ICCJ. Decizia nr. 4267/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 14 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. 633/P/2006, s-a dispus, printre altele, menținerea stării de arest a inculpatului T.D.A., în temeiul prevederilor art. 3002C. proc. pen., combinat cu art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., și a fost respinsă cererea aceluiași inculpat de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Brașov a reținut că, verificând legalitatea arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a acestuia.
împotriva încheierii din 14 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Brașov a declarat recurs, în termen legal, inculpatul T.D.A. care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat vizând dispoziția instanței de menținere a stării sale de arest este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 235/ S din 17 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr. 2049/2005, s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului T.D.A., la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
în sarcina acestuia s-a reținut că, în noaptea de 13 iunie 2005, în timp ce se afla pe strada Armata Română din Râșnov, împreună cu coinculpatul F.C., a agresat-o pe partea vătămată L.G.P.A., deposedând-o de un minilaptop, în valoare de 700 Euro.
împotriva hotărârii primei instanțe, a declarat apel inculpatul T.D.A., apel care formează obiectul dosarului nr. 633/P/AP/2006 al Curții de Apel Brașov, secția penală.
La termenul din 14 iunie 2006, fixat pentru judecarea apelului, instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Brașov, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpatului, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Cu privire la această dispoziție a instanței, înalta Curte constată următoarele:
Este adevărat că, potrivit art. 5 din C.A.D.O.L.F. și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de libertate.
în aceleași texte însă, sunt înscrise totodată și excepții de la regula generală mai sus-menționată.
Astfel, în art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.A.D.O.L.F., ratificată de România, prin Legea nr. 30/1994 se prevede că "se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia".
Pe de altă parte, art. 20 din Constituția României prevede că "dispozițiile constituționale vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu D.U.D.O., cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte", iar "dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Rezultă așadar că reglementările cuprinse în art. 5 paragraful 3 din convenție sunt obligatorii, făcând parte din ordinea de drept internă.
în raport de reglementările internaționale menționate, cu referire expresă la excepția prezentată de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută în legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv, cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.
Rezultă așadar că, dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiași articol, "când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive."
în cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept [(art. 148 alin. (1) lit. f) și h) C. proc. pen.)] care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
înalta Curte apreciază că, în raport de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptei (după o prealabilă urmărire a părții vătămate, profitând de starea de întuneric, de faptul că partea vătămată fiind cetățean francez venit în România ca turist nu cunoștea împrejurimile), de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat, prin săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave, ce vizează simultan atât integritatea fizică a persoanei, cât și bunurile acesteia, de urmările directe, păgubitoare și traumatizante asupra părții vătămate, de circumstanțele personale ale inculpatului (multirecidivist, liberat condiționat dintr-o pedeapsă anterioară de 7 ani, aplicată prin sentința penală nr. 1881/2001 a Judecătoriei Medgidia), dar și de conduita inculpatului, care a avut o poziție procesuală nesinceră, în pofida probelor administrate, lăsarea în libertate a acestuia, prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.
Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar creea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii.
Recursul declarat de același inculpat împotriva dispoziției instanței de judecată de respingere a cererii acestuia de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen., "încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea unei măsuri preventive, ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive, poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat."
Prin urmare, art. 141 C. proc. pen., nu prevede o cale de atac separată și împotriva încheierii dată în primă instanță și în apel, prin care se respinge cererea de revocare, înlocuire ori încetare a unei măsuri preventive, inclusiv a arestării preventive și, ca atare, această încheiere nu poate fi atacată separat cu recurs, în condițiile art. 141 C. proc. pen.
în raport de conținutul art. 141 C. proc. pen., a recunoaște calea de atac a recursului separat, împotriva încheierii pronunțate în primă instanță sau în apel, prin care se respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, înseamnă a se recunoaște o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 23 alin. (7) și art. 129 din Constituție, potrivit cărora încheierile instanței privind măsura arestării preventive, sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
în același timp s-ar încălca dispozițiile art. 3851alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, încheierile care nu pot fi atacate separat cu recurs, potrivit legii, pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.D.A. împotriva încheierii din 14 iunie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 633/P/AP/2006, prin care s-a menținut starea de arest a acestuia.
în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen., raportat la art. 3851alin. (2) și art. 141 alin. (1) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de același inculpat împotriva încheierii din 14 iunie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 633/P/AP/2006, prin care s-a respins cererea acestuia de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei noi, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei noi a reprezentat onorariul apărătorului desemnat din oficiu, a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4265/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4264/2006. Penal → |
|---|
