ICCJ. Decizia nr. 4085/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4085/2006

Dosar nr. 38625/2/2005

Şedinţa publică din 26 iunie 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1519 din 8 noiembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, au fost condamnaţi inculpaţii:

I.D., în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/ 2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 2 ani închisoare, stabilindu-se, conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. Conform art. 61 alin. (1) C. pen., s-a revocat libertatea condiţionată a inculpatului din executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 436 din 7 mai 2002 a Tribunalului Bucureşti şi a contopit restul neexecutat de 352 zile cu pedeapsa aplicată în cauză.

D.M., în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 99 şi 104 C. pen., la pedeapsa de 10 ani închisoare.

S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 C. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi s-au dedus din pedepsele aplicate, perioadele arestării preventive de la 7 aprilie 2005 la zi pentru ambii inculpaţi.

S-au constatat consumate în procesul analizelor de laborator cantităţile de 0,165 grame, 0,004 grame şi 0,33 grame Heroină.

S-a dispus restituirea sumei de 700.000 lei către inculpatul D.M.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în baza probelor administrate, că la data de 7 aprilie 2005, inculpatul D.M., prin intermediului inculpatului I.D., a vândut denunţătorului D.R.D., în schimbul sumei de 800.000 lei, un număr de 4 doze conţinând 0,16 grame heroină în amestec cu cofeină şi griseofulvin şi că acelaşi minor a deţinut în scop de vânzare 9 doze conţinând 0,33 grame din aceeaşi substanţă.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelurile declarate de inculpaţii D.M. şi I.D., apreciind, ca nefondate, criticile referitoare la greşita individualizare a pedepselor.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii I.D. şi D.M., invocând cazul de casare prevăzut de art 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepselor aplicate.

După sesizarea Înaltei Curţi cu aceste recursuri, prin adresa nr. 45 323 din 2 mai 2006, Penitenciarul Spital Bucureşti a comunicat că la data de 27 aprilie 2006 a intervenit decesul inculpatului I.D.

La termenul de judecată din 15 mai 2006, s-a dispus disjungerea şi amânarea cauzei privind recursul inculpatului I.D., pentru a se solicita extras pentru uz oficial din registrul de decese al Primăriei sectorului 1.

Recursul declarat de celălalt inculpat a fost soluţionat prin Decizia nr. 3075 din 15 mai 2006.

Consiliul local al Primăriei sector 1 a înaintat cu adresa nr. 88610 din 16 iunie 2006, extrasul solicitat din care rezultă că inculpatul I.D. a decedat la 27 aprilie 2006, decesul fiind trecut în registrul de stare civilă la nr. 1819 din 4 mai 2006.

Întrucât a intervenit decesul inculpatului, împrejurare care constituie motiv de casare conform 3859 alin. (1) pct. 15 C. proc. pen., recursul va fi admis şi, conform art. 38515 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul şi se vor casa hotărârile pronunţate.

Rejudecând, Curtea va dispune, conform art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului I.D., întrucât, la data de 27 aprilie 2006 a intervenit decesul acestuia, situaţie în care, potrivit art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., acţiunea penală, pusă în mişcare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) şi de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143 /2000, nu mai poate fi exercitată.

Întrucât, potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, se va dispune plata onorariului apărătorului din oficiu, din fondul Ministerul Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul I.D. împotriva deciziei penale nr. 109/ A din 10 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.

Casează Decizia sus - menţionată precum şi sentinţa penală nr. 1519 din 8 noiembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală şi rejudecând:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului I.D. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 4 din Legea nr. 143/2000, ca urmare a decesului făptuitorului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 iunie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4085/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs