ICCJ. Decizia nr. 39/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.39/2006

Dosar nr. 30309/1/2005

(nr. vechi 7858/2005)

Şedinţa publică din 5 ianuarie 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 28 noiembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 2041/2005, Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă de apel în apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii din cauză, printre care şi inculpatul I.D.P., a menţinut arestarea preventivă a acestora, în conformitate cu prevederile art. 3002 C. proc. pen., cu referire la art. 160b din acelaşi cod, constatând că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri impun în continuare privarea lor de libertate.

Împotriva acestei încheieri inculpatul I.D.P. a declarat recurs, solicitând punerea în libertate, întrucât măsura a fost luată în urmă cu aproape trei ani şi în prezent nu se mai justifică menţinerea arestării.

Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.

În cauză măsura arestării preventive a fost luată faţă de inculpatului I.D.P., ca, de altfel şi faţă de ceilalţi inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în considerarea probelor administrate şi a realizării condiţiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen. şi a cazului prevăzut de art. 148 lit. h) C. proc. pen.

Temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri se menţin şi în prezent, infracţiunea prezentând un sporit grad de pericol social, evaluat corespunzător prin prevederea unor limite ridicate ale pedepsei în cadrul individualizării legale şi justificat de natura valorilor sociale lezate prin astfel de fapte.

Lăsarea în libertate a inculpatului, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, împrejurările comiterii acestora şi rezonanţa socială negativă, prezintă pericol pentru ordinea publică.

De urmare, încheierea din 28 noiembrie 2005 prin care s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului I.D.P. este legală şi temeinică, astfel încât recursul acestuia va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.D.P. împotriva încheierii din 28 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 2041/2005.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 ianuarie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 39/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs