ICCJ. Decizia nr. 38/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 38/2006
Dosar nr. 30301/1/2005
(nr. vechi 7850/2005)
Şedinţa publică din 5 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
deliberând asupra recursului declarat de inculpatul R.C. împotriva încheierii nr. 77/ IA din 15 decembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 5179/P/2005, constată următoarele:
Încheierea recurată a fost dată de Curtea de Apel Oradea ca instanţă legal investită cu judecarea în apel a cauzei penale privindu-i pe inculpaţii Z.F., R.C. şi C.T.C.
Prin respectiva încheiere instanţa s-a pronunţat, conform art. 3002 şi art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., în sensul menţinerii stării de arest a celor trei inculpaţi.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpatul R.C., cauza fiind ulterior înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia penală, mai întâi numărul (vechi) de dosar 7850/2005, iar apoi cu numărul 30301/1/2005.
Atât în cuprinsul declaraţiei scrise de recurs cât şi cu ocazia dezbaterilor desfăşurate în faţa acestei Curţi la 5 ianuarie 2005, s-a solicitat casarea încheierii şi punerea în libertate a inculpatului pe motiv că acesta are în întreţinere 5 copii minori şi nu are antecedente penale, aspecte în raport cu care s-a afirmat că nu mai subzistă motivele avute în vedere iniţial pentru luarea măsurii arestării preventive.
Recursul nu este fondat.
Conform prevederilor art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată are obligaţia de a verifica, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b din acelaşi cod.
Acest ultim text de lege prevede că, în măsura în care constată că se menţin temeiurile care au impus arestarea ori există temeiuri noi care justifică privarea de libertate a inculpatului, instanţa dispune, prin încheiere motivată menţinerea acestei măsuri.
În speţă, aceste prevederi legale au fost pe deplin respectate cu ocazia dezbaterilor desfăşurate la 15 decembrie 2005 în legătură cu legalitatea măsurii arestării recurentului, ca şi a celorlalţi doi inculpaţi, precum şi cu prilejul pronunţării date de instanţa de apel în legătură cu chestiunea astfel dedusă judecăţii.
În considerentele încheierii instanţa a reţinut că inculpaţii au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., şi că respectiva infracţiune prezintă un grad ridicat de pericol social.
Această Curte constată la rândul său că în speţă măsura arestării inculpatului recurent a fost luată şi apoi prelungită cu respectarea termenelor şi condiţiilor consacrate la nivel constituţional precum şi de Codul de procedură penală.
Se reţine totodată că există în continuare motive verosimile pentru a bănui că inculpatul-recurent a comis infracţiunea de tâlhărie, iar condamnarea sa la o pedeapsă privativă de libertate dispusă prin sentinţa penală nr. 327/P/2005 din 28 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 6861/2005, nu poate fi considerată în nici un caz un indiciu al diminuării periculozităţii concrete pe care respectiva faptă o reprezintă pentru ordinea publică.
De altfel, măsura dispusă prin încheierea recurată răspunde şi cerinţelor art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F. referitoare la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate.
În acest context lipsa antecedentelor penale invocată de recurent sau faptul că are în întreţinere mai mulţi copii minori sunt chestiuni asupra cărora instanţele investite cu judecarea cauzei în fond şi, după caz, în căile de atac, se pot pronunţa în legătură cu modului de individualizare a pedepsei.
În analizarea temeiniciei şi legalităţii menţinerii arestării relevanţa acestor aspecte este însă nesemnificativă.
În consecinţă, Curtea constată că, pentru buna desfăşurare a procesului penal, se impune ca inculpatul să fie în continuare privat de libertate, în forma dispusă prin încheierea recurată, astfel încât, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins.
Totodată se va face aplicarea în cauză a prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că recurentul inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de soluţionarea cauzei în recurs, urmând ca onorariul pentru apărătoarea desemnată din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.C. împotriva încheierii nr. 77/ IA din 15 decembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 5179/P/2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 370/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 381/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
