ICCJ. Decizia nr. 406/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.406/2006
Dosar nr. 22019/1/2005
( nr. vechi 6631/2005)
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 18 din 8 aprilie 2005, pronunţată de Tribunalul pentru minori şi familie Braşov, a fost condamnat recurentul inculpat C.D., la 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., şi la un an şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată inculpatului, prin sentinţa penală nr. 1630 din 27 iunie 2003 a Judecătoriei Braşov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 872/ A din 21 octombrie 2003 a Tribunalului Braşov.
Conform art. 7 din Legea nr. 543/2002 a fost revocată graţierea pedepsei de un an şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1630 din 27 iunie 2003 a Judecătoriei Braşov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 872/ A din 21 octombrie 2003 a Tribunalului Braşov şi i s-a aplicat făptuitorului pedeapsa cea mai grea de un an şi 3 luni închisoare.
Tribunalul a mai dispus executarea, pe lângă pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa atacată a pedepsei rezultante de un an şi 3 luni închisoare aplicată în urma contopirii pedepselor stabilite prin sentinţa penală nr. 1630 din 27 iunie 2003 a Judecătoriei Braşov, inculpatul C.D. urmând să execute în final pedeapsa de 4 ani şi 9 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), după împlinirea vârstei de 18 ani.
Prin aceeaşi sentinţă a mai fost condamnat şi inculpatul nerecurent T.F.N., la 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) alin. (21) lit. a), e), g) şi i) şi următoarele C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) art. 76 lit. c) C. pen., art. 99 şi următoarele C. pen., şi la un an închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) lit. a), e), g) şi i), C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) art. 76 lit. d) C. pen., şi art. 99 şi următoarele C. pen.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului T.F.N. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, care a fost suspendată condiţionat în baza art. 110 C. pen., pe durata termenului de încercare de 4 ani.
În latură civilă s-a constatat că părţile vătămate V.V. şi B.G. nu s-au constituit părţi civile şi în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea sprayului predat de inculpatul C.D. în baza procesului verbal din 5 mai 2004 al Poliţiei Săcele.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, că în noaptea de 20 aprilie 2004, inculpaţii minori C.D. şi T.F.N. au forţat portierele autoturismului Aro 10 aparţinând părţii vătămate V.V., parcat pe strada Morii din Săcele, Judeţul Braşov şi au sustras din interior două chei fixe, un patent, două şurubelniţe şi, după ce au ridicat capota au mai luat şi acumulatorul autovehiculului. Bunurile furate au fost ascunse de inculpaţi într-un garaj aflat în construcţie, moment în care au fost observaţi de mai mulţi martori care l-au anunţat pe proprietarul autoturismului.
După aceea făptuitorii s-au deplasat pe strada Izvoare unde era parcat autoturismul Citroen, proprietatea părţii vătămate B.G.
Întrucât una din portiere era descuiată inculpaţii au pătruns în autoturism şi au căutat bunuri, dar au fost observaţi de martorii T.S.A., Ş.O.C. şi B.A., moment în care C.D. a găsit în torpedoul maşinii un briceag.
Prima instanţă a mai constatat că martorul Ş.O. l-a imobilizat pe inculpatul C.D., iar T.S.A. şi B.A. l-au prins pe T.F.N. Pentru a-şi asigura scăparea, inculpatul C.D. a pulverizat în direcţia martorului, care l-a imobilizat, un spray pe care l-a aprins cu bricheta. De teamă Ş.O. i-a dat drumul inculpatului, iar T.F.N., profitând de situaţia creată, a reuşit să se elibereze din mâinile celorlalţi doi martori, abandonând haina cu care era îmbrăcat.
Inculpaţii au fugit fiecare spre locuinţa lui, dar au fost depistaţi de organele de poliţie.
Curtea de Apel Braşov, secţia pentru minori şi familie, prin Decizia penală nr. 39/ Ap/MF din 21 octombrie 2005, a admis apelul declarat de inculpatul C.D., a desfiinţat sentinţa sub aspectul întinderii pedepsei accesorii şi a înlăturat interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen., menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul C.D. care, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 punctele 17 şi 14 C. proc. pen., a solicitat în principal schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat deoarece nu a fost folosit sprayul găsit asupra lui, pentru a-şi asigura scăparea.
În subsidiar inculpatul a cerut reducerea pedepsei aplicate, având în vedere că este elev şi are o situaţie materială dificilă.
Recursul este nefondat.
Instanţele au stabilit o reală situaţie de fapt, prezentată pe larg în considerentele hotărârilor atacate, în concordanţă cu probele administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, iar încadrarea juridică este legală.
Potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., constituie tâlhărie furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări, ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.
Din examinarea acestui text de lege rezultă că tâlhăria este o infracţiune complexă, în componenţa căreia intră infracţiunea de furt şi o acţiune violentă îndreptată contra persoanei.
Infracţiunea de tâlhărie a fost corect reţinută pe baza declaraţiilor date în instanţă de inculpaţii C.D. şi T.F.N. care au recunoscut că după ce au coborât din autoturismul marca Citroen, proprietatea părţii vătămate B.G., parcat pe strada Izvoare din Săcele, şi au fost imobilizaţi de martori, recurentul a pulverizat, în direcţia lui Ş.O.C. care-l prinsese de mână, un spray pe care l-a aprins cu bricheta şi de teamă martorul i-a dat drumul.
Din declaraţiile martorilor Ş.O.C., B.A. şi T.S.A. rezultă cu certitudine că inculpaţii C.D. a folosit sprayul împotriva primului martor care îl imobilizase şi, în felul acesta şi-a asigurat scăparea. Profitând de situaţia creată, inculpatul T.F.N. a reuşit şi el să scape din mâinile martorilor T.S.A. şi B.A., abandonând haina cu care era îmbrăcat.
În atare situaţie fapta constituie infracţiunea de tâlhărie şi nu de furt calificat cum a susţinut inculpatul C.D. în recursul declarat.
Este neîntemeiat şi cel de-al doilea motiv de recurs referitor la individualizarea pedepsei.
La alegerea sancţiunii aplicate inculpatul C.D., în conformitate cu art. 100 C. pen., s-a ţinut seama de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea acestuia, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit, precum şi de celelalte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.
Apreciindu-se că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului, i s-a aplicat pedeapsa închisorii.
Critica recurentului inculpat, în sensul reducerii pedepselor aplicate, nu poate fi avută în vedere deoarece în cauză au fost evaluate just criteriile de individualizare enunţate anterior.
Inculpatul a mai fost condamnat anterior comiterea unor fapte asemănătoare prin sentinţa penală nr. 1630 din 27 iunie 2003 a Judecătoriei Braşov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 872/ A din 21 octombrie 2003 pronunţată de Tribunalul Braşov şi astfel cum rezultă din ancheta socială efectuată de Primăria municipiului Săcele, minorul este elev, iar părinţii acestuia nu sunt încadraţi în muncă trăind din ajutorul social şi alocaţia de stat încasată pentru doi copii minori.
Faţă de această situaţie, întrucât din actele dosarului nu se desprind elemente care să justifice o mai amplă reducere a pedepsei aplicate, critica referitoare la greşita individualizare a sancţiunii nu poate fi primită.
Deoarece criticile formulate sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă existenţa unor cazuri din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D. împotriva deciziei penale nr. 39/ Ap/MF din 21 octombrie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia pentru minori şi familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 ianuarie2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 40/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 41/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
