ICCJ. Decizia nr. 382/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.382/2006
Dosar nr. 868/1/2006
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată în şedinţă publică din 11 ianuarie 2006 a fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului B.I.A.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că măsura arestării preventive s-a luat cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale raportate la starea de fapt cu care a fost sesizată, constatându-se legalitatea ei. Instanţa de fond a mai reţinut că au fost respectate dispoziţiile art. 5 paragraful I lit. a) din C.E.A.D.O.L.F. privitoare la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate. Referitor la luarea măsurii arestării preventive, s-a arătat că existau motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârşit infracţiunea, măsura fiind justificată de buna desfăşurare a procesului penal, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 136 C. proc. pen. Făcând referire la condiţiile concrete în care s-a comis fapta, instanţa a concluzionat că în prezent subzistă cazul prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, fără a-l motiva.
Examinând cauza, conform art. 3856 (3) C. proc. pen., sub toate aspectele, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul nu este fondat.
La data de 3 aprilie 2005, împotriva inculpatului s-a luat măsura arestării preventive, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 16 de către Tribunalul Braşov.
S-a reţinut în sarcina inculpatului infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., fapta constând în aceea că la data de ½ aprilie 2005 în loc public a agresat pe partea vătămată U.L. şi i-a sustras telefonul mobil Nokia 2100 şi suma de 2.000.000 lei cauzându-i un prejudiciu de 4.500.000 lei.
Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv şi prin sentinţa penală nr. 489/ S din 23 septembrie 3005 a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare, menţinându-se starea de arest a inculpatului.
Fiind sesizat cu apelul inculpatului împotriva sentinţei, în mod corect Curtea de Apel Braşov a procedat conform art. 1604 C. proc. pen., verificând legalitatea menţinerii arestării preventive, concluzionând că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate.
Măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale fiind întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen., inculpatul aflându-se în situaţia prevăzută de art. 148 lit. f) şi h) C. proc. pen., întrucât acesta se află în stare de recidivă, pedeapsa închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere condiţiile concrete în care s-a comis fapta, modul de operare şi mijloacele folosite, gravitatea infracţiunii, inculpatul a mai fost condamnat pentru infracţiuni de acelaşi gen. Măsura preventivă a fost menţinută ca urmare a condamnării inculpatului pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa.
Toate aceste considerente atrag concluzia că hotărârea pronunţată este legală şi temeinică şi conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I.A. împotriva încheierii din 11 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1055/P/AP/2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 381/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 386/2006. Penal → |
---|