ICCJ. Decizia nr. 4271/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 11 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția mixtă pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 7627/46/2005, s-a dispus, printre altele, menținerea stării de arest a inculpatei O.M., în temeiul prevederilor art. 3002C. proc. pen., combinat cu art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Pitești a reținut că, verificând legalitatea arestării preventive a inculpatei, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a acesteia.
împotriva încheierii din 14 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Pitești a declarat recurs, în termen legal, inculpata O.M. care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpată este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 18/ MF din 14 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. 2293/P/2004, s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatei O.M., la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) și c) C. pen., și complicitate la distrugere prevăzută de art. 26 raportat la art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., ambele cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.
în sarcina acesteia s-a reținut că, la data de 16 septembrie 2004, a pus somnifere în băutura victimei P.A., după care împreună cu alți doi coinculpați C.M. și B.Ț.A., a sustras din locuința acesteia bunuri în valoare de aproximativ 200 milioane lei, profitând de starea de inconștiență în care victima se afla.
Ulterior, inculpata O.M. l-a ajutat pe coinculpatul C.M. să incendieze locuința victimei P.A. care, între timp, fusese omorâtă de acesta din urmă.
împotriva hotărârii primei instanțe, a declarat apel inculpata O.M., apel care formează obiectul dosarului nr. 7627/46/2005 al Curții de Apel Pitești, secția mixtă pentru cauze cu minori și de familie.
La termenul din 14 iunie 2006, fixat pentru judecarea apelului, instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Pitești, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpatei, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Cu privire la această dispoziție a instanței, înalta Curte constată următoarele:
Este adevărat că, potrivit art. 5 din C.A.D.O.L.F. și art. 23 alin. (1) din Constituția România, nimeni nu poate fi privat de libertate.
în aceleași texte însă, sunt înscrise totodată și excepții de la regula generală mai sus-menționată.
Astfel, în art. 5, paragraful 1 lit. c) din C.A.D.O.L.F., ratificată de România, prin Legea nr. 30/1994 se prevede că "se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia".
Pe de altă parte, art. 20 din Constituția României prevede că "dispozițiile constituționale vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu D.U.D.O., cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte", iar "dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale".
Rezultă așadar că reglementările cuprinse în paragraful 3 din Convenție sunt obligatorii, făcând parte din ordinea de drept internă.
în raport de reglementările internaționale menționate, cu referire expresă la excepția reglementată de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută în legislația fiecărui stat, conform Convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.
Rezultă așadar că, dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive .
Conform alin. (3) al aceluiași articol, "când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive".
în cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept [(art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.)] care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatei.
înalta Curte apreciază că, în raport de modul de concepere a activității infracționale (sub pretextul întreținerii unor relații intime, inculpata a ademenit-o pe victima P.A. în propria locuință a acesteia din urmă, în realitate urmărind împreună cu ceilalți doi coinculpați să-i sustragă bunuri de valoare din locuință și să o izoleze de posibilitatea unor intervenții externe), de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpată prin săvârșirea unor infracțiuni deosebit de grave, ce vizează simultan atât integritatea fizică a persoanei, cât și bunurile acesteia, de urmările directe, păgubitoare (incendierea locuinței victimei), dar și de conduita inculpatei, care a avut o poziție procesuală nesinceră, în pofida probelor administrate, lăsarea în libertate a acesteia, prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.
Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii.
Toate aceste aspecte justifică dispoziția instanței de apel în sensul menținerii arestării preventive, astfel că, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata O.M.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpata recurentă a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4303/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4265/2006. Penal → |
|---|
