ICCJ. Decizia nr. 3247/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3247/2006
Dosar nr. 30084/1/2005
(nr. vechi: 7769/2005)
Şedinţa publică din 22 mai 2006
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 408 din 28 martie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 600/2004, s-a dispus condamnarea inculpatei M.A.I., la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 74 C. pen., art. 76 C. pen. şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
În baza art. 81 şi art. 110 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de un an şi 6 luni.
În baza art. 359 C. proc. pen., i-au fost puse în vedere inculpatei dispoziţiile art. 83 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii din 20 noiembrie 2002.
În baza art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi 76 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei D.A.S., la un an închisoare.
I-au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă, din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii din 20 noiembrie 2002.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatelor D.A. şi M.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., a fost respinsă cererea formulată de partea civilă R.A. privind acordarea daunelor morale.
Inculpatele au fost obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în esenţă, următoarele:
În data de 18 noiembrie 2002, inculpatele D.A.S. şi M.A.I., s-au deplasat la domiciliul părţii vătămate R.A., purtând o discuţie cu aceasta în faţa blocului.
În aceste împrejurări inculpatele i-au reproşat părţii vătămate faptul că i-ar fi sustras telefonul mobil, aparţinând martorului I.G. făcând, totodată, o serie de afirmaţii nereale. Întrucât partea vătămată nu a recunoscut, inculpatele au lovit-o cu palmele peste faţă, după care, la solicitarea acestora, s-au deplasat la domiciliul martorului I.G. pentru a lămuri lucrurile, dar nu au reuşit, acesta nefiind acasă.
Ulterior părţile s-au deplasat la locuinţa martorului R.G., rămânând însă în faţa blocului pentru a-l aştepta. În momentul în care martorul R.G. s-a întâlnit cu inculpatele şi partea vătămată, acestea au lovit-o cu palmele peste faţă, după care, toţi patru au urcat în apartamentul său situat la etajul 9.
După ce au ajuns în locuinţa martorului, partea vătămată a fost dezbrăcată şi lovită atât de către inculpatele D.A. şi M.A. cât şi de martorul R.G.
Pe fondul violenţelor exercitate asupra sa, partea vătămată a fost deposedată de ceasul pe care-l avea la mână de către martorul R.G. şi de bijuteriile pe cale le avea la mâna cealaltă (trei inele şi o brăţară din argint) de către inculpate.
În urma loviturilor aplicate partea vătămată a suferit leziuni corporale vindecabile în 3-4 zile îngrijiri medicale.
În raport de această stare de fapt şi de probele administrate, instanţa de fond a apreciat că faptele săvârşite de inculpatele M.A.I. şi D.A.S. realizează elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatele M.A.I. şi D.A.S., respectiv partea civilă R.A.
Inculpata D.A. a criticat hotărârea instanţei de fond pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, invocând necesitatea restituirii cauzei la procuror pentru completarea probatoriului.
De asemenea, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., urmând a se constata că starea de fapt reţinută de instanţa de fond nu corespunde realităţii, iar interpretarea probelor administrate este eronată.
Inculpata M.A. a solicitat achitarea sa, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât nu s-a făcut dovada că violenţele au fost exercitate în scopul deposedării părţii vătămate de bunuri.
Partea vătămată a criticat hotărârea pentru motive de nelegalitate, apreciind că în mod greşit s-a luat act de prima sa declaraţie prin care a arătat că nu se constituie parte civilă deoarece nu cunoştea consecinţele unei astfel de manifestări de voinţă.
Prin Decizia penală nr. 780/ A din 13 octombrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, în dosarul nr. 1963/M/2005, s-a dispus respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate de inculpatele M.A.I., D.A. şi partea civilă R.A.
Apelantele au fost obligate la plata despăgubirilor civile.
Împotriva ambelor hotărâri, au declarat recurs, în termen legal, inculpata D.A.S. şi partea vătămată R.A.M. invocându-se cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 3, art. 171, 18 C. proc. pen.
