ICCJ. Decizia nr. 4264/2006. Penal

Prin sentința penală nr. 1796 din 26 aprilie 2006 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, în dosarul nr. 4959/302/2006, s-a dispus, în baza art. 42 C. proc. pen., declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe condamnatul B.E.M., în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 150 din 4 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, poate fi dispusă numai de instanța de executare, în speță Curtea de Apel București.

La stabilirea competenței, s-a avut în vedere faptul că pedeapsa pe care o execută condamnatul B.E.M. a fost stabilită de o instanță străină și recunoscută de Curtea de Apel București prin sentința penală nr. 150/2005, încuviințând, totodată, transferarea deținutului din penitenciarul aflat în străinătate într-un penitenciar din țară.

Curtea de Apel București a emis mandatul de executare a pedepsei fiind considerată potrivit art. 418 C. proc. pen. și instanță de executare.

Prin sentința penală nr. 95 din 31 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. 5421/2/2006, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București. Constatându-se că a intervenit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea stabilirii regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, Curtea a apreciat că nu poate fi considerată instanță de executare ca urmare a recunoașterii hotărârii pronunțate în străinătate deoarece nu este competentă a judeca în primă instanță infracțiunea de furt calificat. Competența specială stabilită prin Legea nr. 302/2004 în ceea ce privește recunoașterea efectelor hotărârilor pronunțate în străinătate nu poate conduce la modificarea competenței materiale a acesteia.

Examinând conflictul negativ de competență, potrivit art. 43 alin. (1), (3) și (7) C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în cauză, competența de soluționare aparține Judecătoriei sectorului 5 București pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului 5 București, condamnatul B.E.M. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare, invocând motive familiale.

Din analiza actelor și înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă că prin sentința penală nr. 150 din 4 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost recunoscută hotărârea pronunțată în străinătate prin care B.E.M. a fost condamnat, la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat de către Tribunalul Pentru Cauze Penale din Viena, prin decizia penală nr. 19 Bs 253/04/11 octombrie 2004, dispunându-se transferarea acestuia în vederea continuării executării pedepsei, dintr-un penitenciar din Austria, într-un penitenciar din România.

înalta Curte de Casație și Justiție constată că, potrivit dispozițiilor art. 122 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, executarea unei hotărâri penale străine are loc potrivit legii române [(alin. (1)], iar hotărârile străine recunoscute și executate în România produc aceleași efecte ca și hotărârile pronunțate de instanțele române [(alin. (2)].

în cauză, Judecătoria sectorului 5 în mod greșit a apreciat că instanța de executare este Curtea de Apel București, declinându-și competența în favoarea acesteia.

în speță, Curtea de Apel București nu reprezintă instanța de executare, ci reprezintă o instanță specială desemnată prin Legea privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, pentru a recunoaște, în România, hotărârile pronunțate în străinătate și a dispune transferul condamnatului în România pentru continuarea executării pedepsei, într-un penitenciar din țară.

Potrivit dispozițiilor art. 418 C. proc. pen., hotărârea instanței penale se pune în executare de către prima instanță de judecată.

în cauză, raportat la infracțiunile pentru care B.E.M. a fost condamnat în străinătate, infracțiunea de furt calificat, instanța competentă material în România să judece astfel de infracțiuni în primă instanță este judecătoria, astfel că instanța de executare, respectiv instanța competentă să se pronunțe asupra cererii de întrerupere a executării pedepsei, este Judecătoria sectorului 5 București.

Față de aceste considerente, înalta Curte de Casație și Justiție stabilește competența de soluționare a cauzei privind cererea de întrerupere a executării pedepsei formulate de condamnatul B.E.M., în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Suma de 40 lei noi a reprezentat onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat și s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4264/2006. Penal