ICCJ. Decizia nr. 4583/2006. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.4583/2006

Dosar nr. 1820/46/2006

Şedinţa publică din 17 iulie 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 19/ F din 8 februarie 2006, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 160/P/2006, s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul P.G., împotriva sentinţei penale nr. 191 din 19 noiembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 1225/2003.

A fost obligat revizuientul la plata sumei de 150 RON, cheltuieli judiciare către stat, în care s-a inclus şi onorariul avocatului din oficiu.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 191 din 19 noiembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 1225/2003, revizuientul P.G. a fost condamnat, la 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) C. pen., şi art. 74, 76 alin. (2) lit. c) C. pen., reţinându-se că la data de 3 septembrie 2003, acesta şi-a ucis soţia.

Prin Decizia penală nr. 5/ A din 13 ianuarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost admis apelul parchetului şi s-a dispus înlăturarea art. 74 şi 76 C. pen., pedeapsa aplicată inculpatului, revizuient în cauza de faţă, fiind majorată la 17 ani închisoare.

În motivarea cererii de revizuire, revizuientul a solicitat reducerea pedepsei aplicate, motivat de faptul că are doi copii minori care au rămas în întreţinerea C.C. Râmnicu Vâlcea, arătând totodată, că la săvârşirea infracţiunii a fost provocat de către victimă.

Instanţa de fond a apreciat că motivele invocate de către revizuient nu se încadrează în nici unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire, fiind de altfel, cunoscute de către instanţă la momentul soluţionării cauzei în fond, considerente faţă de care a dispus respingerea cererii de revizuire ca nefondată.

Împotriva sentinţei penale nr. 19/ F din 8 februarie 2006, pronunţată în dosarul nr. 160/P/2006, a declarat apel revizuientul P.G., cu motivarea că în mod greşit s-a dispus respingerea cererii formulate de acesta, în condiţiile în care dosarul nr. 1225/2003, în care s-a dispus condamnarea revizuientului, s-a făcut o greşită aplicare a legii, modul defectuos în care s-a realizat cercetarea penală, fără să se cunoască felul în care au fost redactate anumite declaraţii luate în timpul urmăririi penale, condamnare care a avut repercursiuni însemnate asupra copiilor revizuientului.

În memoriile depuse, revizuientul se mai plânge de modul în care a fost soluţionată contestaţia în anulare promovată de către acesta.

Prin Decizia penală nr. 95/ A din 25 mai 2006, Curtea de Apel Piteşti a respins apelul condamnatului revizuient P.G., hotărâre ce a fost recurată în termen legal, solicitându-se reducerea pedepsei, arătând totodată că la săvârşirea infracţiunii a fost provocat de victimă.

Recursul declarat este nefondat.

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, prevederile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, instanţelor de judecată nefiindu-le permisă extinderea lor şi la alte cazuri decât cele prevăzute limitativ de lege în art. 394 C. proc. pen.

În speţă, motivul susţinut de condamnat precum că fapta a fost săvârşită în condiţiile de provocare ceea ce ar determina modificarea pedepsei nu se încadrează în prevederile legale.

În consecinţă, recursul declarat de revizuient va fi respins cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat P.G. împotriva deciziei penale nr. 95/ A din 25 mai 2006 a Curţii de Apel Piteşti.

Obligă revizuientul condamnat să plătească statului suma de 120 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iulie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4583/2006. Penal