ICCJ. Decizia nr. 4284/2006. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4284/2006
Dosar nr. 43173/3/2005
Şedinţa publică din 4 iulie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1605 din 15 februarie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de petiţionarul M.C., cu privire la sentinţa penală nr. 89/1999 a Tribunalului Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, potrivit referatului întocmit de Biroul de Executări Penale al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, că prin sentinţa penală contestată, petentul a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 25 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. b) C. pen., sentinţă definitivă prin Decizia penală nr. 871 din 3 martie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
S-a mai reţinut că motivele invocate de condamnat în contestaţia contra executării hotărârii penale, respectiv că sentinţa de condamnare a fost dată în lipsă, deşi era arestat şi nu au fost audiaţi martorii, nu au fost aplicate dispoziţiile Legii de graţiere nr. 137/1997, în final solicitând descontopirea pedepselor şi recalcularea lor într-un mod just, nu se încadrează între cazurile reglementate de art. 461 C. proc. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 197 din 10 martie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat împotriva sentinţei penale nr. 1605 din 15 februarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, însuşindu-şi argumentaţia primei instanţe.
Împotriva sus-menţionatei decizii, condamnatul M.C. a declarat recurs, solicitând restituirea dosarului la Curtea de Apel Bucureşti întrucât judecătorul O.M. i-a soluţionat cauza şi la fond şi în apel, iar sentinţa de condamnare a fost dată în lipsa sa, deşi era arestat, solicitând totodată înlăturarea sporului de 5 ani aplicat.
Recursul este nefondat.
Verificând actele şi lucrările dosarului, se reţine că petentul M.C. a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 25 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., prin sentinţa nr. 89/1999 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 871/2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, într-adevăr, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 461 lit. d) C. proc. pen., întrucât deşi contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face atunci când se invocă graţierea, se observă că Legea nr. 137/1997 nu este aplicabilă în prezenta cauză, deoarece se constată că prin Decizia penală nr. 626/ A pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, că instanţă de control judiciar, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 89/1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi s-au aplicat dispoziţiile referitoare la graţiere pentru pedepsele aplicate inculpatului M.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 291, art. 319, art. 293 şi art. 288 alin. (1) C. pen. În ceea ce priveşte restul infracţiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul, acestea nu intră sub incidenţa prevederilor Legii nr. 137/1997, fiind exceptate de la graţiere.
Cât priveşte restul motivelor invocate de contestator, respectiv înlăturarea sporului de pedeapsă aplicat, lipsa de procedură la judecarea cauzei în fond sau împrejurare că judecătorul care a pronunţat sentinţa de condamnare i-a soluţionat şi apelul declarat împotriva sentinţei prin care i-a fost respinsă contestaţia la executare, acestea nu se încadrează în motivele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 461 C. proc. pen.
Drept urmare, recursul condamnatului contestator M.C. va fi respins ca nefondat, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul M.C. împotriva deciziei penale nr. 197 din 10 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iulie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4157/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4421/2006. Penal → |
|---|
