ICCJ. Decizia nr. 4445/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4445/2006

Dosar nr. 9659/3/2006

Şedinţa publică din 11 iulie 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 430 din 10 aprilie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 1054 din 27 august 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, formulată de condamnatul S.T., ca nefondat.

Instanţa de fond a constatat că susţinerile condamnatului revizuient, nu se regăsesc în nici unul din cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe condamnatul a declarat apel, solicitând audierea a trei martori şi anume, S.V., P.I. şi G.O., după care s-ar putea da o soluţie de achitare a sa.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 398 din 23 mai 2006, a respins, ca nefondat, apelul, declarat de condamnatul S.T. împotriva sentinţei penale nr. 430 din 10 aprilie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

Nemulţumit şi de această hotărâre, în termenul legal, condamnatul a declarat recurs, reluând motivele din apel precum şi ale cererii iniţiale de revizuire.

Recursul este nefondat.

Verificându-se actele dosarului, hotărârea atacată în raport de criticile aduse, dar şi faţă de cerinţele art. 394 C. proc. pen., ce reglementează calea extraordinară de atac, a revizuirii, Curtea reţine următoarele:

Condamnatul revizuient execută o pedeapsă de 9 ani închisoare sporită cu 2 ani având în total de executat 11 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1054 din 27 august 2004 a Tribunalului Bucureşti, pentru săvârşirea a 6 infracţiuni de tâlhărie, împreună şi cu alţi inculpaţi judecaţi în cauză.

Această sentinţă penală a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 2471 din 13 aprilie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi prin care s-au respins recursurile inculpaţilor, ca nefondate.

Cum, prin cererea de revizuire inculpatul tinde a dovedi că, nu a comis una din infracţiunile reţinute în sarcina sa şi anume cea de la pct. 5 din rechizitoriu şi cum elementele noi de probă, pretinse de condamnat, nu au acest caracter, iar cel de-al doilea motiv privind reducerea pedepsei nu se regăseşte printre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., hotărârea atacată va fi menţinută ca legală, iar recursul condamnatului respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se vor aplica şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul S.T. împotriva deciziei penale nr. 398 din 23 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă pe recurentul revizuient la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iulie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4445/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs