ICCJ. Decizia nr. 389/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 389/2006
Dosar nr. 22156/1/2005
(nr. vechi 6699/2005)
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2006
Examinând recursul de faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 291 din 8 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Bacău, inculpatul Z.S. a fost condamnat, la 6 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 prin schimbarea încadrării juridice din art. 13 alin. (1), (3) şi (4).
S-a menţinut starea de arest şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 16 noiembrie 2004 la zi.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile G.I. suma de 55.000.000 lei cu titlu de daune morale.
S-a respins cererea părţii civile de obligare a inculpatului la plata daunelor materiale.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt s-au reţinut următoarele:
La data de 13 septembrie 2004, numita G.I. a sesizat poliţia în legătură cu faptul că inculpatul Z.S. a dus-o pe fiica sa minoră G.I. în Italia unde a încercat să o vândă unor proxeneţi pentru a fi obligată să practice prostituţia.
Din cercetările efectuate a rezultat că minora G.I. l-a cunoscut pe inculpatul Z.S., la data de 18 iunie 2004, iar acesta i-a spus că este foarte bogat, are magazine în Italia şi o poate ajuta să câştige bani pentru familia ei, care avea o situaţie materială precară, angajând-o ca vânzătoare la unul din magazinele sale.
Partea vătămată a acceptat să plece în Italia, dar i-a spus inculpatului că nu are paşaport şi nici bani de transport.
Până în luna august 2004, inculpatul a găzduit-o pe minoră într-o garsonieră de pe str. Neptun din Bacău şi i-a dat banii necesari pentru procurarea paşaportului.
În ziua de 20 august 2004, cei doi au plecat în Italia cu un microbuz aparţinând firmei SC D. SRL Bacău şi au ajuns la Milano, în seara de 22 august 2004, deplasându-se la domiciliul martorei N.L.E., fosta concubină a inculpatului.
Aceasta era plecată în vacanţă şi o lăsase în locuinţă pe martora M.A.C. care le-a permis accesul în apartament şi l-a auzit apoi pe inculpat vorbind la telefon şi spunând că are o fată bună de a fi trimisă pe stradă pentru prostituţie şi este dispus să o vândă cu 2000 Euro.
Martora i-a spus părţii vătămate care sunt intenţiile inculpatului, iar aceasta s-a apropiat de camera în care se afla inculpatul şi l-a auzit vorbind la telefon cu numitul M.C. căruia îi cerea 2000 Euro, afirmând că are o fată pe care vrea să o vândă repede.
Partea vătămată i-a cerut martorei M.A.C. să o ajute iar aceasta i-a telefonat martorei N.L. şi a informat-o despre situaţia creată. Aceasta l-a sunat pe inculpat şi i-a spus să nu o vândă pe minoră şi să aştepte până a doua zi când vor discuta.
De asemenea, martora i-a sunat pe părinţii părţii vătămate şi le-a spus în ce situaţie se află fiica lor.
La sugestia martorei, partea vătămată şi-a luat din bagajele inculpatului paşaportul.
Inculpatul a devenit agresiv lovind-o atât pe partea vătămată, cât şi pe martora M.C.
A doua zi a venit acasă martora N.L. şi i-a cerut inculpatului s-o lase în pace pe partea vătămată şi să plece.
Inculpatul a luat din geanta martorei suma de 600 Euro spunând că a cheltuit mulţi bani cu întreţinerea şi transportul părţii vătămate şi a plecat din apartament.
În aceeaşi zi inculpatul s-a întors în România.
S-a înlăturat susţinerea inculpatului că a dus-o pe minoră în Italia pentru a avea grijă de copilul martorei N.L. întrucât din probele administrate nu a rezultat existenţa vreunei înţelegeri în acest sens.
S-a reţinut, că în drept, fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, în cauză nefiind incidente şi dispoziţiile alin. (4) al art. 13 întrucât fapta nu a fost comisă de două sau mai multe persoane împreună şi nici nu s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, împrejurare atestată de expertiza medico-legală nr. 652/ A. 2 din 17 martie 2005 efectuată de S.M.L. Bacău.
La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite, împrejurările concrete în care a fost comisă, precum şi persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, dar şi poziţia acestuia pe parcursul procesului.
Pe latură civilă s-a reţinut că partea vătămată nu a făcut nici un fel de dovadă cu privire la prejudiciul material în valoare de 200.000.000 lei şi s-a apreciat că suma de 55.000.000 lei este de natură a repara daunele morale.
Prin Decizia penală nr. 331 din 11 octombrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, s-a luat act de declaraţia părţii vătămate G.I. că îşi retrage apelul şi a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Examinând apelul declarat de inculpat instanţa a reţinut hotărârea primei instanţe ca legală şi temeinică.
