ICCJ. Decizia nr. 3664/2006. Penal

Condamnatul P.V. a formulat contestație la executare în legătură cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 93/2002 a Tribunalului Brașov rămasă definitivă prin decizia penală nr. 744/2004 a Curții Supreme de Justiție.

Tribunalul Brașov, prin sentința penală nr. 550/2005, a respins, ca nefondată, această contestație, motivându-se că cererea condamnatului nu este îndreptată contra executării unei hotărâri penale.

împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov care a reiterat că, cererea condamnatului este de fapt o contestație în anulare și condamnatul nu și-a motivat apelul.

Prin decizia penală nr. 73/ Ap din 1 martie 2006, Curtea de Apel Brașov, analizând susținerea condamnatului, în sensul că instanța de recurs nu a observat intervenția prescripției răspunderii penale, situație în care sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a calificat cererea ca fiind contestație în anulare, fiind aplicabile prevederile art. 386 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., și a trimis cauza la înalta Curte de Casație și Justiție pentru competentă soluționare.

Curtea, analizând cererea condamnatului prin prisma dispozițiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen., constantă următoarele:

La data de 6 februarie 2004, înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia penală nr. 744 din 6 februarie 2004 reținând apărarea inculpatului care în principal, a vizat achitarea, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptei în cea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., și pe cale de consecință, să se constate că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Analizând decizia penală sus-menționată în raport de motivul invocat în contestația în anulare, înalta Curte, prin motivare, s-a pronunțat implicit și pe acest aspect, atunci când a respins solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei, ca neîntemeiată.

Pe cale de consecință, potrivit art. 392 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare urmează a fi respinsă de înalta Curte de Casație și Justiție, ca nefondată.

Au fost văzute și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3664/2006. Penal