ICCJ. Decizia nr. 4633/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4633/2006
Dosar nr. 1245/46/2006
Şedinţa publică din 20 iulie 2006
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 14/ F din 2 februarie 2006, Tribunalul Vâlcea, secţia penală, în baza art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.G.C., la 5 ani închisoare, pentru tentativă de tâlhărie.
A descontopit pedepsele de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 59 din 19 ianuarie 2005 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea; 7 ani închisoare, pedeapsă aplicată prin sentinţa penală nr. 242 din 25 februarie 2004; 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1580/1997; 6 ani închisoare, conform sentinţei penale nr. 157/1997, toate ale Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, un an şi 6 luni închisoare (sentinţa penală nr. 2/2001 a Judecătoriei Horezu, 4 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsă aplicată prin sentinţa penală nr. 857/1999 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi sporul de 3 ani închisoare).
A menţinut liberarea condiţionată pentru pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 1580/1997 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Tribunalul a contopit toate aceste pedepse şi pedeapsa de 5 ani aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare plus sporul de 3 ani, în total 10 ani închisoare.
A dedus perioadele executate: 17 noiembrie 1991 - 28 septembrie 1994; 19 martie 1995 - 5 aprilie 1996, 29 noiembrie 1996 - 15 iulie 1998; 11 februarie 1999 - 31 octombrie 2001; 4 martie 2002 - 6 mai 2004 şi a constatat executată pedeapsa.
S-a constatat că partea vătămată M.S. nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la 150 lei noi, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Tribunalul a reţinut că, în noaptea de 26 iulie 1998, prin escaladarea unei ferestre şi cu ajutorul unei frânghii, inculpatul M.G.C. a pătruns într-un apartament situat la ultimul etaj al blocului situat în Râmnicu Vâlcea, cu scopul de a sustrage bunuri. Fiind surprins de proprietarul locuinţei M.S., inculpatul l-a lovit cu uşa şi cu o şurubelniţă, reuşind astfel să-şi asigure scăparea.
Prin Decizia nr. 67/ A din 26 aprilie 2006, Curtea de Apel Piteşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea împotriva sentinţei menţionate.
În considerentele deciziei, Curtea de apel motivează că sentinţa penală nr. 59/2005 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, prin care au fost greşit contopite unele pedepse, este o hotărâre definitivă intrată în puterea lucrului judecat şi nu mai poate fi modificată nici de instanţa de fond şi nici de instanţa de apel. Tot astfel, sunt definitive şi celelalte hotărâri de condamnare prin care au fost deduse din pedepse perioadele executate de inculpat.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, susţinând că ambele hotărâri sunt contrare legii întrucât nu putea fi dedusă din pedeapsa aplicată perioada executată anterior săvârşirii infracţiunii, chiar ca urmare a contopirii dispuse prin sentinţa atacată cu apel.
Totodată, în opinia recurentului, trebuia revocat beneficiul liberării condiţionate, iar restul din pedeapsă rămas neexecutat de 573 zile închisoare trebuia contopit cu pedeapsa aplicată în cauză şi ca efect al contopirii se impunea aplicarea unui alt spor, până la 5 ani.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este neîntemeiat, pentru argumentele ce urmează:
Cu privire la obligativitatea revocării liberării condiţionate, prevederile art. 61 alin. (1) şi (2) C. pen, sunt clare, în sensul că, în afara situaţiilor prevăzute în alin. (2), situaţii inexistenţe în cauză, când instanţa este obligată să revoce liberarea condiţionată, în toate celelalte cazuri instanţa, ţinând seama de gravitatea faptei, poate dispune, potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol, fie menţinerea liberării condiţionate, fie revocarea.
Or, instanţele au apreciat corect că, în raport cu fapta comisă (tentativă de tâlhărie), nu este cazul să fie revocată liberarea condiţionată, dispoziţie care se încadrează în prevederile textului menţionat.
Pe de altă parte, contopirea restului de pedeapsă şi posibilitatea aplicării unui spor nu mai poate fi discutată, cât timp instanţele nu au dispus revocarea liberării condiţionate.
Referitor la greşita contopire şi, respectiv, deducere din pedeapsă a unor perioade executate anterior săvârşirii infracţiunii pentru care inculpatul a fost condamnat, instanţele, reţinând autoritatea de lucru judecat a hotărârilor anterioare de condamnare, nu puteau modifica nici contopirea greşită şi nici deducerile eronate, astfel cum în mod judicios observă Curtea de apel.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de parchet.
Se va constata că intimatul inculpat este arestat în altă cauză.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., suma de 100 lei noi, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva deciziei penale nr. 67/ A din 26 aprilie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală, privind pe inculpatul M.G.C.
Constată că intimatul inculpat M.G.C. este arestat în altă cauză.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 100 lei noi, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iulie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4583/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4667/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