Astfel, recurenta inculpată D.A.S. a criticat hotărârile pronunţate pentru nelegalitate în sensul încălcării dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., instanţa omiţând a pune în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de lovire.
De asemenea, a invocat faptul că instanţele au încălcat dispoziţiile art. 64 C. proc. pen., mijloacele de probă administrate de către organele judiciare fiind obţinute în mod nelegal şi pe cale de consecinţă ele nu pot dovedi vinovăţia inculpatei.
În esenţă, se reţine că în faza de urmărire penală au fost depuse la dosarul cauzei, copii xerox ale unor declaraţii luate martorilor într-un alt dosar, acestea neavând valoare probatorie. Se impune, pe cale de consecinţă, restituirea cauzei la procuror, în condiţiile prevăzute de art. 333 C. proc. pen., pentru completarea probatoriului, cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale ce guvernează faza de urmărire penală.
În fine, se apreciază că violenţele exercitate de către inculpată asupra părţii vătămate nu au avut ca scop însuşirea bunurilor şi prin urmare, infracţiunea de tâlhărie nu subzistă.
Recurenta parte vătămată R.A.M., a solicitat casarea hotărârilor şi în cadrul rejudecării, admiterea acţiunii civile şi obligarea inculpatelor la plata sumei de 50.000.000 lei, cu titlu de daune morale şi cheltuieli judiciare.
În motivele scrise, se arată că audiată de instanţa de fond cu privire la latura civilă a cauzei, a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză fără a cunoaşte consecinţele acestei manifestări de voinţă.
Examinând recursurile declarate de inculpata D.A.S. şi partea civilă M.A.I., în raport de motivele de recurs invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 3859 pct. 3, 171, 18 C. proc. pen., dar şi din oficiu potrivit art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., cu referire la art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Analizând probatoriul dispus şi administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanţele au stabilit corect starea de fapt, împrejurările săvârşirii infracţiunii precum şi vinovăţia inculpatei D.A.
Exercitarea actelor de violenţă de către inculpatele D.A. şi M.A.I., în scopul însuşirii bijuteriilor părţii vătămate rezultă, fără dubiu, atât din declaraţiile acestora cât şi din declaraţiile martorilor, a celorlalte probe administrate în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească.
Astfel, partea vătămată R.A.M. arată că după ce au ajuns în apartamentul martorului R.G. acesta a exercitat acte de violenţă însuşindu-şi ceasul pe care-l avea la mână S. mi-a scos inelele de pe mână şi i le-a dat lui A. Apoi m-au lovit din nou".
Atitudinea oscilantă a părţii vătămate s-a datorat faptului că, familiile inculpaţilor i-au sugerat să prezinte organelor judiciare o altă stare de fapt în sensul că nu a fost deposedată prin violenţă de bijuterii.
Însuşirea bunurilor prin violenţă, rezultă, de asemenea, şi din declaraţiile martorului R.G. (luate în prezenţa apărătorului său), trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, viol, lovire sau alte violenţe, care arată că „una dintre fete a spus să-şi dea jos inelele şi brăţara. A. a acceptat, eu le-am pus pe masă de unde le-au luat S. şi A. Am lovit-o cu palmele peste faţă şi spate toţi trei".
Această stare de fapt rezultă parţial şi din declaraţiile inculpatelor M.A. şi D.A. precum şi din declaraţiile martorilor A.A. şi C.C. Inculpatele nu au negat incidentul din faţa blocului şi nici împrejurarea că au însoţit partea vătămată în locuinţa martorului R.G. Aici au asistat la deposedarea părţii vătămate de bunuri nerecunoscând, însă, exercitarea actelor de violenţă.
