ICCJ. Decizia nr. 4723/2006. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
CAMERA DE CONSILIU
Decizia nr. 4723/2006
Dosar nr. 6547/2/2006
Şedinţa din 2 august 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 112 din 20 iunie 2006, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de transfer în Republica Turcia formulată de petentul A.Y. condamnat, la 20 de ani închisoare, pentru infracţiunile prevăzute de art. 174 – art. 175 lit. a), e) şi i) C. pen., art. 279 alin. (1) C. pen., şi art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., prin sentinţa penală nr. 256/ D din 19 iunie 2003 a Tribunalului Bacău, secţia penală.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că petentul condamnat a cerut aplicarea dispoziţiilor din Legea nr. 302/2004 referitoare la transferarea sa în Turcia pentru a continua executarea pedepsei închisorii într-un penitenciar din acest stat.
A mai reţinut că petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 256/ D din 19 iunie 2003 a Tribunalului Bacău la 20 de ani închisoare pentru infracţiunile sus-menţionate.
S-a stabilit că a început executarea pedepsei la 18 mai 2001.
S-au îndeplinit procedurile delegatorii prevăzute de art. 135 alin. (1) şi art. 139 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
S-a reţinut că prin Decizia nr. 2005/470 a Tribunalului Ankara s-a admis cererea de transfer formulată de persoana condamnată A.Y., confirmându-se astfel hotărârea Ministerului Justiţiei din Republica Turcia, în sensul că petentul să continue executarea pedepsei într-un penitenciar din statul de cetăţenie.
S-a mai reţinut din nota nr. BE/9455 din 16 august 2005 a Ambasadei Republicii Turcia la Bucureşti că în cazul în care petentul ar fi transferat într-un penitenciar din acest stat, ar putea obţine liberare condiţionată începând cu 20 mai 2009.
În faţa instanţei curţii de apel, condamnatul A.Y. şi-a reafirmat cererea de transfer într-un penitenciar din Republica Turcă motivând că nu cunoaşte pe nimeni în România iar în propria ţară i-ar fi mai uşor să se adapteze chiar şi regimului penitenciar.
Instanţa a motivat că potrivit art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004 cererea de transfer poate fi refuzată între altele, dacă există indicii suficiente că odată transferat condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt faţă de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române.
Conform art. 59 alin. (1) C. pen. al României, condamnatul care a executat cel puţin trei pătrimi din durata închisorii mai mare de 10 ani, dacă este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, poate fi eliberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei, ţinându-se seama şi de antecedentele sale personale. Aceste dispoziţii sunt aplicabile şi petentului care a comis trei infracţiuni în concurs pentru care i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare.
Instanţa a reţinut că potrivit regulilor menţionate, în România petentul ar putea beneficia de liberare condiţionată abia începând cu 19 mai 2016.
Perioada ar putea fi redusă ca urmare a prestării unor activităţi în penitenciar potrivit art. 59 alin. (2) C. pen., dar instanţa reţine că aceasta este doar o ipoteză care nu poate fi analizată decât în principiu.
Faţă de acestea, instanţa a conchis că deoarece diferenţa între data la care petentul ar putea fi liberat condiţionat în Turcia (20 mai 2009) şi România (19 mai 2016) este de 7 ani iar infracţiunile concurente săvârşite de acesta sunt deosebit de grave, transferul nu este oportun având în vedere dispoziţiile art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Împotriva sentinţei a declarat recurs inculpatul care a cerut casarea acesteia şi admiterea solicitării de a i se încuviinţa transferarea în Turcia pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004 cererea de transferare a persoanei condamnate poate fi refuzată când există indicii suficiente că o dată transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt faţă de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române.
Instanţa de fond a calculat corect data la care condamnatul ar putea fi liberat condiţionat din executarea pedepsei în România.
Chiar dacă acesta ar presta muncă în timpul executării potrivit art. 59 alin. (2) C. pen., tot nu ar putea fi liberat înainte de executarea efectivă a cel puţin două treimi din pedeapsă având în vedere că este condamnat la o pedeapsă mai mare de 10 ani.
Faţă de acestea, în mod corect, instanţa de fond a hotărât că petentul condamnat se află în situaţia prevăzută de art. 140 lit. c) din Legea 302/2004 întrucât o dată transferat ar putea fi pus în libertate la 20 mai 2009, într-un termen mult prea scurt faţă de durata rămasă de executat potrivit legii române din pedeapsa de 20 de ani închisoare.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul condamnatului A.Y. împotriva sentinţei penale nr. 112 din 30 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti şi-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul condamnat A.Y. împotriva sentinţei penale nr. 112 din 30 iunie 2006 Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurentul condamnat să plătească statului suma de 60 lei cheltuieli judiciare.
Onorariul interpretului de limba turcă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 august 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4717/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4727/2006. Penal. Extrădare activă (Legea... → |
|---|
