ICCJ. Decizia nr. 3658/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 166 din 24 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția penală, a fost condamnat (în fond după casare) alături de alți inculpați, B.V., la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 75 lit. c) și art. 74, 76 C. pen.
în baza art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 74 și 76 C. pen., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare.
în baza art. 33 și 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
în baza art. 83 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării executării pedepsei de 2 ani închisoare pronunțată împotriva inculpatului prin sentința penală nr. 333/2001 a Judecătoriei Oltenița, pedeapsă cumulată cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunile deduse judecății, dispunându-se ca inculpatul să execute 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.
Referitor la latura civilă a cauzei s-a luat act că prejudiciul creat părții civile S.N.I.F. Călărași în sumă de 2.981.604 lei a fost acoperit în totalitate.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că inculpații M.V. și B.V. împreună cu alți inculpați, la sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie 2004, au sustras, prin mai multe acte materiale succesive, diferite cantități de fier pe care l-au obținut în urma tăierii unui bazin de hidrofor din incinta stației de pompare a apei S.P.P. a Sistemului de Irigații U.
Pentru a transporta materialul sustras, inculpații au tăiat bazinele cu un aparat de sudură după care au vândut cantitatea de aproximativ 1.700 kg fier la centrele de colectare.
Prejudiciul cauzat părții civile S.N.I.F. Călărași este de 2.981.604 lei și a fost recuperat.
împotriva acestei sentințe au formulat apel inculpații M.V. și B.V.
Inculpatul M.V. și-a retras apelul.
Prin decizia penală nr. 89/ A din 2 februarie 2006 s-a respins apelul declarat de inculpatul B.V. ca nefondat.
Această decizie a fost atacată cu recurs de către inculpatul B.V., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859pct. 14 și 18 C. proc. pen.
în dezvoltarea motivelor de recurs se susține că din probele administrate în cauză nu rezultă fără dubii că recurentul a săvârșit infracțiunea de furt, iar dubiul profită acestuia, având în vedere că prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată. Recurentul arată că nu a cunoscut faptul că urma să participe la săvârșirea unei infracțiuni și ajuns la locul faptei, nu a ajutat la operațiunile de tăiere și însușire a bucăților de tablă, motiv pentru care a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. b) C. pen.
Cu privire la infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 264 alin. (1) C. pen., recurentul a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., motivat de faptul că fapta astfel cum a fost săvârșită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
în subsidiar, s-a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive, respectiv intenția, considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale "infracțiunii de tăinuire".
Examinând cauza atât din punct de vedere al motivelor de recurs invocate de recurent, dar și sub aspectul motivului invocat (în favoarea inculpatului) de procuror, greșita reținere a stării de recidivă postexecutorii prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen. (art. 3859pct. 171 C. proc. pen.), înalta Curte reține că recursul este fondat numai sub aspectul acestui ultim motiv invocat.
în cauză nu subzistă cazurile de casare invocate de recurent. Situația de fapt reținută prin actul de trimitere în judecată și confirmată de instanțe este exactă.
Este real că în declarația sa, inculpatul B.V. a susținut că a ajutat la încărcarea bucăților de fier provenind de la cel de-al doilea hidrofor, pentru că a avut convingerea că a fost cumpărat de la inculpatul C.C., deși au realizat că este bazinul rămas la S.P.P., de unde sustrăseseră fier.
Declarația inculpatului nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, ea neputând servi la aflarea adevărului.
Astfel, martorul N.S. (administratorul SC M.I. SRL), a declarat că, în ziua de 2 aprilie 2004, a fost contactat telefonic de un prieten G. (inculpatul B.V.) care i-a cerut să-i împrumute un aparat autogen, spunându-i că dorește să taie un cazan pe care îl are în zona P".
Acest martor a precizat că s-a deplasat cu aparatul oxigaz la fața locului unde, printre alte persoane, l-a întâlnit și pe inculpatul B.V., aflați în apropierea unui bazin în lungime de aproximativ 4 metri și diametrul de 2 metri, din care era deja tăiată o pătrime. Martorul le-a atras atenția ca bazinul să nu provină din furt și, după ce inculpatul și C.C. (alt inculpat în cauză) l-au asigurat că nu sunt probleme, a considerat că a fost cumpărat de la una din societățile aflate în lichidare, motiv pentru care a acceptat să trimită în locul respectiv o mașină, respectiv camionul condus de C.C., pentru transportarea fânului.
