ICCJ. Decizia nr. 4262/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 164 din 8 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr. 1156/2005, în baza art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.C. la 2 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.
în baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 2 ani, după executarea pedepsei.
A fost admisă în parte acțiunea civilă, astfel cum a fost precizată ulterior, formulată de partea civilă I.I. și a fost obligat inculpatul către această parte civilă la 20.000.000 lei cu titlu de daune materiale și la 20.000.000 lei cu titlu de daune morale.
A fost respinsă, ca nefondată, cererea părții civile I.I., privind obligarea inculpatului la plata unei prestații periodice lunare.
A fost obligat inculpatul la 62.563.720 lei despăgubiri civile, către C.A.S. București, cu dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului.
A mai fost obligat inculpatul la 6.000.000 lei cheltuieli de judecată către partea civilă I.I. și la 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență următoarele aspecte, care interesează recursul inculpatului:
La data de 21 octombrie 2004, pe fondul unei stări conflictuale tensionate existentă între părți de mai mult timp, determinată în principal de conduita părții vătămate care îl considera pe inculpat "venetic", partea vătămată a fost lovită de inculpat în zona capului, atât cu coada unei furci, cât și cu o bucată de placă de azbociment, ce a fost aruncată de la mică distanță. Părții vătămate i-au fost cauzate leziuni ce au necesitat 70-80 zile îngrijiri medicale, astfel cum s-a reținut din raportul medico-legal, întocmit de S.M.L. Teleorman. Conform aceluiași raport, leziunile au pus în pericol viața victimei.
în drept, s-a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., și nu pe cele ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, teza punerii în primejdie a vieții victimei, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.
De asemenea, s-a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 44 C. pen., dar având în vedere conduita părții vătămate, atitudinea sa provocatoare, în favoarea inculpatului au fost reținute dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, instanța de fond a avut în vedere prevederile art. 72 și art. 52 C. pen.
S-a avut în vedere și faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunea datorită atitudinii provocatoare a părții vătămate, care i-a adresat injurii și l-a amenințat.
S-a apreciat de către instanța de fond că injuriile și amenințările, dat fiind atmosfera tensionată dintre părți, au constituit un act de provocare de natură să genereze în psihicul inculpatului o puternică tulburare sau emoție, astfel cum prevăd dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.
împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul M.C. și partea civilă C.A.S. a municipiului București.
Inculpatul a criticat hotărârea pronunțată pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând să se constate incidența dispozițiilor art. 44 C. pen. și achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.
Prin apelul declarat de partea civilă C.A.S. a municipiului București s-a solicitat obligarea persoanelor vinovate de prejudiciul cauzat în cuantum total de 125.127.241 lei.
Prin decizia penală nr. 96 din 9 februarie 2006 pronunțată în dosarul nr. 37488/2/2005 Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, recursul inculpatului M.C. și ca tardiv formulat recursul declarat de partea civilă C.A.S. a municipiului București împotriva sentinței penale nr. 164 din 8 noiembrie 2005 a Tribunalului Teleorman.
Au fost obligate părțile apelante la plata cheltuielilor judiciare către stat și la plata, în solidar, a cheltuielilor judiciare către intimata parte civilă I.I.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut, în principal, în ceea ce privește apelul inculpatului, următoarele:
Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt, a coroborat toate probele și a concluzionat că în cauză, indubitabil inculpatul a comis cu vinovăție infracțiunea de tentativă de omor.
A apreciat că nu poate fi reținut motivul de apel formulat de inculpat referitor la existența în cauză a stării de legitimă apărare, prevăzută de art. 44 C. pen., și că în mod corect instanța de fond a reținut scuza provocării inculpatului de către partea vătămată.
De asemenea, Curtea de Apel București a reținut că apelul declarat de partea civilă, C.A.S. a municipiului București este tardiv.
împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru motivele arătate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul inculpatului, atât din perspectiva motivelor invocate, cât și din oficiu, înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, din următoarele considerente:
în ceea ce privește motivul de recurs al inculpatului privitor la comiterea unei grave erori de fapt de către instanțele anterioare, întrucât nu au dispus achitarea inculpatului pentru existența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, și anume excesul justificat, în cazul legitimei apărări, înalta Curte apreciază că acest motiv nu poate fi reținut, astfel cum au dispus și instanțele anterioare.
Potrivit art. 44 alin. (2) C. pen., "Este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc", iar în conformitate cu art. 3 al aceluiași articol, "este, de asemenea în legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul".
în cauză, inculpatul nu s-a aflat în stare de legitimă apărare, deoarece împotriva sa nu a fost îndreptat un atac de natura celui prevăzut de art. 44 C. pen., inculpatul răspunzând provocării părții vătămate, în sensul că s-a înarmat conștient cu o furcă, s-a deplasat în întâmpinarea părții vătămate, cu care s-a întâlnit la jumătatea distanței dintre locuințele lor și a participat la schimbul de lovituri cu obiectele pe care le aveau asupra lor, între părți având loc practic o adevărată luptă.
Așadar, din analiza modului în care s-au derulat faptele, a atitudinii fiecărei părți și a obiectelor utilizate în încăierarea care a avut loc, provocată de partea vătămată și consimțită de inculpat, rezultă, fără echivoc că instanța de fond a apreciat corect existența scuzei provocării inculpatului în cauză, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Totodată, înalta Curte constată că nu este fondat nici cel de-al doilea motiv de recurs formulat în scris de inculpat, prin apărătorul său, potrivit căruia instanțele anterioare au individualizat greșit pedeapsa aplicată atât cu privire la cuantumul acesteia, cât și în legătură cu modalitatea de executare.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea și aplicarea pedepselor va ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
în același timp, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
în raport cu dispozițiile legale evocate, înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului în cauză a fost just individualizată, atât sub aspectul naturii și cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind reținute în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.
Inculpatul a răspuns provocării părții vătămate prin violență ieșită din comun, fapta comisă fiind unanim recunoscută ca fiind deosebit de gravă, întrucât vizează o valoare socială primordială și anume viața umană.
în aceste condiții, nu există nici un temei pentru reevaluarea criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate de instanțele anterioare.
Față de această situație, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curtea a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C. pe care l-a obligat, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4264/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4250/2006. Penal → |
|---|
