ICCJ. Decizia nr. 4288/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 34 din 16 martie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.S.I. împotriva rezoluției din 30 noiembrie 2005 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin plângerea formulată la instanță împotriva sus-menționatei rezoluții, petentul B.S.I. a reclamat faptul că intimatul O.D., ofițer la I.P.J. Hunedoara, S.C.C.O.A., se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., fapta constând în aceea că, în mod nelegal i-ar fi adus la cunoștință numitului A.C. că împotriva sa petentul a formulat plângere penală.
S-a mai reținut că din probele administrate în cauză nu s-a dovedit că intimatul O.D. ar fi acționat în sensul de a-l fi favorizat în vreun fel pe numitul A.C., nu i-a acordat nici un ajutor, nu s-a implicat în mod nelegal în cercetarea acestuia sau în instrumentarea cauzei privindu-l pe acesta.
împotriva sentinței penale nr. 34 din 16 martie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia petentul a declarat recurs solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței penale, și trimiterea spre rejudecare, arătând că nu s-au administrat probele cerute, nu au fost audiate părțile, iar din actele depuse azi rezultă că avocata din cauză și el nu s-au aflat în același timp în țară în perioada incriminată, că pe data de 8 aprilie 2005 a făcut o cerere pentru interceptarea convorbirilor telefonice, intenția de favorizare a infractorului de către ofițerul O.D. rezultând din probe, iar comunicarea notelor telefonice ar fi lămurit cauza.
A mai susținut că, în prezent, este amenințat permanent de către intimat și numitul A.C.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârea atacată, Curtea apreciază că instanța de fond a analizat în mod riguros plângerea, iar prin coroborarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei, se constată că soluția pronunțată este corectă, legală și temeinică, fără a se dovedi în nici un fel săvârșirea vreunei fapte penale de către intimat.
Cu privire la motivele de recurs invocate, Curtea constată că acestea sunt aceleași cu cele invocate în plângerea inițială adresată parchetului și ulterior instanței de fond.
Ca atare acestea au fost deja avute în vedere și analizate în fazele procesuale anterioare, fără a aduce elemente noi, pe baza cărora să poată fi luată în discuție nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate.
Cât privește ultima susținere a recurentului și anume că este permanent amenințat de către ofițerul O.D. și de către A.C., se constată că nu sunt probe care să susțină afirmațiile petentului în acest sens, de altfel, această afirmație, în sine, fără a putea constitui motiv de recurs.
Ca atare, cum din examinarea în ansamblu, a sentinței recurate, nu s-a constatat ca aceasta a fost supusă vreunui motiv de casare susceptibil de a fi invocat din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de petent, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4321/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4303/2006. Penal → |
|---|
