ICCJ. Decizia nr. 3688/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 452 din 16 august 2005, Tribunalul Cluj a condamnat inculpații A.S.W.L. și H.T., pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută și pedepsită de art. 25,art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), art. 76 lit. e) C. pen., la pedeapsa de câte o lună închisoare fiecare; instigare la delapidare prevăzută și pedepsită de art. 2151 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani pentru inculpatul A.S.W.L. și la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani, pentru inculpatul H.T.
în temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpaților și s-a dispus ca inculpatul A.S.W.L. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani, iar inculpatul H.T. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.
în temeiul art. 14 C. proc. pen., art. 998 și art. 1003 C. civ., inculpații au fost obligați în solidar să achite părții civile SC I.M.D. SRL suma de 2.812.117.213 lei, cu dobândă legală începând cu luna noiembrie 2002 și până la achitare.
în temeiul art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea facturilor și chitanțelor falsificate din 16 octombrie 2002 și 22 octombrie 2002, a contractelor de vânzare-cumpărare din 22 noiembrie 2002 și 28 noiembrie 2002 și a celor 3 acte adiționale din 22 noiembrie 2002.
Inculpații au fost obligați la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în cursul lunii august 2002, inculpații H.T. și SC I. SRL București i-au solicitat livrarea unor cantități substanțiale de cafea, fără întocmirea documentelor legale de livrare.
Inițial P.M. i-a refuzat spunându-le că în zona respectivă livrarea de cafea se face prin agentul comercial Ș.I.
Promițându-i avantaje materiale de un milion lei pe zi și dacă afacerea va merge bine, inculpații i-au promis un apartament și o mașină, spunându-i că facturile de livrare a cafelei să fie întocmite pentru alți agenți economici. P.M. ridica de la I. cafea, pe bază de aviz și a livra în cursul aceleiași zile cumpărătorului pe bază de factură, sumele de bani încasate și instrumentele de plată erau depuse la casieria societății.
Societatea SC K. SRL, administrată de cei doi inculpați are sediul în Cluj-Napoca, str. Mărășești și pentru a nu se afla că se achiziționează cafea fără documente legale, a solicitat să ducă această cantitate de cafea la un depozit pe care l-au închiriat pe str. Patriciu Barbu de la martorul B.A.
Cu autoturismul condus de martorul S.I., cafeaua era transportată de la I. la K. SRL. P.M. transporta la depozitul menționat o cantitate foarte mare de cafea, iar conducătorul auto S.I. nu putea să deservească toți agenții economici, astfel el a anunțat șeful agenților economici despre faptul că P.M. transportă la acel depozit o cantitate foarte mare de cafea, fapt care-i afectează pe ceilalți agenți economici.
La depozitul de pe str. Patriciu Barbu, martorul S.I. a transportat cafea în cursul lunilor septembrie-noiembrie 2002.
La început, inculpații A.S.W.L. și H.T. achitau banii pentru cafeaua livrată, iar P.M. întocmea facturile fictive și chitanțe pe diverse societăți.
Din luna octombrie 2002, inculpații H.T. și A.S.W.L. au început să solicite cantități tot mai mari de cafea, întârziind cu plata prețului.
La data de 16 octombrie 2002, P.M. a ridicat de la SC I. SRL cafea în valoare de 653.539.293 lei, pe care a depozitat-o pe str. Patriciu Barbu, întocmind în fals facturile nr. 1970875 din 16 octombrie 2002, în valoare de 605.775.421 lei și nr. 4987558 din 16 octombrie 2002 în valoare de 47.763.872 lei, atestând mincinos în factură că a livrat cafea către SC P.D. SRL Cluj-Napoca, iar la casieria societății a depus un bilet de ordin cu întreaga sumă de 653.539.293 lei, la emitent figurând SC P.D. SRL, biletul avea și ștampila societății, iar P.D. susține că a primit biletul la ordin de la H.T., administratorul societății P.D., negând orice legătură cu inculpații și P.M.
