ICCJ. Decizia nr. 40/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.40/2006
Dosar nr. 30399/1/2005
(nr. vechi 7904/2005)
Şedinţa publică din 5 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 15 decembrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală, dată în dosarul 1007/P/2005, s-a menţinut starea de arest a inculpatului S.M.
S-a amânat judecarea cauzei la 19 ianuarie 2006.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel, verificând legalitatea şi temeinica arestării preventive a inculpatului S.M. a constat că măsura a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie şi se impune menţinerea ei, întrucât subzistă temeiurile art. 148 lit. h) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina lui este mai mare de 4 ani închisoare şi există probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat, în termen legal, recurs inculpatul S.M.
În memoriul depus la dosar a arătat că doreşte să fie judecat în stare de libertate pentru a putea aduce probe în ce priveşte acuzaţiile ce i-au fost aduse prin rechizitoriu.
Examinând recursul declarat de inculpatul S.M. prin prisma dispoziţiilor art. 3856 cu referire la art. 141 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din 15 decembrie 2005 ca fiind nefondat.
La stabilirea pericolului concret pentru ordinea publică trebuie avute în vedere nu numai datele legate de persoana inculpatului, ci şi datele referitoare la fapte, la modul şi împrejurările concrete în care au fost săvârşite, la gradul de pericol social concret al acestora, la urmarea produsă (decesul unei persoane), elemente care justifică menţinerea măsurii preventive a inculpatului, lăsarea sa în libertate fiind de natură să creeze o stare de insecuritate la nivelul comunităţii.
Se mai constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina lui, este mai mare de 4 ani închisoare, în acest sens fiind condamnat prin sentinţa penală nr. 368 din data de 18 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Argeş –Secţia penală în dosarul numărul 487/P/2005.
Înalta Curte consideră că în mod corect instanţa de apel a apreciat că, în cauză subzistă temeiurile arestării preventive, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 148 lit. h) C. proc. pen., chiar dacă sentinţa pronunţată în cauză nu este definitivă.
Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 15 decembrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală, prin care s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului S.M. este legală şi temeinică.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva încheierii din 15 decembrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva încheierii din 15 decembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, în dosarul nr. 1007/P/2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 ianuarie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 398/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 406/2006. Penal → |
---|