ICCJ. Decizia nr. 4054/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4054/2006
Dosar nr. 8278/1/2006
Şedinţa publică din 23 iunie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 9 din 16 ianuarie 2006, pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 4010/2005, s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul U.M., din infracţiunile prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. b) C. pen. şi art. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., într-o singură infracţiune prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., condamnă pe inculpatul U.M. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 629/2004 a Judecătoriei Caracal, pe care o cumulează cu pedeapsa din prezenta cauză şi se dispune ca inculpatul să execute 5 ani închisoare, în regim de detenţie.
Conform art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
A fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă N.J.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuţit cu lama de 13 cm.
Inculpatul a fost obligat la 380 lei RON, cheltuieli judiciare statului.
În fapt, prima instanţă a reţinut următoarele:
În data de 21 februarie 2005, partea vătămată N.J., la volanul autocamionului său, însoţit de martorii N.I. şi P.M. au plecat spre Olăneşti, pentru a cumpăra lemne.
Pe drum tranzitând localitatea Caracal, datorită denivelărilor din carosabil, autocamionul s-a deplasat cu viteză redusă. Când au ajuns la destinaţie, cei trei au constatat că din bena camionului lipseau un cric hidraulic şi o pereche de cizme din cauciuc.
La întoarcere, partea vătămată şi martorii au luat hotărârea să parcurgă acelaşi traseu, cu deosebirea că P.M. şi N.I., urmau să urce în benă pentru a-l surprinde pe eventualul făptuitor.
În aceeaşi zi, în jurul orelor 21,00, partea vătămată a revenit cu camionul încărcat cu material lemnos şi în aceeaşi zonă, inculpatul a deschis din mers uşile benei şi a urcat în camion cu intenţia de a sustrage bunuri, numai că P.M. şi N.I. au încercat să-l imobilizeze, ocazie cu care inculpatul pentru a-şi asigura scăparea a folosit un cuţit, ameninţându-i pe cei doi şi chiar rănindu-l pe P.M. în zona bărbiei.
Starea de fapt menţionată a fost stabilită pe baza probelor administrate, respectiv proces verbal de constatare, declaraţia părţii vătămate, declaraţiile martorilor şi declaraţiile inculpatului.
Acesta din urmă a recunoscut că a urcat în acel camion, dar a negat că ar fi fost în posesia cuţitului, apărarea sa fiind înlăturată pe baza declaraţiilor celor doi martori.
Constatând că inculpatul a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni, respectiv tentativă la tâlhărie şi portul fără drept al cuţitului, prima instanţă a stabilit că această din urmă infracţiune este absorbită ca variantă agravantă în conţinutul infracţiunii complexe de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. b) C. pen. şi ca atare, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, s-a arătat că se va ţine cont de poziţia relativ sinceră a inculpatului, de urmărire a faptei, dar şi de împrejurarea că se află în stare de recidivă.
Pe latură civilă, s-a constatat că partea vătămată N.I. invocă un prejudiciu determinat de sustragerea cricului hidraulic, însă nu există legătură de cauzalitate între dispariţia acestui obiect şi fapta cu care este sesizată instanţa.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului, s-a arătat că în mod greşit s-a procedat la schimbarea încadrării juridice şi s-a reţinut în sarcina inculpatului numai infracţiunea de tentativă la tâlhărie, deoarece din probele administrate rezultă cu certitudine faptul că inculpatul a avut un cuţit asupra sa, iar conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, este mai larg decât cel al infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. b) C. pen.
S-a susţinut că inculpatul s-a înarmat, a purtat acest cuţit până în momentul urcării în autocamion şi că sunt întrunite astfel elementele constitutive şi ale infracţiunii prevăzută de art. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
În al doilea rând, sentinţa a fost criticată pentru netemeinicie, arătându-se că gradul de pericol social al faptelor este unul ridicat şi se impunea aplicarea unor pedepse mai aspre.
Prin Decizia penală nr. 112 din 29 martie 2006, pronunţată în dosarul nr. 392/2006, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, reţinând că, în mod corect, prima instanţă a condamnat pe inculpat pentru o singură infracţiune, deoarece în art. 211 alin. (21) lit. b) C. pen., este incriminată, ca şi variantă agravantă a infracţiunii de tâlhărie, comiterea faptei de o persoană având asupra sa o armă.
Şi cel de-al doilea motiv de apel s-a reţinut ca nefondat, apreciindu-se că prima instanţă a stabilit în cuantum corect al pedepsei aplicate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, solicitându-se condamnarea inculpatului şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 întrucât înainte de comiterea infracţiunii de tâlhărie inculpatul a purtat cuţitul fără drept în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică.
De asemenea, se critică hotărârea sub aspectul individualizării pedepsei solicitându-se majorarea acesteia.
Sunt invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 şi 14 C. proc. pen.
Recursul este neîntemeiat.
Curtea, analizând soluţia pronunţată în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din perspectiva art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Referitor la primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că nu este fondat.
Este de observat că instanţele au procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului apreciind că infracţiunea prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1990" se absoarbe" în conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. b) C. pen., care devine astfel o infracţiune complexă.
Parchetul nu critică această apreciere, respectiv admite că în momentul comiterii tâlhăriei în formă agravantă se poate vorbi de „absorbirea" infracţiunii prevăzută în Legea nr. 61/1990 în infracţiunea mai gravă, dar susţine că cele două infracţiuni pot fi în concurs întrucât, înainte de comiterea tâlhăriei, inculpatul a purtat cuţitul fără drept, în locuri şi împrejurări specifice, prevăzute în textul incriminator.
Înalta Curte apreciază că susţinerea parchetului poate fi primită, în sensul că, dacă se dovedeşte că inculpatul, anterior comiterii faptei mai grave, în mod distinct, în cadrul unei intenţii infracţionale anterioare, a hotărât să poarte asupra sa în mod obişnuit, un cuţit în locuri publice, atunci acesta comite infracţiunea prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1990.
Curtea constată, însă, că din probele dosarului nu rezultă o astfel de situaţie.
Faptele descrise în rechizitoriu şi reţinute de instanţa de fond în baza probelor administrate s-au petrecut pe şoseaua de centură din localitatea Caracal şi nu în condiţiile speciale, reglementate de art. 11 din Legea nr. 61/1990, respectiv „în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică".
Nu s-a făcut dovada că inculpatul a avut o rezoluţie infracţională alta decât aceea a comiterii unei tâlhării, astfel că, în mod corect, nu s-a reţinut în sarcina acestuia şi comiterea infracţiunii prevăzute în art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1990.
Nici ce-a de-a doua critică formulată de parchet în temeiul cazului de casare prevăzută de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., nu este fondată.
Inculpatul are de executat o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, cuantum suficient, stabilit de instanţa de fond având în vedere împrejurările concrete ale săvârşirii faptei şi urmărire produse, care sunt minime.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de parchet.
Se constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 112 din 29 martie 2006 a Curţii de Apel Craiova, privind pe inculpatul U.M.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3993/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4085/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