Din declarațiile coinculpaților C.C., M.V., D.M., D.P. și recunoașterea parțială a recurentului, rezultă că acesta din urmă a participat, împreună cu ceilalți la tăierea suporturilor metalice pe care era montat bazinul, fracționarea acelui bazin și transportarea resturilor metalice la mașina cu care s-au deplasat la sediul stației de pompare a apei, fapta produsă în luna martie 2005, când a avut loc primul act material al sustragerii.
Instanța înlătură apărarea inculpatului în sensul că nu există intenție.
Forma vinovăției cu care fapta de furt se săvârșește este intenția.
Art. 208 alin. (1) C. pen., prevede două elemente ale laturii subiective: lipsa consimțământului părții vătămate și scopul însușirii pe nedrept.
Lipsa consimțământului se prezumă, revenind făptuitorului de a proba existența acordului părții vătămate. în cauză, nu a existat acest acord.
Nu are relevanță apărarea recurentului, în sensul că nu a profitat de pe urma faptei sale.
Scopul furtului nu este îmbogățirea, profitul material ci, pur și simplu, cel al apropriațiunii, al intrării în posesia bunului. Aceasta înseamnă că furtul există chiar dacă infractorul ar face dovada că nu a profitat materialmente cu nimic de pe urma faptei.
Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că inculpatul a săvârșit actul material de sustragere reținut în sarcina sa și chiar dacă a urmărit sau numai a acceptat acest lucru și într-un caz și în altul a știut că nu are dreptul să procedeze astfel și că nu are consimțământul persoanei vătămate.
în consecință, în mod corect instanța l-a condamnat pentru infracțiunea de furt calificat.
Referitor la cea de a doua infracțiune reținută în sarcina inculpatului, cea de favorizare a inculpatului și nu de tăinuire, cum greșit se reține în motivele de recurs scrise ale recurentului, sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia.
Pentru a reține această infracțiune prima instanță a avut în vedere probele din care rezultă că după sustragerea celui de-al doilea bazin, la începutul lunii aprilie 2004, fără participarea sa, inculpatul B.V. i-a ajutat pe autorii furtului să valorifice materialul feros rezultat, prin contactarea achizitorului care a preluat marfa, așa cum au fost deja descrise faptele.
Fapta săvârșită de inculpat prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și în mod corect în cauză nu s-a făcut aplicarea art. 181C. pen. și art. 10 alin. (1) lit. b1) C. pen.
Instanța a procedat nelegal însă, când a reținut și recidiva postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. b), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și art. 37 lit. a) C. pen., și art. 75 lit. c) C. pen.; infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 75 lit. c) C. pen.
Prin sentința penală nr. 72 din 2/II 2005, Tribunalul l-a condamnat pe inculpat pentru infracțiunile reținute în sarcina sa prin actul de trimitere în judecată.
Prin decizia penală nr. 565/ A din 14 iulie 2005 în apelul Parchetului (declarat în favoarea inculpatului) și apelul inculpatului, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelurile, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, considerând că nu a fost soluționat fondul cauzei.
Prin sentința penală nr. 166 din 24 noiembrie 2005, fără a se pune în discuție și starea de recidivă postexecutorie și fără a motiva soluția adoptată a reținut în sarcina recurentului, față de infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. și această formă a recidivei.
Procedând în acest fel, în primul rând instanța a încălcat principiul neagravării în propria cale de atac a inculpatului, deoarece nu se poate crea o situație mai grea în faza rejudecării după casare (apelul parchetului fiind declarat în favoare), chiar dacă se observă o încălcare a legii.
în cauză, nu erau aplicabile dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), deoarece Legea nr. 546/2003 a intrat în vigoare, după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 333 din 30 august 2001.
Această sentință a rămas definitivă prin neapelare la 10 septembrie 2001.
Dacă grațierea apare ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare efectele grațierii se produc de la data intrării în vigoare a actului de grațiere.
în consecință, apreciind cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 171 C. proc. pen., în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi admis recursul, va casa în parte hotărârile pronunțate și va înlătura aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), pentru infracțiunea prevăzută de aret.264 C. pen.
în cauză, nu se impune o reindividualizare a pedepselor aplicate, acestea fiind de natură a atinge scopul preventiv și educativ, la stabilirea lor, s-au avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Conform art. 192 alin. (2) cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3664/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3657/2006. Penal → |
|---|