Aprecierea probelor în cadrul procesului penal apare ca rezultat al unui proces de cunoaştere a realităţii obiective, acestea neavând o valoare dinainte stabilită. În conformitate cu principiul liberei aprecieri a probelor, orice infracţiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege dacă organul judiciar şi-a format convingerea că a aflat adevărul într-o cauză penală.
În speţa analizată, Înalta Curte apreciază că probele administrate, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor, cele date de inculpate, procesele-verbale de confruntare, dovedesc săvârşirea de către inculpata D.A. a infracţiunii de tâlhărie.
În ceea ce priveşte critica recurentei privind nesocotirea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., Înalta Curte constată că la termenele de judecată din 20 mai 2004 şi 27 ianuarie 2005 apărătorul inculpatei M.A.I., a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de lovire, aspect reiterat la termenul de judecată din 21 martie 2005 când s-a dezbătut cauza în fond. În raport de această solicitare, instanţa de fond constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 334 C. proc. pen., a dispus prin hotărârea pronunţată, respingerea cererii.
Nu poate fi primită nici critica privind restituirea cauzei procurorului, în condiţiile art. 333 C. proc. pen., în vederea completării urmăririi penale ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen.
Conform art. 333 C. proc. pen., în tot cursul judecăţii, instanţa se poate desesiza şi restitui dosarul procurorului, când din administrarea probelor sau din dezbateri rezultă că urmărirea penală nu este completă şi că în faţa instanţei nu s-ar putea face completarea acesteia decât cu mare întârziere.
Potrivit art. 333 C. proc. pen., instanţa poate restitui dosarul procurorului numai în condiţiile în care celeritatea soluţionării cauzei ar suferi prin administrarea în faţa instanţei a probelor necesare completării urmăririi penale.
De asemenea, potrivit art. 64 alin. (2) C. pen., mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.
În cauza de faţă se constată însă că declaraţiile au fost luate de organele de cercetare penală cu respectarea dispoziţiilor legale, procedându-se la audierea tuturor persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunii.
Este lipsită de relevanţă împrejurarea că o parte din martori au fost audiaţi într-o cauză în care s-a dispus disjungerea faţă de inculpata D.A.
Ca atare, probele administrate în dosarul privind-i pe inculpaţii P.G. şi I.G.A., nu puteau fi ignorate, ele contribuind, alături de celelalte probe, la stabilirea împrejurărilor săvârşirii faptelor de către inculpatele D.A. şi M.A.
În atare condiţii, cum starea de fapt, existenţa infracţiunii şi împrejurările săvârşirii acesteia au fost stabilite, nu se justifică restituirea cauzei la procuror, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 333 C. proc. pen.
Relativ la recursul declarat de partea civilă R.A.M., Înalta Curte constată că la termenul din 20 mai 2004, în prezenţa reprezentantului legal, după ce instanţa a adus la cunoştinţa acesteia că se poate constitui parte civilă sau poate participa la proces în calitate de parte vătămată, aceasta a declarat că s-a împăcat cu cele două inculpate.
În atare condiţii, revenirea sa, în sensul obligării inculpatelor la despăgubiri civile, nu poate fi primită.
Cât priveşte cererea formulată de apărătorul intimatei inculpate M.A.I. de repunere în termenul de recurs, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. Inculpata M.A.I. nu a declarat recurs, hotărârea rămânând, astfel, definitivă la data expirării termenului de recurs.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpata D.A.S. şi de partea civilă R.A.M., împotriva deciziei penale nr. 780/ A din 13 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. pen., recurenta parte civilă şi recurenta inculpată vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă cererea formulată de apărătorul intimatei inculpate M.A.I. de repunere în termenul de recurs.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpata D.A.S. şi de partea civilă R.A.M. împotriva deciziei penale nr. 780/ A din 13 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta parte civilă R.A.M. şi recurenta inculpată D.A.S. la plata sumelor de câte 60 RON (câte 600.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Suma de 100 RON (1.000.000 lei) reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată M.A.I. se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3217/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3264/2006. Penal → |
|---|