La fel a procedat P.M. și, la data de 22 octombrie 2002, când a transportat la același depozit cafea în valoare de 630.372.299 lei însă factura a fost emisă pentru SC U. SRL Cluj-Napoca, iar la casieria societății împreună cu factura fictivă a depus și un bilet la ordin pentru întreaga sumă, la emitent figurând SC U. SRL, biletul purtând ștampila societății, iar P.M. susține că a primit biletul de la inculpatul H.T., administratorul Societății U. negând orice legătură cu inculpații.
Inculpații aveau la începutul lunii noiembrie 2002, neachitată către P.M. suma de peste 2 miliarde lei pentru cafea livrată. în urma unor discuții, la data de 11 noiembrie 2002, inculpatul H.T. a scos din casieria SC K. SRL suma de 650 milioane lei și a predat-o lui P.M., însă a condiționat predarea sumei de încheierea unor contracte în care suma să figureze drept avans pentru cafeaua ce urma să fie predată.
Având de depus o sumă de bani foarte mare la casieria SC I., P.M. a acceptat condiția impusă și, la data de 22 noiembrie 2002, a luat și completat un contract de vânzare-cumpărare, semnând în numele directorului general V.A.S. și a aplicat ștampila nr. 30, folosită la Cluj-Napoca, în aceeași zi de 11 noiembrie 2002 a mai falsificat și trei acte adiționale la contract, plata în avans a sumei de 650 milioane lei fiind trecută abia în al treilea act adițional. în contract se prevede livrarea de cafea în valoare de 100.000 dolari S.U.A., iar din partea SC K. actele adiționale au fost semnate de inculpatul A.S.W.L.
La data de 28 noiembrie 2002 a fost completat un alt contract de vânzare-cumpărare în care se completează sortimentele de cafea și prețurile de livrare, P.M. semnând în numele directorului V.S., iar din partea SC K. SRL, contractul a fost semnat de inculpatul H.T.
Cei doi inculpați nu au mai dat lui P.M. nici o sumă de bani pentru marfa livrată și neputându-se încasa sumele de bani menționate în cele două bilete la ordin, SC I. SRL a depistat livrările efectuate și neîncasate de către P.M. care a emis un număr de 91 de facturi fictive, în valoare de 3.322.114.057 lei, la casieria societății a fost depusă suma de 511.367.724 lei, rămânând nerecuperată suma de 2.812.117.213 lei, sumă cu care I. s-a constituit parte civilă, plus dobânda legală.
P.M. a fost trimis în judecată separat, iar prin sentința penală nr. 253/2004 a Tribunalului Cluj a fost condamnat pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și delapidare prevăzută de art. 2151alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
împotriva sentinței a declarat apel inculpatul H.T. solicitând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., să se dispună achitarea sa pentru infracțiunea de instigare la delapidare, prevăzută de art. 25, raportat la art. 2151alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25, raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu motivarea că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat.
în motivele de apel inculpatul a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut vinovăția sa sub aspectul instigării la cele două infracțiuni, bazându-se pe declarațiile inculpatului P.M. care nu se coroborează cu celelalte probe existente la dosar și că activitatea infracțională a acestuia s-a desfășurat separat de activitatea comercială pe care inculpatul apelant a avut-o în aceeași perioadă și în care, la un moment dat s-a implicat și firma la care lucra P.M. Apelantul a mai susținut că nu există probe certe din care să rezulte că inculpatul și-a însușit vreo cantitate de cafea din cea livrată de P.M., iar prejudiciul cauzat nu poate fi imputat inculpatului apelant ci celuilalt inculpat condamnat în aceeași cauză.
Prin decizia penală nr. 220 din 26 octombrie 2005, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul declarat în cauză, reținând că atât situația de fapt cât și încadrarea juridică au fost stabilite corect de prima instanță, din probele administrate în cauză rezultând că inculpatul este vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat.
în termen legal, inculpatul H.T. a declarat recurs împotriva deciziei, invocând cazurile de casare a hotărârii prevăzută de art. 3859pct. 12 și 13 C. proc. pen.
în dezvoltarea motivelor de recurs se susține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, menționând, în continuare că în afara susținerilor acuzatorii ale inculpatul P.M., în cauză nu există nici o probă care să dovedească vinovăția sa. Recurentul susține că nu este funcționar, nu are raport juridic cu SC I., nu gestionează sau administrează bunurile sale, neagă instigarea la infracțiunea de delapidare, deoarece, în opinia sa, rezoluția infracțională a aparținut lui P.M., el vânzând cafea fără documente legale încă înainte de perioada reținută.
Recurentul susține că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Astfel, se susține că litigiul dintre SC I. și inculpați este de natură comercială. între această societate și cea a inculpaților au existat relații comerciale încă din anul 2000 până la 31 mai 2005, iar în prezent, susține inculpatul, firma sa nu mai are nici un fel de debit față de I.
Referitor la latura civilă, se arată că în mod greșit au fost obligați inculpații, la plata sumei de 2.813.117.213 lei cu dobânda legală aferentă, deoarece prin sentința penală nr. 253 din 1 aprilie 2004 a Tribunalului Cluj, secția penală, inculpatul P.M. a fost obligat la plata aceleiași sume.
Recursul nu este fondat.
Din probele administrate în cauză rezultă că recurentul, alături de celălalt inculpat este autorul moral al infracțiunii de delapidare, în cauză fiind îndeplinite condițiile instigării.
Inculpații A.S.W.L. și H.T. sunt cei care l-au determinat pe P.M. să scoată marfa din gestiunea SC I. SRL, fără documente legale și să o livreze lor, fără a o plăti ulterior, sfătuindu-l pe agentul comercial să întocmească facturi și chitanțe în numele altor societăți comerciale, pentru a nu se observa relația lor comercială.
Cei doi inculpați au negat faptele. Recurentul susține că nu există probe la dosar pentru dovedirea vinovăției sale. Pe lângă declarația lui P.M., care a susținut că a scos marfă din gestiunea societății, întocmind apoi documente fictive, la sugestia celor doi inculpați, iar întreaga cantitate de cafea a predat-o acestora, la depozitul din Cluj-Napoca de pe strada Patriciu Barbu, nemaifiindu-i plătită există și alte probe, care coroborate cu această declarație atrag concluzia că situația de fapt și încadrarea juridică reținută sunt corecte.
Martorul S.I., conducător auto la SC I. SRL în declarațiile sale a susținut că în mai multe rânduri, în perioada octombrie - noiembrie 2002, a descărcat marfă în imobilul situat pe strada Patriciu Barbu în prezența celuilalt inculpat, ambii inculpați au închiriat acest spațiu în scopul transportului diferitelor cantități de cafea.
Această declarație se coroborează cu declarația martorului B.A., proprietarul imobilului folosit drept depozit care a confirmat faptul că a închiriat acel spațiu.
Participația penală a inculpatului H.T. și a celuilalt inculpat la faptele comise de către P.M. reiese și din declarațiile martorilor D.P., director control operațional în cadrul SC I. SRL București (inculpatul A.S.W.L. a recunoscut, într-o discuție cu acesta că din luna septembrie 2002 a primit cafea cu un preț mai mic de la acesta), precum și declarația martorului P.D.C., director de vânzări la SC N.R. SRL care a asistat la discuția purtată între P.D. și inculpatul A.S.W.L. Acest inculpat a recunoscut și faptul că o parte din marfa trimisă de către agentul P.M. cu șoferul S.I., a ajuns la depozitul situat în zona Pieței din Cluj-Napoca.
De asemenea, în listingul mobilului aparținând SC K. SRL și folosit de inculpatul H.T., pentru perioada 2 octombrie 2002 - 18 noiembrie 2002 apar numeroase convorbiri cu telefonul mobil folosit de către P.M. în majoritatea zilelor există câte două până la cinci convorbiri, ceea ce demonstrează legătura între cei doi.