Astfel, în mod corect s-a reţinut că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată. Din probele administrate în cauză rezultă în mod cert că inculpatul a racolat-o pe partea vătămată prin înşelăciune, promiţându-i că o va duce în Italia pentru a o angaja ca vânzătoare la magazinul său, i-a procurat paşaport şi a transportat-o în Italia, unde a încercat să o vândă unor proxeneţi cu suma de 2000 Euro în scopul exploatării sexuale.
Faptul că partea vătămată şi-a schimbat ulterior declaraţiile, susţinând o variantă favorabilă inculpatului, aşa cum rezultă din declaraţia dată notarului public la 5 iulie 2005, nu este de natură a duce la exonerarea de răspundere penală a inculpatului, întrucât din celelalte probe administrate în cauză rezultă în mod cert şi vinovăţia acestuia.
S-a mai reţinut că infracţiunea s-a consumat şi nu a rămas în faza de tentativă întrucât a avut loc recrutarea, găzduirea şi transportul părţii vătămate în Italia, în scopul exploatării acesteia. Împrejurarea că nu a avut loc vânzarea efectivă a părţii vătămate către proxeneţi în scopul exploatării sexuale nu este de natură a duce la concluzia că fapta a rămas în formă de tentativă, întrucât au fost realizate celelalte forme ale infracţiunii consumate.
Referitor la pedeapsa aplicată s-a reţinut că aceasta a fost just individualizată în raport cu gradul de pericol social deosebit al faptei şi cu persoana inculpatului, respectându-se prevederile art. 72 şi 52 C. pen., astfel încât nu se impune reducerea acesteia.
Inculpatul a declarat recurs.
În motivarea recursului s-a arătat că s-a comis o gravă eroare de fapt, întrucât, în raport cu conţinutul declaraţiilor date în faţa notarului de partea vătămată G.I. şi de mama acesteia G.I., chiar dacă acestea nu au fost audiate nemijlocit de instanţa de apel, se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. lit. d) C. proc. pen.
Recursul este fondat din următoarele considerente:
Potrivit art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, „organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe".
Din actele dosarului rezultă că în cauză nu au fost lămurite aspecte importante pentru aflarea adevărului.
Astfel, în apel au fost depuse declaraţii date de partea vătămată şi de mama acesteia, martora G.I., în faţa unui notar public, prin care acestea revin asupra celor declarate anterior, chiar şi în faza cercetării judecătoreşti.
Având în vedere cele susţinute de inculpat pe parcursul procesului se impune audierea părţii vătămate şi a martorei de către instanţa de apel.
Atâta timp cât partea vătămată este majoră, în mod greşit instanţa de apel a considerat că partea vătămată nu poate fi audiată decât în prezenţa reprezentanţilor legali deoarece la data comiterii faptei era minoră.
Pe de altă parte, din actele dosarului rezultă necesitatea audierii ca martor a numitei G.C., care i-a făcut cunoştinţă părţii vătămate cu inculpatul.
Tot astfel, este important să se stabilească dacă între inculpat şi partea vătămată sau familia acesteia a existat o înţelegere cu privire la suportarea cheltuielilor de transport şi a celor efectuate pentru obţinerea paşaportului.
Era important să se stabilească de ce partea vătămată s-a întors în Italia după ce a fost adusă în ţară de martora N.E., unde a locuit şi cine i-a suportat întreţinerea.
Aşa fiind, Curtea va admite recursul şi conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va casa Decizia şi va trimite cauza la instanţa de apel spre rejudecare, urmând ca în vederea lămuririi tuturor aspectelor necesare aflării adevărului să se reaudieze partea vătămată şi martora G.I., să se audieze ca martor numita G.C., să solicite relaţii de la Serviciul paşapoarte cu privire la intrările şi ieşirile din ţară ale părţii vătămate ulterior datei de 3 noiembrie 2004 şi să se administreze orice alte probe ce se vor dovedi necesare.
Apreciind că temeiurile avute în vedere la arestarea inculpatului impun în continuare privarea acestuia de libertate, se va menţine starea de arest conform art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul Z.S. împotriva deciziei penale nr. 331 din 11 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bacău, pronunţată în dosarul nr. 4126/2005.
Casează în parte Decizia penală menţionată şi trimite cauza la Curtea de Apel Bacău, pentru rejudecarea apelului declarat de inculpat.
Menţine starea de arest a inculpatului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 388/2006. Penal. Contestaţie în anulare.... | ICCJ. Decizia nr. 39/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
