urmăririi penale s-a reuşit recuperarea bunurilor de care fusese deposedată partea vătămată, fapt pentru care aceasta nu s-a mai constituit parte civilă în cauză. S-a precizat că valoarea totală a bunurilor sustrase de către inculpat a fost de 5.050.000 lei. Procedându-se la audierea inculpatului în legătură cu fapta comisă, acesta a manifestat un comportament sincer şi nu este cunoscut cu antecedente penale. Inculpatul a fost expertizat din punct de vedere neuropsihiatric, concluziile raportului de expertiză stabilind că, raportat la fapta comisă, inculpatul a avut discernământ diminuat.
În drept, fapta inculpatului C.M.A., care în noaptea de 4 iunie 2005, aflându-se în loc public l-a deposedat prin violenţă pe partea vătămată M.I.V. cu un lănţişor din aur şi un telefon mobil, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen.
Din raportul de expertiză psihiatrico legală a reieşit că raportat la faptă, inculpatul a avut discernământul diminuat. Totodată inculpatul, conform afirmaţiilor persoanelor intervievate, a fost luat în evidenţă la Clinica de Neuropsihiatrie, fiind diagnosticat cu retard mintal uşor, la vârsta de 15 ani inculpatul a avut prima tentativă parasuicidară, intoxicaţie voluntară polimedicamentoasă ca urmare a absenţelor nemotivate, la şcoală. Cea de a doua tentativă de suicid a intervenit pe fondul unor conflicte cu părinţii. În familia inculpatului nici un membru nu a mai fost cercetat sau condamnat pentru fapte penale.
Din referatul de evaluare întocmit de S.P.V.S.R.I.I. de pe lângă Tribunalul Timiş rezultă că inculpatul prezintă şanse de reintegrare în societate, în condiţiile în care va fi inclus într-un program de consiliere privind creşterea rezistenţei la presiunea grupului şi la depăşirea situaţiilor percepute ca stresante, din cauza emotivităţii excesive, oportun în acest sens fiind sprijinul moral al familiei şi urmarea unui tratament de specialitate. De asemenea, s-a arătat că factorii de natură să inhibe comportamentul antisocial sunt: suport moral din partea familiei, intenţia de a-şi continua studiile, disconfortul resimţit în perioada de când se afla în arestul preventiv, implicarea în activităţi dezirabile din punct de vedere social şi analizând acest factor menţionat s-a apreciat că există risc scăzut de a comite acte cu caracter antisocial.
Ţinând seama de toate acestea şi de perioada cât a fost privat de libertate, 6 iunie 2005 până în prezent, instanţa a apreciat că luarea unei măsuri educative asupra inculpatului, fără aplicarea unei pedepse privative de libertate va duce la reeducarea acestuia şi la prevenirea comiterii de noi fapte penale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 192 alin. ultim C. proc. pen., iar măsura educativă a libertăţii supravegheate este neîndestulătoare în raport de gravitatea faptei reţinută în sarcina inculpatului.
Prin Decizia nr. 4/ A din 2 martie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, s-a desfiinţat în parte sentinţa şi, rejudecând: în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., şi art. 74 şi 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul minor la o pedeapsă de 4 luni şi 25 zile închisoare pe care a constat-o executată. S-au înlăturat dispoziţiile art. 103 C. pen., şi obligarea în solidar a părinţilor inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, vinovăţia inculpatului a fost în mod corect reţinută de prima instanţă în baza probelor administrate, ea nefiind de altfel contestată nici de către inculpat.
Aplicând inculpatului minor măsura educativă a libertăţii supravegheate, prevăzută de art. 103 C. pen., instanţa a pierdut din vedere imposibilitatea derulării acesteia, pentru un interval de un an, între momentul punerii în executare şi cel al dobândirii majoratului de către inculpat, astfel că, găsind întemeiat, pentru acest motiv, apelul declarat de parchet, instanţa de apel luând în considerare dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen., s-a orientat asupra unei pedepse privative de libertate.
Întrucât la dosarul de fond există probe privind diagnosticul de retard mental uşor pe care-l prezenta inculpatul şi referatul de evaluare întocmite de S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul Timiş, din care rezultă că inculpatul a avut până în prezent două tentative de suicid, pe fondul unor absenţe nemotivate de la şcoală şi a unor conflicte cu părinţii, dar că prezintă şanse de reintegrare în societate, actualmente ajutându-şi tatăl la unele munci practice, până când va putea relua cursurile şcolare, instanţa de apel a apreciat că în favoarea acestuia pot fi reţinute circumstanţe atenuante, prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., în raport şi de modul cum a conceput fapta şi a reacţionat ulterior acesteia.
Totodată, s-a constatat întemeiat şi cel de-al doilea motiv de apel invocat de parchet privind greşita obligare a părinţilor inculpatului, la plata cheltuielilor judiciare în solidar cu inculpatul minor, în condiţiile în care nu a existat constituire de parte civilă în cauză şi, deci, părţile responsabile civilmente nu au fost obligate la repararea nici unei pagube.
În ceea ce priveşte critica vizând modalitatea de executare a pedepsei, a apreciat că aceasta este neîntemeiată, deoarece, ……. de la 5 la 6 ……. din decizie apel……….
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul individualizării necorespunzătoare a pedepsei prin reţinerea nejustificată a circumstanţelor atenuante, precum şi pentru aplicarea necorespunzătoare a dispoziţiilor art. 484 C. proc. pen., prin necitarea serviciului de reintegrare socială.
Cu ocazia dezbaterilor, procurorul de şedinţă a susţinut doar motivul de recurs ce vizează majorarea pedepsei.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a evaluat în mod corespunzător criteriile cuprinse în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, limitele de pedeapsă stabilite de textul de lege incriminator, împrejurările comiterii faptei şi persoana inculpatului, care, anterior comiterii faptei, a avut o bună comportare, a comis fapta pe fondul unui retard mintal uşor şi prezintă şanse reale de reintegrare în societate, bucurându-se de sprijinul familiei sale, situaţie în raport de care a redus pedeapsa la perioada executată, reţinând în mod justificat circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. Susţinerea parchetului din motivele scrise de recurs în sensul că, deşi comisia de expertiză a reţinut că inculpatul prezintă un discernământ diminuat, acest diagnostic nu este motivat prin considerentele analizei de caz, nu poate fi luată în considerare, având în vedere antecedentele medicale ale acestuia, respectiv faptul că a suferit multiple internări şi consultaţii de specialitate începând cu anul 1988, astfel cum rezultă din fişa medicală.
În consecinţă, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul parchetului, menţinând hotărârea atacată ca fiind legală şi temeinică.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 4/ A din 2 martie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, privind pe inculpatul C.M.A.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3120/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3164/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... → |
|---|
