ICCJ. Decizia nr. 4183/2006. Penal
| Comentarii |
|
Tribunalul Constanța, prin sentința penală nr. 83 din 27 februarie 2006, în baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.C., la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen., în referire la art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen.
S-a constatat că partea civilă S.N. nu a formulat pretenții civile de la inculpat.
în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. în referire la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul către partea civilă S.C., prin reprezentant legal S.T., la plata sumei de 10.000 RON despăgubiri civile, cu titlu de daune morale și la plata unei prestații lunare de 60 RON în favoarea minorului S.C., începând cu data de 26 decembrie 2004 și până la majoratul acestuia.
în baza art. 188 din Legea nr. 3/1978 în referire la art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002 a fost obligat inculpatul către partea civilă C.A.S. Județ Constanța, la plata sumei de 6.971.285 lei despăgubiri civile.
în baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 650 RON cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut în fapt că în ziua de 23 decembrie 2004, în jurul orelor 20,00, inculpatul G.C. s-a deplasat la magazinul-bufet P.F.G.I. pentru a ridica de la un reprezentant al primăriei ajutorul social acordat socrului său și în timp ce se deplasa spre ușa bufetului, din curtea localului a apărut victima S.L. care l-a lovit pe inculpat din spate, în zona capului, cu palma sau pumnii, fără nici un motiv.
Enervat de acțiunea victimei inculpatul s-a întors spre acesta, i-a aplicat o palmă peste față, apoi și-a continuat deplasarea.
Inculpatul întorcând capul a observat că victima se apropia amenințător, cu mâinile ridicate și crezând că va fi lovit din nou, de temă, i-a aplicat victimei o lovitură cu pumnul în figură, determinând dezechilibrarea și căderea acesteia pe trotuarul betonat din curte.
Urmare a căderii victima s-a lovit la cap și a rămas în stare de inconștiență, fiindu-i acordat ajutor de persoanele aflate de față până când și-a revenit, apoi a fost condusă la domiciliul său de martorii O.I. și G.V.
în timp ce victima însoțită se deplasa spre locuința sa martorul I.C. a anunțat salvarea, ambulanța sosind la domiciliul victimei, unde acesta din urmă în prezența mamei sale, martora S.P. a susținut că nu are nimic grav și a refuzat deplasarea la spital, mama victimei semnând refuzul la cererea personalului medical și în condițiile în care victima adormise.
Ulterior, în jurul orei 04,00, martora S.P. a constat că starea victimei s-a înrăutățit și văzând că nu își revine din starea de inconștiență în care se afla s-a deplasat la locuința inculpatului, iar acesta a anunțat salvarea și după sosirea ambulanței a însoțit victima la S.J.U. Constanța, unde a fost internată cu diagnosticul " traumatism cranio-facial prin agresiune, stare de comă" și a fost supusă unei intervenții chirurgicale constatându-se existența unui hematom extradural gigant de emisfer drept și cu toate îngrijirile acordate a decedat la data de 26 decembrie 2004.
Raportul de necropsie a concluzionat că moartea victimei a fost violentă, leziunile putând fi produse prin lovire cu și de corp dur și au legătură directă cu cauza morții.
împotriva sentinței penale au declarat apel inculpatul G.C. și partea civilă S.N.
Inculpatul a criticat hotărârea sub aspectul interpretării probelor care au fost administrate, în sensul că în mod greșit nu s-a reținut că a comis fapta în condițiile unei tulburări atât de puternice încât a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și a solicitat achitarea sa, fiind incidente dispozițiile art. 44 alin. (3) C. pen., iar în subsidiar a susținut că deși prima instanță a reținut în favoarea sa scuza provocării nu a dat eficiență acesteia, astfel că a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Referitor la latura civilă a cauzei a susținut că s-a aflat în eroare atunci când a achiesat la plata integrală a despăgubirilor civile, el referindu-se în realitate la plata prestației lunare pentru copilul minor al victimei.
Partea civilă în apelul declarat a criticat hotărârea numai sub aspectul laturii penale, în sensul că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică, nu reflectă gradul de pericol social al faptei comise, iar reținerea circumstanțelor atenuante este total nejustificată.
Instanța de apel a admis apelul declarat de inculpat, a casat în parte sentința atacată și a redus pedeapsa aplicată acestuia la 3 ani închisoare, respingând ca nefondat apelul părții civile S.N.
Instanța de apel a reținut că deși inculpatul nu a lovit victima anterior acțiunii acesteia de a-l agresa, nu poate fi împărtășită apărarea inculpatului în sensul că s-a aflat în depășirea limitei unei apărări, atâta timp cât cea de-a doua lovitură aplicată de inculpat victimei, în urma căreia s-a dezechilibrat și a căzut, nu a fost nici pe departe proporțională cu atacul victimei.
Instanța de apel motivează însă că în raport de împrejurările concrete în care s-au comis actele de violență din partea ambelor părți, inculpatul a acționat stăpânit fiind de tulburarea provocată de victimă, însă în mod greșit prima instanță nu a acordat eficiența cuvenită scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., pe care a recunoscut-o în favoarea inculpatului.
Cât privește despăgubirile acordate părții civile s-a constatat, că instanța de fond a procedat corect atunci când a dispus obligarea inculpatului la plata acestor despăgubiri atâta timp cât inculpatul a fost de acord cu plata acestora.
Referitor la apelul declarat de partea civilă instanța l-a apreciat ca nefondat argumentând în sensul că în sarcina inculpatului nu se poate reține că a săvârșit fapta cu intenție directă sau indirectă, astfel că încadrarea juridică stabilită este cea corectă, iar pentru motivele pentru care a apreciat întemeiat apelul declarat de inculpat sub aspectul individualizării pedepsei, critica părții civile nu poate fi primită.
Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de inculpat și partea civilă S.N. care au criticat-o pentru nelegalitate și respectiv netemeinicie, reiterând fiecare, în esență motivele invocate în apel.
Astfel recurentul inculpat susține prin apărătorul său că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 44 alin. (3) C. pen., referitoare la legitima apărare, motivând că nu a făcut decât să reacționeze la provocarea victimei astfel că a solicitat casarea hotărârilor și achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., iar în subsidiar a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate de instanța de apel prin acordarea unei eficiențe sporite circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., reținută în favoarea sa, precum și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.
Partea civilă a criticat în recursul său, hotărârile pronunțate pentru greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului pe care a apreciat-o ca fiind mult prea ușoară în raport de gravitatea faptei comise.
Recursurile declarate în cauză sunt nefondate.
Pentru existența legitimei apărări este necesar, potrivit art. 44 alin. (2) C. pen. ca inculpatul să se afle în fața "unui atac, material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc".
De asemenea, prin alin. (3) al aceluiași articol este considerat în stare de legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul.
în speță, inculpatul nu s-a aflat în nici una din situațiile reglementate prin aceste texte de lege, lovitura cu pumnul pe care a aplicat-o părții vătămate și care a dus la dezechilibrarea și căderea acesteia fiind ulterioară momentului în care victima l-a agresat pe inculpat prin lovirea cu palmele peste ceafă, acțiune care a fost urmată de o ripostă imediată a inculpatului.
Din probele administrate în cauză a rezultat că au existat două momente distincte ale acțiunilor exercitate de inculpat și victimă, o primă acțiune agresivă inițiată de victimă și sancționată de inculpat printr-o lovitură cu palma peste față și ulterior o a doua acțiune doar a inculpatului care, crezând că victima îl va lovi din nou i-a aplicat acestuia un pumn în figură care a determinat căderea și lovirea victimei cu capul de beton, apoi în condițiile reținute producerea rezultatului letal.
Este evident așadar că inculpatul nu s-a aflat în situațiile prevăzute de art. 44 alin. (2) sau (3) C. pen., iar aprecierea acestuia, de ordin subiectiv că victima ar putea declanșa un atac împotriva sa, nu justifică aplicarea acestor dispoziții legale.
De altfel relevantă este în cauză și declarația inculpatului care a relatat faptul că "știa că victima avea obiceiul să facă glume proaste atunci când se afla sub influența băuturilor alcoolice, lovindu-i pe cei din preajmă prin surprindere cu ambele palme lângă urechi sau prin răsucirea mâinilor sau strângerea în brațe" (dosar instanța de fond).
A mai relatat inculpatul că în momentul în care i-a dat prima palmă victimei a constatat că acesta era în stare de ebrietate avansată.
Ca urmare, lovirea victimei cu pumnul în față de către inculpat, în condițiile reținute, când, obiectiv, acțiunea victimei care l-a urmat pe inculpat cu mâinile ridicate nu reprezenta un pericol imediat, direct, excede unei apărări legitime în sensul art. 44 C. pen., reprezentând o ripostă determinată de o tulburare puternică produsă inculpatului de victimă.
Așa fiind cererea inculpatului recurent de a se constata incidența în cauză a dispozițiilor art. 44 alin. (3) C. pen. și a se dispune achitarea sa nu poate fi primită.
Hotărârea instanței de fond ca și a celei de apel de a reține în favoarea inculpatului scuza provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., condamnându-l pentru fapta comisă, prevăzută de art. 183 C. pen., sunt corecte.
Cât privește pedeapsa aplicată se constată că instanța de apel este cea care a făcut o justă individualizare a pedepsei, în sensul că a acordat eficiența cuvenită tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), orientându-se spre o pedeapsă care să satisfacă cerințele art. 52 C. pen., referitoare la scopurile pedepsei, nefiind justificată o redozare a acesteia.
Ca urmare criticile prin care este vizată individualizarea pedepsei aplicate inculpatului sunt nefondate astfel că recursul declarat de inculpat și sub acest aspect ca și cel declarat de partea civilă S.N. apar ca nefondate.
Referitor la cererea subsidiară formulată de recurentul inculpat de a se face aplicarea prevederilor art. 81 C. pen., în ceea ce-l privește, este de observat că legiuitorul în dispozițiile alin. (3) al textului de lege invocat a exclus de la beneficiul suspendării condiționate a executări pedepsei, printre altele, și cazul infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., astfel încât o atare cerere apare și ca inadmisibilă.
Pentru considerentele arătate și cum verificând din oficiu decizia atacată în limitele prevăzute de art. 3859alin. (3) C. proc. pen. nu se identifică existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, înalta Curte urmează a constata că recursurile declarate în cauză sunt nefondate și a fi respinse ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
S-au văzut și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4182/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4191/2006. Penal → |
|---|