în mod corect instanțele au reținut că cei doi inculpați știau că P.M. este agent comercial și că nu ar fi putut încheia nici un contract de livrare cu acestea, însă cu toate acestea, la data de 22 noiembrie 2002, au încheiat și un contract de vânzare-cumpărare și trei acte adiționale, iar despre suma de 650 milioane lei primită avans, se menționează abia în al treilea act adițional, iar cum directorul de la SC I. era în București, unde are sediul societății, inculpații știau că directorul general V.A.S. nu avea cum să semneze contractul și actele adiționale, acestea fiind întocmite la Cluj-Napoca.
Situația de fapt fiind corect stabilită de prima instanță, încadrarea juridică este, de asemenea, corectă, recurentul se face vinovat de săvârșirea instigării atât la infracțiunea de delapidare cât și la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Instigarea fiind posibilă la toate faptele prevăzute de legea penală, înseamnă că și activitatea de determinare nu cunoaște restrângeri cu privire la nici o infracțiune.
Instanța înlătură apărarea recurentului inculpat în sensul că nu a avut calitatea prevăzută de lege pentru a fi subiect al infracțiunii reținute în sarcina sa, deoarece atribuțiile de gestionar sau administrator nu se cer în mod obligatoriu și pentru instigatori, aceștia pot fi din afara unității căreia îi aparțin bunurile.
în consecință, faptele inculpatului ce constau în aceea că, în cursul lunilor octombrie - noiembrie 2002, împreună cu inculpatul A.S.W.L. au cerut agentului comercial P.M. să întocmească facturi fiscale care atestau în mod nereal livrarea unor cantități de cafea către alte societăți decât firma lor, respectiv SC K. SRL care a primit cafeaua și apoi au întocmit chitanțe care atestau în mod mincinos încasarea contravalorii unei părți din marfă de la societățile care nu au primit și plătit marfa, documente folosite pentru justificarea livrărilor în evidențele SC I. SRL, solicitând apoi aceleași persoane să livreze mai multe cantități de cafea fără documente legale și fără a plăti contravaloarea lor, cauzând un prejudiciu de 3.322.114.057 lei întrunesc elementele constitutive ale instigării atât la infracțiunea de delapidare cât și la infracțiunea de fals în înscrisuri private.
în cauză nu subzistă cele două cazuri de casare invocate în cauză, hotărârile fiind legale și temeinice, aspectul soluționării laturii penale a cauzei.
Motivul de recurs care vizează latura civilă este, de asemenea, nefondat.
Este real că prin sentința penală nr. 253/2004 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă s-a stabilit că prejudiciul este în valoare de 3.322.114.057 lei din care a rămas nerecuperată suma de 2.812.117.213 lei. Obligarea în solidar și a celor doi inculpați, nu înseamnă obținerea a două titluri executorii pentru aceeași sumă.
în cauză, operează solidaritatea pasivă care, prin modul în care acționează, face ca riscul eventualei insolvabilități a unuia sau mai multor codebitori solidari să nu mai fie suportat de către creditor, ci de către codebitorul solidar solvabil, care a executat creanța în întregime și care, întorcându-se împotriva celorlalți codebitori pentru partea acestora va fi expus să suporte consecințele insolvabilității codebitorului său.
Potrivit art. 1003 C. civ., cei care au cauzat, în comun, prin fapta lor ilicită, un prejudiciu, răspund solidar față de victimă.
Efectul principal al solidarității pasive este obligația fiecărui codebitor de a plăti datoria în întregime.
în cauză, chiar dacă unul dintre codebitori a fost obligat la acoperirea prejudiciului printr-o altă hotărâre judecătorească nu puteau fi excluși ceilalți codebitori. Chiar dacă unul din debitori a achitat parțial prejudiciul, nu se poate prezuma că s-ar fi renunțat de către creditor la beneficiul solidarității față de ceilalți codebitori.
Față de aceste considerente, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3679/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3680/2006. Penal → |
|---|
